ICCJ. Decizia nr. 1364/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1364/2010
Dosar nr.673/62/2007
Şedinţa publică din 12 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 894 din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Braşov a fost condamnat inculpatul V.N.D. (cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie, căsătorit) în baza art. 183 cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din art. 174, 175 lit. c) C. pen., la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 alin. (1) şi (2) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 7 ani, iar potrivit art. 71 alin. (5) din acelaşi cod s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata aceluiaşi termen de încercare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 863 alin. (1) şi (3) inculpatul a fost obligat la respectarea, pe durata termenilor de încercare a măsurilor de supraveghere: de a se prezenta, la datele fixate de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov; de a anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă ori deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; de a comunica şi justifica schimbarea locului de muncă, de a comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă şi de a participa la programe care să urmărească creşterea rezistenţei la frustrare şi controlul furiei alături de exersarea abilităţilor de relaţionare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 864 privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 28 octombrie 2006 până la 9 ianuarie 2008.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus revocarea măsurii preventive a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea, respectiv municipiul Braşov, fără încuviinţarea instanţei.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4466,99 RON către partea civilă S.C.U. Braşov.
Au fost respinse acţiunile civile formulate de părţile vătămate M.L. şi F.D. şi s-a constatat că martora D.L., care a suportat cheltuielile de înmormântare nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că inculpatul V.N.D. s-a stabilit în anul 1994 în Veneţia, Italia şi din când în când venea în ţară pentru a-şi vizita părinţii care erau divorţaţi de când inculpatul avea 19 ani.
Relaţia dintre inculpat şi tatăl său victima V.D. a fost tensionată în anii copilăriei inculpatului, întrucât tatăl său era foarte sever şi de multe ori îl bătea cu pumnii şi palmele, cu o curea şi de asemenea o bătea şi pe mama inculpatului. În aceste situaţii inculpatul îi lua apărarea mamei şi atunci tatăl îl bătea şi pe el.
După absolvirea liceului şi plecarea din ţară a inculpatului în anul 1994, relaţia cu victima a devenit mai bună cei doi vizitându-se reciproc. Inculpatul trimitea bani în ţară pe numele tatălui însă sumele de bani erau pentru ambii părinţi, pe care fiul încerca să îi apropie.
La 23 octombrie 2006 inculpatul a revenit în România şi a locuit în garsoniera tatălui său din Braşov, în str. G., urmând ca după o săptămână să se mute în apartamentul mamei sale, care fusese închiriat. Mama inculpatului se afla la muncă în Italia.
Până la data de 27 octombrie 2006 inculpatul nu a avut niciun incident cu tatăl său.
În seara zilei de 27 octombrie 2006 inculpatul împreună cu prietenii săi T.D., F.L.D. şi P.D. au plecat în jurul orelor 23 la o cabană din Poiana Braşov.
După circa două ore timp în care a consumat 250 - 300 ml whisky inculpatul s-a întors în Braşov, împreună cu prietenii săi.
În jurul orei 0230 inculpatul a intrat în locuinţa tatălui său, acesta dormea, fiind aprinsă veioza şi televizorul.
După ce a stins televizorul, în timp ce inculpatul îşi pregătea patul improvizat pe jos, din pernele de la fotoliu, victima V.D. s-a trezit şi i-a reproşat fiului că a venit târziu şi că îşi cheltuieşte banii cu prietenii şi după o scurtă discuţie contradictorie, victima l-a lovit pe fiul său cu pumnii peste faţă şi în cap.
Inculpatul a încercat să se ferească de acele lovituri, după care l-a lovit şi el pe tatăl său, conştientizând ceea ce a făcut în momentul în care tatăl său l-a strigat pe nume. Atunci inculpatul l-a observat pe tatăl său că încerca să se aşeze pe pat, nu a reuşit şi a alunecat pe podea. Văzând urme de sânge pe faţa tatălui său inculpatului i s-a făcut rău şi nu ştie ce s-a mai întâmplat, amintindu-şi doar că, la un moment dat se afla în baie şi se spăla cu apă pe faţă şi a auzit soneria sunând. Când a deschis uşa a văzut că erau doi poliţişti cărora le-a spus că s-a bătut cu tatăl său.
Victima a fost transportată în stare de inconştienţă la S.C.J.U. Braşov în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, unde a decedat datorită insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu hemoragie meningee şi cerebrală.
Potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală efectuată la nivelul I.N.M.L. „P.D.M.M.” Bucureşti, avizat de Comisia de avizare şi control, moartea victimei a fost violentă ea datorându-se insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu hemoragie meningee şi cerebrală, leziunile traumatice cranio-cerebrale tanatogeneratoare putându-se produce prin lovire repetată cu un corp dur şi fiind în legătură directă necondiţionată cu cauza medicală a decesului, afecţiunea infecţioasă pulmonară a victimei aparţinând în mod curent evoluţiei naturale a oricărui traumatism cerebral grav (consecinţă a tulburărilor de deglutiţie, respiratorii, bronhoplegiei, imobilizării prelungite, induse de stare de comă) şi nu poate fi asimilată în aceste cazuri cu o „complicaţie evolutivă” fiind un epifenomen cvasiprezent. În final s-a concluzionat că în acest caz cauza decesului este de tip central consecinţă a leziunilor grave cranio-cerebrale de la început manifeste.
