ICCJ. Decizia nr. 1421/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1421/2010
Dosar nr. 10150/2/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 359 din 7 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 10150/2/2009, s-a dispus respingerea ca neîntemeiate a plângerilor formulate de petiţionarii M.P. şi M.M.R. împotriva rezoluţiei din 3 august 2009 în Dosarul nr. 1326/P/2007 şi a rezoluţiei nr. 1393 din 11 februarie 2009 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A menţinut rezoluţiile atacate.
A obligat petiţionarii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, petiţionarii M.P. şi M.M.R. au solicitat cercetarea şi tragerea la răspundere penală a numiţilor S.F.V. şi S.F.A. - asociaţi în cadrul Baroului Bucureşti - pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. proc. pen., abuz de încredere prevăzut de art. 213 C. proc. pen. şi gestiunea frauduloasă prevăzută de art. 214 C. proc. pen., constând în aceea că au fost induşi şi menţinuţi în eroare cu ocazia încheierii a două contracte de asistenţă juridică. Aceeaşi avocaţi - susţin petiţionarii - şi-au însuşit pe nedrept suma de 180 milioane lei şi a refuzat restituirea acestei sume deşi la data de 14 iunie 2007 au fost notificaţi prin executorul judecătoresc U.B.
Petiţionarii au susţinut, de asemenea că făptuitorul S.F.V. a gestionat fraudulos suma de 180 milioane lei în scopul dobândirii pentru sine de probe materiale.
Prin rezoluţia nr. 1326/P/2007 din 3 august 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii S.F.V. şi S.F.A. avocaţi în cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România - Baroul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzut de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., abuz de încredere prevăzut de art. 213 C. proc. pen. şi gestiunea frauduloasă prevăzut de art. 214 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Împotriva rezoluţiei cu nr. 1326/P/2007 din 3 august 2009 petiţionarii M.P. şi M.M.R. au formulat plângere adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 1393/II-2/2009 din 1 septembrie 2009.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., nemulţumiţi de soluţia de neurmărire penală dată de parchet, petiţionarii M.P. şi M.M.R. s-au adresat cu plângere la Curtea de Apel Bucureşti, competentă să judece cauza în primă instanţă, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei nr. 1326/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii S.F.V. şi S.F.A., sub aspectul faptelor sesizate.
Examinând legalitatea şi temeinicia rezoluţiei atacate, instanţa de fond a reţinut că în cursul anului 2007, petiţionarii l-au împuternicit pe intimatul S.F.V. pentru recuperarea unei creanţe de la SC P. SA în valoare de 15.000 euro.
Deşi suma a fost achitată de către firma debitoare, intimatul nu a remis petenţilor decât suma de 180 milioane lei (în trei tranşe) de câte 100 milioane, 100 milioane, din care intimatul şi-a oprit 50 milioane drept onorariu şi a treia tranşă de 30 milioane.
Petiţionarii au reclamat faptul că au semnat ";în alb"; contractele de asistenţă juridică încheiate cu intimaţii, cum şi împuternicirile avocaţiale aferente.
Pentru sumele remise de intimat s-au încheiat chitanţe, intimatul reţinând o sumă de 3000 RON drept onorariu de succes, care însă a fost restituită petiţionarului conform chitanţei întocmite la 02 mai 2007.
Din actele dosarului a rezultat încheierea unui contract de asistenţă juridică fără însă a se putea desprinde concluzia existenţei unor elemente de natură infracţională. Faptul că intimaţii au achitat sumele primite de la debitor nu imediat, ci în tranşe şi într-un anumit interval de timp, nu echivalează cu un mod fraudulos de gestionare a banilor. Nu au rezultat nici indicii privind inducerea sau menţinerea în eroare a petiţionarilor în momentul încheierii contractele de asistenţă juridică.
Ca atare, instanţa de fond a reţinut că soluţia procurorului este legală iar plângerea petiţionarilor nefondată.
Împotriva soluţiei pronunţată de instanţa de fond, au declarat recurs petiţionarii M.P. şi M.M.R. solicitând casarea acesteia şi în rejudecare admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii avocaţi.
În susţinerea recursului au fost depuse înscrisuri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursurile în conformitate cu prevederile art. 38514 C. proc. pen. constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de soluţiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană a cărei interese legitime au fost vătămate.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum, de altfel au procedat şi petiţionarii prin plângerea ce face obiectul cauzei de faţă.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, la data de 19 martie 2007 între petiţionarii şi avocatul S.F.V. s-a încheiat un contract de asistenţă juridică nr. 300008/2007, obiectul contractului fiind ";formulare şi semnare cereri, deschidere cont, efectuare operaţii de cont, precum şi orice alte demersuri necesare în vederea recuperării integrale a creanţei de la debitorul SC P. SA în cadrul Dosarului nr. 15/2007 al Biroului Executorului judecătoresc V.P.";, în cuprinsul acestui contract fiind înserat şi un onorariu de succes în valoare de 3.000 RON.
Audiat fiind de către organele de urmărire penală, intimatul S.F.V. a arătat că în virtutea contractului încredinţat de petiţionarul M.P., a încheiat la data de 29 ianuarie 2007 contractul de executare silită cu Biroul Executorului Judecătoresc ";P.V.";, executor care, la datele de 22 martie 2007 şi 28 martie 2007, a procedat la distribuirea sumei de 63.600 RON provenită din executare, conform ordinelor de plată din 28 martie 2007 şi din 2 aprilie 2007 emise de A.B., în contul bancar ce a fost deschis în baza împuternicirii de petiţionarul M.P.
Banii încasaţi, ca urmare a executării silite, au fost predaţi petiţionarului M.P., întocmindu-se înscrisuri aferente iar în ceea ce priveşte onorariul de succes, făptuitorul S.F.V. a arătat că şi acesta a fost restituit aceluiaşi petiţionar.
Cât priveşte semnarea ";în alb"; a contractelor de asistenţă juridică şi a împuternicirilor avocaţiale aferente, făptuitorul S.F.V. a arătat că, acestea au fost semnate după completarea lor în întregime.
Executarea cu întârziere, executarea necorespunzătoare a unui contract de asistenţă juridică nu atrage în mod obligatoriu reţinerea infracţiunii de înşelăciune în condiţiile în care nu se poate dovedi, cu certitudine, o inducere sau o menţinere în eroare, care să fi avut un rol esenţiale în încheierea sau executarea acestuia.
Petiţionarii aveau posibilitatea, - dacă susţinerile acestora sunt reale - să nu semneze contractul de asistenţă juridică, decât după completarea în întregime a conţinutului său. Orice neînţelegere rezultată din îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin voinţa părţilor, probe constituie, eventual, un litigiu civil şi nu penal.
Făptuitorii S.F.V. şi S.F.A. şi-au îndeplinit, în calitatea acestora de avocaţi, obligaţiile avute prin contract astfel că, în lipsa unor probe evidente nu poate fi dispusă desfiinţarea rezoluţiei procurorului şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de petiţionarii M.P. şi M.M.R. împotriva Sentinţei penale nr. 359 din 07 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii petiţionari vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii M.P. şi M.M.R. împotriva Sentinţei penale nr. 359 din 07 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 411/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 414/2010. Penal → |
|---|
