ICCJ. Decizia nr. 167/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 167/2010
Dosar nr. 61/122/2009
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 235 din 23 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 61/122/2009, s-a dispus condamnarea inculpatului B.I. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art.71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 26 octombrie 2008 la zi, menţinând starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat un cuţit cu prăsele din textolit de culoare maro, cu lungimea totală de 22 cm. şi lungimea lamei de 12 cm aflat la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Giurgiu.
În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin OUG nr. 72/2006, s-a admis acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 1648,47 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea debitului.
S-a luat act că partea vătămată B.F.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt, următoarele:
În data de 26 octombrie 2008, în jurul orelor 1400, inculpatul B.I., în timp ce se afla pe terasa localului SC S. SRL din localitatea Chiriacu, comuna Izvoarele, judeţul Giurgiu, enervat de faptul că partea vătămată B.F.V. a lovit cu piciorul câinele pe care inculpatul îl legase de gardul terasei barului, i-a aplicat cu un cuţit mai multe lovituri.
Din Raportul medico-legal nr. 466/E din 27 octombrie 2008, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Giurgiu, a rezultat că partea vătămată B.F.V. a suferit cinci plăgi înjunghiate (una penetrantă toracală cu hemopneumotorax), ce au putut fi produse prin lovire cu corp ascuţit tăietor-înţepător (cuţit). Leziunile au necesitat 15 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, plăgile produse punându-i viaţa în primejdie.
În raport de probele administrate şi de starea de fapt reţinută, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului realizează elementele constitutive al infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă au declarat apel inculpatul B.I., solicitând desfiinţarea acesteia şi în cadrul rejudecării achitarea sa în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar a solicitat reţinerea circumstanţei legale atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei.
Prin Decizia penală nr.229/A din 30 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 61/122/2009 s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul B.I.
A fost desfiinţată hotărârea atacată şi, în rejudecare, prin reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., a fost redusă pedeapsa pentru infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
I-au fost interzise inculpatului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În baza art. 383 alin. (1), rap. la art. 350 C. proc. pen., art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 26 octombrie 2008 la zi.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în fapt următoarele:
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, a apreciat apelul declarat de inculpat ca fiind fondat, însă numai sub aspectul criticii ce vizează incidenţa dispoziţiilor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Astfel, din situaţia de fapt, corect stabilită de prima instanţă, pe baza unei analize complete a probelor administrate, a rezultat, fără echivoc, că inculpatul B.I. este autorul agresiunii comisă în data de 26 octombrie 2008 asupra părţii vătămate B.F.V., criticile formulate sub acest aspect de către apelant neputând fi reţinute de instanţă.
Chiar dacă inculpatul a avut pe parcursul cercetărilor o atitudine oscilantă, de la recunoaşterea fără rezerve a comiterii faptei în cursul urmăririi penale (filele 37 şi 50 d.u.p.), recunoaşterea nuanţată a acesteia în cursul cercetării judecătoreşti - când a arătat că a fost lovit cu o sticlă de bere, motiv pentru care a reacţionat aplicând unuia dintre clienţii barului o lovitură de cuţit - până la negarea săvârşirii infracţiunii în faţa instanţei de apel, când a susţinut că nu a lovit partea vătămată, acesta împiedicându-se de o bicicletă şi lovindu-se de axul de la pedală, Curtea a constatat că vinovăţia acestuia este pe deplin dovedită, concludente în acest sens fiind declaraţiile părţii vătămate B.F.V. şi ale martorilor S.F., F.I., O.S. şi C.D., menţiunile procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto, concluziile raportului medico-legal nr. 466/E din 27 octombrie 2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Giurgiu.
Astfel, partea vătămată B.F.V. a declarat în mod constant pe parcursul cercetărilor că, în data de 26 octombrie 2008, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, deranjat fiind de faptul că i-a lovit câinele cu piciorul.
Declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu cele ale martorilor S.F. şi C.D., care l-au văzut pe inculpat lovindu-l cu cuţitul pe partea vătămată, provocat fiind de faptul că acesta din urmă i-a lovit cu piciorul câinele.
