ICCJ. Decizia nr. 1809/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1809/2010
Dosar nr. 3118/87/200.
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 133 din 17 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, a fost respinsă - ca inadmisibilă - cererea de revizuire formulată de condamnatul G.A. împotriva sentinţei penale nr. 72/1999 pronunţată de Tribunalul Teleorman.
A fost obligat revizuientul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut că, prin cererea sa, condamnatul G.A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 72/1999, pronunţată de Tribunalul Teleorman, prin care a fost condamnat la 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, cu motivarea că pedeapsa aplicată este prea aspră.
Prima instanţă, din examinarea cererii formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului, a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72/1999, Tribunalul Teleorman l-a condamnat pe revizuientul G.A. la 16 ani închisoare, în temeiul art. 174 C. pen., sentinţă rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4427 din 10 noiembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie.
S-a mai arătat că, potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals.
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Cum în speţă, revizuientul nu a arătat care sunt temeiurile cererii sale, făcând doar referire la doi martori, fără a indica ce doreşte prin referirea la aceste două persoane, Tribunalul a apreciat că cererea formulată de revizuient nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., respingând-o, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţei, în termen legal, a formulat apel condamnatul G.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei respingeri a cererii de revizuire, arătând că se impune reducerea pedepsei aplicate, în raport de circumstanţele reale şi cele personale.
Prin Decizia penală nr. 1/A din 5 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul G.A. împotriva sentinţei penale nr. 133/F din 17 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Teleorman. A fost obligat revizuentul condamnat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că motivul indicat de către revizuent (reindividualizarea pedepsei) nu se înscrie în cazurile expres şi limitativ prev. de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând în susţinerea orală a recursului său, admiterea cererii de revizuire şi reindividualizarea pedepsei aplicate.
Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac prin care se îndreptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoaşterii de către instanţele care au pronunţat hotărârii definitive a unor fapte şi împrejurări în funcţie de care aceasta nu corespunde adevărului şi, ca urmare, nici legii.
Cazurile pentru care se poate solicita revizuirea unei hotărâri sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen. Curm în speţă, motivul invocat de către recurent nu se încadrează în niciunul din aceste cazuri, în mod corect i-a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Cererea revizuentului tinde practic la o nouă judecată în fond, prin care să se ajungă la o nouă apreciere a probatoriului, deja administrat cu consecinţa pronunţării unei soluţii mai favorabile, fără însă a se invoca, în această cale extraordinară de atac, faptul că s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost avute în vedere de instanţa de fond şi de control judiciar la momentul soluţionării acţiunii penale, finalizată cu condamnarea sa.
Mai mult, o cerere asemănătoare întemeiată pe aceleaşi motive de recurs (redozarea pedepsei, audierea a 2 martori) a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 130 din 11 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1319 din 9 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în conformitate cu Decizia 36 din 14 decembrie 2009 a S.U. a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că, cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoane, de temei legal de motive şi apărări în soluţionarea acesteia.
Faţă de aceste considerente, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul condamnatului G.A.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul G.A. împotriva deciziei penale nr. 1/A din 5 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1758/2010. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1826/2010. Penal → |
|---|
