ICCJ. Decizia nr. 1657/2010. Penal

Prin sentința penală nr. 338 din 5 mai 2009 a Tribunalului Iași a fost condamnat inculpatul P.A. fără antecedente penale la pedepsele de:

- 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b), c) C. pen. (interzicerea funcției de administrator la orice societate comerciala) pe durata de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții în forma agravată și în forma continuata prevăzută și pedepsita de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (50 de acte materiale);

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții în forma calificată prevăzută și pedepsita de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. în dauna părții vătămate SC A.C. SRL;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "folosire cu rea-credinta,de bunuri sau a creditului de care se bucura societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate în care are interese direct sau indirect" prevăzută și pedepsită de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea 31/1990 cu modificările ulterioare ;

- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934 cu modificări ulterioare săvârșita în dauna părții vătămate C.D.;

- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea 59/1934 cu modificări ulterioare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (3 acte materiale).

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, acesta urmând să execute pedeapsa de 12 ani închisoare și pedeapsa complementara constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b), c) C. pen. pe durata de 5 ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b), c) C. pen. pe durata și în condițiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului durata reținerii acestuia de 24 ore de la 2 august 2005 la 03 august 2005.

Au fost respinse pretențiile civile formulate de părțile civile C.D., domiciliat în Comănești, Sat Lunca Asau, Jud. Bacău, S.M., domiciliata în Bacău, Ș.A.E., domiciliata în Iași, Județ Iași, C.N., domiciliata în Iași, Județ Iași,ca inadmisibile.

A fost respinsă acțiunea civila formulata de asigurătorul SC O. SA, cu sediul în București, sector 1, București ca inadmisibila.

în baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească următoarele despăgubiri:

52 milioane lei în favoarea părții civile Z.R.G., fiul lui V. și M., cu titlu de daune materiale;

1500 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, în favoarea părții civile O.C. cu titlu de daune materiale.

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, în favoarea părții civile M.F. fiul lui V. și E., cu titlu de daune materiale.

4) 900 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, pe durata unui an, cu titlu de daune materiale și suma de 250 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile C.G. fiul lui D. și A.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății și dobânda legala la aceasta suma exclusiv pe 3 ani de zile, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile A.O.A. prin mandatar A.M.

1800 euro, în lei, la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din iunie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale, și suma de 200 euro, cu titlu de daune morale, în favoarea părții civile P.V.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta sumă. calculată din luna iulie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale și suma de 200 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile M.I.C. prin mandatar M.D.;

500 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna septembrie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale și suma de 100 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile A.I.I.. fiul lui l. și M.;

9) 1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, în favoarea părții civile A.M. fiica lui I. și E.;

500 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna august 2004 și până la data plății efective, în favoarea părții civile A.M., prin mandatar I.M.;

500 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna august 2004 și până la data plății efective, în favoarea părții civile I.I., prin mandatar I.M.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna august 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile A.I. prin mandatar A.E.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna mai și până la data plății efective în favoarea părții civile C.S. fiul lui D. și M.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna iunie 2004 și până la data plății efective, în favoarea părții civile A.C., fiul lui C. și E.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna august 2004 și până la data plății efective, în favoarea părții civile N.C. fiul lui A. și E.;

500 euro, în lei la cursul BNR din ziua plații, cu titlu de daune materiale și suma de 100 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile T.D. fiul lui D. și A.O.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna iunie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale și suma de 200 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile P.C. fiul lui F. și R.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, exclusiv pe 3 ani, în favoarea părții civile U.D.Ș. prin mandatar U.D.R.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma exclusiv pe 3 ani, în favoarea părții civile și suma de 200 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile M.E.C. prin mandatar M.M.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculata din septembrie 2004 și până la data plății efective,cu titlu de daune materiale și suma de 200 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile S.L.V. fiul lui N. și D.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculata din septembrie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale, și suma de 200 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile B.G. fiul lui D. și I.;

22) 1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculata din septembrie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale, și suma de 200 euro cu titlu de daune morale, în favoarea părții civile B.I., prin mandatar B.G. fiul lui D. și I.;

23) 1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculata din iulie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile B.E., prin mandatar B.A.;

24) 500 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale și suma de 100 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile P.D.;

25) 500 euro, în Iei la cursul BNR din ziua plații, cu titlu de daune materiale și suma de 100 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile P.E.;

26) 1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculata din iunie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile V.S.;

27) 2170 DOLARI SUA, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala Ia aceasta suma, calculata din iunie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile B.V.;

28) 200 euro cu titlu de daune morale, în favoarea părții civile V.C.;

29) 1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculata din august 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile S.V.;

30) 1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile S.S. prin procurator S.A.;

31) 1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile N.M.;

32) 1800 euro, în Iei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile N.F.;

33) 1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile C.F.C.;

34) 1450 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile O.C.;

35) 1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile T.D.;

36) 1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile I.A.C.;

37) 500 euro în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile B.F.B.;

38) 1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile H.F.D.;

39) 1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile H.N.B.;

40) 1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile O.V.;

41) 1570 DOLARI SUA și 500 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile A.R.;

42) 1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile C.N.;

43) 700 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile C.E.;

44) 500 euro în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile U.F.;

45) 500 euro în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile Ș.I.;

46) 1800 euro în Iei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile C.M.;

47) 1800 euro în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părtii civile G.P.F.;

48) 500 euro, în lei, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile B.M.;

49) 1800 euro, în lei, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile M.M., fiica lui E. și M.;

50) 1800 euro, în lei, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile I.E.P.

- 5600 euro, în echivalent lei, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile, în favoarea părții civile B.C., 24.909 Euro, în echivalent lei, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale in favoarea părții civile SC A.C. SRL, prin lichidator judciar SC R. SA lași.

Au fost respinse celelalte pretenții formulate de părțile civile ca neîntemeiate.

A fost respinsă acțiunea civila formulata de partea civila SC T.T. SRL, prin reprezentant B.C.

S-a constatat opozabilitatea obligației de despăgubire fața de asigurătorul SC O. SA .astfel:

în limita sumei asigurate de 50.000 DOLARI SUA, în baza poliței de asigurare cu valabilitate 05 noiembrie 2003 - 04 noiembrie 2004, exclusiv cu privire la daunele materiale stabilite în favoarea părților civile: C.F.C., Z.R.G., O.C., O.C., T.D., I.A.C., C.G., O.V., B.V., A.R., C.N., A.I., C.S., A.C., G.P.F., N.F. și N.M., P.C., P.V., U.D.Ș., M.M., M.I.C., I.E., V.S.C.;

în limita sumei asigurate de 50.000 DOLARI SUA, în baza poliței de asigurare cu valabilitate 06 iulie 2004 - 05 iulie 2005, exclusiv cu privire la daunele materiale stabilite în favoarea părților civile B.F., H.F.D. și H.N., A.M.C., I.C.I., M.F., A.M., B.A.,C.E., Ș.I., U.F., C.M., A.O.A., N.C., P.D.V., A.I.I., S.S., S.V., T.D., B.M., B.G.L. și B.I.

în baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să achite părții civile M.I. prin mandatar M.D. suma de 310 lei cheltuieli judiciare (contravaloare transport).

în baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea părții civile C.G. și 200 lei în favoarea părții civile S.L., reprezentând cheltuieli judiciare (onorariu avocat).

S-au respins pretențiile părților civile V.S.C., B.V., A.M.C. și I.I., prin mandatar I.M. de acordare a cheltuielilor judiciare ca neîntemeiate.

în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în acestea fiind incluse și onorariul apărătorului din oficiu (delegație 1948/2009) care va fi avansat inițial din fondurile M.J. către Baroul de Avocați Iași. S-a dispus comunicarea sentințe, după rămânerea ei definitiva, in vederea înregistrării la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus prima instanță a reținut:

1) în luna octombrie 2003, inculpatul a înființat SC A.T.E. SRL. cu obiect de activitate principal: servicii, activități ale agențiilor de voiaj și a tour - operatorilor, activități de asistență turistică, fiind înregistrata la O.R.C. prin încheierea judecătorului delegat 1809 din 03 octombrie 2003, sub nr. J22/1837/2003, inculpatul fiind unic asociat.

Ulterior la data de 1 decembrie 2003, inculpatul a deschis punct de lucru în str. P. - agenția de turism A.C.T. și fără personalitate juridică, iar la data de 4 februarie 2004 M.T.C.T. a acordat pentru SC A.T.E. SRL licență de turism valabilă până la 4 februarie 2007.

S-a atestat astfel, că societatea avea condițiile materiale și capacitatea profesională de a desfășura activități specifice agențiilor de turism de tip tour - operatoare. După data obținerii licenței de turism inculpatul P.A. a prezentat angajaților firmei două programe turistice distincte pentru Marea Britnie și Irlanda, fapt atestat de martorii R.F.H. și C.C.G.

Primul program consta într-o excursie individuala ce presupunea obținerea personala de către turist a vizei de intrare în regatul Marii Britanii. Al doilea program turistic era reprezentat de un circuit turistic, între țările destinatare figurând și Marea Britanie, iar demersurile pentru obținerea vizei se realizau de societatea tour-operatoare pentru client (RTW).

2) Partea vătămată C.F.C. din mun. Bacău s-a prezentat la agenția de turism în luna mai 2004 unde, discutând cu inculpatul, a aflat că poate opta pentru o excursie în Anglia contra sumei de 1800 euro, în programu lde circuit turistic (RTW). Inculpatul s-a angajat pentru efectuarea demersurilor necesare în vederea obținerii vizei de intrare în Marea Britane pentru partea vătămata.

Fiind de acord cu oferta făcută, C.F. a semnat contractul 179 din 31 mai 2004 achitând conform chitanței din 31 mai 2004 în contul SC A.T.E. SRL suma de 500 euro și predând inculpatului pașaportul personal. Ulterior, la circa 3 săptămâni, inculpatul a sunat-o pe partea vătămată, solicitându-i să se prezinte la sediul firmei, întrucât se obținuse viza și trebuie achitata diferența de bani, reprezentând întreaga contravaloare a contractului.

La 22 iunie 2004, partea vătămată a achitat încă 1300 euro conform chitanței din 22 iunie 2004 emisă de SC A.T.E. SRL, iar inculpatul i-a înmânat polița de asigurare din 06 iulie 2004 și voucher-ul din 25 iunie 2004 și o confirmare de rezervare într-un hotel din Londra, extrasă de pe un site de rezervări - on line. Partea vătămata a precizat că nu i s-a prezentat nici viza, nici pașaportul, stabilindu-se o data ulterioara de plecare, care a fost amânata succesiv de inculpat.

La data de 6 iulie 2004, partea vătămată a fost anunțată fără prea multe explicații că data plecării "a fost amânată", prilej cu care, inculpatul i-a predat un înscris denumit "anexă la contract /06 iulie 2004 prin care îi oferea o reducere de 500 euro returnarea acestei sume urmând a fi făcută însă ulterior, la o dată neprecizată ("preziua plecării"). Inculpatul s-a obligat de asemenea la a garanta plata făcută de partea vătămată, emițând un bilet la ordin cu scadență la 19 iulie 2004 pentru suma de 75.000.000 ROL (plată ce urma a fi onorată din contul Ro Bank), cu mențiunea contravaloare excursie RTW.

Văzând că inculpatul refuză să-i restituie banii și pașaportul, la data de 1 octombrie 2004, (O.F. a sesizat organele de poliție.

Partea vătămată nu a introdus biletul la ordin la plată, iar la 18 iulie 2005 a declarat că nu a intrat nici in posesia pașaportului. Acesta a depus un înscris datat 16 februarie 2005, prin care inculpatul se obliga la o plată în rate a sumei achitate până la 29 aprilie 2005, obligație de asemenea neonorată oferind gratuit un circuit pe ruta București - Roma - Cairo - Istambul - Dubai - Tokyo - Londra - Dublin - București.

C.F. s-a constituit parte civilă, în cursul urmăririi penale cu suma de 1900 euro (din care 100 euro - contravaloarea deselor deplasări la Iași).

3) în luna februarie 2004, Z.R.G., auzind din presădespre serviciile oferite de SC A.T.E. SRL, s-a prezentat la sediul firmei pentru a se interesa de condițiile plecării în Anglia.

Inculpatul i-a prezentat excursia pentru Anglia la prețul de 1800 euro, cu avantajul neparticipării la interviu pentru viza, în schimbul a 500 euro. Inculpatul i-a dezvăluit că are posibilitatea obținerii vizei, plătind această sumă unui funcționar al Ambasadei.

Fiind de acord cu condițiile propuse de inculpat Z.R.G. a semnat contractul din 18 februarie 2004 în temeiul căruia a achitat societății SC A.T.E. KRI. suma de 1000 euro, avans RTW, conform chitanței din 04 martie 2004, suma de 500 euro. avans RTW, conform chitanței din 18 februarie 2004 și i-a predat pașaportul.

Contra sumelor plătite partea vătămata a primit un "itinerar" cu data 4 martie 2004 redactat pe calculator pe ruta București - Londra

La data de 3 mai 2004, partea vătămată a mai achitat 300 euro conform chitanței din 03 mai 2004, dar pentru că nici în luna iulie 2004 nu a obținut plecare, a făcut o cerere de retragere. Partea vătămata a achitat și suma de 500 euro conform chitanței din 10 august 2004 și a făcut o nouă cerere de retragere 19 august 2004.

Inculpatul i-a predat părții vătămate 2 bilete la ordin pentru 74.700.000 ROL, respectiv 80.000.000 ROL cu titlu de garanție a executării obligației. Mai mult, printr-o declarație notarială din 26 august 2004, inculpatul s-a obligat la a restitui 1800 euro până la 10 septembrie 2004, fapt ce nu s-a mai realizat.

în cursul urmăririi penale, inculpatul a restituit părții vătămate următoarele sume: 150 RON la 30 decembrie 2005, 150 RON la 24 ianuarie 2006, 100 RON la 22 februarie 2006 și 50 R0N la 7 martie 2005 (f. 1791, 1754, 1756, 1798 vol. V).

