ICCJ. Decizia nr. 1663/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1663/2010
Dosar nr. 10531/2/2009
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. 1. La data de 30 ianuarie 2008, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost înregistrată plângerea numiţilor F.G. şi F.G. formulată împotriva executorului judecătoresc T.A.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) în legătură cu modul de instrumentare a Dosarului de executare silită nr. 2/2008 având ca obiect predarea imobilului situat în Bucureşti, sector 6.
Petenţii au susţinut că executorul judecătoresc nu i-a somat verbal conform art. 579 C. proc. civ., iar procedura de citare s-a efectuat în mod greşit; de asemenea, au invocat săvârşirea unor infracţiuni de fals, constând în întocmirea unor dovezi care atestă nereal afişarea a două somaţii la adresa de domiciliu.
Ulterior, pe rolul aceleiaşi unităţi de parchet, a fost înregistrată plângerea formulată de petenţii F.G., F.G., SC P.C. SRL şi SC I.C. SRL împotriva executorului judecătoresc M.D. care, în Dosarul de executare nr. 176/2007, a eliberat actul de adjudecare cu acelaşi număr din 15 mai 2008 pentru imobilul situat în Bucureşti, deşi i s-a pus în vedere că titlurile executorii nu exprimă voinţa reală a părţilor. Dosarul înregistrat sub nr. 421/P/2008 a fost conexat la Dosarul nr. 123/P/2008.
2. Prin rezoluţia din 6 iulie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 123/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc T.A.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât faptele nu există (Dosar de executare nr. 2/2008); neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc D.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât faptele nu există (Dosar de executare nr. 176/2007 şi nr. 7472006); neînceperea urmăririi penale faţă de expertul M.T. sub aspectul infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât faptele nu există (Dosar de executare nr. 176/2007 şi nr. 74/2006), precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de l.C. şi l.O. sub aspectul infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât faptele nu există.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reţinut că, referitor la Dosarul de executare nr. 2/2008, în cauză au fost efectuate verificări rezultând că dispoziţiile procedurale privind executarea silită au fost respectate, petenţii fiind somaţi corespunzător cu obligaţia pe care o au deşi dispoziţiile C. proc. civ. nu prevăd obligaţia înştiinţării părţilor.
Executorul judecătoresc a fost audiat şi a arătat că a emis la data de 8 ianuarie 2008 somaţiile către debitorii F.G. şi F.G., conform dispoziţiilor art. 387 C. proc. civ., art. 578 şi urm. şi art. 516 pct. 8 C. proc. civ. atât la domiciliul debitorilor cât şi la adresa imobilului ce face obiectul executării silite.
Referitor la bunurile aflate la etaj şi la mansardă, executorul judecătoresc a arătat că nu au făcut obiectul executării, iar în aceste spaţii nu a pătruns.
Cu privire la intimata l.O., a arătat că a intrat în aceste spaţii dar că, în calitate de proprietar, putea face acest lucru, întregul imobil fiind înstrăinat acesteia prin contractul de vânzare-cumpărare din 3 octombrie 2007.
Articolul 589 C. proc. civ. prevede somaţia verbală doar în situaţia în care debitorii sunt găsiţi la domiciliu şi, ca atare, nu s-a aplicat în situaţia de fată.
În ceea ce priveşte adjudecările imobilelor, s-a constatat de către procuror că acestea s-au realizat conform procedurii şi Legii nr. 188/2001, biroul executorului judecătoresc D.M. fiind competent să execute silit imobilele în cauză.
Pretinsa subevaluare a imobilelor de către expert, de conivenţă cu executorul, nu se poate reţine în cauză întrucât expertul M.T. figurează pe lista de experţi autorizaţi, iar rapoartele de expertiză au fost comunicate debitorilor, care le puteau contesta.
Cu privire la pretinsa nelegalitate a contractelor care au constituit titluri pentru efectuarea executării, s-a constatat că executorul judecătoresc nu are printre atribuţii şi pe aceea de a verifica valabilitatea acestor contracte.