Concludente sunt şi declaraţiile martorului F.I., care I-a văzut pe inculpat lovind partea vătămată, iar, ulterior, a observat că B.I. avea un cuţit în mână, precum şi cele ale martorei O.S., care, imediat după incident, I-a văzut pe partea vătămată având urme de lovituri de cuţit, aflând de la martorii oculari că acesta a fost înjunghiat de inculpatul B.I.
De reţinut sunt şi concluziile raportului medico-legal nr. 466/E din 27 octombrie 2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Giurgiu, din care rezultă că leziunile provocate părţii vătămate B.F.V. la data de 26 octombrie 2008 nu au fost produse prin lovire de un corp dur, astfel cum a susţinut inculpatul în cadrul motivelor de apel, ci cu un corp tăietor - înţepător, necesitând pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale şi punând în primejdie viaţa victimei.
Nu a fost reţinută nici apărarea apelantului-inculpat în sensul că pe hainele sale nu au fost găsite urme de sânge, iar cele ridicate de pe cuţit nu au fost expertizate, împrejurări de natură, în opinia sa, să excludă participarea la comiterea faptei, având în vedere probatoriul administrat în cauză, din care rezultă neîndoielnic că inculpatul B.I. este cel care, în data de 26 octombrie 2008, i-a aplicat loviturile de cuţit părţii vătămate B.F.V.
În consecinţă, având în vedere toate aceste considerente, Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută critica apelantului privitoare la greşita sa condamnare, neexistând în cauză temeiuri de achitare, conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat în cadrul motivelor de apel.
Curtea a constatat, însă, ca fiind fondată cea de-a doua critică formulată, referitoare la omisiunea Tribunalului de a reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., având în vedere în acest sens următoarele aspecte:
Din materialul probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului date în cursul urmăririi penale, declaraţiile părţii vătămate şi ale martorului ocular S.F., rezultă că atitudinea agresivă a inculpatului faţă de victimă a fost manifestată sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea persoanei vătămate B.F.V., care a aplicat o lovitură cu piciorul câinelui inculpatului.
La aprecierea gravităţii acţiunii ilicite a părţii vătămate şi a aptitudinii acesteia de a determina o puternică tulburare inculpatului, sub stăpânirea căreia acesta a comis infracţiunea dedusă judecăţii, Curtea a avut în vedere starea psihică a inculpatului, astfel cum aceasta este reliefată de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză (filele 51-53 dosar apel), precum şi celelalte date privind persoana apelantului, consemnate în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu (filele 19-23 dosar fond), din care rezultă că B.I. este cunoscut ca având o fire retrasă, singuratică, fiind în permanenţă însoţit de doi câini şi ca o persoană care creează situaţii conflictuale în cazul în care cineva are o nemulţumire legată de el sau de câinii săi.
Ca urmare, pe fondul stării psihice precare a inculpatului - care are discernământul diminuat în raport cu infracţiunea pentru care a fost condamnat - şi având în vedere aspectele relevate în referatul de evaluare anterior menţionat, Curtea a apreciat că fapta ilicită a părţii vătămate B.F.V., de a lovi cu piciorul câinele inculpatului, întruneşte condiţia de gravitate cerută de art. 73 lit. b) C. pen. şi a fost de natură să determine o puternică tulburare inculpatului, sub stăpânirea căreia acesta a comis infracţiunea.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul B.I.
Parchetul a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., solicitând reducerea cheltuielilor de spitalizare la care a fost obligat inculpatul urmare reţinerii corecte a stării de provocare prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
În condiţiile în care a fost reţinută această circumstanţă, procurorul a apreciat că se impune să se stabilească obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare în raport de întinderea culpei sale.
În susţinerea orală a motivelor de recurs, procurorul a apreciat o culpă a inculpatului în proporţie de 70% iar a victimei în proporţie de 30%.
Inculpatul B.I. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate dar şi din oficiu ambele hotărâri, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., rap. la art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 313 alin. (1) din OUG nr. 72/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru abrogarea unor dispoziţii din alte acte normative în domeniul sanitar, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată.
Menţiunea din cuprinsul textului invocat anterior în sensul că făptuitorii răspund „ potrivit legii" trimite în mod obligatoriu la dispoziţiile art. 998 – 999 C. civ., potrivit cu care orice faptă a omului, săvârşită cu intenţie, praeterintenţie sau din culpă, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.