4) în luna februarie 2004, O.C. s-a prezentat la sediul agenției de turism, inculpatul prezentându-i excursia pentru Anglia, respectiv scutirea de participare la interviul pentru obținerea vizei în schimbul a 500 euro, sumă inclusă în prețul total al pachetului de servicii de 1800 euro. Astfel, între partea vătămată și SC A.T.E. SRL s-a încheiat contractul din 17 februarie 2004. Partea vătămata O.C., a achitat suma de 500 euro, conform chitanței din 17 februarie 2004 și predând pașaportul. Ulterior, partea vătămată a achitat întreaga contravaloare a pachetului de servicii până la 1800 euro,confrm chitanțelor aflate în copie la fila 103 vol. I dosar urmărire penala.

La 19 august 2004, O.C. a făcut cerere scrisă de retragere, inculpatul dând la 26 august 2004 o declarație notarială prin care se obliga până la 10 septembrie 2004 la restituirea sumei obligație neonorată. în prima jumătate a anului 2005 partea vătămata a reușit să-și recupereze pașportul, constatând că nu avea aplicată nici o viză deși inculpatul afirmase contrariul

în cursul urmăririi penale, O.C. s-a constituit parte civila cu suma de 1800 euro. Inculpatul i-a restituit părții vătămate 350 euro (f. 381 volum IV urmărire penală).

5) în luna mai 2004, O.C. din Fălticeni, jud. Suceava auzind din presă despre serviciile oferite de SC A.T.E. SRL, s-a prezentat la sediul firmei pentru a se interesa de condițiile plecării în Anglia. Fiind de acord cu excursia în Anglia oferită de inculpat la prețul de 1800 euro, a semnat contractul din 10 mai 2004, inculpatul obligându-se la obținerea vizei în numele său, plecarea fiind stabilită peste 21 de zile.A plătit la aceeași dată, conform chitanței din 10 mai 2004, suma de 500 euro iar la 19 mai 2004, iar ulterior suma de 1000 euro, conform chitanței din 19 mai 2004, fiind înștiințat telefonic de inculpat că a obținut viza. Ulterior a primit un bilet de avion cu data de 16 iunie 2004 și rezervare de cazare pentru un hotel din Londra.

Până în luna august 2004, prin angajați ai agenției, inculpatul transmitea părții vătămate amânarea datei de plecare, telefonul personal al inculpatului fiind inaccesibil.

Ulterior s-a stabilit ca data sigura de plecare data de 03 august 2004, iar inculpatul i-a înmânat părții vătămate o confirmare de rezervare la un hotel din Londra însă cu data la care partea vătămată a venit în Iași, formular - voucher cu cazare tot din 3 august 2004 și poliță de asigurare A., pentru perioada 3 august 2004 - 9 august 2004. Nu a fost predat părții vătămate pașaportul, acest lucru întâmplându-se 2 săptămâni mai târziu când partea vătămată a revenit la agenție făcând cererea de retragere .

Inculpatul s-a obligat la restituirea a 1500 euro la data de 23 august 2004 și ulterior, la solicitarea pârtii vătămate a dat declarație notarială prin care promitea plata până la 10 septembrie 2004 va restitui întreaga contravaloare a sumei achitata de partea vătămata.

6) în iuna februarie 2004, T.D. s-a prezentat la agenția de turism SC A.T.E. SRL, intenționând să plece în excursie în Anglia. Partea vătămată a semnat contractul din 16 februarie 2004 achitând suma de 500 euro chitanța din 16 februarie 2004, agenția obligându-se contra sumei totale de 1800 euro să asigure cazarea, transportul și obținerea vizei pentru Marea Britanie

Câteva zile mai târziu, inculpatul l-a rechemat în Iași spunându-i că trebuie să achite diferența de bani întrucât i-a obținut viza. La 3 mai 2004, T.D. a venit la agenție și a plătit 1300 euro - chitanța din 03 mai 2004.

în lunile mai și iulie 2004, partea vătămată a solicitat inculpatului să-și execute obligația și de fiecare dată acesta i-a confirmat că urmează a se executa obligția, predându-i vouchere, itinerare ipotetice și confirmări de rezervare la diferite hoteluri din Londra. Mai mult inculpatul a emis în favoarea părții vătămate și un bilet la ordin pentru suma de 74.700.000 ROL, la data de 08 iunie 2004, cu scadența la 02 iulie 2004, bilet la ordin ce nu fost introdus la plata de partea vătămată, întrucât a primit o confirmare verbală din partea unui funcționar bancar, că în cont nu există o asemenea sumă.

La data de 17 august 2004, partea vătămată s-a prezentat la agenție de unde și-a ridicat pașaportul, depunând cerere de retragere, renunțând la excursia promisă.

Si în cazul lui T.D., inculpatul a dat declarație notarială de restituire a sumei până la 10 septembrie 2004, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Mai mult, la 18 februarie 2005 a expediat părții vătămate un înscris prin care se obliga să achite suma eșalonat până la 29 aprilie 2005.

în cursul urmăririi penale T.D. s-a constituit civilă cu suma de 1800 euro.

7) Partea vătămată I.A.C., în urma unor anunțuri publicitare s-a prezentat la agenția de turism A.C.T. pentru a contracta o excursie în Anglia. Inculpatul P.A. i-a prezentat oferta de excursie a cărei cost era de 1800 euro, plecarea urmând a se realiza în 21 de zile lucrătoare. în aceleași împrejurări,partea vătămata a încheiat contractul din 16 februarie 2004, plătind suma de 1800 euro, 500 euro cu chitanțele din din 16 februarie 2004 și din 3 mai 2004. Si acestei părți vătămate i-a fost predat vouchere, polițe de asigurare medicală, pretinse rezervări la hoteluri din Londra. întrucât pentru data fixata, inculpatul a arătat că nu a obținut viza, partea vătămata a fost chemata la Iași, pentru a fi preschimbat biletul de avion. La data de 08 iunie 2004, inculpatul P.A. i-a dat părții vătămate un bilet la ordin cu suma de 74.700.000 lei, bilet la ordin pe care partea vătămata l-a prezentat la banca, dar a aflat că în cont nu există provizia necesara. Ulterior inculpatul i-a predat un înscris denumit "anexă la contract din 08 iunie 2004 prin care îi oferea părții vătămate o reducere de 900 euro returnarea acestei sume urmând a fi tăcută însă ulterior,în preziua plecării 30 iunie 2004.

La 17 august 2004, partea vătămată a formulat cerere de retragere din programul RTW Anglia și primit înapoi pașaportul, tară a exista viza aplicata pe acesta.

Și în acest caz, inculpatul a dat declarație autentificata privind obligația de restituire a sumei de 1800 euro, obligație neonorata.

Partea vătămată, în cursul urmăririi penale, s-a constituit parte civilă cu suma de 1800 euro.

8) La data de 2 septembrie 2004, B.F. din mun. Pașcani s-a prezentat la sediul agenției fiind interesat de plecarea în excursie în Anglia, despre care auzise din serviciile mass-media. Crezând afirmația inculpatului cum că îl cunoaște pe secretarul Ambasadei Marii Britanii și poate obține viza (fară interviu) contra sumei de 500 euro, partea vătămată a achitat acești bani - 500 euro cu chitanța din 02 septembrie 2004, semnând contractul din 2 septembrie 2004 și predând inculpatului pașaportul. Inculpatul i-a promis că în termen de 30 zile sevaobțineviza,ulterior, inculpatul l-a contactat telefonic pe B.F., cerându-i să achite diferența până la 1800 euro întrucât a obținut aplicarea vizei pe pașaport. Partea vătămată nu s-a mai deplasat la sediul firmei întrucât a așteptat ca alți cunoscuți (H.D.) să finalizeze formalitățile. în luna decembrie, partea vătămata a primit pașaportul pe care nu exista nici o viză și deși printr-o notă aflată în xerocopie la f. 220 a atestat că partea vătămată își poate ridica banii de la firmă la 1 octombrie 2004, acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Partea vătămată, în cursul urmăririi penale, s-a constituit parte civilă cu suma de 500 euro.

9/10) La data de 18 august 2004, părțile vătămate H.F.D. și H.N.B. din mun. Pașcani au încheiat contractele din 18 august 2004 și din 18 august 2004, la agenția de turism A.C.T., circuit RTW, crezând afirmația inculpatului cum că îl cunoaște pe secretarul Ambasadei Marii Britanii și poate obține viza (fără interviu) contra sumei de 500 euro. H.F.D. a achitat suma de 500 euro conform chitanței din 18 aprilie 2004 și a predat pașaportul inculpatului. Partea vătămată H.N.B. a achitat suma de 500 euro conform chitanțelor din 18 august 2004, și a predat pașaportul inculpatului.

Ulterior, inculpatul i-a cerut părții vătămate H.F. să achite diferența de sumă deoarece le obținuse viza de plecare, acesta plătind 1240 euro conform chitanței din 24 august 2004 și 1360 conform chitanței din 02 septembrie 2004.

După ce a primit ultima plată, inculpatul a spus părților vătămate că excursia nu se mai organiza restituindu-le pașapoartele pe care nu exista aplicată nici o viză. Inculpatul a emis pe numele părții vătămate H.F.D. un bilet la ordin cu scadența la 10 septembrie 2004 pentru suma de 150.000 lei ROL (f. 231 d.u.p.).

Părțile vătămate, în cursul urmăririi penale, s-au constituit părți civile, fiecare, cu 1800 euro.

11) în urma reclamelor din presă și de la radio, la data de 26 august 2004, partea vătămată A.M.C. din Piatra Neamț s-a prezentat la agenția de turism unde, discutând cu inculpatul a aflat că poate pleca într-o excursie în Anglia, plătind 1800 euro din care 500 euro contravaloarea obținerii vizei de către inculpat pentru ea, fără a parcurge etapa interviului la Ambasada Marii Britanii.

Partea vătămată a semnat contractul din 26 august 2004 și a plătit în aceeași zi, 500 euro, conform chitanței din 26 august 2004.

Ulterior, inculpatul nu a mai contactat-o pe partea vătămată care la data de 29 septembrie 2004 a declarat că P.A. a refuzat să-i restituie suma.

12) Auzind reclamele prezentate în mass - media, partea vătămată I.I.C. s-a prezentat la sediul agenției la agenția de turism A.C.T. unde a discutat cu inculpatul P.A. care i-a comunicat că organizează excursii în Anglia cu suma de 1800 euro, iar pentru viza nu trebuie să se prezinte la Ambasada Marii Britanii în România întrucât îl cunoaște pe secrtarul ambasadei, care în schimbul sumei de 500 euro pe care îl primește în mod neoficial. Fiind convins de realitatea afirmațiilor inculpatului, partea vătămată I.I. a semnat la data de 26 august 2004, și a plătit 500 euro, conform chitanței din 26 august 2004

Printr-o notă olografa depusă în xerocopie (f. 249 vol 1 dosar urmărire penala) inculpatul a atestat că va restitui banii atât lui I.I. cât și părții vătămate A.M. sumele de bani plătite, la data de 1 octombrie 2004 - lucru ce nu s-a mai realizat.

13) Partea vătămată C.G. s-a prezentat la sediul agenției de turism A.C.T. unde a discutat cu inculpatul P.A. care i-a comunicat că organizează excursii în Anglia contra sumei de 400 euro, însă formalității pentru obținerea vizei trebuie realizate personal, respectiv excursii în Anglia contra sumei de 1800 euro, viza fiind obținută de agenție.

La data de 19 martie 2004, partea vătămată C.G. a semnat contractul, prețul întregului contract fiind de 1880 euro. Partea vătămată a plătit suma 500 euro cu titlu de "avans excursie Anglia", chitanța din 19 martie 2004 și predând inculpatului pașaportul.

într-una din zilele lunii aprilie, o persoană care nu i s-a prezentat, din cadrul agenției, i-a transmis solicitarea inculpatului de a veni la agenție și a achitat diferența de bani, întrucât i s-a obținut viza. Partea vătămată a plătit la 7 aprilie 2004 - 1000 euro (chitanța din 07 aprilie 2004) și încă 300 euro, la data de 3 mai 2004 (chitanța din 03 mai 2007).

Ulterior, a primit de la inculpat un voucher, o pretinsă confirmare de rezervare a unei camere într-un hotel din Londra pentru perioada 11 iunie - 17 iunie 2004 dar și 2 bilete la ordin prin care inculpatul căută să-l asigure pe C.G. că în caz de neonorare a obligației contractuale acesta urma să aibă siguranța recuperării plății făcute.

Pe data de 3 septembrie 2004, C.G. a fost chemat de inculpat Ia agenție unde i s-a spus că nu se mai organizează excursia dar că nici restituirea banilor nu poate fi făcută.

Inculpatul i-a predat părții vătămate, pașaportul pe care nu era aplicată vreo viză, și un bilet la ordin cu scadența 7 septembrie 2004 pentru suma de 37.200.000 ROL - C.G. a introdus biletul la ordin la plată - refuzată pentru lipsă totală de disponibil, refuz aplicat de R.B. SA - Sucursala Iași.

în cursul urmăririi penale, inculpatul a restituit 900 euro, motiv pentru care partea vătămată s-a constituit parte civilă cu 900 euro.

14) La data de 12 august 2004, partea vătămată M.F. s-a prezentat la sediul agenției la agenția de turism A.C.T. unde a discutat cu inculpatul P.A. și s-a interesat despre posibilitatea obținerii unei vize pentru Anglia. A stabilit cu inculpatul încheierea unui contract pentru suma de 1800 euro, în cadrul căruia agenția se va ocupa de facilitarea obținerii vizei. Partea vătămată a încheiat contractul din 12 august 2004 cu obiect servicii turistice - Anglia RTW din 30 august 2004 și a plătit inculpatului 1800 euro conform chitanței din 12 august 2004, predându-i pașaportul.

în perioada august - septembrie 2004, inculpatul a dat asigurări repetate părții vătămate că i-a obținut viza și că îl va anunța asupra datei de plecare.

La data de 17 septembrie 2004, realizând că a fost indus în eroare, M.F. s-a deplasat la agenție, solicitând inculpatului să-i restituie pașaportul și banii. P.A. i-a predat pașaportul - fără viză - dar a refuzat să-i restituie și banii.

Partea vătămată a declarat ca inculpatul i-a spus că " s-a acoperit" de acte și că nerestituirea banilor generează un litigiu civil de lungă durată, în urma căruia oricum nu-și va recupera banii, deoarece averea a trecut-o pe numele fostei soții și a fiului.

