ICCJ. Decizia nr. 1440/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1440/2010
Dosar nr. 1549/1/2010
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 4 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara R.V., prin mandatar R.I., împotriva Ordonanţei nr. 170/P/2008 din 9 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a Ordonanţei nr. 757/II/2/2008 din 29 iulie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionara a fost obligată la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 C. proc. pen., petiţionara a fost obligată să plătească intimatei R.C.C. suma de 2255 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că prin plângerea penală înregistrată la data de 7 aprilie 2008, petiţionarii R.V. şi R.I. au solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor S.M., S.M.F., B.S. şi a executorului judecătoresc R.C.C., susţinând că primii îi împiedică să folosească locuinţa situată în Petroşani, iar executorul judecătoresc a refuzat să pună în executare hotărârile judecătoreşti prin care pârâţii făptuitori erau obligaţi să permită accesul petiţionarei, în imobil şi să deblocheze uşa de la intrarea principală.
Ulterior, la data de 30 aprilie 2008, petiţionarul a înregistrat o precizare a plângerii în care a reclamat modul defectuos în care s-a realizat executarea silită de către executorul judecătoresc, respectiv faptul că acesta din urmă a refuzat să pretindă debitoarei predarea tuturor cheilor de la imobilul în discuţie, astfel încât să se asigure efectiv accesul petiţionarilor.
Prin Ordonanţa nr. 170/P/2008 din 9 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 38 şi art. 45 din acelaşi cod, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita R.C.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), precum şi disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani cu privire la S.M. ş.a.
Împotriva acestei soluţii, petiţionarul R.I. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, aceasta fiind respinsă prin Ordonanţa nr. 757/II/2/2008 din 29 iulie 2008, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că în mod corect procurorul a reţinut că în exercitarea atribuţiilor sale, făptuitoarea a executat întocmai cele dispuse de către instanţa de judecată, iar cât priveşte punerea în executare a hotărârii, s-a încheiat un proces-verbal la data de 18 aprilie 2008, care a fost semnat de către creditor prin mandatarul său.
S-a mai arătat că împotriva refuzului executorului judecătoresc de a pune în executare hotărârea judecătorească, petiţionarul se putea adresa instanţei de judecată, în baza art. 53 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, spre a solicita ca acesta să fie obligat a pune în executare titlul executoriu.
Conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., petiţionara R.V., prin mandatar R.I., s-a adresat cu plângere instanţei competente să judece cauza în fond, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia.
În motivarea plângerii, petiţionarii au susţinut, în esenţă, că soluţia pronunţată prin cele două ordonanţe atacate, de neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc R.C.C. este netemeinică şi nelegală, deoarece refuzul acesteia de a executa Hotărârea nr. 3499/2007 şi Încheierea nr. 73/2008 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.
Prin Sentinţa penală nr. 4 din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că nu se poate susţine că executorul judecătoresc a refuzat executarea ori a îndeplinit cu intenţie, în mod defectuos, actul de executare.
S-a reţinut că între executor şi creditor a intervenit pe parcursul executării titlului o divergenţă în ceea ce priveşte modalitatea de interpretare a titlului executoriu, executorul susţinând că obligaţia potrivit titlului este de a asigura deblocarea unei singure uşi, care este prima la intrarea în imobil, în timp ce creditorul afirmă că titlul îi conferă dreptul de a obţine deblocarea ambelor uşi, care în fapt asigură accesul efectiv în imobil, într-o asemenea situaţie divergenţa fiind susceptibilă de a fi soluţionată ori prin procedura contestaţiei la titlu, în care să se urmărească explicitatea conţinutului acesteia, ori în procedura prevăzută de art. 53 din Legea nr. 188/2000.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, în termen legal, a declarat recurs petiţionara R.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În memoriul depus la dosarul cauzei, recurenta petiţionară, prin apărătorul său ales, avocat D.S., a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 5, pct. 3 şi pct. 9 coroborat cu art. 3859 pct. 171 şi cu art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, aceste concluzii fiind formulate şi oral de apărător cu prilejul dezbaterii recursului.
A mai susţinut apărătorul petiţionarei că procurorul nu a pus concluzii pe fondul cauzei deduse judecăţii; că acesta era de fapt incompatibil, precum şi faptul că hotărârea atacată este nemotivată, nefăcându-se referire la probele solicitate.
Examinând recursul potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) şi art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Din analiza cauzei se poate observa că nu există niciun indiciu care să ateste faptul că intimata executor judecătoresc R.C.C., în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă nu ar fi îndeplinit un act sau l-ar fi îndeplinit în mod defectuos, de natură să cauzeze o vătămare intereselor legale ale petiţionarei.
Aşadar, în speţa de faţă, nu au fost identificate indicii sau împrejurări care să poată forma convingerea organului de urmărire penală că se impune începerea urmăririi penale, prin activitatea sa intimata nesituându-se în sfera ilicitului penal, neaducând atingere intereselor legale ale petiţionarei.
Cât priveşte susţinerea că procurorul, incompatibil de altfel, nu a pus concluzii pe fondul cauzei, Curtea apreciază că prezenţa acestuia în instanţă, care a fost legal sesizată, este evidentă, aspect care se poate verifica pe baza înregistrării şedinţei de judecată, neconsemnarea concluziilor reprezentantului parchetului putând constitui cel mult un motiv de nulitate relativă.
Referitor la cealaltă critică formulată, potrivit căreia hotărârea nu ar fi fost motivată, Curtea constată că instanţa de fond a realizat o motivare amplă, corespunzătoare situaţiei de fapt reţinute la dosarul cauzei.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc R.C.C., iar Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petiţionară urmează a fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară R.V. împotriva Sentinţei penale nr. 4 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 4431/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1457/2010. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
