ICCJ. Decizia nr. 1194/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1194/2010
Dosar nr. 2472/1/2010
Şedinţa publică din 26 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 februarie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol soluţionarea apelului declarat de inculpatul D.C. împotriva sentinţei penale nr. 1 din 5 ianuarie 2010 a Tribunalului Buzău, în baza art. 3002 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a decis menţinerea arestării preventive a inculpatului D.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au încetat în cursul judecării apelului, în cauză existând indicii şi probe cu privire la săvârşirea infracţiunilor de viol în formă consumată şi a tentativei la viol de către inculpat.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul care, în esenţă, a cerut casarea încheierii recurate, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în stare de libertate, întrucât nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. în cursul judecăţii instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi când constată că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri impun în continuare privarea de libertate dispune prin încheiere motivată menţinerea arestării preventive.
În cauză, în mod corect, instanţa care a dispus menţinerea arestării preventive a constatat că temeiurile restrângerii libertăţii inculpatului se menţin.
În acest sens este şi hotărârea de fond a Tribunalului Buzău, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare.
Din motivarea acestei hotărâri rezultă că există indicii temeinice care îndreptăţesc presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele.
Referitor la pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, Înalta Curte observă că acesta a comis infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani şi că acesta este recidivist.
Faţă de pericolul faptelor comise, având în vedere şi împrejurarea că pedeapsa pentru fapta anterioară nu şi-a atins scopul, există dovada că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Aşa fiind, Curtea va respinge recursul şi-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 3564/114/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2458/2010. Penal. Ucidere din culpă (art.178... | ICCJ. Decizia nr. 2460/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