La data de 18 februarie 2005, la fel ca și în cazul altor părți vătămate, inculpatul a trimis o eșalonare la plată a sumei datorate, până la 28 aprilie 2005 și oferta gratuită pentru o excursie în Europa - Africa - Asia.

15) Partea vătămată O.V. s-a prezentat Ia sediul agenției de turism A.C.T., în urma unui anunț publicat în Z.I., întrucât împreună cu colegul său G.F. era interesat de plecarea în Irlanda. Secretara firmei le-a solicitat un avns de 500 euro întrucât suma era necesara la ambasada Angliei, suma pe care partea vătămata a achitat-o cu chitanța din 26 aprilie 2004 semnând contractul din 26 aprilie 2004 - RTW Irlanda.

La jumătatea lunii mai 2004, partea vătămată a fost chemată la firmă pentru a ridica biletul de avion și a achita diferența de sumă de 1000 euro, pe care a plătit-o cu chitanța nr. din 17 mai 2004, inculpatul spunându-i că-i oferă o reducere de 300 euro și că plecarea va avea loc la 19 iunie 2004. Câteva zile mai târziu, inculpatul l-a chemat Ia agenție pe O.V. spunându-i că reducerea nu mai era valabilă și cerându-i să achite încă 300 euro, plata ce s-a efectuat cu chitanța din 07 iunie 2007.

La data de 15 iunie 2004, inculpatul i-a prezentat părții vătămate o " anexă la contract", prin care îl încunoștința despre amânarea datei de plecare la 1 iulie 2004 și de acordarea în aceste noi condiții, a unei reduceri de 900 euro - sumă ce urma a fi plătită la 30 iunie 2004. Totodată inculpatul i-a predat un bilet la ordin cu scadență 2 iulie 2004 pentru suma de 74.700.000 ROL refuzat de bancă pentru lipsa de disponibil (18 august 2004).

La solicitarea părții vătămate, inculpatul a dat o declarație notarială la 24 august 2004 prin care se obliga să restituie suma până la 10 septembrie 2004. Nici această promisiune nu a fost onorată inculpatul a emis un cec, la data 22 septembrie 2004 pentru suma de 75.000.000 de ridicare numerar din contul societății, pentru suma de 75.000.000 ROL, deși acest instrument de plata putea fi utilizat doar între societăți comerciale.

La finele lunii septembrie, partea vătămată a mers la agenție unde, imperativ, i-a cerut inculpatului să-i facă dovada obținerii vizei. Inculpatul i-a restituit pașaportul fără vreo viză aplicată. O.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 1800 euro.

16/17) La data de 24 mai 2004, părțile vătămate B.V. și A.R. din localitatea Darabani, jud. Botoșani au semnat contractele, pentru a pleca într-o excursie în Anglia. Sub pretextul că le poate facilita obținerea vizelor fără a mai merge la interviu, inculpatul le-a cerut un avans din prețul pachetului de servicii, de 1800 euro. B.V. a achitat 600 DOLARI SUA - chitanța din 24 mai 2004 iar A.R. - 500 euro, predând totodată pașapoartele. Inculpatul le-a promis plecarea peste 30 zile .

Inculpatul le-a dat părților vătămate o rezervare bilet avion, asigurare medicala, rezervare hotel, vouchere. Convinse de realitatea prestării serviciilor prestate, la data de 17 iunie 2004, partea vătămată B.V. a mai plătit 1570 DOLARI SUA - chitanța din 17 iunie 2004, iar partea vătămată A.R. a mai plătit 1570 DOLARI SUA - chitanța din 17 iunie 2004 și au cerut inculpatului să le facă dovada obținerii vizei. Au arătat părțile vătămate că data plecării a fost prorogata succesiv, deplasându-se de mai multe ori la sediul firmei, uneori chiar cu bagaje.

Părțile vătămate au sesizat în schimb O.P.C. Iași, și urmare a acestui demers, și-au recuperat de la agenție, pașapoartele care nu aveau aplicată vreo viză.

Inculpatul a emis. cu titlu de garanție la data de 06 iulie 2004 un bilet la ordin pentru suma de 75.000.000 lei în favoarea părții vătămate B.V., la data de 17 iunie 2004 în favoarea părții vătămate A.R. pentru aceeași suma și și-a luat angajamentul scris de retumare a sumei de 500 euro pentru "preziua plecării", obligații neonorate de inculpat, respectiv restituirea eșalonată până la data de 29 aprilie 2005

Partea vătămata A.R. s-a constituit parte civila cu suma de 1800 euro.

18) Partea vătămată C.N. s-a prezentat la sediul agenției de turism A.C.T., unde a discutat cu administratorul firmei, inculpatul P.A. care i-a comunicat că organizează o excursie în Anglia, contra sumei de 1800 euro, pentru care nu este necesara deplasarea la sediul ambasadei Anglei, pentru interviu. La data de 7 iunie 2004 partea vătămată C.N. a semnat contractul tară număr cu obiect prestări serviciu turistice Anglia RTW, în temeiul căruia a achitat inculpatului 500 euro.

La data de 22 iunie 2004, partea vătămată a achitat și diferența de 1300 euro chitanța din 22 iunie 2004 după care s-a conformat solicitării inculpatului de a aștepta să fie anunțată asupra datei de plecare.

întrucât nu a mai fost contactată, partea vătămată a venit la agenție, unde inculpatul a asigurat-o că formalitățile sunt în curs de derulare și pentru a-și dovedi buna-credință i-a dat un bilet la ordin cu scadența 29 iulie 2004, pentru suma de 75.000.000 ROL, iar după circa o lună partea vătămata a introdus biletul la ordin la plata aflând că nu există disponibil în contul societății.

în aceste împrejurări a arătat partea vătămată că a verificat la ambasada și a aflat că nu figurează în evidențele acesteia, motiv pentru care a cerut socoteală inculpatului. Inculpatul a scos dintr-un fișet pașaportul, restituindu-i-l, tară viză aplicată.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu 1800 euro.

19) Din presă și de la radio, partea vătămată A.M. a aflat că agenția de turism SC A.T.E. SRL Iași facilitează obținerea vizelor pentru Anglia și Irlanda,motiv pentru care s-a deplasat la sediul firmei. P.A. a afirmat că îi va obține viză pentru Irlanda părții vătămate deoarece îl cunoaște pe secretarul Ambasadei Irlandei și nu va mai fi necesar ca aceasta să se prezinte personal la interviu. La data de 06 august 2004 partea vătămată A.M. a încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași contractul prin care, în schimbul sumei de 1800 euro urma să beneficieze de o excursie în Irlanda.

Partea vătămată a achitat, conform chitanței din 06 august 2004 suma de 500 euro, iar ca urmare a înștiințării de către inculpat despre obținerea vizei, partea vătămată a achitat și diferența conform chitanței din 13 august 2004, respectiv 1300 euro.

Fiind amânată de mai multe ori cu plecarea în excursie partea vătămată i-a solicitat inculpatului să-i restituie suma de 1800 euro primind însă două file cec declarate necorespunzătoare de R.B. Iași. Ulterior acestuia i-a fost restituit fără viza, pașaportul.

Partea vătămată A.M. s-a constitut parte civilă în procesul penal cu suma de 1800 euro.

20) B.A. s-a deplasat la sediul agenției SC A.T.E. Iași pentru a se interesa despre modalitatea prin care soția sa poate călători în Anglia. La data de 07 iulie 2004,partea vătămată B.E. a încheiat prin intermediul soțului său B.A. contractul cu SC A.T.E. Iași prin care în schimbul sumei de 1800 euro urma să se deplaseze într-o excursie în Anglia. Numitul B.A. a fos tasigurat de inculpatul P.A. că va obține viza pentru a pleca în Anglia prin intermediul Secretarului Ambasadei Marii Britanii în schimbul sumei de 500 euro,fără ca partea vătămată să se mai prezinte la interviu.

Prin chitanțele din 20 iulie 2004 și din 07 iulie 2004,partea vătămată a achitat întreaga sumă de 1800 euro.

Inculpatul a dat soțului părții vătămate 2 vouchere și 2 asigurări de sănătate B.E. deplasându-se de două ori pentru plecarea în excursie, dar de fiecare dată aceasta a fost anulata. După circa 3 luni, ia fost restituit pașaportul fără a avea viza aplicata. Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1800 euro.

21) Partea vătămată C.E., la data de 23 septembrie 2004 a plătit inculpatului în baza chitanței din 23 septembrie 2004 suma de 700 euro pentru procurarea unui bilet de avion cu destinația Australia - sumă achitată ca avans, prețul fiind de 1300 euro. Călătoria era programata pentru luna octombrie 2004, biletul urrmând a fi ridicat de partea vătămată la sfârșitul lunii septembrie. A doua zi, partea vătămată a revenit la agenție unde inculpatul i-a prezentat o xerocopie a unui bilet de avion explicându-i că aceasta reprezenta o confirmare a rezervării făcute pentru ea urmând ca biletul să-i parvină princurier.Partea vătămată a revenit la agenție însă inculpatul nu i-a predat biletul de avion invocând diverse motivelegaledeplatăprin bancă a avansului.

Printr-un înscris olograf inculpatul s-a obligat să-i restituie banii dacă nu va primi biletul până la 30 septembrie 2004. în această zi, inculpatul a contactat-o telefonic spunându-i că se află în București și că a intrat in posesia biletului, stabilind o întâlnire pentru 1 octombrie 2004. La data și ora fixată, fără nici o explicație inculpatul i-a spus că de fapt, nu are biletul de avion dându-i un bilet la ordin pentru suma de 30.100.000 ROL, scadent la 3 octombrie 2004 pe care partea vătămată să-l depună în bancă la data de 04 octombrie 2004.

Partea vătămată nu a introdus biletul la ordin în bancă ci a sesizat organele de poliție.

Partea vătămată s-a constituit parte civila cu suma de 700 euro.

22/23) în urma unui anunț radiofonic, părțile vătămate U.F. și Ș.I. s-au deplasat la sediul agenției de turism SC A.T.E. Iași pentru că aflaseră că aceasta se ocupa cu facilitarea obținerii vizelor pentru Anglia și Irlanda. Au discutat cu inculpatul P.A., care Ie-a comunicat că pentru suma de 1800 euro pot obține o viză pentru 6 luni în Anglia, cu multiple intrări și ieșiri. Au arătat părțile vătămate că i-au comunicat inculpatului că doresc obținerea unei vize cu drept lucrativ pe teritoriul Marii Britanii, iar acesta le-a confirmat faptul că pot obține o viză de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire pentru alte 6 luni.

La data de 17 august 2004 partea vătămată Ș.I. a încheiat cu SC A.T.E. Iași contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice, partea vătămată achitând suma de 500 euro prin chitanța din 17 august 2008 - avans excursie RTW Anglia, predând pașaportul inculpatului.

La data de 17 august 2004 partea vătămată U.F. a încheiat cu SC A.T.E. Iași contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice, partea vătămată achitând suma de 500 euro prin chitanța din 17 august 2008 - avans excursie RTW Anglia și suma de 3200 DOLARI SUA prin chitanța din 19 august 2004, inclusiv pentru prietenul său Ș.I., și predând inculpatului pașaportul.

Deși data inițiala de plecare a fost fixata pentru 24 august 2004, inculpatul a amânat-o de mai multe ori până la data de 12 septembrie 2004

în urma insistențelor părții vătămate U.F., inculpatul i-a restituit la data de 03 septembrie 2004 suma de 1300 euro, partea vătămată semnând o cerere de retragere din 01 septembrie 2004.

Partea vătămată U.F. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 500 euro.

Partea vătămată Ș.I. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 500 euro.

24) Partea vătămată A.I. s-au deplasat la sediul agenției de turism SC A.C.T. Iași unde a discutat cu inculpatul P.A., acesta obligându-se să obțină pentru partea vătămata o viză de lucru în Irlanda, prin intermediiul unei excursii de 7 zile. Partea vătămată A.I. a încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice din 30 iunie 2004 prin care urma să beneficieze de o excursie în Irlanda în shimbul sumei de 1800 euro. Conform chitanțelor din 30 iunie 2004 și din 05 august 2004, partea vătămată a achitat contravaloarea excursiei, respectiv 73.676.500 Iei.

Inculpatul a dat părții vătămate rezervările pentru hotel și pentru avion, un voucher, asigurările medicale, fixându-se data plecării pentru 19 august 2004, data amânată de mai multe ori. în urma insistențelor părții vătămate, inculpatul a retumat acesteia pașaportul, care nu avea viza aplicata

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1800 euro.

25) întrucât intercsându-se de condițiile acordării vizei pentru Marea Britanie aflase că aceasta se obține cu dificultate, la 26 februarie 2004, partea vătămată C.S. a încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași contractul prin care beneficia de o excursie în Anglia contra sumei de 1800 euro, achitând în aceeași zi, conform chitanței din 26 februarie 2004 suma de 500 euro ca avans pentru efectuarea excursiei, lăsând pașaportul inculpatului cu care discutase, fiind convins că va obține o viza de 6 luni. Cu doua - trei zile înaintea datei de 15 martie 2004, partea vătămată a fost sunat de inculpat care i-a cerut să achite și suma de 1000 euro cu motivarea că Ia ambasada biletele de avion trebuie prezentate în original. Partea vătămată a achitat suma de 1000 euro conform chitanței din 15 martie 2004. ulterior, inculpatul l-a contactat și i-a comunicat că viza fusese obținută, partea vătămată achitând diferența de 300 euro. conform chitanței din 03 mai 2004. inculpatul i-a înmânat voucher-ul și biletul de avion, dar i-a comunicat că pașaportul său se afla la alta agenție cu care colaborează. Ulterior data excursiei, a fost succesiv amânata, iar ca urmare a acuzațiilor aduse de partea vătămată, inculpatul i-a oferit o reducere de cost a călătoriei de la 1800 euro la 900 euro și i-a dat un bilet la ordin pentru suma de 75.000.000 lei pe care partea vătămată nu 1-a introdus la scadența din 02 iulie 2004 la plata. Ulterior inculpatul a emis un alt bilet la ordin pentru aceeași suma cu data scadenta 28 iulie 2004, drept garanție că va returna bani primiți. în luna iulie, inculpatul a resttuit pașapoartele, fără ca p acestea să figureze vreo viza aplicata, inculpatul dând la data de 24 august 2004 o declarație autentificata privind obligația de rstituire a sumei de 1800 euro până la data de 10 septembrie 2004, însă doar la data de 22 septembrie 2004 a emis o fila cec în favoarea părții vătămate, lila cec neintrodusă la plata.