Executorul judecătoresc M.D., cu prilejul audierii, a declarat că debitorii nu au făcut dovada achitării creanţei către creditori, iar în ceea ce priveşte pretinsa înţelegere cu executorul judecătoresc T.A.M. arată că, potrivit legii, partea care solicită punerea în executare a unui titlu executoriu se poate adresa oricărui executor judecătoresc.
Procurorul a mai constatat că în cauză nu există indicii din care să rezulte săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, activitatea profesională a executorilor judecătoreşti desfăşurându-se în mod corespunzător, astfel că în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale.
3. Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarii F.G. şi F.G. au formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ce a fost respinsă prin rezoluţia nr. 1505/ll-2/2009 din 5 octombrie 2009.
4. Prin cererea înregistrată la data de 3 noiembrie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, petenţii F.G., F.G., SC P.C. SRL şi SC I.C. SRL au formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 1505//ll/2/2009 din data de 5 octombrie 2009 adoptată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea plângerii, petenţii au arătat, în esenţă, că în mod nelegal şi netemeinic s-a emis o soluţie de neîncepere a urmăririi penale cu privire la intimaţii T.A.M., l.C. şi l.O., M.T. şi M.D.
În cuprinsul acesteia, petenţii au invocat, referitor la executarea efectuată de executorul judecătoresc T.A.M., faptul că aceasta a pus în executare „nişte aşa - zise contracte de împrumut care nu îndeplineau condiţiile unui titlu executoriu, executare care nu a fost efectuată cu încuviinţarea instanţei de judecată, contractul nefiind real şi autentic, suma pretinsă nu era certă, lichidă şi exigibilă, nu s-a respectat procedura citării, iar afişarea somaţiilor s-a făcut la adrese unde petenţii nu mai locuiau".
Cu privire la executorul judecătoresc D.M. s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 379 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în sensul că suma nu era certă, lichidă şi exigibilă, nu s-a precizat cum a fost calculată dobânda, s-a contestat conţinutul contractului de împrumut, voinţa părţilor fiind alta în contract, afirmându-se că lipseşte acordul de voinţă al părţilor, că executorul judecătoresc a încălcat dispoziţiile art. 983 C. civ. ce consacră principiul „in dubio pro reo", art. 1171, 1172, 1173 alin. (1) C. civ., în sensul că nu a constatat cu propriile simţuri existenţa împrumutului. S-a mai invocat încălcarea dispoziţiilor art. 9 pct. 1 din Legea nr. 188/2000, nefiind competent material decât pentru imobile aflate în sectorul 3 al capitalei.
Petenţii au făcut referire la lucrarea „Codul civil comentat" de C.H. şi „Sistemul probator în procesul civil" de E.M., precum şi la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Referitor la expertul M.T., petenţii au susţinut că a fost ales abuziv de executorul judecătoresc, deoarece nu apare pe lista experţilor tehnici.
S-a mai arătat că nici procurorul în rezoluţia sa, nici procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nu au argumentat soluţiile emise în cauză.
Prin sentinţa penală nr. 368 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentii F.G., F.G., SC P.C. SRL şi SC I.C. SRL împotriva rezoluţiei din 6 iulie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 123/P/2008 şi a rezoluţiei nr. 1505/11-2/2009 din 5 octombrie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiind obligat fiecare petent la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a constatat, pe de o parte, că susţinerile petentilor relativ la modalitatea în care a fost efectuată executarea, atât de executorul judecătoresc T.A.M. cât şi de executorul judecătoresc D.M., privesc încălcarea unor dispoziţii C. proc. pen., iar pe de altă parte sunt afirmaţii cu privire la valabilitatea titlurilor executorii şi încălcarea unor dispoziţii C. civ. Or, potrivit dispoziţiilor legale, atât cu privire la valabilitatea titlurilor executorii, în speţă contracte de împrumut, cât şi cu privire la modalitatea de în care a fost desfăşurată activitatea de executare silită, petentii puteau formula contestaţie la executare potrivit dispoziţiilor art. 399 alin. (1) - (3) C. proc. civ. A apreciat că susţinerile petentilor, însoţite de citate din lucrări de specialitate şi trimiteri la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu au nicio relevanţă sub aspectul dreptului penal, ci pot fi valorificate în cadrul unui proces civil, pe calea contestaţiei la executare.
