ICCJ. Decizia nr. 1505/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1505/2010
Dosar nr. 9279/118/200.
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza lucrărilor din dosarul cauzei constată următoarele:
1. Tribunalul Constanţa, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 425 din 11 noiembrie 2009 pronunţată în dosar nr. 9279/118/2009 în baza art. 403 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. [„s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cazului"] formulată de condamnatul L.V. împotriva sentinţei penale nr. 150 din 10 martie 2008 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, menţinută în apel prin Decizia penală nr. 118 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, astfel cum au rămas definitive în recurs prin schimbarea soluţiei iniţiale de achitare în condamnare conform deciziei penale nr. 1052 din 24 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dosar nr. 632/118/2006.
[Prin Decizia penală nr. 1052 din 24 martie 2009 ce s-a solicitat în realitate a fi revizuită, inculpatul L.C., achitat în primă instanţă în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., soluţie menţinută în apel a fost condamnat în recurs de către instanţa supremă prin reaprecierea materialului probator aflat la dosar la pedeapsa principală de 12 ani închisoare - în a cărei executare se află deţinut în Penitenciarul Poarta Albă – pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., comisă prin aceea că, în calitate de administrator al SC „D.R." SRL Constanţa cu prilejul încheierii şi executării contractului nr. 4016/2001 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 10 autobuze „G.71" în valoare de 355.000 dolari SUA fără TVA a indus în eroare partea contractantă vânzătoare C.I. G. SA Bucureşti asupra potenţialului financiar propriu al SC „D.R." SRL cât şi în legătură cu calitatea acestuia de administrator cu puteri depline al societăţii cumpărătoare – în conformitate cu specimenul de semnătură din 12 iulie 2001 depus la U.T.B. de către DC „D.R." SRL prin administratorul unic L.C. operaţiunile bancare puteau fi efectuate numai dacă înscrisurile erau semnate împreună cu numitul F.C. garant al împrumuturilor acordate de D. SS, sucursala Constanţa, societăţii „D.R." SRL pentru derularea contractului 4016/2001 – astfel că începând cu data de 25 februarie 2002 un număr de 8 bilete la ordin în valoare de 177.500 dolari SUA emise numai cu semnătura inculpatului, reprezentând 50% din valoarea contractului, au fost refuzate la achitare pe motivul „lipsă mandat" conform Instrucţiunilor cuprinse în formularul 3 C din Regulamentul B.N.R. nr. 1/2001].
Hotărând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă în conformitate cu dispoziţiile art. 403 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. prima instanţă a reţinut şi motivat următoarele.
Revizuientul condamnat şi-a întemeiat în drept cererea de revizuire pe cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. [„s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei"] invocând în acest sens ca temeiuri justificative înscrisurile noi de natură civilă, atestând în mod indubitabil validitatea biletelor la ordin emise doar sub semnătura lui L.V., în calitate de administrator al SC „D.R." SRL - şi în lipsa semnăturii lui F.C. – înscrisuri noi reprezentate de hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o cauză civilă, având ca obiect „Opoziţie la executare", acţiune formulată de SC „D.R." SRL în contradictoriu cu C.I. G. SA Bucureşti, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 3370 din 22 mai 2003 pronunţată de Judecătoria sector 1 Bucureşti, astfel cum a rămas definitivă şi Decizia civilă nr. 2426/bis din 05 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a fost respinsă opoziţia la executare, şi datorită faptului că emiterea de bilete numai sub semnătura administratorului SC „D.R." SRL, L.V., nu afectează validitatea acestora din perspectiva lipsei de mandat a semnatarului; s-a susţinut că aceste hotărâri se referă la împrejurări care constituie chestiuni prealabile cu autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale în conformitate cu art. 44 alin. (3) C. proc. pen., respectiv încheieri de şedinţă succesive în dosarele nr. 16117/2002, nr. 16118/2002, nr. 16119/2002, şi nr. 11455/2005 la cererea C.I.G. SA, prin care Judecătoria sector 1 Bucureşti s-a pronunţat în sensul investirii cu formulă executorie a biletelor la ordin emise de către SC „D.R." SRL, recunoscând validitatea acestora chiar şi numai cu semnătura lui L.V.; de asemenea s-a învederat şi împrejurarea de fapt cu caracter de noutate constând în aceea că în perioada de referinţă - aceea în care contractul se afla în derulare, în numele şi pentru SC „D.R." SRL - în afară de modalitatea emiterii biletelor la ordin, L.V. a mai efectuat plăţi prin ordine de plată şi anume: O.P. nr. 90 din 04 aprilie 2002; O.P. nr. 103 din 17 aprilie 2002; O.P. nr. 202 din 23 iulie 2002; O.P. nr. 204 din 26 iulie 2002;O.P.nr. 133 din 17 mai 2002; O.P. nr. 207 din 29 iulie 2002; O.P. nr. 148 din 28 mai 2002, acest fapt nou, fiind de natură să demonstreze că niciodată cu prilejul negocierii, încheierii sau pe parcursul derulării contractului, L.V. nu a dorit, nu a urmărit să inducă în eroare partea civilă sub aspectul efectuării de plăţi sau în legătură cu respectarea oricărei alte clauze contractuale.