Partea vătămată C.S. s-a constituit parte civila cu suma de 1800 euro.

26) La data de 04 august 2004, partea vătămată C.M. a încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași contractul de comercializare a serviciilor turistice pentru o excursie în Anglia în schimbul sumei de 1800 euro.

La data încheierii contractului,partea vătămată a achitat, conform chitanței suma de 500 euro. La data de 13 august 2004, conform chitanței din 13 august 2004 partea vătămată a mai achitat suma de1300 euro-călătorie RTW - data la care s-a stabilit plecarea pentru 17 august 2004, ulterior inculpatul a amânat succesiv data plecării. La data de 01 septembrie 2004,partea vătămată a verificat la Ambasada Marii Britanii, fiindu-i comunicat că nu figurează în baza de date și nu există nici o cerere de eliberare a vizei în numele său, în aceste împrejurări partea vătămată s-a prezentat la firma, depunând o cerere de retragere și solicitând pașaportul și banii, însă inculpatul nu i-a restituit nici pașaportul nici suma solicitată.

Partea vătămată C.M. s-a constituit parte civila cu suma de 1800 euro.

27) La 09 iunie 2004 partea vătămată A.C. a încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași contractul prin care urma să beneficieze de o excursieîn Irlanda în schimbul sumei de 1800 euro, contract încheiat întrucât inculpatul P.A. s-a angajat să obțină pentru partea vătămată o viză pentru trei luni fără ca aceasta să se mai prezinte pentru interviu la Ambasada Marii Britanii.

Conform chitanțelor din 09 iunie 2004 și din 25 iunie 2004 partea vătămată a achitat suma de 1800 euro, prețul total al excursiei și a predatat inculpatului pașaportul. în aceeași modalitate ca în cazurile anterior expuse excursia nu a mai avut loc, iar ca garanție a restituirii prețului plătit partea vătămată a primit un bilet la ordin emis la 25 iunie 2004 de inc. P.A. în sumă de 75 milioane lei.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1800 euro.

28) Partea vătămată A.O.A. a încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași contractul de comercializare a parchetelor de servicii turistice din 21 august 2004 pentru a beneficia de o excursie în Irlanda, inculpatul P.A. obligându-se fața de partea vătămată că se ocupe de obținerea vizei, iar în cazul care nu va fi obținută că va returna sumele de bani avansate.

Partea vătămată a plătit conform chitanțelor din 21 august 2004, din 02 septembrie 2004 și din 25 august 2004 suma de 1800 euro. Excursia nu a mai fost efectuată, iar suma de bani avansată nu i-a mai fost restituită părții vătămate.

Partea vătămată se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1800 euro.

29) La data de 26 aprilie 2004, partea vătămată G.P.F. a încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași contractul prin care urma să plece într-o excursie în Irlanda,înichimbul sumei de 1800 euro. Partea vătămată a achitat conform chitanțelor din 26 aprilie 2004, din 17 mai 2004 și din 07 iunie 2004 suma de 1800 euro, dându-i totodată inculpatului și pașaportul deoarece acesta s-a angajat în obținerea vizei pentru Irlanda. Fața de amânările repetate ale datei de plecare, inculpatul P.A. a emis la 17 iulie 2004 și 22 septembrie 2004 ca garanție a plecării un bilet la ordin și o filă cec refuzat la plată parțială de disponibil în cont.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1800 euro.

30) La data de 09 august 2004, partea vătămată N.C. a încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași contractul de comercializare a parchetelor de servicii turistice prin care urma să beneficieze, în schimbul sumei de1800 euro de o excursie în Anglia, inculpatul urmând să se ocupe de toate formalitățile pentru obținerea vizei. Prin chitanța din 09 august 2004, partea vătămată a achitat întregul preț al serviciilor contractate de 1800 euro. Inculpatul nu a făcut nici un demers pentru obținerea vizei sau plecarea în excursie, aceasta nemai având loc.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1800 euro.

31) Partea vătămată V.C. a încheiat la data de 12 iulie 2004 cu SC A.T.E. SRL Iași contractul prin care urma să beneficieze de o excursie în Anglia în schimbul sumei de 1800 euro. Administratorul societății, inculpatul P.A. a sigurat partea vătămată de faptul că îi va obține viză de la ambasadă, partea vătămată lăsându-i în acest sens pașaportul.

Partea vătămată a achitat întregul preț al serviciilor contractate conform chitanțelor din 12 iulie 2004 și din 27 iulie 2004 eliberate pentru suma de 1800 euro primind în schimb ca garanție a efectuării excursiei un bilet la ordin emis la 27 iulie 2004, excursia nu a mai avut loc și inculpatul nu a făcut vreo dovadă a vreunui demers efectuat pentru obținerea vizei pentru partea vătămată.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1800 euro.

32) Partea vătămată T.D. a încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași contractul prin care urma, în schimbul sumei de 1800 euro, să beneficieze de o excursie în Anglia, P.A. obligându-se să-i obțină viza pentru Anglia, solicitându-i, în acest sens avansul de 500 euro și pașaportul.

Partea vătămată a achitat,conform chitanței din 07 septembrie 2004 suma de 500 euro, însă ulterior văzând că nu s-a acordat viza, nu a mai plătit diferența de 1300 euro.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 500 euro.

33) La data de 30 august 2004 partea vătămată B.M. a încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași un contract prin care urna să beneficieze de o excursie în Anglia, P.A. obligându-se să-i obțină viza, solicitându-i, în acest sens avansul de 500 euro și pașaportul.

Partea vătămată i-a înmânat pașaportul inc. P.A. pentru obținerea vizei și suma de 500 euro pentru care a primit chitanța. Partea vătămată nu a mai plătit diferența de 1300 euro deoarece și-a dat seama că este înșelat cu privire la efectuarea excursiei respective.

Partea vătămată sa constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 500 euro.

34/35) Prin contractele de comercializare a pachetelor de servicii turistice din 18 martie 2004 și din 18 martie 2004, SC A.T.E. SRL Iași, prin administrator P.A., s-a obligat să pună la dispoziția părților vătămate N.F. și N.M. contra cost, câte un pachet de servicii turistice, constând în asigurarea transportului în Circuit RTW - Anglia, cazare Ia hotel categoria 3(trei)stele timp de 7 zile și demipensiune. Suma totală de 3600 euro, a fost achitată integral la data de 18 martie 2004, sens în care au fost emise de societate chitanțele din 18 martie 2004 și respectiv din 18 martie 2004. Deși, data plecării a fost stabilită de comun acord la 25 mai 2004, în mod nejustificat, aceasta a fost amânată de mai multe ori (08 iunie 2004, 01 iulie 2004, 30 iulie 2004) date comunicate de inculpat. Fața de nemulțumirile părților contractante, inculpatul lc-a oferit o reducere Ia costul excursiei de jumătate din preț și a emis în favoarea părților vătămate bilete la ordin drept garanție, neonorat din lipsa totala disponibil. Inculpatul nu și-a îndeplinit nici una din obligațiile asumate prin contracte, nici cele privind realizarea excursiei, nici cele privitoare la obținerea vizelor. Părțiile vătămate s-au constituit părți civile cu suma de 1800 euro fiecare.

36) La data de 10 iunie 2004 partea vătămată P.C. a încheiat contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice cu SC A.T.E. SRL (tară număr) pentru a se deplasa într-o excursie în Irlanda prin firma menționată, în schimbul sumei de 1800 euro. înv. s-a angajat ca să se ocupe de formalități, necesare obținerii vizei fără ca partea vătămată să se mai prezinte la ambasadă, lăsând a se înțelege că dispune de relațiile necesare în cadrul ambasadei.

Prin chitanțele din 10 iunie 2004 și din 25 iunie 2004 partea vătămată a achitat integral suma de 1800 euro, suma fiind achitata integral ca urmare a susținerii inculpatului că viza fusese obținută, primind ca garanție un bilet la ordin la 25 iunie 2004. în momentul solicitării cu insistența a pașaportului și a dovezii privind aplicarea vizei, inculpatul a emis la 06 septembrie 2004, un nou bilet la ordin pentru aceeași suma de 75.000.000 lei. Biletul la ordin emis la 06 septembrie 2004 a fost introdus la plată însă a fost refuzat din lipsă totală de disponibil în cont la 09 septembrie 2004. Partea vătămată se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1800 euro. 36) La data de 10 mai 2004 partea vătămată P.V. a încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași contractul prin care urma să beneficieze de o excursie în Anglia. Cu ocazia încheierii contractului, conform chitanței din 10 mai 2004 a fost achitată suma de 500 euro și a fost predat pașaportul inculpatului, iar ulterior, conform chitanțelor diferența până la 1800 euro.

Inculpatul P.A. a afirmat față de partea vătămată că îi va facilita obținerea vizei, nemaifiind necesară prezența părții vătămate la interviu la ambasadă. In încercarea de a-și recupera banii, partea vătămată s-a prezentat la sediul firmei de mai multe ori, primind la 14 iulie 2004 un bilet la ordin ca garanție a efectuării excursiei care însă nu s-a mai efectuat.

Ulterior depunerii plângerii împotriva inculpatului, partea vătămată a primit în luna ianuarie 2005 pașaportul.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1800 euro.

38/39) în urma anunțurilor din mass-media, părțile vătămate P.D.V. și P.E.D. s-au deplasat la sediul agenției de turism SC A.T.E. Iași pentru că aflaseră că aceasta se ocupa cu facilitarea obținerii vizelor pentru Anglia și Irlanda. Au discutat cu inculpatul P.A., care le-a comunicat că pentru suma de 1800 euro pot realiza excursia în Irlanda, urmând a se ocupa personal de obținerea vizei de la ambasada întrucât are relații în acest sens.

La data de 16 august 2004 partea vătămată P.D.V. a încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași contractul de comercializare a pachetelor de turistice, achitând prin chitanța din 16 august 2004 suma de 20 485 000 lei - avans excursie RTW Irlanda, predând pașaportul inculpatului.

La aceeași dată partea vătămată P.E.D. a încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași contractul de comercializare a pachetelor de turistice, achitând prin chitanța din 16 august 2004 suma de 20 485000 lei - avans excursie KlW Irlanda, predând pașaportul inculpatului.

Inculpatul i-a asigurat că vizele au fost obținute, însă a amânat data excursiei timp de peste două luni. La insistențele părților vătămate, acesta a restituit pașapoartele tară a avea izele aplicate.

Părțile vătămate s-au constituit părți civile cu suma de 500 euro fiecare. 39) La data de 15 iunie 2004 partea vătămată U.D.Ș. a încheiat contractul cu SC A.T.E. SRL Iași eliberându-i-se factura din 1 iunie 2004 pentru efectuarea unei excursii în Irlanda. Inculpatul s-a obligat să obțină viza părții vătămate pentru efectuarea excursiei în Irlanda, partea vătămată predându-i pașaportul Partea vătămată a achitat suma de 500 euro fiindu-i eliberata chitanța din 15 iunie 2004. Fiind contactat de inculpat care l-a anunțat că obținuse viza, partea vătămată s-a deplasat la sediul firmei pentru a plăti diferența de bani, întrucât inculpatul nu a fost în măsură să prezinte părții vătămate pașaportul, drept garanție a emis un bilet la ordin, partea vătămată achitând diferența de preț de 1300 euro conform chitanței din 25 iunie 2004. Ulterior, inculpatul a amânat de mai multe ori data excursiei, biletul la ordin fiind refuzat la plat din lipsă totală de disponibil la data de 08 octombrie 2004.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1800 euro.

41) La aceeași dată și în același împrejurări a fost încheiat contractul din 15 iunie 2004, de partea vătămată M.M., prietena cu partea vătămate U.D.Ș. cu SC A.T.E. SRL Iași contractul prin care urma să beneficieze de o excursie în Irlanda în schimbul sumei de 1800 euro, cost achitat integral de partea vătămată prin chitanțele din 15 iunie 2004, respectiv din 25 iunie 2004, fiind emisă factura din 25 iunie 2004. în aceleași condiții, întrucât inculpatul nu a putut prezenta pașaportul cu viza aplicată, iar data excursiei a fost permanent amânată, la 29 septembrie 2004 părții vătămate i-a fost emis un bilet la ordin care a fost refuzat la plată la 12 octombrie 2004 din lipsă totală de disponibil.

Partea vătămată se constituie parte civilă cu suma de 4800 euro, din care 3000 euro reprezentând daune materiale și morale.

42) Partea vătămată M.E. a încheiat contractul din 16 iunie 2004 cu SC A.T.E. SRL Iași, urmând ca firma menționată să faciliteze obținerea vizei și să asigure servicii turistice în Irlanda în schimbul sumei de 1800 euro. Conform chitanțelor din 16 iunie 2004 și din 29 iunie 2004, ca urmare a asigurărilor date de inculpat că viza a fost obținută, partea vătămată a achitat contravaloarea excursiei primind ulterior două bilete la ordin, care fiind introduse la plată au fost refuzate din lipsă parțială de disponibilului în cont. Ulterior, la insistențele părții vătămate, acesta a restituit pașaportul fără a avea vizele aplicate.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1800 euro.

43) La data de 23 august 2004, partea vătămată S.L.V. a încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași contractul prin care urma să beneficieze de o excursie în Anglia, inculpatul P.A. asigurând partea vătămată că se va ocupa de toate formalitățile necesare obținerii vizei. Conform chitanțelor din 23 august 2004, din 03 septembrie 2004 și din 02 septembrie 2004 partea vătămată a achitat integral contravaloarea excursiei, întrucât data excursiei a fost amânata succesiv, inculpatul a emis la 04 octombrie 2004 un bilet la ordin pentru suma de 75.000.000, fiind introdus la plată a fost refuzat din lipsă totală de disponibil la 11 octombrie 2004.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1800 euro.

44) La data de 07 septembrie 2004 partea vătămată A.I.I. a încheia contractul cu SC A.T.E. SRL Iași prin care urma să beneficieze de o excursie în Anglia în schimbul sumei de 1800 euro, inculpatul P.A. asigurând partea vătămată că se va ocupa de toate formalitățile necesare obținerii vizei. Conform chitanței din 07 septembrie 2004 partea vătămată a achitat suma de 500 euro, reprezentând contravaloarea avansului pentru excursie și a predat pașaportul inculpatului. Partea vătămata nu a primit nici rezervările la hotel, avion, nici voucher și nici asigurări medicale.

