ICCJ. Decizia nr. 1602/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1602/2010
Dosar nr. 6852/99/2008
Şedinţa publică din 26 aprilie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 450 din 29 iunie 2009 a Tribunalului Iaşi a fost condamnat inculpatul D.C. (studii 8 clase, agricultor, are un copil minor, fără antecedente penale) în baza art. 174 C. pen. la 13 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsă reţinerea din 16 iunie 2008 şi s-a dispus confiscarea de la inculpat, potrivit art. 118 lit. b) C. pen. a unui par din lemn lung de 1,60 m şi lat de 5 cm, folosit la comiterea infracţiunii.
Inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 146 RON daune materiale către partea civilă S.M.; 10.000 RON daune morale către partea civilă S.L.; 30.011,84 RON daune materiale şi 10.000 RON daune morale către partea civilă S.F.
Au fost respinse cererile de despăgubiri formulate de părţile civile S.M., M.S. şi S.I.
Inculpatul a mai fost obligat la plata sumelor de 207 RON către S.A.J. Iaşi şi 4066,09 RON către S.C.U. ";P.N.O."; Iaşi.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut în fapt că între victima S.C. şi inculpatul D.C., ambii locuitori ai satului Păuşeşti, comuna Dumeşti, judeţul Iaşi, au existat neînţelegeri în legătură cu o suprafaţă de teren pe care victima o cumpărase de la unchiul inculpatului în anul 2007.
În anul următor, victima şi-a împrejmuit terenul aflat chiar lângă locuinţa inculpatului, iar între părţi a apărut o stare de conflict ca urmare a distrugerii gardului, victima bănuindu-l pe inculpat de acest fapt.
În după-amiaza zilei de 9 iunie 2008, în jurul orelor 17,00, victima s-a deplasat cu căruţa la terenul său, pentru a cosi iarba.
Ajuns aici, între victimă şi inculpat a izbucnit o discuţie contradictorie, în cadrul căreia cei doi şi-au adresat injurii.
Discuţia şi injuriile au fost auzite de martorul I.M., aflat în apropiere.
În momentul în care victima se pregătea de cosit, inculpatul s-a apropiat din spate şi cu un par din lemn cu lungimea de 1,60 m şi diametrul de 5 cm, i-a aplicat victimei, cu intensitate, o singură lovitură în regiunea capului.
Victima a căzut mai întâi în genunchi, sprijinindu-se în mâini, după care s-a prăbuşit la pământ.
Deoarece sângera abundent, dându-şi seama de gravitatea leziunii produse, inculpatul D.C. a luat din locuinţă un prosop de culoare albastră pe care l-a înfăşurat pe capul victimei.
Momentul lovirii a fost perceput în mod nemijlocit de martorul P.C., aflat la o distanţă de 10 m.
Imediat după consumarea agresiunii, la locul faptei a ajuns martorul I.M. care l-a observat pe S.C. întins pe jos, cu capul însângerat şi pe inculpat la 4 - 5 metri având parul în mână.
Văzând că victima sângera abundent şi că nu mai era conştientă, inculpatul a încercat să îl urce pe S.C. în căruţă, însă nu a reuşit. Ca urmare, inculpatul a ieşit în stradă şi i-a cerut ajutorul minorului I.M.M. (fiul lui I.M.).
Intrând în curte, martorul minor l-a văzut pe cel lovit, căzut la pământ şi plin de sânge, fapt ce l-a speriat şi a părăsit locul în grabă.
Cu acel prilej, inculpatul i-a cerut minorului să o anunţe pe soţia victimei, S.M., să vină la locuinţa lui şi să-şi ia soţul acasă.
Inculpatul a ieşit din nou în drum şi i-a cerut ajutor martorului C.I. aflat în zonă să îl urce pe S.C. în căruţă, spunând că victima a căzut şi s-a lovit.
În continuare, inculpatul D.C. a transportat victima cu căruţa acesteia spre centrul satului Păuşeşti, unde s-a întâlnit cu S.M. care fusese anunţată cu privire la starea soţului ei.
Victima a fost transportată în aceeaşi seară la S.C.U. ";P.N.O."; din Iaşi unde a fost internată cu diagnosticul: ";traumatism cranio-cerebral; contuzie cerebrală medie-gravă; agresiune; fractură deschisă cominutivă cu înfundare parietală stg., comă";.
Victima a fost supusă unei intervenţii chirurgicale care a avut ca scop evacuarea unui hematom subdural temporo-frontal drept, gros de circa 5 mm şi aspirarea zonei de dilacerare.
Cu toate îngrijirile medicale acordate starea victimei s-a agravat, iar la data de 16 iunie 2008 aceasta a decedat.
