ICCJ. Decizia nr. 1480/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1480/2010
Dosar nr. 6768/62/2009
Şedinţa publică din 16 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 aprilie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apelantul inculpat G.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că faţă de inculpat s-a dispus la data de 10 iunie 2009 luarea măsurii arestării preventive în lipsă, întrucât acesta s-a sustras urmăririi penale, pe numele său fiind emis mandatul de arestare preventivă din 10 iunie 2009, iar în baza ordinului din 12 iunie 2009 al I.G.P.R. inculpatul a fost dat în urmărire generală, fiind prins şi încarcerat la data de 23 iulie 2009.
Temeiurile arestării preventive l-au constituit dispoziţiile art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen. şi, faţă de conţinutul şi natura infracţiunilor pentru care este judecat inculpatul G.C., raportat la mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti Curtea a apreciat că faptele sunt de o gravitate de natură să justifice arestarea preventivă a inculpatului în continuare, atât în contextul speţei concrete cât şi în contextul actual mai larg al luptei împotriva criminalităţii organizate şi împotriva criminalităţii informatice.
Curtea a mai reţinut că circumstanţele personale ale inculpatului, invocate în apărare, trebuie privite în raport de toate împrejurările cauzei: natura infracţiunilor comise, numărul mare de inculpaţi şi părţi vătămate, contribuţia concretă ce se reţine că a avut-o inculpatul la săvârşirea infracţiunilor şi nu pot constitui un temei rezonabil pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul G.C.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Inculpatul G.C. a fost condamnat (alături de alţi inculpaţi) pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional constituit în vederea săvârşirii de infracţiunii informatice prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 pct. 18 lit. b) din Legea nr. 39/2003 şi complicitate la fraudă informatică prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (21 acte de retragere, 19 părţi vătămate), fapte ce prezintă un grad ridicat de pericol social ce a determinat instanţa să dispună a se lua faţă de inculpat cea mai aspră măsură preventivă privativă de libertate.
La luarea acestei măsuri s-a avut în vedere că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 apreciind că există indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele ce i se reţin în sarcină.
De asemenea, corect a apreciat instanţa de fond că şi condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt îndeplinite în cauză atât sub aspectul cuantumului pedepsei cât şi a pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, pericol analizat în raport de gravitatea faptelor comise şi faţă de împrejurarea că lăsat în libertate inculpatul ar putea încerca să influenţeze martorii şi să afecteze în mod negativ cursul procesului penal, toate aceste considerente conducând la concluzia că este necesară, în acest moment procesual, menţinerea în stare de arest a inculpatului.
Circumstanţele personale ale inculpatului, apreciază Înalta Curte că nu pot avea, în această fază procesuală, un caracter determinant care să conducă la liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, stadiul cercetărilor, poziţia adoptată de inculpat în raport de comiterea faptelor ce i se reţin în sarcină (nu trebuie uitat că inculpatul s-a sustras iniţial de la urmărirea penală, dispunându-se arestarea sa în lipsă şi fiind prins ulterior), gravitatea faptelor ca şi temerea că lăsat în libertate există pericolul să influenţeze cursul procesului penal, justifică, în continuare, netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Faţă de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva încheierii din 10 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 6768/62/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3677/2010. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3679/2010. Penal → |
|---|