Deși a fost sunat de inculpat pentru a achita diferența, partea vătămata a precizat expres că nu va plăti decât în momentul în care viza va fi aplicata în pașaport. După mai multe amânări privind plecarea în excursie, partea vătămată a primit pașaportul fară a fi aplicată viza.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 500 euro.

45) La data de 21 iunie 2004 partea vătămată M.I.C. a încheiat contractul cu SC A.T.E. SRL Iași prin care urma să beneficieze de o excursie în Irlanda contra sumei de 1800 euro. Cu ocazia încheierii contractului, partea vătămata a achitat avansul de 20.375.000 lei, conform chitanței din 21 iunie 2004. la data de 01 iulie 2004, conform chitanței, partea vătămată a mai achitat inculpatului P.A. diferența de 1300 euro, primind în schimb ca garanție a plecării în excursie un bilet la ordin în valoare de 75 milioane lei, scadent la 30 iulie 2004.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1800 euro.

46/47) Părțile vătămate I.E.P. si V.S.C. au incheiat cu SC A.T.E. SRL contractele de comercializare a pachetelor de servicii pentru o excursie in Anglia din 08 iunie 2004, respectiv din 08 iunie 2004 la prețul de 1800 euro fiecare,suma achitată integral prin chitanțele din 08 iunie 2004, din 22 iunie 2004, din 22 iunie 2004, respectiv din 08 iunie 2004. Deoarece plecarea nu a mai avut loc la data stabilita, s-au prezentat Ia agenție pe data de 22 iunie 2004 si au discutat cu inculpatul P.A., care le-a spus ca plecarea se amâna la data de 06 iulie 2004 si ca agenția va garanta aceasta plecare cu un bilet la ordin valoare de 150.000.000 lei. La data de 06 iulie 2004 părțile vătămate s-au prezentat din nou la sediul agenției și au discutat cu inculpatul P.A., care le-a rugat sa nu introducă la plata biletul la ordin primit, deoarece plecarea in excursie se amâna. Cu acest prilej a fost încheiată o anexă la contract, prin care agenția de turism se obliga să le returneze suma de 500 euro la data plecării, cu titlu de reducere stabilindu-se o alta data a plecării. La data de 22 septembrie 2004, părțile vătămate au depus cerere de retragere, dar sumele achitate nu e-au fost restituite.

Părțile vătămate s-au constituit părți civile cu suma de 1800 euro fiecare.

48/49) La data de 26 august 2004, părțile vătămate B.G.L. și B.I. au încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași contractele de comercializare a pachetelor de servicii mistice prin care urmau să beneficieze de o excursie în Anglia, în schimbul sumei de 1800 euro, lăsând pașaportul la sediul firmei deoarece inc. P.A. asigurat că se va ocupa de obținerea vizei pentru Anglia. Conform chitanțelor cele două părți vătămate au achitat suma totală de 3600 euro, primind în schimb, ca garanție a efectuării excursiei două bilete la ordin, iar ulterior un alt bilet la ordin pentru suma totala de 150.000.000 lei care, fiind introdus la plată a fost refuzate din lipsa totală de disponibil în cont la 07 octombrie 2004.

Părțile vătămate s-au constituit părți civile cu suma de 1800 euro fiecare.

50/51) La data de 30 iulie 2004 partea vătămată S.S. a încheiat cu SC A.T.E. SRL Iași contractul prin care beneficia de o excursie în Marea Britanie contra sumei de 1800 euro. Cu o zi înainte, la sediul SC A.T.E. SRL Iași s-a prezentat și S.V. care a încheiat contractul din 29 iulie 2004 în aceleași condiții. Conform chitanțelor din 30 iulie 2004, din 20 august 2004, din 29 iulie 2004 și din 05 august 2004 cele două părți au achitat fiecare contravaloarea excursiei în Anglia însă nu au beneficiat de excursie, data excursiei fiind permanent amânata. Deși inculpatul și-a luat angajamentul olograf de a restitui sumele plătite și de a o oferi în compensare o excursie gratuita în caz contrar, nici una din obligații nu a fost onorată.

Părțile vătămate s-au constituit părți civile cu suma de 1800 euro fiecare.

Aceasta situație de fapt rezultă din plângerile formulate de părțile vătămate, declarațiile date de unele din acestea în fața instanței în sensul situației faptice reținute, declarații ce se coroborează cu înscrisurile depuse în cadrul urmăririi penale: contractele încheiate chitanțe și facturi fiscale, copii de pe pașapoartelor unor părți vătămate, așa cum au fost indicate anterior, în descrierea situației de fapt.

Inculpatul nu a negat contractarea de către cele 50 de părți vătămate a unor servicii imistice prin intermediul firmei administrate de el SC A.T.E. SRL și nici încasarea sumelor de bani cu titlu de preț al serviciilor turistice convenite, dar a susținut că lipsește intenția frauduloasă în neexecutarea obligațiilor contractuale.

în ceea ce privește obligația asumată de obținere a vizelor pentru Anglia sau Irlanda, inculpatul a declarat că agenția doar intermedia obținerea acesteia prin depunerea întregii documentații la sediul ambasadei la data programata, certificând faptul că este achiziționat de client un produs turistic, biletul de avion și este plătită cazarea, nefiind necesară intervievarea persoanelor. A arătat inculpatul că firma sa era agenție tour operatoare și putea organiza excursii în jurul lumii de RTW, care erau mult mai avantajoase din punct de vedere financiar pentru clienți. Inculpatul a susținut că pentru acest tip de călătorie nu era necesară depunerea vreunei documentații și nici obținerea vizei de la ambasada, datele de călătorie nefiind fixate întrucât erau necesare rezervări speciale pentru transportul aerian. A precizat însă inculpatul că pașapoartele erau predate de buna voie de turiști la agenție întrucât era necesar să se obțină vize în anumite cazuri și pentru următoarele state prin care era organizata excursia în jurul lumii. Inculpatul a susținut că neexecutarea obligațiilor contractuale a fost cauzata pe de o parte de faptul că părțile vătămate nu i-au adus la cunoștința faptul că aveau interdicție pentru pătrunderea pe teritoriul anumitor state, iar, pe de alta parte, din cauza faptului că o anumita perioada de timp ambasada Marii Britanii a suspendat acordarea vizelor. Inculpatul a indicat că a restituit clienților tot ce era disponibil în conturile societății, iar în 2004 sediul societății a fost devastat, motiv pentru care nu a mai putut continua activitatea pentru a despăgubi toți clienții, însă pentru despăgubirea acestora erau încheiate contracte de asigurare valabile. A arătat inculpatul că nu a avut intenția de a înșela părțile vătămate, nesubscriind la practicile altor agenții de turism privind modalitatea de obținere a vizei. In ceea ce privește bilete la ordin emise și declarațiile notariale privind restituirea sumelor încasate, inculpatul a arătat că acestea au fost date exclusiv ca urmare a presiunii părților vătămate, clienții fiind în eroare cu privire Ia modalitatea de obținere a vizei. în ceea ce privește cazul special al părții vătămate C.E., inculpatul a susținut că a procurat acesteia biletul de avion, dar partea vătămată a depus plângere întrucât era agitația cu clienții nemulțumiți.

Apărările inculpatului nu au fost reținute de instanța întrucât probele administrate în cauza converg toate în a demonstra vădita intenție frauduloasa a inculpatului atât în încheierea, cât și în executarea contractelor privind serviciile turistice la care s-a obligat.

Nu numai declarațiile părților vătămate sunt în sensul că inculpatul și-a asumat obligația de a obține viza pentru țările destinatare (chiar dacă o astfel de obligație nu era stipulata expres în contract, în anexele la unele din contracte stipulându-se doar "asistența viza") dar și declarațiile martorilor audiați sunt în același sens. Astfel, martorii M.M., I.F. și T.M. au atestat că inculpatul s-a obligat la obținerea vizei pentru Irlanda, respectiv Anglia sens în care acestuia i-au fost predate pașapoartele părților vătămate, iar pentru obținerea diferenței de bani inculpatul a pretins chiar obținerea acestor vize. Martora A.L., angajata a agenției de turism A.E.T. SRL în perioada 2004-2005 a declarat în fața instanței că în contractele pentru Anglia "agenția se obliga să obțină pentru client viza, rezervare la hotel, transportul și probabil asigurarea medicala (..) iar în cadrul agenției de obținerea vizelor se ocupa numai P.A.", acesta fiind și cel care oferea detalii clienților despre aceste excursii în Anglia întrucât agenții nu prea aveau multe date despre aceste excursii. Martora a indicat că se realizau rezervări către hoteluri și agenții de transport aerian, dar nu cunoaște dacă aceste rezervări au fost urmate de plăți efective și contractarea serviciilor. Deși martora a precizat că știe că, pentru o anumita perioada de timp, ambasada Marii Britanii a suspendat acordarea vizelor, aceasta nu a putut indica nici perioada, nici dacă clienții au fost înștiințați despre acest aspect și nici dacă în aceea perioada a fost suspendată și încheierea contratelor în cadrul agenției, ceea ce lipsește de orice relevanța probatorie atestarea realizată sub acest aspect.

Martorul O.N.B. angajat în cadrul SC A.T.E. SRL a atestat că societatea cerea 1800 euro pentru o plecare în Anglia, cu un avans de 500 euro, societatea angajându-se să obțină viza pentru clienți; din cadrul societății singurul care se angaja să facă vizele era P.A.". Martorul a precizat expres că nu "a știut niciodată în ce mod obținea vizele și din cunoștințele sale nici un client nu a reușit să plece în Anglia". De asemenea martorul a precizat că deși erau clienți nemulțumiți s-a continuat încheierea contractelor și cu alți clienți pentru că aceasta era decizia șefului, P.A., care primea și toți banii încasați de agenți.

Martorul R.F.H., angajat ca specialist relații publice, în perioada noiembrie 2003 - octombrie 2004 la SC A.T.E. SRL a arătat, în cursul urmăririi penale, că în ianuarie 2004, P.A. le-a prezentat două servicii turistice pentru Marea Britanie: - unul în care turistul trebuia să se prezinte la ambasada Marii Britanii pentru obținerea vizei, altul ce presupunea efectuarea unui circuit turistic, destinația finala fiind Anglia, societatea de turism fiind cea care se ocupa de obținerea vizelor. A precizat martorul că la cererea lui P.A. a contractat campanii publicitare pentru la SC A.T. în cadrul cărora se preciza expres că societatea de turism va intermedia obținerea vizelor. Martorul a subliniat că pe acest program nu a ajuns nicio persoana în Anglia.

în fața instanței martorul a subliniat că în cadrul contractelor pentru Anglia și Irlanda de intermedierea obținerii vizelor se ocupa personal P.A. și nu cunoaște detalii despre modalitatea de obținere a acestora și nici în ce consta efectiv programul RTW. Martorul a declarat că nu cunoaște, dacă în perioada suspendării vizelor, agenția a mai încheiat contracte. în același sens, conform căruia, sarcina intermedierii obținerii vizelor pentru Marea Britanie revenea inculpatului P.A. a declarat și martorul C.C.G. Martorul a atestat că el personal s-a deplasat la Consulatul Marii Britanii pentru obținerea vizelor pentru doi profesori universitari care prezentau bonitate, fiind anterior de mai multe ori în Marea Britanie sau în alte state, alături de pașapoarte, prezentând și adeverințe de salariu, invitații la un congres. A atestat martorul că în ceea ce privește restul clienților acestora li s-a cerut exclusiv pașaportul și avansul și că nu cunoaște să se fi obținut vreo viza pentru Marea Britanie.

Declarația martorei C.(fosta P.) C.G. este confuza și lipsita de certitudine, astfel că instanța nu o apreciază ca fiind relevanta sub aspect probatoriu.

Fața de probele administrate, se reține că frauda specifică dreptului penal trebuie să ia în considerare elementele esențiale ale contractului, loialitatea specifică dreptului comercial, intenția și manoperele viclene și este determinată de orice viclenie, manoperă frauduloasă sau inducere în eroare, comisă cu intenție directă sau indirectă, fără de care subiectul pasiv nu ar fi acceptat derularea convenției.

Or, în cauza, apărarea inculpatului, referitoare la calificarea faptelor ca o simpla neexecutare a unor contracte comerciale, nu poate fi reținută în raport de toate datele ce au reieșit clin probele administrate privind modalitate de încheiere a contractelor (anunțuri mass-media referitoare la intermedierea obținerii vizelor pentru Irlanda și Anglia, prezentarea avantajelor circuitului RTW) dar și privind modalitatea de derulare a executării acestora (afirmațiile mincinoase referitoare la obținerea vizelor pentru plata diferenței de preț, convingerea părților vătămate despre bonitatea societății prin emiterea biletelor la ordin, amânările succesive ale datelor de plecare, oferirea gratuita de circuite turistice pe mai multe continente, promisiuni de reduceri la jumătate a costului călătoriei).

încheierea și derularea convențiilor anterior expuse pe larg nu s-ar fi realizat în lipsa încredințării pârtilor vătămate cu privire la obținerea vizelor pentru țările destinatare, inculpatul obținând, de cele mai multe ori, plata întregului preț, Iară a presta vreo activitate în schimbul acestuia.

în ceea ce privește situația părții vătămate C.E., instanța reține că în cauza partea vătămată a probat contractarea serviciului și plata prețului. în aceste condiții, dovada executării obligației corelative de procurare a biletului de avion, revenea inculpatului (neexeeutarea fiind umata de legea civila până la proba contrara - 1088 C. civ, 1092 C. civ), iar o astfel de proba nu o fost produsă în cauza.

în cauza, lipsește orice element indicativ al bunei credințe a inculpatului, în condițiile în care acesta nu poate prezenta vreo explicație faptică referitoare la demersurile depuse pentru obținerea vizelor, funcționabilitatea reală a programului RTW sau referitoare la modalitatea deutilizare a sumelor încasate. Sub acest aspect, din declarația inculpatului transpare organizarea unui sistem circular, în condițiile în care banii dați de clienți erau folosiți pentru despăgubirea parțială a altor clienți anterior nemulțumiți, programul RTW fiind folosit exclusiv pentru obținerea unor lichidități, tară a exista dovada unei intenții reale de organizare măcar a unei astfel de excursii.