Potrivit art. 399 C. proc. civ. contestaţia la executare poate fi formulată atunci când:
„(1) Împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281A1, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
(2A1) De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.
(3) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac." De altfel, petenţii au formulat acţiune având ca obiect anularea contractelor ce constituie titluri executorii, cerere ce a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 214 din 13 ianuarie 2009 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, care este definitivă însă nu şi irevocabilă.
De asemenea, petenţii au formulat două contestaţii la executare, cu privire la ambele executări silite efectuate de cei doi executori judecătoreşti, ce au fost soluţionate si respinse ca neîntemeiate prin sentinţa civilă nr. 3433 din 21 mai 2007 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi prin sentinţa civilă nr. 8063 din 3 decembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 6, ambele definitive si irevocabile.
Referitor la susţinerea că procurorul nu a argumentat şi nu a motivat soluţia de neîncepere a urmăririi penale, prima instanţă a reţinut că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel, la o simplă lectură a rezoluţiei atacate, se poate constata că procurorul a procedat la o analiză detaliată a afirmaţiilor făcute de petenţi în cuprinsul plângerii, analizând inclusiv dispoziţiile legale civile pretins încălcate, astfel că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este temeinic motivată.
Referitor la infracţiunea de violare de domiciliu, pretins săvârşită de executorii judecătoreşti şi de intimata l.O., prima instanţă a constatat că executorul judecătoresc avea posibilitatea legală de a pătrunde în imobil, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar l.O. nu a avut intenţia de a pătrunde în imobilul altei persoane ci într-un imobil ce îi aparţinea, sau despre care credea că îi aparţine, conform tuturor înscrisurilor de care dispunea la acel moment.
Referitor la expertul M.T., petenţii au susţinut că a fost ales abuziv de executorul judecătoresc, deoarece nu apare pe lista experţilor tehnici, situaţie ce nu corespunde adevărului, întrucât la o simplă verificare a listei experţilor autorizaţi, se poate constata că acesta figurează pe lista experţilor autorizaţi la poziţia nr. 1427 - 1797.
În ceea ce priveşte susţinerea că acesta a întocmit abuziv expertiza tehnică şi că procurorul trebuia să întocmească o nouă expertiză în cauză, s-a constatat că expertiza efectuată de intimatul M.T. este o expertiză având ca obiect stabilirea valorii de circulaţie a unui imobil, într-un dosar civil, astfel că întocmirea unei noi expertize în prezenta cauză, cu acelaşi scop, excede cu evidenţă cadrului procesual.
De asemenea, la o simplă verificare a metodelor utilizate de expert la întocmirea expertizei s-a constatat că acesta a folosit metodele clasice de evaluare judiciară a imobilelor, utilizate în cauze similare şi a efectuat o medie a acestora, pentru acurateţe.
Totodată, petenţii au dat o interpretare pro causa dispoziţiilor art. 9 pct. 1 din Legea nr. 188/2000 în condiţiile în care dispoziţiile art. 8 pct. 2 din aceeaşi lege sunt extrem de clare, în sensul că pe teritoriul municipiului Bucureşti executorii judecătoreşti au competenţă pe toată suprafaţa acestuia, nefiind limitată la sectorul în circumscripţia căruia se află sediul biroului.
Cu privire la infracţiunile de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., pretins săvârşite de intimaţii l.O. şi l.C., prima instanţă a constatat că plângerea petenţilor nu vizează aceste aspecte, faptele făcând obiectul unui alt Dosar penal nr. 2987/P/2007, aflat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, astfel că procurorul nu se putea pronunţa asupra lor, nefiind obiectul cauzei de faţă.
Cât priveşte afişarea somaţiilor, cu privire la care petenţii susţin că sunt false, s-a constatat că intimaţii l.O. şi l.C. au solicitat ca citarea să se facă atât la adresa de domiciliu a petenţilor - cât şi la adresa imobilului adjudecat. Rezultă din conţinutul dovezilor că în strada N. a fost găsită recepţionera, care a semnat de primire, iar în strada N. nu a fost găsită nici o persoană, citaţia fiind afişată.
