ICCJ. Decizia nr. 1178/2010. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1178/2010
Dosar nr. 7236/3/2010
Şedinţa publică din 24 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 536 din 29 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D.A.L., din infracţiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
In baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) şi art. 80 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 864 C. pen. raportat la art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 940 din 26 noiembrie 2004 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 24 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Cluj şi s-a dispus executarea acestei pedepse alăturat celei aplicate în prezenta cauză, deci în final 4 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. a) şi art. 80 C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
Conform art. 864 raportat la art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 940 din 26 noiembrie 2004 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 14 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Cluj şi s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate în cauza de faţă, deci în final 1 an şi 9 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia de la 5 octombrie 2004 la 26 noiembrie 2004 şi de la 17 decembrie 2009 la zi.
Conform art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, ca situaţie de fapt, următoarele:
- conform unei înţelegeri prealabile, la data de 10 iunie 2008, inculpatul D.A.L. a expediat din Castellon (Spania), un colet de 4 kg, în care era disimulată într-un pachet de unt cantitatea de 250 grame haşiş, numitului H.P.S., membru al unei reţele de traficanţi de droguri ce acţiona pe raza municipiului Mediaş, dar şi în alte zone din ţară, din banii obţinuţi din vânzarea haşişului, inculpatului D. i-au fost trimişi în Spania 1000 Euro.
- câteva zile mai târziu, inculpatul D. a venit în România, având disimulată în bagaje o cantitate de aproximativ 500 grame haşiş, sub forma a 5 calupuri de câte 100 grame, ambalate în folie alimentară, inculpatul D. şi-a oprit un calup, iar restul Ie-a dat numitului H.P.S. în schimbul banilor primiţi anterior;
- din declaraţiile inculpatului D.A.L. a rezultat că acesta a mai expediat în România şi în perioada iulie-decembrie 2008 colete în care erau disimulate cantităţi de haşiş.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, atât în cursul urmăririi penale cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti, arătând că a expediat drogurile din Spania în România la iniţiativa numitei K.T.N., care i l-a prezentat pe H.P.S.
A precizat că procura haşişul de la persoane de origine marocană din Castellon, cu 130 Euro pentru 100 grame, apoi îl vindea cu 300 Euro lui H.P.S., care la rândul său îl distribuia în România cu 800 Euro.
In raport de încadrarea în drept dată prin rechizitoriu şi de modul concret de comitere a faptelor, instanţa a reţinut şi incidenţa în cauză a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) privind forma continuată pentru ambele infracţiuni.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul a declarat apel, criticând-o numai în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate, despre care a arătat că este prea severă. A solicitat să se dea o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante şi să se ţină seama că şi-a întemeiat o familie, având un copil mic în întreţinere.
Prin Decizia penală nr. 191/A din 15 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.A.L. împotriva sentinţei penale nr. 536 din 29 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
S-a menţinut starea de arest a apelantului inculpat şi s-a dedus prevenţia de Ia5 octombrie 2004 la 26 noiembrie 2004 şi de la 17 decembrie 2009 lăzi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate în raport de criticile formulate, a reţinut că instanţa de fond a făcut o analiză completă şi corectă a materialului probator administrat, stabilind situaţia de fapt care se desprinde în mod necontestat din aceste dovezi şi a dat activităţii infracţionale a inculpatului încadrarea juridică legală, inclusiv prin aplicarea prevederilor art. 334 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, s-a constatat că au fost respectate criteriile generale instituite prin art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), adecvate în raport de ansamblul circumstanţelor reale şi personale incidente în cauză.
Astfel, s-a reţinut că deşi apelantul inculpat este recidivist postcondamnatoriu iar faptele săvârşite prezintă un grad ridicat de pericol social, instanţa de fond a avut în vedere, potrivit prevederilor art. 80 C. pen., sinceritatea şi regretul pe care acesta Ie-a manifestat, acordând circumstanţe atenuante şi coborând în mod substanţial pedepsele aplicate sub minimul special prevăzut de lege.
Date fiind elementele concrete, specifice ale cauzei, s-a apreciat că nu se poate considera că pedepsele de 3 ani şi respectiv de 3 luni închisoare ar fi prea severe şi ar trebui reduse.
Aşadar, cum sancţiunile aplicate răspund scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen., iar examinarea de ansamblu, din oficiu, a cauzei, nu relevă existenţa vreunui motiv de casare, apelul a fost respins ca nefondat, în baza dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului, dându-se o mai mare eficientă circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., reţinute în favoarea sa, precum şi deducerea pedepsei începând cu data de 25 octombrie 2009, când a fost arestat în Spania în vederea predării către România.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele următoare:
Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei judicioase aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind greşita individualizarea judiciară a pedepsei, nefiind fondată.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicând o pedeapsă de natură a satisface exigenţele impuse de art. 52 C. pen.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Înalta Curte constată că, la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a realizat o justă apreciere a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin luarea în considerare atât a circumstanţelor reale de comitere a faptei, cât şi a datelor favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o atitudine sinceră şi cooperantă pe parcursul procesului penal, regretând faptele comise, ceea ce a determinat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., dându-se o eficienţă semnificativă dispoziţiilor art. 76 lit. a) C. pen.
Astfel, nu se impune reducerea cuantumului pedepsei, faţă de împrejurarea că inculpatul este recidivist post condamnatoriu, fiind condamnat anterior tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de droguri, ceea ce denotă perseverenţă infracţională şi faptul că pedeapsa aplicată anterior nu şi-a atins scopul.
În prezenta cauză sunt însă incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., întrucât prin hotărârile pronunţate s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Astfel, Înalta Curte constată că instanţele au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), întrucât din pedeapsa aplicată inculpatului nu s-a dedus perioada executată începând cu data de 25 octombrie 2009, când acesta a fost arestat în Spania în vederea predării către România pentru executarea mandatului de arestare preventivă nr. 92/UP din 10 aprilie 2009 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în prezenta cauză, aşa cum rezultă din actele dosarului.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515alin. (1) art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul D.A.L. împotriva deciziei penale nr. 191/A din 15 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Se va casa, în parte, Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 536 din 29 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând se va deduce prevenţia inculpatului de la 25 octombrie 2004, la 26 noiembrie 2004 şi de la 25 octombrie 2009 la 24 martie 2011.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul D.A.L. împotriva deciziei penale nr. 191/A din 15 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în parte, Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 536 din 29 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi rejudecând:
Deduce prevenţia inculpatului de la 25 octombrie 2004, la 26 noiembrie 2004 şi de la 25 octombrie 2009 la 24 martie 2011.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1104/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1194/2010. Penal. Cerere de liberare... → |
|---|