Instanţa contrar susţinerilor amintite a reţinut că motivele invocate în cerere de către condamnatul-revizuent L.V. - privind lipsa vinovăţiei sale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în convenţii în sensul că nu a indus în eroare partea vătămată iar respectivele bilete la ordin emise pentru efectuarea plăţii erau valide şi puteau produce efecte juridice numai cu semnătura sa în calitate de administrator al SC „D.R." SRL - nu constituie fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, de natură să justifice revizuirea hotărârii de condamnare, potrivit cazului prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Aceste apărări au fost invocate şi examinate de către instanţa de recurs care a apreciat materialul probator existent la dosar sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune în convenţii inclusiv prin prisma acestor apărări, pe care le-a înlăturat ca neîntemeiate; ca atare cererea de revizuire formulată de condamnat în considerarea unei împrejurări de fapt apărări verificată de instanţa de fond cu ocazia soluţionării cauzei a fost respinsă ca inadmisibilă întrucât nu se întemeiază pe nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
2. Apelul declarat în cauză de revizuientul L.V. cu solicitarea de a se constata că faptele probatorii invocate în cerere prezintă caracter de noutate şi justifică admiterea în principiu a revizuirii pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. cu consecinţa suspendării executării hotărârii definitive de condamnare - în conformitate cu dispoziţiile art. 403 alin. (3) teza I şi art. 404 alin. (1) C. proc. pen. – a fost respins ca nefondat în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. prin Decizia penală nr. 117 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, fiind menţinută sentinţa atacată.
3. Împotriva deciziei amintite s-a declarat în termen recurs de către condamnatul-revizuient reiterându-se solicitarea adresată instanţei de apel privind admiterea în principiu a cererii de revizuire cu consecinţa suspendării hotărârii definitive de condamnare prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 403 alin. (3) teza I şi art. 404 alin. (1) C. proc. pen. – corespunzător cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen.
Recursul amintit este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare:
Condamnatul L.C. solicită revizuirea pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. [„s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei" pe baza cărora, astfel cum impune în completare dispoziţiile alin. (2) al textului de lege amintit „se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare"] a deciziei penale nr. 1052 din 24 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost condamnat definitiv în recurs - prin reaprecierea materialului probator aflat la dosar - la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., comisă prin aceea că, în calitate de administrator al SC „D.R." SRL Constanţa cu prilejul încheierii şi executării contractului nr. 4016/2001 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 10 autobuze „G. 71" în valoare de 355.000 dolari SUA fără TVA a indus în eroare partea contractantă vânzătoare C.I. G. SA Bucureşti asupra potenţialului financiar propriu al SC „D.R." SRL precum şi a calităţii sale de administrator cu puteri depline al societăţii cumpărătoare – în conformitate cu specimenul de semnătură din 12 iulie 2001 depus la U.T.B. de către DC „D.R." SRL prin administratorul unic L.C. operaţiunile bancare puteau fi efectuate numai dacă înscrisurile erau semnate împreună cu numitul F.C. garant al împrumuturilor acordate de D. SS, sucursala Constanţa, societăţii „D.R.C.I." SRL pentru derularea contractului 4016/2001 – astfel că începând cu data de 25 februarie 2002 un număr de 8 bilete la ordin în valoare de 177.500 dolari SUA emise numai cu semnătura inculpatului, reprezentând 50% din valoarea contractului, au fost refuzate la achitare pe motivul „lipsă mandat" conform Instrucţiunilor cuprinse în formularul 3 C din Regulamentul BNR nr. 1/2001].
