ICCJ. Decizia nr. 1394/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1394/2010
Dosar nr. 1636/36/2009
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petenta a formulat plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen. împotriva magistratului S.D. judecător al Judecătoriei Constanţa sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 şi 289 C. pen., susţinând că magistratul a avut o atitudine subiectivă şi lipsită de profesionalism încălcând flagrant normele de procedură.
Prin rezoluţia din 18 septembrie 2009 Parchetul Curţii de Apel Constanţa a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimată sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) soluţie menţinută şi de forul ierarhic superior.
Împotriva acestei soluţii petenta a formulat plângere la instanţă, considerând rezoluţiile netemeinice şi nelegale pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte invocarea din oficiu şi admiterea excepţiei de necompetenţă în cauzele având ca obiect pretenţii sau cereri de emitere a somaţiei de plată nu a criticat soluţia ci tratamentul discriminatoriu aplicat petentei, deoarece judecătorul S.D. procedează în această manieră numai în cauzele în care petenta are calitatea de apărător ales, aspect ce putea fi probat numai dacă procurorul analiza şi alte cauze soluţionate de către aceasta.
Referitor la îndatorarea părţilor reprezentate de petentă la depunerea în original a înscrisurilor, fără ca această măsură să fie motivată în fapt şi în drept, astfel cum impun dispoziţiile art. 268 alin. (4) C. proc. civ., nu rezultă din actele şi lucrările dosarului că judecătorul ar fi avut în vedere dispoziţiile art. 139 C. proc. civ., aspect ce nu a fost verificat de către procuror.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată în Dosarul nr. 20861/212/2008, procurorul a ignorat aspectul reclamat de petentă, respectiv refuzul de a dispune amânarea cauzei sau amânarea pronunţării pentru a da posibilitatea petentei să răspundă la o excepţie invocată din oficiu, judecătorul încălcând dispoziţiile art. 156 C. proc. civ. care instituie pentru instanţă obligaţia de a amâna la cerere pronunţarea, aceasta nefiind o posibilitate, motivarea judecătorului cu privire la refuz fiind neavenit.
Se susţine că procurorul nu a avut în vedere faptul că, hotărârea prin care s-a respins ca tardivă cererea de anulare era irevocabilă pe data pronunţării şi prin urmare era irevocabilă pe data pronunţării şi prin urmare nu mai putea face obiectul unei căi de atac, condiţii în care, judecătorul, cunoscând acest aspect a permis să refuze şi să încalce dreptul la apărare al părţii pe care o reprezintă petenta, şi să pronunţe, astfel, o hotărâre contrară regulilor de drept.
Se relevă că, procurorul s-a limitat doar a lua în considera considerentele Sentinţei civile nr. 4401 din 05 martie 2009 şi explicaţiile date de judecător, fără a efectua o minimă verificare a înscrisurilor existente la dosar care dacă s-ar fi realizat, ar fi constatat, în baza confirmării de primire sentinţei şi a plicului în care debitoarea a primit sentinţa că data primirii a fost 15 septembrie 2008 şi nu 11 septembrie 2008, astfel încât cererea de anulare a fost depusă în termen.
Mai mult, în urma demersurilor efectuate, s-a comunicat, prin adresa din 06 noiembrie 2009, că data predării sentinţei a fost 15 septembrie 2009.
În ceea ce priveşte concluzia procurorului privind Dosarul nr. 11105/118/2007, procurorul nu a indicat care sunt acele proceduri în materie care permit instanţei să îşi îndrepte sau să îşi modifice măsurile dispuse în cursul judecăţii şi aceasta după mai multe termene de judecată de la pronunţarea şi motivarea soluţiei pe o anumită excepţie, să adauge la considerentele consemnate într-o încheiere anterioară, semnată, cu atât mai mult cu cât, acestea nu reprezintă erori materiale ci erori de judecată.
Se critică temeiul de drept al neînceperii urmăririi penale, invocat de procuror, în privinţa căruia, deşi se indică ca fiind art. 10 lit. b) C. proc. pen., din considerentele rezoluţiei atacate nu rezultă dacă este art. 10 lit a), b) sau d) C. proc. pen.
Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 298 C. pen., în rezoluţia atacată se arată expres că fapta există dar îi lipseşte latura subiectivă, pentru ca în dispozitiv să se reţină totuşi că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Cu privire la temeiul reţinut de procuror, respectiv art. 10 lit. b) C. proc. pen., acesta a fost motivat de procuror prin aceea că, faptele reclamate pot constitui abateri disciplinare, fără a arăta însă şi considerentele ce justifică o asemenea apreciere şi aceasta contrar dispoziţiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.
În ceea ce priveşte rezoluţia din 02 noiembrie 2009 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în Dosar nr. 367/11/2/2009, se relevă ca, motivarea acesteia este străină cauzei, atât sub aspectul temeiurilor de fapt cât şi de drept.
Astfel, în ceea ce priveşte trimiterea Ia dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, se apreciază a fi eronată, întrucât petenta nu a criticat soluţia ci tratamentul discriminatoriu aplicat acesteia.
Deşi în rezoluţia iniţială temeiul juridic al neînceperii urmăririi penale este art. 10 lit. b) C. proc. pen., procurorul ierarhic superior are în vedere un alt temei, sens în care admite că judecătorul S.D. şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, însă apreciază că aceasta nu a urmărit vătămarea intereselor legale ale unei persoane, situaţie de fapt reţinută de procurorul ierarhic superior întruneşte elementele consecutive ale infracţiunii prevăzute de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), care nu a fost avută în vedere, cercetările limitându-se la infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin Sentinţa penală nr. 16/P din 28 ianuarie 2010 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondată plângerea petentei cu o motivare amplă pe fiecare situaţie de fapt şi de drept invocată.
Nemulţumită petenta a formulat recurs şi în cadrul motivelor transmise prin fax, uşor ilizibile, aceasta în esenţă a cerut casarea sentinţei penale, desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la procurori în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul infracţiunilor reclamate.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., soluţionând plângerea, instanţa verifică rezoluţia atacată pe baza pe baza lucrărilor şi a materialului cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Astfel, din examinarea dosarului şi a lucrărilor, se reţine că faptele reclamate nu au fost confirmate de nici o probă.
Verificând hotărârea atacată în limitele caracterului devolutiv al căii de atac de faţă prevăzute de art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că soluţia adoptată în primă instanţă în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. este legală şi temeinică pentru considerentele avute în vedere de judecătorul cauzei a căror repetare se precizează a nu mai fi necesară astfel încât va dispune respingerea ca nefondat a recursului conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta O.F. împotriva Sentinţei penale nr. 16/P din 28 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1979/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2356/2010. Penal → |
|---|
