ICCJ. Decizia nr. 1313/2010. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1313/2010
Dosar nr. 2814/1/2010
Şedinţa publică din 6 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată:
Prin încheierea din 24 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în recursul declarat de inculpatul N.G. împotriva Deciziei nr. 88/ A din 23 octombrie 2008 a Tribunalului Covasna, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen.
Recurentul a susţinut că, prin conţinutul său, acest text de lege încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24 şi art. 53 din Constituţia României, egalitatea cetăţenilor în faţa legii, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că excepţia invocată este inadmisibilă, nefiind indicate condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin excepţia invocată de inculpat se tinde la abrogarea dispoziţiilor în care se poate desfăşura judecata în recurs, limitarea însemnând că nu orice încălcare a legii de procedură penală şi a legii substanţiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, încât abrogarea acestor dispoziţii contravine principiilor procesual penale. Excepţia invocată tinde practic la eliminarea cazurilor de casare care au un caracter general, fiind aplicabile în orice cauză penală, afectând toţi recurenţii din proces, la acoperirea culpei inculpatului constând în neindicarea criticilor aduse legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate.
Exercitarea recursului nu poate fi lăsată la discreţia părţilor în scopul sustragerii de la răspunderea penală, mai ales că, în speţă, arată instanţa în motivare, inculpatul a mai ridicat patru excepţii de acest gen, astfel că devine evidentă încercarea de tergiversare a cauzei.
Sesizând că excepţia invocată nu are legătură cu cauza, Curtea a respins-o şi a fixat termen pentru judecarea cauzei la 14 aprilie 2010.
În acelaşi timp, ţinând seama de declaraţia de recurs formulată de inculpat, a înaintat dosarul Înaltei Curţi pentru soluţionarea recursului.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, constată că încheierea atacată cu recurs este legală şi temeinică.
Constituţia stabileşte în mod expres şi limitativ competenţa Curţii Constituţionale, în sensul că aceasta hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, privind neconstituţionalitatea legilor şi ordonanţelor.
Articolul 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, reia această dispoziţie constituţională, stabilind în alin. (1), (2) şi (3) situaţiile în care o excepţie este admisibilă.
Prima instanţă a verificat admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate prin prisma prevederilor art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992 şi constatând că nu are legătură cu soluţionarea cauzei, a respins-o ca inadmisibilă.
Textul articolului art. 3856 C. proc. pen. nu opreşte părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărate şi a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează într-o societate democratică desfăşurarea unui proces echitabil.
Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege.
Articolul art. 3856 C. proc. pen. reglementează efectul devolutiv al recursului, precum şi limitele acestuia, ţinând seama de două situaţii distincte prevăzute în alin. (2), când hotărârea penală a fost supusă apelului, iar prin recurs se atacă Decizia pronunţată în apel, situaţie în care instanţa de recurs poate examina cauza numai în limita motivelor prevăzute de art. 3859 şi în alin. (3) C. proc. pen., când hotărârea primei instanţe, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, situaţie în care recursul are efect devolutiv ca şi apelul, iar instanţa este obligată ca în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.
În speţă, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002. Sentinţa a fost apelată de procuror şi inculpat, iar în prezent cauza se află în recurs la Curtea de Apel Braşov.
Recurentul a avut posibilitatea de a fi apărat şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil.
Prin excepţia invocată, aşa cum corect a reţinut şi motivat prima instanţă, s-ar tinde la abrogarea dispoziţiilor legale privind limitele în care se poate desfăşura judecata în recurs, or exercitarea recursului nu poate fi lăsată la discreţia părţilor în scopul sustragerii de la răspundere penală. S-a avut în vedere că, în realitate, recurentul inculpat încearcă tergiversarea cauzei, acest lucru rezultând din aceea că a mai ridicat patru excepţii de acelaşi gen, toate respinse ca inadmisibile.
Cum excepţia ridicată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, atunci când a respins-o şi a fixat termen pentru judecarea recursului la 14 aprilie 2010.
Recursul fiind respins, inculpatul recurent va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare statului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.G. împotriva încheierii din 24 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 210/322/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3652/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3656/2010. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