Ca atare faptul principal de natură a realiza inducerea în eroare – elementul material al infracţiunii de înşelăciune sus-menţionate în raport cu care a fost adoptată în recurs hotărârea de condamnare ce se solicită a fi revizuientă – l-a constituit ascunderea faţă de partea contractantă a unor împrejurări esenţiale în încheierea şi executarea contractului cu privire la potenţialul financiar propriu al SC "D.R." SRL Constanţa şi condiţiile suplimentare de legalitate instituite pentru efectuarea operaţiunilor financiare necesare în derularea contractului încheiat între părţi [în realitate lipsită de resurse financiare proprii societatea cumpărătoare administrată de inculpat a fost nevoită să asigure garantarea împrumuturilor financiare făcute la D., sucursala Constanţa, de către numitul F.C., deţinător al unei companii locale de transport care şi-a adjudecat ulterior pe acest temei autobuzele achiziţionate de inculpat] efectuarea plăţilor din împrumuturile amintite necesitând sub condiţia validităţii acestora semnătura alăturată a garantului F.C. potrivit specimenului de semnătură din 12 iulie 2001, în conformitate cu Instrucţiunile cuprinse în formularul 3 C din Regulamentul B.N.R. nr. 1/2001.
Admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este funcţie de constatările cumulative că „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei" iar pe baza acestora „se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori condamnare"; în acest caz, revizuirea este totală în sensul că trebuie schimbată şi nu modificată soluţia atacată [în caz de condamnare – cum este situaţia în speţă – trebuie să se ajungă la achitare sau încetarea procesului penal ceea ce implică constări în sens contrar cu privire la faptele ce formează obiectul cauzei penale – infracţiunea şi autorul ei]; faptele şi împrejurările cu caracter de noutate expuse în cererea de revizuire de către condamnat sub aspectul învinuirii reţinute cu autoritate de lucru judecat în sarcina inculpatului - sunt lipsite de concludenţă, nu modifică şi cu atât mai mult schimbă elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. pentru a cărei săvârşire a fost decisă condamnarea definitivă la pedeapsa principală de 12 ani închisoare, întrucât se referă la efectele ulterioare ale conduitei culpabile sus-menţionate şi nu la faptul principal anterior prezentat ce constituie obiectul cauzei penale în speţă; ca atare pretinsele înscrisuri noi reprezentând hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o cauză civilă, având ca obiect „Opoziţie la executare", acţiune formulată de SC „D.R." SRL în contradictoriu cu C.I. G. SA Bucureşti - sentinţa civilă nr. 3370 din 22 mai 2003 pronunţată de Judecătoria sector 1 Bucureşti şi Decizia civilă nr. 2426/bis din 05 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă) prin care a fost respinsă opoziţia la executare în legătură cu validitatea biletelor la ordin emise doar sub semnătura lui L.V. administrator al SC „D.R." SRL şi în lipsa semnăturii lui F.C. - nu afectează validitatea constatărilor în fapt făcute de instanţa de recurs sub aspectul elementului material constitutiv al infracţiunii de înşelăciune în convenţii; de altfel potrivit întâmpinării depuse de partea civilă C.I. G. SA Bucureşti, aceasta a recunoscut şi chiar a invocat şi în faţa instanţei civile împrejurarea că biletele la ordin sunt valide numai cu semnătura administratorului L.V.
În consecinţă examinarea în principiu fiind o procedură premergătoare şi eliminatorie având ca finalitate înlăturarea de la rejudecarea în fond a cauzei a acelor cereri de revizuire inadmisibile, tardive şi neîntemeiate – pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) se verifică dacă noile fapte şi împrejurări sunt de natură să ducă la schimbarea soluţiei din condamnare cu achitare şi invers, căci dacă ar atrage menţinerea soluţiei ori doar modificarea ei cazul de revizuient nu este întemeiat – soluţia adoptată de prima instanţă de respingere ca inadmisibilă a cereri de revizuire, pendinte/menţinută în apel este în deplină concordanţă cu prevederile art. 403 alin. (3) teza a II-a raportat la art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen., iar reformarea sa nu se justifică.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul condamnat revizuient la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul-revizuient L.V. împotriva deciziei penale nr. 117/P din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul condamnat revizuient la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1464/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1515/2010. Penal → |
|---|
