ICCJ. Decizia nr. 1234/2010. Penal -
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
Decizia nr. 1234/2010
Dosar nr.4851/2/200.
Şedinţa publică din 30 martie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 325 din 12 noiembrie 2009, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta R.C., menţinând rezoluţiile parchetului.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut că Ordonanţa din 01 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 2024/P/2007 prin care, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarii publici C.I. şi M.A., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) este legală.
S-a mai reţinut că procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin rezoluţia din 05 mai 2009 în dosarul nr. 669/II-2/2009 a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentei împotriva ordonanţei menţionate.
Analizând plângerea formulată în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a constatat că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a urmăririi penale prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. g), respectiv faţă de datele incriminate ca fiind cele ale săvârşirii de către notarii publici a infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (anul 1998 şi 2002) s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale astfel cum prevede art. 122 lit. d) şi alin. (2) C. pen.
Împotriva sentinţei, petenta, în termenul legal, a formulat recurs, în motivele scrise depuse în dosar menţionând că plângerea a vizat şi săvârşirea, de către notarii publici, a infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C. pen., uzul de fals, prevăzută de art. 291 şi neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 din acelaşi cod, infracţiuni pentru care organul de urmărire penală nu s-a pronunţat, aspect pe care nici instanţa de fond nu l-a analizat şi nu a motivat.
În continuare, în recurs, petenta, referindu-se la certificatul de moştenitor nr. 329 din 06 martie 1991 susţine că este nul absolut, iar cel autentificat sub nr. 476 din 28 iulie 1998 şi acesta este nul absolut, ceea ce, în opinia sa, constituie caz de desfiinţare, indiferent de existenţa împlinirii termenelor de prescripţie a răspunderii penale.
Recursul nu este fondat.
Este de amintit că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. verificând plângerea, se examinează rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Din verificarea lucrărilor cauzei, se reţine că la 9 octombrie 2007, R.C. a formulat „contestaţie" (fila 8 dosar parchet) - descrisă de ea ca fiind „abuz în serviciu", ea cerând dreptul de moştenire după pământul care-i aparţine de la mama sa, V.S., bunica T.M., „s-a făcut fraudă la lege de către notarii M.A. şi C.I.".
La 03 noiembrie 2008 (fila 11 acelaşi dosar), petenta îşi precizează plângerea în sensul că notarul C.I., la întocmirea certificatului de moştenitor 476 din 28 iulie 1998 nu a trecut-o ca fiind moştenitor, iar notarul M.A. a încheiat un precontract şi o procură prin care se angajează să vândă 7500 mp teren, în realitate era un altul decât cel convenit cu notarul. La 06 noiembrie 2007 (fila 18), petenta, în scris, a cerut tragerea la răspundere penală pentru abuz în serviciu a notarilor M.A. şi C.I.
Ca atare, actele premergătoare efectuate de organul de urmărire penală au constatat că pentru presupusa infracţiune de abuz în serviciu, respectiv cea imputată notarului public C.I. (an 1998) şi an 2002 pentru notarul public M.A., răspunderea penală s-a prescris, textul incriminator precizând pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar art. 122 lit. d) C. pen. precizând că prescripţia înlătură răspunderea penală, termenul fiind de 5 ani, el împlinindu-se anterior datei de 09 octombrie 2007, data plângerii, termenul socotindu-se, conform alin. (2) al art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), de la data săvârşirii infracţiunii.
În aceste condiţii, existând o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, în mod legal organul judiciar a făcut aplicarea art. 228 C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, rezoluţia atacată, precum şi instanţa de fond fiind legale şi temeinice, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) din acelaşi cod, recurenta petentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta R.C. împotriva sentinţei penale nr. 325 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petentă să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1222/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1238/2010. Penal - → |
|---|
