ICCJ. Decizia nr. 1537/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1537/2010
Dosar nr. 3223/1/2010
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 5542/3/2009 (839/2010), pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul Z.S. împotriva sentinţei penale nr. 110/2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a luat în discuţie legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului.
Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, fiind întrunite atât cerinţele art. 3002 , cât si ale art. 160b C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a menţinut măsura arestării preventive a acestuia.
În termen legal, inculpatul Z.S. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând, personal şi prin apărător, admiterea acestuia, casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive si judecarea sa în libertate, având în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi cele personale ale sale.
În acest sens, a arătat că este cetăţean chinez, fiind dificil pentru el să se afle într-o închisoare românească, unde nu cunoaşte limba şi obiceiurile, iar starea sa medicală, fiind cardiac şi bolnav de diabet, dovedită cu actele de la dosar, implică un tratament special, de care nu poate beneficia în penitenciar.
Fără a intra în fondul cauzei, a susţinut că în dosarul de fond se poartă o aprigă dispută juridică, de pe urma căreia ar putea beneficia de scuza provocării.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/06, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luata dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 si inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 8 aprilie 2010 a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat iniţial arestarea preventivă a inculpatului şi chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, nu are caracter definitiv, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 par. 1 lit. a) din C.E.D.O.
Astfel, se constată că inculpatul Z.S. a fost condamnat, de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) şi art. 76 lit. a) C. pen.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat si impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care a fost produsă, de recrudescenta acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptei.
Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei si faptul că până în prezent a fost pronunţată o hotărâre în cauză.
Nu în ultimul rând s-a avut în vedere vătămarea adusă relaţiilor sociale, precum şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că, instanţa, constatând legală si temeinică măsura arestării preventive luata faţă de inculpatul Z.S. a dispus menţinerea acesteia.
Ca atare, încheierea pronunţată la 8 aprilie 2010 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul Z.S. nefiind fondat, în baza art. 38515 pc. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.S. împotriva încheierii din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 5542/3/2009 (839/2010).
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul pentru interpretul de limba chineză se va avansa din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2652/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2664/2010. Penal. Rejudecarea după extrădare... → |
|---|