În dosar s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, de către I.N.M.L. „P.D.M.M.” Bucureşti care a concluzionat că inculpatul V.N.D. a prezentat la data comiterii faptei, în noaptea de 27/28 octombrie 2006 o stare de afect (reacţie impulsiv-explozivă favorizată de mecanisme de tip relaţional) cu diminuarea capacităţii de stăpânire, că inculpatul a avut diminuată capacitatea psihică de apreciere critică asupra conţinutului şi mai ales asupra consecinţelor social negative ale faptei pentru care este judecat şi faţă de care discernământul a fost scăzut.
S-a reţinut de către instanţa de fond că aceste ultime concluzii au o relevanţă deosebită în ce priveşte încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpat, din perspectiva atitudinii subiective a inculpatului faţă de rezultatul produs şi anume decesul victimei.
Având în vedere aceste aspecte şi stare de fapt, instanţa a apreciat că inculpatul l-a lovit pe tatăl său nu cu intenţia de a-i suprima viaţa, ci cu intenţia de a-i provoca o vătămare corporală, însă s-a produs o urmare mai gravă, respectiv leziuni mai grave care au determinat, după circa o săptămână decesul tatălui său, urmarea mai gravă fiind atribuită inculpatului pe baza culpei, respectiv inculpatul a prevăzut urmarea mai gravă a faptei sale dar a crezut că nu se va produce deoarece, făptuitorul avea discernământul scăzut.
Ca urmare instanţa, potrivit art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiune de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. c) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată, în infracţiune de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
În cauză instanţa a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât victima l-a agresat fizic, dar şi circumstanţele atenuante facultative prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., coborând pedeapsa sub minimul legal.
Având în vedere datele pozitive ce îl caracterizează, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia dispunându-se conform art. 861 - 864 C. pen., suspendarea executării sub supraveghere.
Referitor la latura civilă s-a constatat întemeiată numai aceea de despăgubiri formulată de S.C.J.U. Braşov.
Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 83/AP din 12 noiembrie 2009 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, a desfiinţat hotărârea primei instanţe, numai sub aspectul încadrării juridice a faptei, a individualizării pedepsei şi a modalităţii de executare.
Rejudecând cauza în aceste limite, instanţa de apel a înlăturat dispoziţia de schimbare a încadrării juridice şi a dispus condamnarea inculpatului V.N.D., în baza art. 174 - 175 lit. c) C. pen. la 15 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 861 şi ale art. 71 alin. (5) C. pen. şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar, primind criticile din apelul declarat de parchet, a reţinut că inculpatul şi-a lovit grav şi repetat tatăl adresându-i ameninţarea „eu te omor cu mâinile mele”.
În acest sens instanţa a avut în vedere declaraţiile martorilor C.P. şi R.Z. care au auzit zgomote din apartamentul victimei şi l-au văzut pe inculpat aflat deasupra corpului tatălui său.
Având în vedere lovirile repetate cu şi de corp plan dur, care au produs leziuni traumatice cu consecinţe letale, instanţa a concluzionat că inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei.
Susţinerea inculpatului că tatăl său l-ar fi lovit cu palma, nu determina o ripostă de intensitate aşa de mare, concretizată prin lovituri repetate care au dus la deces.
Ţinând seama de pericolul social grav al faptei, de împrejurările în care a fost suprimată viaţa victimei şi de persoana inculpatului, instanţa s-a orientat la pedeapsa principală de 15 ani închisoare situată chiar la minimul prevăzut de lege şi la pedeapsa complementară de 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.N.D. care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 9, 10, 17, 14 şi 18 C. proc. pen. a susţinut că Decizia atacată prin care a fost condamnat pentru infracţiunea de omor calificat este greşită şi a solicitat menţinerea hotărârii primei instanţe.
Examinând hotărârea atacată în baza criticilor formulate, Curtea constată întemeiat recursul numai sub aspectul individualizării pedepsei principale.
Prin Decizia pronunţată de instanţa de apel s-a reţinut în mod corect că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzut de art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
Din materialul probator al cauzei a rezultat că inculpatul, în noaptea de 27/28 octombrie 2006 i-a aplicat tatălui său multiple şi repetate lovituri cu pumnii în zona capului, cauzându-i leziuni grave respectiv traumatism cranio-cerebral cu hemoragie meningee şi cerebrală, leziuni care au condus la deces.
Din raportul de nouă expertiză medico-legală efectuat în cauză, după exhumare cadavrului victimei, s-a concluzionat că leziunile traumatice cranio-cerebrale tanatogeneratoare s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur şi fiind în legătură directă necondiţionată cu cauza medicală a decesului, afecţiunea infecţioasă pulmonară a victimei aparţinând în mod curent evoluţiei naturale a oricărui traumatism cranio-cerebral.
