ICCJ. Decizia nr. 1312/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1312/2010
Dosar nr.2829/1/2010
Şedinţa publică din 6 aprilie 2010
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 22 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 32682/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, printre alte măsuri, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3), a menţinut starea de arest a inculpatului C.E.
Pentru a dispune astfel, în esenţă, instanţa a reţinut că temeiurile care au justificat luarea şi menţinerea măsurii preventive subzistă şi în prezent.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul solicitând judecarea sa în stare de libertate, având în vedere circumstanţele sale personale şi situaţia sa familială.
Examinând hotărârea atacată, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia pronunţată în cauză fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului, se reţine că recurentul inculpat C.E. a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că inculpatul, împreună cu alte trei persoane, în noaptea de 2/3 iunie 2009, a desfăşurat operaţiuni privind circulaţia de droguri de mare risc, heroină.
Prin sentinţa penală nr. 1154/ F din 24 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală l-a condamnat pe inculpat, reţinând în favoarea sa circumstanţe atenuante, la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel şi inculpatul C.E., fază procesuală în care, după cum s-a menţionat, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut starea de arest a acestuia, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea arestării preventive.
În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, la data de 4 iunie 2006, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât acesta a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, datorită modului de săvârşire a faptei şi gravitatea acesteia.
În mod corect, a reţinut instanţa că şi în prezent se menţin temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat.
Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancţionator stabilit de lege pentru infracţiunea presupus săvârşită de recurent, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura şi gravitatea faptei, din modalitatea în care se reţine că ar fi fost comisă, precum şi din datele care caracterizează persoana inculpatului (inculpatul este recidivist).
Nu în ultimul rând se constată că în cauză există probe de natură să contureze presupunerea rezonabilă a participării recurentului la săvârşirea faptei pentru care a fost cercetat şi condamnat, în primă instanţă.
Împrejurarea că în cauză a fost pronunţată o hotărâre de condamnare a inculpatului, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumţiei de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei, în speţă, încadrându-se în prevederile legale.
În consecinţă, în raport de pericolul social concret al faptei presupus săvârşită de inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul formulat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.E. împotriva încheierii din 22 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 32682/3/2009 (276/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1149/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1314/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