Ca atare, cheltuielile necesitate de asistenţa medicală acordată victimei infracţiunii pot constitui, în procesul penal, obiect al tragerii la răspundere civilă a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente în condiţiile prevăzute în art. 14 şi urm. C. proc. pen.. sanitară căreia i s-a cauzat prin fapta penală o vătămare materială, dacă participă în procesul penal, şi exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal, dobândeşte, conform art. 24 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., calitatea de parte civilă.
Ca regulă, gravitatea faptei nu constituie un criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, autorul faptei urmând a răspunde integral pentru prejudiciul cauzat. Cu toate acestea în cazul în care paguba a fost cauzată atât din culpa autorului faptei, cât şi din culpa victimei, adică culpa lor comună, nu există niciun temei juridic în baza căruia partea din paguba cauzată prin culpa victimei să fie reparată de autor.
Despăgubirile civile, pe care trebuie să le suporte autorul, nu vor reprezenta, în astfel de situaţii, repararea integrală a pagubei, ci numai a unei părţi a acesteia, întinderea ei făcându-se în raport de gravitatea culpelor autorului şi victimei, stabilită pe baza probelor administrate de autorităţile judiciare.
Ca atare, în situaţia producerii pagubei în patrimoniul unităţii sanitare din cauza culpei comune a inculpatului şi a părţii vătămate, operează principiul de drept civil al răspunderii în raport cu întinderea culpei, despăgubirile datorate fiind diminuate corespunzător.
Neexistând, astfel cum s-a arătat anterior, niciun temei de drept pentru a se deroga de principiul enunţat, inculpatul urmează a fi obligat a plăti unităţii sanitare cheltuielile necesitate de asistenţa medicală acordată părţii vătămate numai în raport cu propria sa culpă.
În cauza dedusă judecăţii, s-a reţinut că inculpatului B.I. a săvârşit infracţiunea de tentativă la omor calificat în stare de provocare, reţinându-se pe cale de consecinţă prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Reţinerea circumstanţei legale atenuante a provocării are consecinţe directe asupra rezolvării acţiunii civile alăturate acţiunii penale.
Sub acest aspect se constată că a exercitat acţiunea civilă în procesul penal numai Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti care a acordat asistenţa medicală părţii vătămate B.F.V., cheltuielile avansate fiind de 1648,47 lei.
Reţinându-se, în raport de probele cauzei (reacţia inculpatului a fost determinată de o provocare a părţii vătămate, dar şi de starea sa psihică precară) o culpă a inculpatului în proporţie de 70% şi a victimei de 30%, cheltuielile de spitalizare vor fi reduse corespunzător, inculpatul urmând a fi obligat la despăgubiri către unitatea sanitară în raport de culpa sa.
Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepsei - critică invocată de recurentul inculpat B.I. – se apreciază că instanţa de apel a evaluat corect gradul de pericol social al faptei, aplicându-i inculpatului o pedeapsă ce respectă criteriile enunţate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Din probele dosarului a rezultat că inculpatului – chiar dacă a acţionat pe fondul unei stări psihice precare, fiind cunoscut ca o persoană retrasă - singuratică, a lovit victima cu un cuţit, aceasta suferind cinci plăgi înjunghiate (una penetrantă toracală cu hemopneumotorax) care i-au pus viaţa în primejdie.
Atitudinea procesuală a inculpatului a fost evaluată în mod corespunzător, instanţa orientându-se spre minimul special prevăzut de lege.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul disp. art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 229/A din 30 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Va casa Decizia recurată numai în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de spitalizare la care a fost obligat inculpatului către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti pe care le va reduce de la 1648,47 lei la 1153,93 lei.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
În temeiul disp. art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen. va deduce, din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 26 octombrie 2008 la zi.
Văzând şi disp. art. 189 - 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 229/A din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I - a penală.
Casează Decizia recurată numai în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de spitalizare la care s-a dispus obligarea inculpatului către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti pe care le reduce de la 1648,47 lei la 1153,93 lei.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 octombrie 2008 la 20 ianuarie 2010.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2671/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2673/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
