ICCJ. Decizia nr. 1692/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1692/2010
Dosar nr. 154/57/2010
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 14 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost respinsă plângerea formulată de petenta V.I. împotriva rezoluţiei nr. 1199/P/2009 din 12 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menţinut prin rezoluţia nr. 91/II/2/2010 din 28 ianuarie 2010 a procurorului generala al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, privind pe intimatele I.S., D.L. şi M.P.
A fost obligată petenta la plata sumei de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin plângerea formulată şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 02 februarie 2010 petenta V.I. a criticat rezoluţia nr. 1199/P/2009 din 12 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menţinută prin rezoluţia nr. 91/II/212010 din 28 ianuarie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii S.I., D.L. şi P.M. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii, petenta a relevat în esenţă că magistraţii nu şi-au îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu cu ocazia soluţionării dosarului său, în sensul că instanţa nu a ţinut cont de adresa primăriei din care rezulta că titlul de proprietate urmează a fi emis, la interogatoriul numitei F. întrebările au fost incomplete, iar cererea de amânare formulată de avocata părţii adverse a fost pusă în discuţie fără a exista înscrisurile doveditoare necesare.
De asemenea, instanţa nu a ţinut seama de intervenirea prescripţiei, precum şi de reaua credinţă a numitei F.M.
Rezoluţiile au fost criticate, petenta motivând că a relevat aceste aspecte şi în faţa procurorilor, însă au fost ignorate.
Totodată, s-a invocat lipsa actelor menţionate(interogatoriu, adresa emisă de primărie) de la dosarul de urmărire penală.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
Prin adresă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a înaintat Curţii de Apel Alba Iulia plângerea petentei spre competentă soluţionare, aceasta fiind înregistrată sub nr. 154/57/2010.
Au fost ataşate Dosarele nr. 1199/P12009 şi nr. 154/57/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1199/P/2009 din 12 ianuarie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatele S.I., D.L. şi P.M., judecătoare în cadrul Tribunalului Alba, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinând incidenţa prevederilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a arătat că prin denunţul formulat, petenta V.I. a solicitat proceduri penale faţă de intimate, susţinând în esenţă că s-au pronunţat abuziv şi cu rea credinţă în două cauze civile privind pe numiţii F.N. şi F.M., într-o acţiune în pretenţii vizând un antecontract de vânzare cumpărare a unui teren din Pâclişa - Dosar nr. 6601/176/2008 (recurs) şi Dosar nr. 3360/107/2009 (contestaţie în anulare) înregistrate la Tribunalul Alba, fiind enumerate totodată pretinse vicii ale procedurilor derulate în faţa magistraţilor mentionati.
S-a reţinut că actele premergătoare nu confirmă susţinerile din denunţ, iar magistraţii au fost legal investiţi cu efectuarea procedurilor, pronunţându-se în mod legitim în raport cu dovezile administrate în cele două cauze.
S-a constatat că nu există date, informaţii, suspiciuni sau dovezi din care să rezulte că magistraţii au fost de rea credinţă când s-au pronunţat în cauzele la care a făcut referire denunţătoarea, dimpotrivă, actele premergătoare au relevat că judecătorii au dispus legal, în limita puterilor legale, iar procurorul nu este îndreptăţit ca pe cale paralelă, penală, să rejudece cauzele civile indicate.
Soluţia a fost menţinută prin rezoluţia nr. 91/II/2/2010 din 28 ianuarie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentă, conform prevederilor art. 278 C. proc. pen.
Verificând rezoluţiile atacate prin prisma criticilor formulate, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, conform prevederilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că plângerea petentei este nefondată.
Curtea reţine că în cuprinsul plângerii formulate petenta îşi exprimă nemulţumirile în legătură cu desfăşurarea proceselor ce au făcut obiectul Dosarelor nr. 6601/176/2008 (recurs) şi nr. 3360/107/2009 (contestaţie în anulare) ale Tribunalului Alba.
În acest sens, în mod corect procurorul a constat că a proceda la verificarea actelor întocmite de judecători în cauză şi a formula aprecieri în legătură cu legalitatea soluţiei pronunţate sau cu modalitatea de derulare a procedurilor, în lipsa oricăror indicii din care să rezulte reaua-credinţă în instrumentarea dosarului, ar echivala cu o imixtiune nejustificată în activitatea de judecată şi ar aduce atingere independentei judecătorilor.
Întrucât în cauză lipsesc indiciile din care să rezulte încălcări cu rea credinţă, ale atribuţiilor de serviciu ale magistraţilor, aceştia desfăşurându-şi activitatea în limitele prerogativelor conferite de lege, Curtea constată că în mod corect a fost adoptată o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Curtea de Apel a constatat că acestea au fost temeiurile pentru care procurorii nu s-au pronunţat cu privire la aspectele de fond semnalate de petentă, ceea ce nu semnifică însă că susţinerile sale nu au fost analizate, în limitele menţionate mai sus.
Mai mult, Curtea reţine că afirmaţiile petentei, în sensul că instanţa sesizată a dispus cu rea-credinţă asupra cererii de amânare formulate de avocata părţii adverse, care nu a depus împuternicire sau înscrisuri în susţinerea cererii formulate, nu pot fi primite, din examinarea încheierii civile din şedinţa din 23 iunie 2009 - Dosar nr. 6601/176/2008 rezultând că cererea formulată a fost respinsă, instanţa acordând termen de pronunţare.
Referitor la înregistrarea separată a plângerii privind avocata părţii adverse din dosarele menţionate, dispusă de procurorul general prin rezoluţia nr. 91/11/2/2010 din 28 ianuarie 2010, Curtea constată că această dispoziţie excede controlului de legalitate impus de prevederile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., nefiind adoptată o soluţie de netrimitere în judecată care să fie supusă cenzurii instanţei în procedura reglementată de acest text.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta V.I., susţinând că nu a fost audiată în legătură cu plângerea depusă şi că aceasta o viza şi pe avocata P.M.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen.,Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ce priveşte activitatea magistraţilor,atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege,neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza.
Instanţele judecătoreşti sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât şi textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluţiile pronunţate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii magistraţilor şi prin urmare nu pot conduce, prin ele însele, la reţinerea unor infracţiuni de abuz în serviciu.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie,cu referire la infracţiunea analizată,numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În speţă, petenta a formulat o plângere penală împotriva magistraţilor care au soluţionat o cauză civilă, punând în discuţie în realitate însăşi legalitatea şi temeinicia deciziei pronunţate de ei, susţinând că aceasta este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii.
Or,potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.
În mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea,respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât şi de instanţa de fond investită cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a putea reţine săvârşirea de către intimaţi a infracţiunii de abuz în serviciu prev.de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pe de altă parte, cu referire la criticile punctuale formulate de către petentă în recurs, Curtea constată că nu există o obligaţie legală a organului de urmărire penală de a audia persoana care a formulat o plângere penală, acesta urmând a aprecia dacă o asemenea activitate este necesară, în limitele actelor premergătoare pe care le poate efectua.
În ce priveşte avocata părţii adverse din cauza civilă menţionată în plângere, Curtea constată că prin rezoluţia emisă de procurorul general conform art. 278 C. proc. pen. s-a dispus înregistrarea unei noi cauze în care să se efectueze acte premergătoare şi cu privire la aceasta
În consecinţă, recursul de faţă este nefondat şi urmează a fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara V.I. împotriva sentinţei penale nr. 14 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2673/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2685/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