Petenţii au invocat împrejurarea că au fost citaţi la o adresă la care nu mai locuiau, însă în chiar cererea adresată executorului judecătoresc la data de 21 ianuarie 2008 aceştia arată că sunt domiciliaţi în str. N. (fila 74 d.u.p.), adresă la care a fost trimisă somaţia. Sub un ultim aspect, faptul că intimaţii l.C. şi l.O. au apelat la cele două birouri de executori judecătoreşti nu poate fi interpretat, cum se sugerează în concluziile scrise, în sensul că ar exista o înţelegere între intimaţi şi executorii judecătoreşti, atâta vreme cât intimaţii aveau libertatea şi posibilitatea legală de a apela la orice executor judecătoresc din municipiul Bucureşti.
B. Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs petenţii F.G. şi F.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile de fond din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen. şi arătând că, în faţa instanţei de fond, au fost lipsiţi de dreptul la apărare, întrucât nu au avut posibilitatea de a lua la cunoştinţă de conţinutul dosarului parchetului.
Examinând recursul declarat de petenţi sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză şi că acesta a apreciat în mod corect că activităţile desfăşurate de intimaţi nu întrunesc elemente constitutive ale infracţiunilor reclamate prin plângerea penală.
În concret, procurorul şi prima instanţă au reţinut în mod justificat, în raport de înscrisurile aflate la dosar, că petiţionarii au formulat aceleaşi critici privind actele de executare silită promovând contestaţii la executare ce au fost soluţionate de către instanţa de executare, fiind respinse ca neîntemeiate prin sentinţa civilă nr. 3433 din 21 mai 2007 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi prin sentinţa civilă nr. 8063 din 3 decembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 6, ambele definitive şi irevocabile.
Totodată, procurorul şi prima instanţă au analizat punctual şi celelalte critici ale petenţilor, reţinând în mod fundamentat că infracţiunea de violare de domiciliu, pretins a fi săvârşită de executorii judecătoreşti şi de intimata I.O., nu subzistă întrucât executorul judecătoresc avea abilitarea legală de a pătrunde în imobil, iar intimata I.O. nu a acţionat cu intenţia de a pătrunde în imobilul altei persoane, ci într-un imobil ce îi aparţinea sau credea că îi aparţine.
De asemenea, s-a reţinut în mod întemeiat că expertul M.T. figurează pe lista experţilor autorizaţi la poziţia nr. 1797 - 1427, iar în ceea ce priveşte expertiza efectuată de acesta, ce are ca obiect stabilirea valorii de circulaţie a unui imobil, s-a constatat că a folosit metodele clasice de evaluare judiciară a imobilelor, utilizate în cauze similare şi a efectuat o medie a acestora, pentru acurateţe.
Sub un alt aspect, Curtea constată că nu este întemeiată nici critica vizând încălcarea competenţei teritoriale de către intimaţii executori judecătoreşti, întrucât au fost respectate dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, ce prevăd că pe teritoriul municipiului Bucureşti executorii judecătoreşti au competenţă pe toată suprafaţa acestuia, nefiind limitată la sectorul în circumscripţia căruia se află sediul biroului.
În ceea ce priveşte critica vizând încălcarea dreptului la apărare, în faţa instanţei de fond, prin aceea că petenţii nu au avut posibilitatea de a lua la cunoştinţă de conţinutul dosarului parchetului, Curtea constată că Dosarul penal nr. 123/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi lucrarea nr. 1505711/2/2009 a aceleaşi unităţi de parchet au fost ataşate la dosarul instanţei de fond înainte de termenul din 24 noiembrie 2009, astfel că petenţii au avut suficient timp pentru a studia dosarul până la următorul termen acordat pentru data de 8 decembrie 2009; mai mult, instanţa a amânat pronunţarea o săptămână, până la data de 15 decembrie 2009, tocmai pentru a da posibilitatea apărătorului ales al petentilor să depună note scrise, astfel că nu se poate primi critica acestora privind încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil.
Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurenţii la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii F.G. şi F.G. împotriva sentinţei penale nr. 368 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4147/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1667/2010. Penal. Infracţiuni la legea... → |
|---|