în acest sens, relații obținute de la cele două ambasade sunt relevante și înlătură categoric apărările inculpatului referitoare la culpa clienților înșiși (interdicția de intrare) în neobținerea vizelor:

Astfel, Consulatul Irlandei a comunicat că pentru obținerea vizei de intrare, sunt necesare a fi îndeplinite condițiile detaliate în anexa I. S-a precizat că nu există firme turistice românești acreditate special pentru intermedierea obținerii vizelor, iar numele persoanelor Ș.I., U.F., A.C., A.I., A.O.A., C.M., C.S. nu figurează în baza de date a Consulatului Irlandei la București și nu au obținut vize eliberate de acest consulat (f. 1224 volum IV dosar urmărire penala). Prin adresa din 15 martie 2005 Consulatul Irlandei (f. 1246 dosar IV urmărire penala) a confirmat că în baza de date nu figurează nicio persoana fizică înregistrată sub numele A.P.

Prin adresa Ambasadei Marii Britanii la București (f. 1249 voi. IV) s-a comunicat că pentru obținerea unei vize turistice pentru Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, erau necesare unnătoarele documente: cererea de acordare a vizei completată și semnată de solicitant, 1 fotografie tip pașaport, pașaport valabil pentru cel puțin încă 6 luni, carte de muncă și adeverințe originale de salariu - scrisoare de invitație, iar pentru vizele independente - dovada rezervării la un hotel din țara de destinație, iar dacă cheltuielile pe perioada șederii erau suportate de solicitant, acesta trebuia să depună un extras de cont recent.

Or, inculpatul nu a solicitat nici uneia din părțile vătămate întreagă documentație legală, pretinzând exclusiv predarea pașaportului și a unor fotografii ceea ce denotă lipsa oricărei intenții reale de executare a obligației promise. Inculpatul nu a putut proba executarea integrală a vreunuia din contractele încheiate în sistem RTW sau a prezenta efectuarea vreunui act material în vederea organizării unei astfel de excursii, recunoscând prin declarația data în fața instanței că este adevărat ce au susținut foștii angajați referitor la faptul că nu a plecat nicio persoana prin programul RTW în Marea Britanie în acest context, se reține că rezervările se realizează în sistem gratuit și pot fi modificate, motiv pentru care inculpatul menținea părțile vătămate în eroare prin procurarea altor rezervări. Declarațiile autentice privind restituirea sumelor de bani și biletele la ordin emise au avut același rol de a menține pârtilor vătămate aparența bunei credințe a inculpatului, în condițiile în care de cele mai multe ori, deplasarea în străinătate era amânată succesiv pe parcursul unor luni de zile.

Numărul mare al părților vătămate, caracterul obscur al tipului de serviciu turistic oferit (acesta nu apare individualizat în contracte, iar agenții de turism nu aveau informații precise) lipsa oricărei dovezi privind organizarea măcar a unei excursii tip RTW pentru Anglia și Irlanda. multitudinea instrumentelor de plata tară acoperire bancara emise de inculpat, promisiunile scrise privind garantarea, despăgubirea sau/și compesarea prejudiciului cauzat celor 50 de părți vătămate denotă intenția frauduloasă a inculpatului și plasează faptele acestuia în domeniului ilicitului penal, depășind sfera unei simple neexecutări contractuale.

în drept, fapta inculpatului P.A. care in perioada februarie 2004 - septembrie 2004, a indus și menținut în eroare un număr de 50 părți vătămate cu prilejul încheierii și executării unor contracte de prestări servicii turistice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), unitatea de rezoluție fiind data de modalitatea similara de operare, succesiunea constanta a actelor materiale, obiectul juridic similar, dar și de menținerea pe tot parcursul săvârșirii infracțiunii a aceleași atitudini subiective, inculpatul acționând cu intenție directă prevăzând și urmărind păgubirea părților vătămate. Atitudinea subiectiva a inculpatului se exteriorizează prin modalitatea de concepere și organizare a activității infracționale (prezentarea către agenții de turism a programului RTW, publicitatea media, păstrarea controlului asupra tuturor contractelor de acest tip), fiind probata și prin declarația martorului O.N.B. care a precizat expres că "deși erau clienți nemulțumiți s-a continuat încheierea contractelor și cu alți clienți pentru că aceasta era decizia șefului, P.A.".

în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei se reține că deși înșelăciunea în convenții este o forma specială a infracțiunii de înșelăciune, aceasta se grefează pe dispozițiile formei de baza a infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. penal, particularizându-le. în acest sens, înșelăciunea în convenții (art. 215 alin. (3) C. pen.), ca infracțiune împotriva patrimoniului, nu se poate reține decât în măsura în care s-a produs o pagubă materială, condiție impusă tocmai de prevederile art. 215 alin. (1) C. penal.

în consecința, s-au reținut dispozițiile art. 215 alin. (1), (3) C. penal și totodată și incidența prevederilor alin. (2) al aceluiași text, în condițiile în care pentru inducerea și menținerea în eroare a părților vătămate inculpatul a uzitat de instrumente apte de a inspira încredere pârtilor vătămate referitoare la bonitatea și buna credința a sa (instrumentelor de plata, promisiuni scrise privind garantarea, despăgubirea sau/și compensarea prejudiciului, dovezi scrise privind stabilirea date călătoriei).Având în vedere prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii de 76.000 euro, 6240 DOLARI SUA și 256.334.000 RON, fața de dispozițiile art. 146 C. penal în cauza sunt incidente și prevederile art. 215 alin. (5) C. penal.

I) La data de 25 august 2004, C.A., C.D. și S.M. au semnat contractele cu societatea SC A.T.E. SRL Iași, urmând a beneficia de o excursie de 9 zile în Sri Lanka, achitând suma de 5009 euro, reprezentând contravaloarea serviciilor turistice, contravaloarea călătoriei numitei C.A. fiind achitata de C.D., cu titlu de cadou. Ulterior C.A. s-a retras din proprie inițiativă din program iar C.D. și S.M. au solicitat ca în același preț să li se schimbe destinația, întrucât în Sri Lanka era perioada musonica. Părțile vătămate au plecat în Insulele Maldive, fără a încheia alte contracte. Inculpatul a arătat că va restitui diferența de preț și contravaloarea biletului surorii părții vătămate C.A. Ca o garanție, inculpatul P.A. a predat părții vătămate C.D. fila cec pentru suma de 98.500.000 ROL, în numele societății SC F.T.P. SRL, societate înființata în februarie 2001. împreună cu B.(fostă P.) C., aceasta din urmă retrăgându-se din societate la 29 septembrie 2004. La întoarcere, întrucât inculpatul nu a achitat banii, partea vătămata introdus la plata fila cec, fiind refuzat pe motiv că societatea era în interdicție bancara. Societatea SC F.T.P. SRL a avut cont deschis la B.R. SA - sucursala Iași și a intrat în interdicție bancară cu incident major de plată la 21 septembrie 2004.

Deși în cursul urmăririi penale inculpatul a susținut constant că fila cec a fost data părții vătămate C.D. exclusiv cu titlu de garanție, apărarea acestuia a fost înlăturată apreciindu-se că dacă executarea contractului cu părțile vătămate ar fi decurs in bune condițiuni nu ar mai fi fost necesară "garanția" respectivă și în nici un caz, nu trebuia obligată o altă societate decât cea implicată în tranzacție să facă respectiva plată, motiv pentru care s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului în baza prevederilor art. 215 alin. (1), (2) C. penal (act material cuprins în infracțiunea continuata).

Or, pentru stabilirea situației faptice s-au avut în vedere exclusiv declarațiile părților vătămate C.D. și S.M., care, în cursul urmăririi penale au susținut că fila cec pentru suma de 98.500.000 ROL le-a fost predată ulterior întoarcerii din călătoria în Maldive.

în fața instanței, partea vătămată C.D. a revenit asupra declarațiilor date, arătând fața de situația de fapt, astfel cum a fost reținută anterior, că înțelegerea cu inculpatul era de a restitui contravaloarea excursiei contractate pentru C.A. și a compensa diferența dintre valoarea excursiei în Sri Lanka/Insulele Madive fie prin acordarea unor bilete pentru Tenerife, fie prin bani. A arătat partea vătămată că inculpatul i-a înmânat pentru a se asigura un cec, înainte de a pleca în insulele Maldive, iar când s-a întors din excursie, partea vătămată l-a introdus la plata, întrucât nu primise despăgubirea promisă de inculpat. De altfel inculpatul a recunoscut și în fața instanței că înmânarea filei cec postadatate s-a realizat anterior plecării în Maldive, cu titlu de garanție.

în consecința, fața de declarațiile convergente ale părților, instanța a apreciat că în cauza nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) C. penal reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanței în dauna părților vătămate C.D. și S.M., în condițiile în care nu se poate reține vreo activitate de inducere/menținere în eroare a părților vătămate. Acestea din urmă, din proprie inițiativa au modificat condițiile convenției inițiale și au fost de acord să efectueze deplasarea în Maldive. In ceea ce privește susținerea acestora privind nerealizarea condițiilor contractate, în lipsa unor dovezi materiale privind natura serviciilor asumate de agenție pentru deplasarea în Insulele Maldive, a serviciilor reale de care au beneficiat, fața de prevederile art. 75 C. proc. pen., nu se poate reține în sarcina inculpatului vreun act material circumscris elementului material al infracțiunii de înșelăciune.

Având însă în vedere că pentru plata diferenței de preț, inculpatul a emis în calitate de administrator al societății SC F.T.P. SRL, fila cec pentru suma de 98.500.000 ROL, fila cec fiind emisă exclusiv în beneficiul părții vătămate C.D., care la data prezentării la plata 29 septembrie 2004 a fost refuzata la plata, emitent în interdicție bancara, în sarcina inculpatului s-a reținut infracțiunea prevăzuta de art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934 cu modificări ulterioare, în condițiile în care partea vătămată însăși recunoaște caracterul de "garanție al filei cec", iar prin emiterea acesteia inculpatul nu a urmărit obținerea vreunui folos material, banii fiind deja încasați în temeiul încheierii contractelor cu destinația Sri Lanka.

în drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzuta de art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934 cu modificări ulterioare, inculpatul acționând cu intenție, în condițiile în care în declarația dată în fața instanței acesta a recunoscut că știa prevederile legii cec-ului la data emiterii acestuia.

II) La data de 15 mai 2004, în calitate de administrator al SC A.T.E. SRL (beneficiar), inculpatul a încheiat cu SC A.C. SRL (prestator) contractul de colaborare pentru vânzarea biletelor de avion nr. 1052, prin care prestatorul se obliga să emită bilete de avion în favoarea beneficiarului, pe bază de comision. Pentru garantarea executării obligațiilor contractuale asumate de SC A.T.E. SRL s-a încheiat contractul de garanție din 15 mai 2004, garantul SC T.T. SRL obligându-se să realizeze plata pentru beneficiar în cazul în care facturile emise de SC A.C. SRL nu sunt achitate în termenul contractual de 14 zile de la emitere (art. 2). Contractul de garanție din 15 mai 2004 a fost semnat în numele SC T.T. SRL de inculpatul P.A., care a aplicat și ștampila societății, deși la data de 15 mai 2004 pe rolul Tribunalului era în desfășurare judecarea acțiunii având ca obiect excluderea sa din SC T.T. SRL.

în temeiul acestor contracte, în perioada 5 iunie 2004 - 29 iunie 2004 SC A.C. a emis bilete de avion conform facturilor de la f. 85-96 Vol VI dosar urmărire penala. O parte din biletele de avion au fost returnate la datele de 29 iunie 2004 și 1 iulie 2004. în onorarea obligațiilor contractuale, SC A.T.E. SRL a cărei administrator era inculpatul emite 8 bilete la ordin cu scadența la datele de 02 iulie 2004 (2 bilete la ordin), 05 iulie 2004 (3 bilete la ordin) 06 iulie 2004 (2 bilete la ordin), 07 iulie 2004 (1 bilet la ordin), toate refuzate la plata din lipsa totala disponibil, conform notelor de refuz date de R.B. (f. 100-107 dosar urmărire penala vol VI). în consecința, debitul către SC A.C. SRL s-a cifrat la 1.202.756.711 ROL, reprezentanții prestatorului au solicitat lidejusor-ului să onoreze obligația de garanție. în consecința, la data de 12 iulie 2004 a fost emisă fila CEC pentru valoarea de 1.202.756.711 ROL, în numele SC T.T. SRL, fila cec semnata și ștampilată de inculpatul P.A. Plata a fost dispusă a fi făcută din contul SC T.T. SRL deschis la R.B. Inculpatul P.A. nu avea depus specimen de impresiune în bancă, motiv pentru care la 12 iulie 2004 a fost chemat la bancă pentru lămurirea neconcordanței ștampilate. Prin procesul-verbal din 3 septembrie 2003 doar B.C. era mandatată să lucreze cu banca (deși inculpatul avea în continuare specimen de semnătură) și printr-o delegație semnată, doar de inculpat, unul din angajații societății pe nume O.B. a fost împuternicit să efectueze operațiuni pe cont. Printr-o declarație scrisă data la 12 iulie 2004 P.A. a atestat că recunoaște emiterea filei CEC seria fila cec și o declara "validă". Introdus la decontare, pentru cec s-a dat refuz parțial de plată, fiind onorată doar plata a 1.196.476 ROL.

SC A.C. SRL a început executarea împotriva SC T.T. SRL reprezentată de B.C., care a contestat executarea silită începută împotriva societății. Deși notificarea pretins a fi realizata de B.C. către R.B. despre retragerea dreptului de semnătură a inculpatului, nu poartă un număr de înregistrare/ intrare la R.B., iar unitatea bancară contestând primirea deciziei ori vreo solicitare de modificare a fișei cu specimenele de semnătură, prin Decizia civila 57 din 17 iulie 2005 a Tribunalului lași, irevocabilă, s-a admis recursul promovat de contestatoare SC T.P. SRL împotriva sentinței civile nr. 10956 din 29 noiembrie 2004 pronunțata de Judecătoria Iași pe care a modificat-o în tot. S-a admis contestația la executare formulata de SC T.T. SRL in contradictoriu cu intimata SC A.C. SRL și s-a dispus anularea titlului executoriu fila emisă la 12 iulie 2004 pentru suma de 1.202.756.711 ROL, creditor SC A.C. SRL și debitor SC T.T. SRL și a formei de executare 2273/EX/2004. în motivarea soluției s-a reținut că încetarea funcției de administrator al lui P.A. s-a realizat prin renunțarea la mandat (vezi notificarea din 08 aprilie 2003). S-a reținut că intimata SC A.C. SRL nu se poate prevala de lipsa publicității, în cazul în care P.A. cu o vădită rea-credința angajează societatea al cărei administrator nu mai era și nu mai avea calitatea de reprezentat al acesteia într-un contract de garanție, prin care renunța la beneficiul de discuțiune și mai mult, emite o fila cec în suma 1.202.756.711 ROL, pe numele acestei societăți, în condițiile în care el însuși renunțase la mandatul de administrator.

