ICCJ. Decizia nr. 1457/2010. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1457/2010
Dosar nr. 2434/63/2009
Şedinţa publică din 16 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 441 din data de 22 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia penală, s-au dispus următoarele:
La data de 14 iulie 2008, lucrători din cadrul B.C.C.O. Craiova, s-au sesizat din oficiu cu faptul că pe raza municipiului Craiova, îşi desfăşoară activitatea o grupare infracţională ce are în preocupări fraude cu carduri bancare, coordonată de G.N., că sus-numitul se deplasează frecvent în ţări ale Uniunii Europene de regulă Germania, unde cu ajutorul unor complici copiază datele cardurilor bancare de la ATM-uri, date care apoi sunt transferate pe „blancuri"; cu ajutorul cărora accesează, fără drept ATM-urile băncilor din România.
În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpaţii G.C.D. şi G.N. din infracţiunile prevăzute de art. 24 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. în două infracţiuni, respectiv infracţiuni prev. de art. 24 pct. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi infr. prev de art. 24 pct. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza disp. art. 24 pct. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă pe fiecare dintre inculpaţii G.N., fiul lui I. şi I., născut la data de 7 decembrie 1966, în comuna Goieşti, sat Ţandăra, jud. Dolj, cu domiciliul în comuna Goieşti, sat. Goieşti, jud. Dolj, cetăţean român, divorţat, un copil major, fără antecedente penale, şi G.C.D., fiul lui O. şi V., născut la data de 21 septembrie 1976 în Târgu Jiu, jud. Gorj, cu domiciliul în Craiova, fără forme legale în Balş, jud. Olt, studii medii, căsătorit, fără copii, stagiul militar satisfăcut, cetăţean român, fără antecedente penale, la câte 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza disp. art. 24 pct. 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă pe aceeaşi inculpaţi la câte 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza disp. art. 25 din Legea nr. 365/2002 condamnă pe aceeaşi inculpaţi la câte 2 ani închisoare.
În baza disp. art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă pe aceeaşi inculpaţi la câte 4 ani închisoare.
În baza disp. art. 42 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă pe aceeaşi inculpaţi la câte 4 ani închisoare.
În baza disp. art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. fiecare inculpat va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Deduce arestul preventiv de la 18 noiembrie 2008 la zi pentru inculpatul G.C.D., respectiv de la 4 iulie 2009 la zi pentru inculpatul G.N. şi menţine starea de arest a inculpaţilor.
Pe durata executării pedepsei inculpaţilor le sunt interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza disp. art. 118 lit. b), c), f) C. pen. confiscă de la inculpaţii G.C.D. şi G.N. corpurile delicte conform proceselor-verbale de ridicare.
În baza disp. art. 118 lit. e) C. pen. confiscă de la fiecare inculpat suma de 34.109 RON.
Se ia act că BCR Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, U.T.B. Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, B.T. Cluj Napoca cu sediul în Cluj Napoca şi B.G.S.G. Bucureşti cu sediul în Bucureşti, nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Obligă fiecare inculpat la câte 3.000 RON fiecare cheltuieli judiciare statului.
Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă şi inculpaţii arestaţi.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
S-a stabilit astfel că numitul G.N. săvârşea faptele infracţionale împreună cu G.C.D., că în perioada 19 - 20 iulie 2008 cei doi inculpaţi, având asupra lor mai multe carduri bancare contrafăcute în modalitatea descrisă anterior, s-au deplasat în municipiul Craiova şi în alte localităţi din judeţe limitrofe judeţului Dolj, ocazie cu care au retras, în mod repetat, anumite sume de bani.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii G.N. şi G.C.D.
În motivele de apel, sentinţa a fost criticată sub următoarele aspecte:
- reindividualizarea pedepselor aplicate cu acordarea circumstanţelor atenuante;
- schimbarea modalităţii de executare în suspendare sub supraveghere sau suspendare condiţionată.
Prin Decizia penală nr. 26 din data de 4 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus următoarele:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii G.N. şi G.C.D. (ambii deţinuţi în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova), împotriva Sentinţei penale nr. 441 pronunţată la data de 22 octombrie 2009 de Tribunalul Dolj, secţia penală, în Dosarul cu nr. 2434/63/2009.