În final acest act medico-legal a stabilit că decesul este consecinţa leziunilor grave cranio-cerebrale suferite de victimă.
Mai este de menţionat că martorii C.P. şi R.Z. vecini cu victima au auzit zgomote din apartamentul victimei şi strigătele acesteia de ajutor, s-au deplasat în interior şi l-au văzut pe inculpat aflat deasupra capului său şi l-au auzit rostind cuvintele „eu te omor cu mâinile mele”.
Ca urmare cei doi martori au sesizat organele poliţiei.
Având în vedere modul în care s-a consumat agresiunea, intensitatea deosebit de mare a loviturilor aplicate cu pumnii asupra capului victimei şi consecinţele produse rezultă că pe plan subiectiv inculpatul a acţionat cu intenţie de suprimare a vieţii victimei, caracteristică infracţiunii de omor şi nicidecum pentru provocarea de suferinţe fizice cum greşit a reţinut prima instanţă, pentru a explica producerea cu praeterintenţie a morţii victimei şi a reţine incidenţa dispoziţiilor art. 183 C. pen., respectiv infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte.
În consecinţă, în mod corect instanţa de apel a considerat că fapta inculpatului întruneşte elemente constitutive ale infracţiunii de omor calificat comis cu intenţie directă, prevăzută de art. 174, 175 lit. c) C. pen.
Materialul probator al cauzei, nu a confirmat că reacţia victimei care a fost trezită de revenirea acasă a inculpatului aflat sub influenţa alcoolului şi care i-ar fi aplicat fiului o lovitură cu palma, a putut determina în psihicul acestuia o intensă tulburare care să fie determinantă în declanşarea agresiunii.
În absenţa unei astfel de dovezi neîndoielnice, care să ateste existenţa provocării în raport cu momentul săvârşirii faptei, în mod corect instanţa de apel a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. şi că astfel agresiunea este imputabilă inculpatului.
Referitor la pedeapsa stabilită de instanţa de apel sunt menţionate următoarele:
Raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică, a concluzionat că la data comiterii faptei inculpatul V.N.D. a prezentat stare de afect care este o modalitate elementară a reactivităţii afective de mare intensitate şi de durată redusă (reacţie impulsiv-explozivă favorizată de mecanisme de tip relaţional) cu diminuarea capacităţii de stăpânire. Ca urmare inculpatul a avut diminuată capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi mai ales asupra consecinţelor social negative ale faptei pentru care este judecat şi faţă de care discernământul este scăzut.
Această concluzie ştiinţifică referitoare la existenţa discernământului critic se impunea a fi avută în vedere ca element necesar pentru stabilirea responsabilităţii juridice penale, discernământul diminuat, constituind temei de reţinere a circumstanţelor atenuante, potrivit art. 74 alin. (2) C. pen.
De asemenea, conduita anterioară general bună înainte de săvârşirea infracţiunii, în familie şi societate şi lipsa antecedentelor penale precum şi atitudinea după săvârşirea faptei, puteau fi reţinute de către instanţa de apel drept circumstanţe atenuante conform art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.
Întrucât instanţa de control judiciar nu a ţinut seama de aceste împrejurări, pedeapsa principală stabilită nu a fost corespunzător individualizată ceea ce constituie caz de casare, conform art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Referitor la criticile din recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 9, 10, 17 şi 18 C. proc. pen. se constată că acestea nu pot fi primite.
Astfel hotărârea instanţei de apel a fost corespunzător motivată şi explică pe deplin concluzia din dispozitiv, instanţa s-a pronunţat asupra tuturor cererilor esenţiale pentru părţi garantându-le drepturile inclusiv asupra noii expertize medico-legale psihiatrice, în cauză s-a dat o corectă încadrare juridică faptei în dispoziţiile art. 174, 175 lit. c) C. pen., iar Decizia pronunţată nu este urmarea unei erori grave de fapt, ci hotărârea a fost pronunţată în baza amplului material probator al cauzei care atestă vinovăţia inculpatului în comiterea omorului asupra propriului tată.
Faţă de considerentele ce preced, Curtea în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. urmează a admite recursul declarat de inculpatul V.N.D. a casa Decizia atacată numai cu privire la pedeapsa principală aplicată inculpatului, pe care, prin reţinerea circumstanţelor atenuante acordate de dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. o va reduce potrivit art. 76 alin. (2) din acelaşi cod de la 15 ani închisoare la 10 ani închisoare.
Se apreciază că pedeapsa astfel redusă este de natură a asigura, conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, constrângerea şi reeducarea inculpatului şi reintegrarea lui în comunitate.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 50 RON, până la prezentarea apărătorului ales să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.N.D. împotriva Deciziei penale nr. 83/AP din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia atacată numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, pe care prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) şi alin. (2) art. 76 alin. (2) C. pen., o reduce de la 15 ani închisoare la 10 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 1339/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1376/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
