ICCJ. Decizia nr. 1740/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1740/2010
Dosar nr. 858/44/2009
Şedinţa publică din 3 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petiţionara Asociaţia Creştinilor Ortodocşi Români – Filiala Rugineşti, în calitate de persoană vătămată, a adresat o plângere organelor de urmărire penală, solicitând efectuarea de cercetări, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de executorul judecătoresc I.C.C. şi faţă de P.N. - reprezentantul Episcopiei Ortodocse a Buzăului şi Vrancei.
În susţinerea plângerii, s-a învederat că cei doi făptuitori au pus în executare, în mod ilegal, pe data de 8 ianuarie 2009, sentinţa civilă nr. 593 din 1 iulie 2008 a Judecătoriei Adjud.
Prin rezoluţia nr. 47/P/2009, din 27 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus, în temeiul art. 228, raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi făptuitori pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală.
Prin rezoluţia nr. 439/II/2/2009, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionară împotriva soluţiei procurorului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. petiţionara s-a adresat Curţii de Apel Galaţi, solicitând desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea cauzei la procuror în vederea continuării cercetărilor şi tragerii la răspundere penală a făptuitorilor.
Prin sentinţa penală nr. 11/F din 22 ianuarie 2010, pronunţată în dosarul nr. 858/44/2009 al Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată împotriva rezoluţiei nr. 47/P/2009, din 27 februarie 2009 a Parchetului Curţii de Apel Galaţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Fundaţia „Sf. Ioan Botezătorul", filiala Rugineşti, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Înalta Curte, examinând recursul, cât şi întreaga cauză potrivit dispoziţiilor art. 3856, alin. (3) C. proc. pen. constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 129 din Constituţia României „împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
De asemenea, legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei şi pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Astfel, art. 3851 C. proc. pen. enumeră hotărârile supuse recursului, iar art. 3852, raportat la art. 362 C. proc. pen. prevede persoanele care pot folosi această cale de atac.
Cum în prezenta cauză Fundaţia „Sf. Ioan Botezătorul", filiala Rugineşti nu face parte din categoria persoanelor care pot declara recurs, Înalta Curte constată recursul este inadmisibil.
Aşa fiind, în baza art. 38515, pct. 1 lit. a), teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil recursul declarat de Fundaţia „Sf. Ioan Botezătorul", filiala Rugineşti.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Fundaţia „Sf.Ioan Botezătorul", filiala Rugineşti, împotriva sentinţei penale nr. 11F din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 mai 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1541/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1758/2010. Penal. Traficul de influenţă... → |
---|