ICCJ. Decizia nr. 2356/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 2356/2010
Dosar nr. 4613/1/2010
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 48/ A din 11 mai 2010 pronunţată în Dosarul nr. 666/109/2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia senală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 160a alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.S.R. (fiul lui D.F. şi M.).
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, examinând în principiu cererea de liberare provizorie sub control, judiciar formulată de inculpat, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., în sensul că legea pedepseşte infracţiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată cu o pedeapsă mai mică de 18 ani închisoare.
Cu privire la temeinicia cererii, s-a constatat că inculpatul este acuzat de săvârşirea unei infracţiuni grave, iar împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, aşa cum rezultă din actul de sesizare al primei instanţe şi sentinţa pronunţată în cauză demonstrează că lăsarea în liberate a inculpatului ar prejudicia în mod grav valorile şi relaţiile sociale care formează obiectul ordinii publice.
S-a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 136 alin. (2) C. proc. pen., deoarece liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului nu este o măsură adecvată scopului pentru care s-a dispus arestarea sa preventivă, respectiv buna desfăşurare a procesului penal şi apărarea valorilor care formează conţinutul ordinii publice.
Elementele de circumstanţiere personală invocate de inculpat au fost apreciate ca nefiind suficiente pentru a justifica liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, întrucât aceasta nu conferă garanţiile necesare că starea de libertate nu va influenţa în mod negativ soluţionarea cauzei penale.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.S.R., în termen legal, solicitând casarea încheierii şi, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Concluziile reprezentantului parchetului, ale apărătorului recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate de recurentul inculpat, dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică, recursul fiind nefondat pentru considerentele care urmează:
Inculpatul G.S.R. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv prin Rechizitoriul nr. 2D/ P din 6 martie 2007 al Ministerului Public, D.I.I.C.OT., biroul teritorial Argeş, alături de alţi inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Măsura arestării preventive a fost dispusă faţă de inculpat prin încheierea nr. 3/ CC din data de 13 ianuarie 2007 a Tribunalului Argeş, secţia penală, apreciindu-se că acesta se află în situaţia prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În baza acestei încheieri a fost emis mandatul de arestare preventivă din 13 ianuarie 2007 pe o durată de 29 de zile, de la 13 ianuarie 2007 până la 10 februarie 2007, fiind prelungit ulterior potrivit dispoziţiilor legale.
Cu privire la dispoziţia de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, înalta Curte constată că, formal, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 160b C. proc. pen., ceea ce nu presupune însă că inculpatul este îndreptăţit în mod automat să fie pus în libertate provizorie.
Din analiza dispoziţiilor art. 1602 C. proc. pen. rezultă că arestarea provizorie este o măsură facultativă şi nu una obligatorie, inculpatul având doar vocaţia la beneficiul liberării provizorii.
Pe de altă parte, se reţine că legea nu prevede care sunt criteriile ce urmează a fi avute în vedere la examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie, însă, în opinia Curţii, instanţa trebuie să se raporteze la gravitatea faptei, la circumstanţele concrete ale cauzei, la urmările produse şi datele ce-l caracterizează pe inculpat.
Instanţa are posibilitatea de a refuza liberarea dacă se apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară pentru realizarea scopului procesului penal.
Raportând datele speţei la dispoziţiile cuprinse în legislaţia internă, corelate cu prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază - în acord cu dispoziţia instanţei de fond - că la acest moment este insuficientă instituirea faţă de inculpat a controlului judiciar, neputându-se realiza scopul măsurilor preventive, astfel cum este reglementat prin art. 136 C. proc. pen.
Restrângerea dreptului la libertate al recurentului inculpat apare ca fiind proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse şi cu scopul urmărit, acela al ocrotirii ordinii publice şi de drept, măsura fiind necesară într-o societate democratică pentru salvgardarea interesului public şi a încrederii societăţii în instituţiile statului de drept, pentru asigurarea bunei desfăşurării a cercetării judecătoreşti, fără riscul influenţării cursului procesului.
Pentru aceste considerente, apreciind că încheierea atacată este legală şi temeinică, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului G.S.R..
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.S.R. împotriva încheierii din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 666/109/2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1394/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1397/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
