ICCJ. Decizia nr. 1533/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1533/2010
Dosar nr. 3109/1/2010
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 02173/89/09, pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul I.N. împotriva sentinţei penale nr. 368/09 a Tribunalului Vaslui, s-a luat în discuţie legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului.
Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, fiind întrunite atât cerinţele art. 3002, cât si ale art. 160b C. proc. pen., Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a menţinut măsura arestării preventive a acestuia.
În termen legal, inculpatul I.N. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând prin apărător, admiterea acestuia, casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive si judecarea sa în libertate, arătând că măsura arestării s-a prelungit pe o perioadă prea lungă de timp, starea de arest fiind o stare excepţionala şi ar trebui să primeze excepţia de nevinovăţie.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/06, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luata dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 si inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publica.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 25 martie 2010 a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat iniţial arestarea preventivă a inculpatului şi chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Vaslui nu are caracter definitiv, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 par. 1 lit. a) din C.E.D.O.
Astfel, se constată că inculpatul I.N. a fost condamnat, de Tribunalul Vaslui, la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol , prev. de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic. art. 99 alin. (3) C. pen.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat si impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care a fost produsă, de recrudescenta acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptei.
Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei si faptul că până în prezent a fost pronunţată o hotărâre în cauză.
Nu în ultimul rând s-a avut în vedere vătămarea adusă relaţiilor sociale, împrejurarea că partea vătămată era un copil în vârsta de aproape 11 ani, precum şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că, instanţa, constatând legală si temeinică măsura arestării preventive luata faţă de inculpatul I.N. a dispus menţinerea acesteia.
Ca atare, încheierea pronunţată la 25 martie 2010 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul I.N. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva încheierii din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 02173/89/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2645/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2652/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