Aceasta situație de fapt rezulta din conținutul contractelor încheiate, instrumentele de plata depuse la dosarul cauzei, declarații olografe ale inculpatului date la funcționarii bancari, situația conturilor, documentele firmei SC T.T. SRL și hotărârile judecătorești pronunțate.

în fața instanței inculpatul a pretins că fila cec a fost dat exclusiv ca garanție, fiind postdatată și chiar a plătit toate datoriile către SC A.C. SRL, reprezentanții acesteia fiind de acord cu retragerea filei cec de la plata.

O astfel de susținere este contrazisă de demersurile efectuate de reprezentanții SC A.C. SRL pentru recuperarea prejudiciului creat, inclusiv prin investirea, punerea în executare a filei cec în discuție. Reprezentantul părții vătămate a recunoscut că inculpatul a făcut demersuri în sensul stingerii litigiului pe cale amiabilă, dar nu s-a ajuns la un acord, prejudiciul produs fiind de aproape 10% din cifra de afaceri a firmei SC A.C. SRL. De altfel,însuși inculpatul prin declarația data la 12 iulie 2004 a atestat că iminoaște emiterea filei CEC scria fila cec și o declara "validă". Mai mult, în fața instanței, inculpatul a susținut că avea calitatea necesara de a semna Contractul de garanție în numele SC T.T. SRL, deoarece funcția sa de administrator a încetat abia în septembrie 2004, iar contractul a fost încheiat în mai 2004. Or, așa cum s-a stabilit și prin Decizia civila 57 din 17 iulie 2005 a Tribunalului Iași, încetarea funcției de administrator al lui P.A., în relațiile dintre acesta și societate, s-a realizat prin renunțarea la mandat (notificarea din 08 aprilie 2003), neinteresând neefectuarea formelor de publicitate fața de terți la O.R.C. în consecința, la data semnării contractului de garanție, inculpatul nu se mai putea prevala de pretinsa calitate de administrator al SC T.T. SRL, acesta inducând cu bună știința în eroare partea vătămată SC A.C. SRL, care, cu buna credința, s-a încrezut în mențiunileexistente la O.R.C., așa cum rezulta și din declarația martorului D.T.R. De altfel, inculpatul s-a prevalat de lipsa efectuării mențiunilor corespunzătoare tocmai pentru că partea vătămată SC A.C. SRL ceruse un fidejusor ce se bucura de bonitate financiara, iar inculpatul nu putea procura un astfel de garant. în consecința, fapta inculpatului care în mai 2004 a indus și menținut partea vătămată SC A.C. SRL în eroare cu prilejul încheierii și executării contractul de colaborare pentru vânzarea biletelor de avion din 15 mai 2004, prin încheierea frauduloasă a contractului de garanție și asumarea mincinoasa a calității de administrator a T.T. SRL și prin emiterea unei file cec în numele garantului, deși nu avea aceasta calitate, prejudiciind partea vătămata cu suma de 1.201.560.235 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzuta de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. penal. De altfel, însuși inculpatul a recunoscut că tară aducerea unui garant de încredere, contractul nu s-ar fi încheiat, folosindu-se de SC T.T. SRL, întrucât societatea avea un rulaj financiar mare pe zi.

în cauza, nu a fost reținuta incidența prevederilor art. 215 alin. (4) C. pen. întrucât pentru a fi incidență agravanta indicata, este necesar ca cecul să fie emis de o persoană care să aibă calitatea cerută de lege, adică să fie legal împuternicită de o societate comercială având deschis un cont la tras, să semneze un astfel de instrument de plată, iar sub aspect subiectiv făptuitorul să aibă reprezentarea că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesara. Or, în cauză, inculpatul nu avea calitate de administrator în societatea în numele căreia a fost emisă fila cec, fiind stabilit că el s-a substituit identității reale a administratorului, mijloc prin care, în mod fraudulos, a obținut încheierea contractului cu partea civilă, de unde rezultă că inculpatul a acționat cu intenție directa cunoscând și urmărind prejudicierea părții vătămate.

Instanța reține că prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune înforma continuata prevăzuta de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (52 de acte materiale, în acestea fiind inclusă și fapta săvârșită în dauna părții vătămate SC A.C. SRL.

însă modalitatea de săvârșire a acestei fapte - calitatea de comerciant al părții vătămate, obiectul prestațiunii comerciale diferit de contractarea unor servicii turistice, convingerea părți civile prin încheierea unui contract de garanție prin însușirea unei calități mincinoase, emiterea unei file cec în numele altei societăți, sunt elemente care denotă existența unei rezoluții infracționale distincte fața de fapta săvârșită în dauna celor 50 de părți vătămate, neputându-se prezuma menținerea unei rezoluții infracționale unice, de înșelare a tuturor partenerilor contractuali, prin orice mijloace.

în consecința, fața de considerentele anterior expuse în legătură cu fapta săvârșită înt dauna părților vătămate C.D. și S.M. și în legătură cu infracțiunea săvârșită în dauna părții civile SC A.C. SRL, instanța a admis cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) - 52 de acte materiale cu aplicarea art. 41 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplic. 41 alin. (2) C. pen.- 50 de acte materiale, în sensul înlăturării din unitatea legală de infracțiune a actelor materiale reținute în dauna părții vătămate C.D. și a actului material reținut a fi săvârșit în dauna părții vătămate SC A.C. SRL și, în consecință, va proceda la reținerea unei infracțiuni de sine stătătoare prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. în dauna părții vătămate SC A.C. SRL, iar în ceea ce privește fapta imputată inculpatului în dauna părții vătămate C.D. (beneficiarul cec-ului) pe lângă reținerea individualității acestui act materia l s-a procedat la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. penal în infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

III) în luna iunie 1994, inculpatul P.A. împreună cu B.(fostă P.) C., a înființat societatea SC T.T. SRL cu sediul în Iași, înregistrata la O.R.C. sub nr. J22/1614/1994, ambii asociați fiind desemnați administratori, cu puteri depline.

La data de 8 aprilie 2003, inculpatul P.A. a notificat societății SC T.T. SRL renunțarea la mandatul de administrare precum și demisia din funcția de director general al societății cu un termen de preaviz de 30 de zile ( f. 45, 46 voi. VI urmărire penala)

Prin act adițional încheiat la 19 iunie 2003, asociații au convenit ca începând cu1 iulie 2003, P.C. (actualmente B.C.) să preia prerogativele derivând din funcția de director general, făcându-se mențiune la O.R.C. La aceeași data asociații au încheiat o convenție prin care P.A. era mandatat ca în perioada 1 iulie - 1 septembrie 2003 să se ocupe în numele SC T.T. SRL, de activități extreme de turism, inculpatului P.A. fiindu-i predata ștampila nr. 2 a societății, conform procesului-verbal nr. 1042 din 1 iulie 2003, în scopul desfășurării activităților stabilite pentru 01 iulie 2003-01 septembrie 2003.S-a precizat expres că ulterior acestei perioade ștampila va deveni nulă (f. 47 volum VI up).

Prin sentința civilă 508/E din 24 mai 2004 a Tribunalului Iași data în dosarul din 5 noiembrie 2003, s-a dispus excluderea inculpatului din SC T.T. SRL, atribuind părțile sociale pe care acesta le-a deținut, numitei B.C. (f. 58-61 vol. VI.)

Prin Decizia 308/ CA din 27 septembrie 2004 a Curții de Apel Iași s-a luat act de renunțarea la judecarea apelurilor declarate de B.C. și de pârâtul P.A. împotriva sentinței 508/E din 24 mai 2004, sentința ce a rămas definitiva la data de 27 septembrie 2004.

La data de 20 februarie 2004, inculpatul a vândut, printr-un act olograf (tipizat) un microbuz marca F.T., aparținând din anul 2000 SC T.T. SRL către D.D. contra sumei de 5600 euro, la data de 16 aprilie 2004, inculpatul solicitând și radierea acestuia în vederea înmatriculării pe numele noului proprietar. Ambele înscrisuri au fost semnate și ștampilate de inculpatul P.A. care a înmânat cumpărătorului un rând de chei, urmând a se emite factura fiscala și chitanța. Pe toate actele încheiate cu acest prilej, inculpatul a folosit ștampila SC T.T. SRL și titulatura de .administrator". Inculpatul nu a putut preda certificatul de înmatriculare al autoturismului întrucât acesta și un rând de chei se aflau în posesia părții vătămate B.C. în consecința, la data de 16 aprilie 2004 a fost înregistrata la RA M. Of. declarația de pierdere/furt a certificatului de înmatriculare din 16 aprilie 2004 pentru SC T.T. SRL Iași. B.C. nu a cunoscut despre această tranzacție. iar în contul firmei SC T.T. SRL nu a fost virată vreo sumă de bani.

Aceasta situație de fapt rezulta din conținutul documentelor firmei SC T.T. SRL, hotărârie judecătorești, din contractul de vânzare-cumpărare încheiat, cererile de radiere și actul eliberat de RA M. Of., declarațiile pârtii vătămate B.C. și ale martorilor D.D., P.A.C. Astfel ambii martori au atestat că înțelegerea a privit un contrat de vânzare cumpărare și nu de garanție, așa cum a susținut constant inculpatul. De altfel, o astfel de susținere este lipsita și de orice sens lngic,în condițiile în care la nivelul cunoștințelor inculpatului, acesta realiza distincția dintre un contract de garanție și de vânzare cumpărare. De altfel pentru a contra argumenta ipoteza ce rezulta din actele întocmite, inculpatul a pretins că filele semnate și ștampilate au fost date în alb cumpărătorului D.D. Or, declarația inculpatului este contrazisă de declarațiile martorilor D.D., P.A.C. care au atestat în fața instanței că obiectul înțelegerii îl constituia vânzarea cumpărare și nu garantarea vreunei obligații contractuale, o data cu plata prețului, inculpatul înmânând cartea de identitate a mașinii și formulare tipizate pentru efectuarea demersurilor la organele de poliție. De asemenea, tot inculpatul a înmânat o hârtie prin care se preciza că certificatul de înmatriculare fusese pierdut. Reprezentantul părții vătămate B.C. a indicat că inculpatul P.A. i-a comunicat că a vândut mașina, după ce i-a cerut socoteala cu privire la faptul că aceasta era utilizata de D.D. De asemenea, B.C. a confirmat că un rând de chei și certificatul de înmatriculare se afla în posesia sa, în calitate de administrator al SC T.T. SRL, aspecte ce se coroborează cu declarațiile martorilor audiați, referitoare la modalitatea de intervenire a vânzării. în ceea ce privește declarația martorului G.A. conform căreia nu își amintește să îl fi văzut pe numitul D.D. ca în anul 2004 sau în anii următori să fi deținut sau să fi condus vreun autoturism marca F.T., instanța o apreciază ca neconcludenta, fiind prea vaga prin conținut (nu-și amintește) și fiind contrazisă de probele administrate în cauza.

Lipsa oricărei dovezi scrise privind contractul de împrumut invocat, lipsa oricărei dovezi contabile a efectuării acestuia, lipsa oricăror demersuri a inculpatului pentru recuperarea bunului aparținând patrimoniul social al SC T.T. SRL, coroborate cu înscrisurile semnate și ștampilate de inculpat, utilizarea ștampilei SC T.T. SRL în alte scopuri și peste durata de valabilitate a acesteia, semnarea cererilor de radiere, declarațiile martorilor audiați, denota cunoașterea și înțelegerea de către inculpatul P.A. a naturii juridice reale a înțelegerii intervenite și intenția acestuia în a înstrăina autoturismului pentru obținerea de resurse financiare. De altfel întreaga declarație a inculpatului pe aceste aspecte este plina de contradicții (relația și atribuțiile în raport de B.C., modalitatea de încheiere a actelor juridice), denotând lipsa de sinceritate și lipsa unei susțineri logice a ipotezei avansate de inculpat.

în drept, fapta inculpatului care la data de 20 februarie 2004, a vândut, printr-un act olograf (tipizat) un microbuz marca F.T., aparținând din anul 2000 SC T.T. SRL către D.D. contra sumei de 5600 euro întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea 31/1990 republicata.

Deși potrivit dispozițiilor legale se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societății, care folosește, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau in folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect și deși, așa cum s-a reținut anterior, inculpatul nu mai deținea la data de 20 februarie 2004 calitatea de administrator în SC T.T. SRL, răspunderea penala a acestuia este antrenată în condițiile în care, în calitate de asociat al firmei și în lipsa efectuării mențiunilor privind încetarea calității de administrator, acesta a acționat în calitate de reprezentant de facto al societății SC T.T. SRL.

Prin încriminarea din legea speciala s-a urmărit tocmai înscrierea în sfera ilicitului penal a actelor de fraudare a patrimoniului social, iar inculpatul a acționat tocmai în acest scop, acționând ca reprezentant legal SC T.T. SRL, calitate în care terțul cocontractant D.D. s-a încrezut (acesta declarând că a verificat mențiunile de la O.R.C.), actul juridic fiind validat în temeiul ocrotirii bunei credințe în drept.

însă față de societate, răspunderea asociatului - mandatar(administrator) aparent - este integrala atât în latura penală, cât și în latura civilă, în condițiile contravaloarea bunului înstrăinat nu a fost vărsată la patrimoniul social.

IV) în anul 2004, SC A.T.E. SRL a achiziționat în repetate rânduri ziare, reviste și cartele telefonice de la punctele de lucru ale SC R. în luna septembrie 2004, livrările efectuate au totalizat 40.000.000 ROL sumă achitată prin filă cec. Ca o garanție că va onora plata publicațiilor pe care urma să le achiziționeze, inculpatul a predat angajatei de la punctul de lucru o alta fila CEC datată 20 octombrie 2004, întocmind și o delegație prin care o mandata pe C.N. să ridice sume în numerar din contul societății (f. 133 vol. V). în urma livrării unor alte bunuri C.N. a completat cecul cu suma de 20.000.000 ROL, dar prezentându-se la bancă a aflat că în cont nu se află disponibil. Ulterior, inculpatul i-a achitat 4.000.000 ROL pentru care nu a primit chitanță.

