ICCJ. Decizia nr. 1103/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1103/2010
Dosar nr.2394/1/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 8 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori s-a dispus, în temeiul art. 3002, raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpatului L.M.S.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia.
Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, slicitând, prin apărătorul ales, revocarea măsurii arestării preventive întrucât în cauză nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri şi în plus a fost depăşit termenul rezonabil.
În subsidiar, a solicitat ca în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen. să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, urmând a se conforma obligaţiilor pe care le va stabili instanţa.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, dar şi întreaga cauză conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, din data de 3 decembrie 2008, a fost trimis în judecată (împreună cu alte persoane) inculpatul L.M.S. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev.de art. 323 alin. (1) C. pen.;
- înşelăciune în convenţii prin calităţi mincinoase şi mijloace frauduloase, cu consecinţe deosebit de grave în forma continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. (pagubă peste 1 milion de euro);
- fals material în înscrisuri oficiale prev.de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- uz de fals, prev.de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
-falsificare de instrumente oficiale, prev.de art. 286 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- folosirea instrumentelor oficiale false, prev.de art. 287 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată prev.de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cauza făcând obiectul Dosarului nr. 1836/33/2008 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
La termenul din 8 martie 2010, prima instanţă, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatului, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Aşa cum rezultă din art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, precum şi din art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte, însă, sunt înscrise, totodată, şi excepţii de la regula generală sus-arătată.
Astfel, art. 5, paragraful 1 lit. e) din Convenţie, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
Pe de altă parte, art. 20 din Constituţia României prevede că „dispoziţiile constituţionale vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte şi legile române, au prioritate reglementările internaţionale".
În raport de reglementările internaţionale menţionate, cu referire expresă la excepţia prezentată de arestare preventivă s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută în legislaţia fiecărui stat, conform Convenţiei, respectiv cu respectarea dispoziţiilor generale înscrise în legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Reiese, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă atacată, instanţa de fond a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului L.M.S.
Infracţiunea săvârşită de inculpat aduce atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, astfel că o eventuală lăsare în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Cât priveşte caracterul rezonabil al perioadei de detenţie, Înalta Curte în acord cu jurisprudenţa Curţii europene constată că acesta nu poate fi apreciat în abstract ci trebuie analizat în fiecare caz, conform circumstanţelor speciale, neexistând o perioadă fixă aplicabilă în fiecare caz.
Având în vedere pericolul pentru ordinea publică arătat mai sus, dar şi gravitatea infracţiunilor săvârşite de inculpat, Înalta Curte constată că măsura arestării preventive a inculpatului nu a depăşit durata rezonabilă prevăzută de art. 5, paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi că nu se impune înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.
Toate aceste aspecte învederat justifică dispoziţia instanţei de fond în sensul menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului L.M.S., astfel că în conformitate cu prevederile art. 38515, alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de acesta.
Potrivit art. 192, alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M.S. împotriva încheierii din 8 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 1836/33/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 986/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1149/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
