ICCJ. Decizia nr. 1197/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1197/2010
Dosar nr. 2493/1/2011
Şedinţa publică din 25 martie 2011
Asupra recursului de fată;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 803 din 16 noiembrie 2010 , Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, printre altele, a dispus:
1. În temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1), (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul G.A., zis „A.", la pedeapsa de 7 ani închisoare.
In temeiul disp. art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul disp. art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
In temeiul disp. art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului (arestat prin mandatul de arestare preventivă nr. 122/U.P din 30 aprilie 2010).
2. În temeiul disp. art. 2 alin. (1), (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.P., zis „B.", la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
In temeiul disp art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului (arestat prin mandatul de arestare preventivă nr. 123/U.P din 30 aprilie 2010).
3. In temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1), (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.O.P., zis „F.", la pedeapsa de 6 ani închisoare.
In temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
In temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.O.P. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În temeiul disp. art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul disp. art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului (arestat prin mandatul de arestare preventivă nr. 124/U.P din 30 aprilie 2010).
Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel, printre alţii, inculpaţii G.A.C., B.P. şi S.O.P. apel care formează obiectul dosarului nr. 25534/3/2010(3251/2010) al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
La termenul din 2 martie 2011, fixat pentru judecarea apelurilor, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpaţilor B.P. şi S.O.P. în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., şi a revocat măsura arestării preventive a apelantului inculpat G.A.C. şi a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului G.A.C. dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Împotriva acestei încheieri, inculpaţii G.A.C., B.P. şi S.O.P., au declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 2493/1/2011.
Recurenţii inculpaţi B.P. şi S.O.P. au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Recurentul inculpat G.A.C. a declarat, personal, în faţa instanţei de recurs că înţelege să-şi retragă recursul declarat şi să se ia act de cererea sa.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti dată în încheierea atacată, constată următoarele: La termenul de judecată din data de 25 martie 2011, din oficiu, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea declarării recursului declarat de inculpatul G.A.C., în raport cu împrejurarea că prin încheierea atacată cu prezentul recurs, s-a dispus, printre altele, revocarea măsurii arestării preventive a apelantului inculpat G.A.C., şi punerea de îndată în libertate a inculpatului G.A.C., dacă nu este arestat în altă cauză,
Înalta Curte, constată că recursul declarat de inculpatul G.A.C., este inadmisibil, în raport cu soluţia pronunţată de instanţa de apel, respectiv de revocarea măsurii arestării preventive a apelantului inculpat G.A.C., şi punerea de îndată în libertate a acestuia.
Constată de asemenea că excepţia inadmisibilităţii primează cererii de retragere a recursului formulată personal de către recurentul inculpat G.A.C. la termenul de judecată din 25 martie 2011, întrucât cererea de recurs nu mai este supusă controlului judecătoresc atâta vreme cât este constatată inadmisibilă.
Prin urmare va dispune respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de inculpatul G.A.C. împotriva încheierii din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 25534/3/2010 (3251/2010).
Constată că recursurile declarate de inculpaţii B.P. şi S.O.P. sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-1 împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.
In cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptelor, respectiv că în cursul lunii aprilie 2010 inculpatul B.P. zis „B." în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, atât personal cât şi prin intermediul inculpatului S.O.P. zis „F." a vândut heroină, drog de mare risc pe care, personal l-a procurat de la inculpatul G.A.C. zis „A.", iar în data de 29 aprilie 2010 a fost surprins de către organele de poliţie deţinând în autoturismul său cantitatea de 7,55 grame heroină, pe care o procurase anterior de la acelaşi coinculpat, precum şi cantitatea de 1,53 grame Cannabis, droguri de mare risc şi risc, pe care le deţinea în vederea vânzării, iar inculpatul S.O.P. zis „F.", în cursul lunii aprilie 2010 a desfăşurat activităţi ilegale cu droguri de mare risc, în modalitatea vânzării, iar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în data de 14 aprilie 2010 a vândut învinuitului T.I.A. cantitatea de 0,16 grame heroină, cu suma de 50 lei (acesta din urmă fiind depistat de către lucrătorii de poliţie), iar în data de 22 aprilie 2010 şi 24 aprilie 2010 a vândut colaboratorului „D.D." cantitatea totală de 0,21 grame heroină, cu suma de 100 lei,(situaţie de fapt reţinută de instanţa de fond); cât şi faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pe care inculpaţii le-au săvârşit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei presupuşi ca autori ai faptelor respective.
In acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor B.P. şi S.O.P.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează această faptă, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de B.P. şi S.O.P. împotriva încheierii din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 25534/3/2010 (3251/2010).
Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.A.C. împotriva încheierii din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 25534/3/2010 (3251/2010).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.A.C. împotriva încheierii din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 25534/3/2010 (3251/2010).
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii, B.P. şi S.O.P. împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă recurentul inculpat G.A.C. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenţii inculpaţi B.P. şi S.O.P. la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1195/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1199/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