Deduce, în continuare, detenţia preventivă de la 22 octombrie 2009 la zi şi menţine arestarea preventivă faţă de ambii apelanţi - inculpaţi.
Obligă apelanţii - inculpaţi la plata a câte 30 RON fiecare cheltuieli judiciare statului, iar pe inculpatul - apelant G.N. şi la plata a 300 RON, reprezentând onorariu avocat oficiu.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor rezultante stabilite pentru fiecare dintre apelanţii - inculpaţi, se constată că regimul privativ de libertate este de natură a garanta reinserţia socială a inculpaţilor, raportat la pericolul social concret produs prin activitatea infracţională, estimat în raport de sumele importante obţinute de inculpaţi (68.318 RON) prin extrageri repetate de la ATM-uri bancare situate pe raza a trei judeţe (municipiile Craiova, Slatina, Filiaşi - în judeţul Dolj; Târgu Jiu, Turceni, Motru - în judeţul Gorj, şi Râmnicu Vâlcea - în judeţul Vâlcea).
Criticile apelanţilor - inculpaţi, care vizează reţinerea circumstanţelor personale atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. (lipsa antecedentelor penale şi sinceritatea manifestată în cursul procesului), apar astfel ca nefondate, întrucât, împrejurările personale favorabile au fost apreciate corespunzător în cauză prin stabilirea cuantumului pedepselor aplicate către minimul special.
Împotriva deciziei instanţei de apel, au formulat recurs, inculpaţii G.N. şi G.C.D., care critică soluţia instanţei de apel ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând motivul de casare prev. de disp. art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege).
Astfel inculpatul-recurent. G.N., solicită reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia avându-se în vedere circumstanţele reale în care s-a săvârşit fapta cât şi cele personale (tânăr, a recunoscut fapta, regretă sincer, a avut o conduită bună după săvârşirea faptei, este căsătorit, are doi copii minori în întreţinere).
Inculpatul recurent G.C.D., solicită reducerea pedepsei avându-se în vedere circumstanţele reale în care s-a comis fapta, cât şi circumstanţele personale.
Solicită totodată să i se aplice dispoziţiile legale referitoare la suspendarea executării pedepsei, faţă de împrejurarea că este tânăr, a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, are o situaţie dificilă familială.
Examinând legalitatea şi temeinicia soluţiei instanţei de apel, din punct de vedere al motivelor de recurs, Înalta Curte constată criticile formulate ca fiind nefondate, urmând a se respinge recursurile formulate de recurenţi ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a aplicat celor doi inculpaţi, pedepse just individualizate având în vedere disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi circumstanţele reale şi personale ale recurenţilor, prin prisma prejudiciului mare cauzat, care nu a fost recuperat, instituţiile bancare nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Astfel, cum rezultă din referatele de evaluare fiecare dintre inculpaţi are perspective de reintegrare în societate de nivel mediu, beneficiază de susţinerea materială şi morală a familiei, conştientizează pericolul faptelor săvârşite şi nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.
Se apreciază astfel că pedeapsa închisorii situată spre minimul special prevăzut de lege pentru fiecare infracţiune săvârşită de fiecare inculpat, în speţă urmând a se face aplicarea art. 33 - 34 C. pen., pedeapsa rezultată urmând a fi executată în regim de detenţie, este de natură să asigure atingerea scopului general şi special al prevenţiei sociale.
Faţă de această situaţie, cât şi de faptul că recurenţii abia în ultima cale de atac ordinară au înţeles să-şi recunoască vinovăţia, Înalta Curte apreciază că recursurile formulate sunt nefondate.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţii G.N. şi G.C.D.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.N. şi G.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 26 din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive, pentru inculpatul G.C.D. de la 18 noiembrie 2008 la 16 aprilie 2010 iar pentru inculpatul G.N. de la 4 iulie 2009 la 16 aprilie 2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă, publică azi 16 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1440/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4435/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|