Potrivit raportului medico-legal de autopsie moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se comei cerebrale consecutivă traumatismului cranio-cerebral acut deschis cu fractură de calotă, contuzie, dilacerare cerebrală, complicată în evoluţie cu bronhopneumonie hipostatică.
S-a stabilit prin acelaşi act medical că leziunea suferită de victimă s-a putut produce prin lovire activă cu corp contondent grav (par, bâtă) şi că între agresiune şi deces există legătură directă de cauzalitate.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului, care la 9 iunie 2008 i-a aplicat victimei o lovitură intensă în zona capului în partea posterioară, lateral stânga, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral care la data de 16 iunie 2008 a determinat decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzute de art. 174 C. pen.
La individualizarea pedepsei, înspre minimul prevăzut de lege, instanţa a avut în vedere gradul concret de pericol social, împrejurările în care s-a comis fapta, prin atacarea victimei care era cu spatele la inculpat şi situaţia procesuală a acestuia, respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală cooperantă şi parţial sinceră.
Apărările inculpatului în sensul că ar fi acţionat în legitimă apărare ori sub imperiul provocării victimei s-au apreciat ca nefondate, nefiind probată incidenţa dispoziţiilor art. 44 şi 73 lit. b) C. pen.
Referitor la soluţionarea laturii civile s-au apreciat întemeiate în parte cererile de despăgubiri materiale şi morale numai pentru sumele acordate şi nefondate solicitările de acordare a daunelor morale ale părţii civile S.M. şi de acordare a despăgubirilor materiale şi morale ale părţilor civile M.S. şi S.I.
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 168 din 15 decembrie 2009 a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinţei primei instanţe de inculpatul D.C. şi părţile civile S.L., S.M., S.F. şi ca inadmisibil apelul declarat de avocatul V.I.G.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a considerat neîntemeiate criticile formulate de inculpat în sensul că pedeapsa aplicată este prea severă, impunându-se reducerea ei prin reţinerea circumstanţei atenuante a provocării şi că despăgubirile acordate sunt prea mari, neavând posibilitate de plată şi de părţile civile în sensul că despăgubirile acordate ar fi prea mici.
Referitor la apelul declarat de avocatul V.I.G. s-a constatat că acestuia i s-a aplicat o amendă judiciară pentru împrejurarea că cererea de scutire i-a fost respinsă prin încheierea din 19 ianuarie 2009 şi că împotriva acestei încheieri legea nu mai prevede nicio cale de atac.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul D.C. care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susţinut că pedeapsa aplicată este prea severă şi a solicitat reducerea ei prin reţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului D.C. în săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală, raportul medico-legal de autopsie, declaraţiile martorilor P.C., P.M., C.I., I.M., I.M.M., M.I., I.M.A., P.V., I.G. şi C.C. şi declaraţiile inculpatului, care atestă că la data de 9 iunie 2008 inculpatul i-a aplicat victimei S.C. o puternică lovitură în cap, cu un par gros de 5 cm şi lung de 1,60 m, cauzându-i leziuni grave, respectiv un traumatism cranio-cerebral cu fractură de calotă şi dilacerare cerebrală care au condus la deces, la 16 iunie 2008.
Premergător acestei agresiuni, nu a rezultat din materialul probator al cauzei, existenţa unui act or gest din partea victimei, care să fi determinat inculpatului o puternică tulburare sau emoţie şi căruia să i se poată acorda semnificaţia juridică a circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Dimpotrivă, a rezultat că această agresiune este imputabilă în totalitate inculpatului, care a lovit prin surprindere victima aflată cu spatele la recurent.
Având în vedere obiectul vulnerant folosit, intensitatea deosebit de mare a loviturii, zona vitală vizată, instanţele au tras în mod justificat concluzia că pe plan subiectiv inculpatul a urmărit uciderea victimei, rezultat care s-a şi produs.
Privitor la pedeapsa principală aplicată de 13 ani şi 6 luni se constată că aceasta a fost individualizată înspre minimul prevăzut de lege ţinându-se seama potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) de pericolul social grav al faptei, de împrejurările concrete în care aceasta s-a comis dar şi de persoana inculpatului care se afla la prima încălcare a legii penale, a avut anterior o conduită general bună în familie şi societate şi o poziţie procesuală cooperantă.
Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, constrângerea, reeducarea şi reintegrarea în comunitate a inculpatului.
Întrucât au fost respectate aceste dispoziţii legale, iar din actele dosarului nu se constată existenţa unor temeiuri care să justifice coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, critica inculpatului formulată în baza dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu poate fi primită.
Faţă de cele ce preced, constatând neîntemeiat motivul de recurs invocat şi nerezultând existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.C. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva Deciziei penale nr. 168 din 15 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 26 aprilie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 3678/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1632/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