în fața instanței inculpatul a susținut că fila cec a fost predată completata cu toate mențiunile și că se convenise cu reprezentanții SC R. SA ca plata să se facă la o lună, o lună jumătate de la livrare. A arătat inculpatul că înmâna reprezentanților SC R. fila cec, dar cu mențiunea ca plata să se realizeze la o lună, o lună jumătate.

Or, recunoscând că se solicita reprezentanților R. introducerea la plata a cec-ului abia după o lună, o lună jumătate de la data predării, inculpatul recunoaște implicit că datele instrumentului de plata nu erau complete, în condițiile potrivit dispozițiilor Legii 59/1934 în vigoare la data de 20 octombrie 2004, cec-ul este plătibil la vedere în termen de 8 zile (art. 30). De altfel, inculpatul nu justifică nici lipsa disponibilului din cont în ipoteza reținerii emiterii unui cec valid formal.

Predând o filă cec cu o altă dată decât cea a emiterii efective, inculpatul a săvârșit infracțiunea prev. de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 întrucât acceptarea amânării plății de către partea vătămată indică percepția acesteia asupra lipsei momentane de disponibil și face inoperantă aplicarea disp. art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

V) Având în vedere existența unor raporturi contractuale între părți, la data de 8 septembrie 2004, inculpatul i-a predat 2 file cec, părții vătămate Ș.A.E. fiecare în valoare de 300.000.000 ROL, pe emitent SC A.T.E. SRL și SC F.T.P. SRL, ambele purtând data emiterii 8 septembrie 2004, către băncile trase R.B. respectiv B.R. SA. Ambele instrumente de plată au fost refuzate, SC A.T.E. aflându-se în interdicție bancară din 7 mai 2004. în contul SC F.T.P. nu exista nici o sumă de bani nefiind înregistrată nici o mișcare pe cont de la 1 ianuarie 2004, societatea intrând în interdicție bancara ulterior, la data de 21 septembrie 2004. Pe fila cec emisă pe numele SC F.T.P. inculpatul și-a modificat grafia subscrierii pentru a evita intrarea în incident major de plată - refuzul fiind dat pe neconcordanța specimenului de semnătură (f. 1417 vol V), Inculpatul a negat existența oricărei convenții de împrumut cu Ș.A.E. afirmând că în luna octombrie 2003 a împrumutat de la soțul acesteia 250.000.000 ROL, dându-i ca garanție a restituirii cele 2 file cec pe care le-a completat în totalitate, mai puțin "data emiterii" și "beneficiar".

în sensul existenței convenției de împrumut între inculpatul P.A. și Ș.F. a atestat martorul C.C.G. care a arătat că știe ca a existat un împrumut, dar nu cunoaște daca inculpatul a împrumutat sume de bani și de la soția lui Ș.I. Martorul Ș.F. a arătat că știe de la soția sa, partea vătămata Ș.A. că l-ar fi împrumutat pe inculpat cu suma de 600 milioane lei ROL și că știe că inculpatul i-ar fi dat acesteia o fila cec, însă lui personal nu i-a fost înmânata de inculpat vreo fila tec. A arătat martorul că el a intervenit pentru ca soția sa sa îl împrumute cu bani pe inculpat.

în condițiile în care poziția pârtilor este divergenta, fiecare susținută de un martor, iar în u/.a nu au putut ii administrate proba cu înscrisuri privitoare la convențiile de împrumut, având vedere și poziția subiectiva a martorului Ș.F., direct interesat cu privire la sumă, instanța apreciază ca fiind corecta dispoziția de trimitere în judecata a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 84 pct. 3 din Legea 59/1934, dându-se eficiența principiului in dubio pro reo. în drept, faptele inculpatului care a emis filele cec fără a cuprinde mențiunile obligatorii, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 pct. 3 din L.59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fapta fiind săvârșită cu intenție directă în condițiile în care inculpatul cunoștea dispozițiile legale referitoare la modalitatea de emitere a cec-ului.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată pentru fiecare infracțiune instanța a avut în vedere disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele de pedeapsa legala, circumstanțele reale ce caracterizează faptele - numărul mare al părților vătămate, gravitatea prejudiciului produs, caracterul continuat al actelor de înșelăciune, repetabilitatea conduitei infracționale și extinderea acesteia, mijloacele calificate de comitere a acestora - datele care caracterizează persoana inculpatului - pozitive: nu este cunoscut cu antecedente penale, are un copil minor și negative: nu a înțeles gravitatea faptelor săvârșite, inculpatul minimalizând constant efectele faptelor săvârșite și chiar imputând părților vătămate încetarea activității firmei SC A.T.E. SRL, a continuat activitatea infracționala chiar după începerea cercetărilor ca urmare a plângerilor părților vătămate și s-a folosit în săvârșirea infracțiunilor tocmai de cunoștințele dobândite în decursul unei lungi pregătiri profesionale. în acest context, instanța reține că tocmai experiența îl recomanda pe inculpat ca un bun profesionist, însă acesta a înțeles să utilizeze cunoștințele dobândite în scopuri frauduloase. La individualizarea judiciara a pedepsei pentru infracțiunea de înșelăciune în forma continuata și agravata prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., instanța a avut în vedere modalitatea de acțiune a inculpatului - care nu s-a limitat în cele mai multe cazuri la încasarea prețului plătit, dar și la amăgirea constantă a părților vătămate care s-au pregătit cu bagaje pentru plecarea în străinătate și chiar au efectuat deplasarea la Iași în vederea realizării excursiei, tipologia preponderentă a persoanelor înșelate - persoane ce aveau un statut social modest, dar și dimensiunea urmărilor produse resimțite nu numai de titularii serviciilor turistice (părți vătămate în cauza), dar si de familiile acestora (de altfel multe din părțile vătămate au fost reprezentate în procesul penal de rude apropriate) - efortul pentru plata excursiei, fiind de cele mai multe ori suportat de întreaga familie. De asemenea, instanța a avut în vedere și conduita inculpatului, care, așa cum rezulta și din concluziile scrise, nu a conștientizat urmările produse prin faptele săvârșite asupra părților vătămate și familiilor acestora, în condițiile în care orice plecare în străinătate, indiferent de motivul acesteia, presupune nu numai un efort financiar, dar și un consum de timp și de energie, prin planificare, pregătire și așteptări personale.

Instanța a avut în vedere la stabilirea pedepsei pentru infracțiunea de înșelăciune săvârșită în dauna părții vătămate SC A.C. SRL, gravitatea prejudiciului produs, modalitatea de acțiune a inculpatului care a profitat de însemnele unei alte societăți comerciale, consecințele produse, intrarea în faliment a societății prejudiciate. La stabilirea pedepselor pentru infracțiunile prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea 31/1990,art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934,art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) instanța a avut în vedere atât datele despre persoana inculpatului, dar și circumstanțele săvârșirii faptelor astfel cum au fost reținute de instanța.

în consecința, în ansamblul datelor ce caracterizează infracțiunile și persoana inculpatului, având în vedere și urmările produse, instanța a apreciat că nu se poate reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuanta prevăzuta de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în condițiile în care tocmai pregătirea profesionala a acestuia era cea care trebuia să îndemne inculpatul în prestarea cu bună credința a serviciilor la care s-a angajat, însă la stabilirea pedepsei pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina sa pedeapsa va fi orientata spre minimul legal special, apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse, în regim privativ de libertate, moderate.

Constatând ca obligatorie, față de disp. art. 215 alin. (5). C. pen., raportat la art. 65 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, față de felul și gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpat, văzând și jurisprudența C.E.D.O. care opinează asupra unei aprecieri individuale, de la caz la caz, cu privire la oportunitatea interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), instanța în baza disp. art. 65 alin. (2) și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), i s-a interzis inculpatului P.A. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a b) și c) C. pen. pe o durată de 5 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și interzicerea dreptului de a fi administrator la o societate comerciala.

Instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. penal, dând spre executare inculpatului pedeapsa cea mai grea, alături de care a fost aplicată pedeapsa complementara conform art. 35 alin. (1) C. pen.

Față de împrejurarea condamnării inculpatului la o pedeapsă cu închisoare instanța a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi în condițiile prev. de art. 71 C. pen. și va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a b), c) C. pen.

Instanța a dedus în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) durata reținerii inculpatului de 24 ore de la 2 august 2005 la 03 august 2005.

în latura civilă a cauzei, instanța a reținut că antrenarea răspunderii civile a inculpatului poate avea loc doar potrivit art. 998 și urm. C. civ., art. 14 și art. 346 C. proc. pen.

Fața de soluțiile pronunțate în latura penala a cauzei instanța a reținut că pretențiile formulate de C.D., S.M., Ș.A.E., C.N. nu pot fi soluționate în cadrul procesului penal. Astfel prin decizia data în recurs în interesul legii nr. 43 din 13 octombrie 2008, Secțiile Unite au decis că: "instanța penală învestită cu judecarea infracțiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările ulteriore, nu va soluționa acțiunea civilă alăturată acțiunii penale. în consecința acțiunile civile formulate de părțile civile au fost respinse ca inadmisibile.

în ceea ce privește acțiunea civila formulata de SC O.V. SA sucursala Iași privind obligarea inculpatului la plata sumei de 1097 RON, actualizata cu rata inflației de la data când P.A. trebuia să depună sumele de bani încasate în numele societății de asigurare și până la plata integrala a acestora, precum și penalități conform art. 5.3 din contractul de agent (0,5 % pentru fiecare zi de întârziere dacă întârzierea este mai mică sau egala cu 10 zile, respectiv 1% pentru fiecare din zilele următoare), instanța a reținut că potrivit art. 14 alin. (1) și (2) C. proc. pen. acțiunea civila are ca obiect tragerea la răspundere civila a inculpatului, precum si a pârtii responsabile civilmente și poate fi alăturata acțiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civila.

Or, SC O. SA sucursala Iași nu avea calitatea de parte vătămată în prezentul proces penal, nefiind constatată săvârșirea vreunei infracțiuni în dauna acesteia.

în consecința, pretenția părții civile nu este în legătura cu faptele pentru care a fost cercetată antrenarea răspunderii penale a inculpatului, motiv pentru care instanța a respins acțiunea civila formulata de partea civila SC O. SA sucursala Iași ca inadmisibila.

în ceea ce privește acțiunea civila formulata de B.C. și SC T.T. SRL, instanța a reținut că prin fapta inculpatul care a înstrăinat bunul social - microbuz marca F.T., însușindu-și contravaloarea acestuia a cauzat un prejudiciu patrimoniului societății constând în valoarea monetara primita cu titlu de preț. Având în vedere că SC T.T. SRL (nr. de înregistrare J22/1614/1994) a fost radiata conform mențiunilor comunicate de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași (f. 115), iar activele sociale au fost preluate de B.C., în calitate de unic asociat instanța, fiind întrunite condițiile răspunderii civile a inculpatului a admis în parte acțiunea civila și a obligat inculpatul la plata în favoarea părții civile B.C. a sumei încasate cu titlu de preț de 5600 euro, pretențiile SC T.T. SRL urmând a fi respinse, radierea societății realizându-se anterior sesizării instanței.

în ceea ce privește acțiunea civila formulata SC A.C. SRL, instanța a reținut că examinând condițiile necesare antrenării răspunderii civile inculpatului s-a constatat că acestea au fost relevate și dovedite, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (infracțiunea de înșelăciune săvârșită în dauna părții vătămate), prejudiciul cauzat (constând în contravaloarea biletelor de avion livrate în baza contractului de colaborare încheiat în 15 mai 2004), legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția exclusivă a inculpatului în producerea acestui prejudiciu. In ceea ce privește prejudiciul produs părții vătămate, instanța a reținut că valoarea recunoscuta de inculpat la plata prin emiterea cec-ului era de 1.202.756.711 ROL, din care s-a achitat 1.196.476 ROL. în fața instanței, reprezentatul părții vătămate SC A.C. SRL a recunoscut o plata ulterioara în numerar de 4500 euro. Având în vedere cursul de referința al BNR pentru data de 12 iulie 2004 de 40856 lei/euro, a rezultat un prejudiciu de 24909 euro, nerecuperat de partea civila SC A.C. SRL.

în ceea ce privește celelalte părți civile din cauza, având în vedere că prin prezenta sentința s-a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prejudicierea părților vătămate, având în vedere și plățile efectuate de inculpat în cursul urmăririi penale și principiul disponibilității ce guvernează latura civila a cauzei, instanța, fața de prevederile art. 14,art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm. C. civ. a antrenat răspunderea civila a inculpatului astfel:

52 milioane lei în favoarea părții civile Z.R.G., fiul lui V. și M., cu titlu de dune materiale;

1500 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, în favoarea părții civile O.C. cu titlu de daune materiale.

1800 euro, în lei Ia cursul BNR din ziua plății, în favoarea părții civile M.F. fiul lui V. și E., cu titlu de daune materiale.

4) 900 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății și dobânda civila legala la aceasta suma, pe durata unui an, cu titlu de daune materiale și suma de 250 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile C.G. fiul lui D. și A.; sub aspectul daunelor morale, instanța apreciază că prejudiciul suferit de partea vătămata nu se reduce exclusiv la daunele materiale solicitate, ci cuprinde toate urmările produse prin fapta inculpatului - starea de neliniște, drumurile efectuate, pierderea oportunității de deplasare în străinătate; sub aspectul cuantumului acestuia, instanța apreciază că suma acordata este de natura a reprezenta o satisfacție echitabila pentru partea civila.

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății și dobânda legala la aceasta suma exclusiv pe 3 ani de zile, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile A.O.A. prin mandatar A.M.

1800 euro, în lei, la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din iunie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale, și suma de 200 euro, cu titlu de daune morale, în favoarea părtii civile P.V.; sub aspectul daunelor morale, instanța apreciază că prejudiciul suferit de partea vătămata nu se reduce exclusiv la daunele materiale solicitate, ci cuprinde toate urmările produse prin fapta inculpatului - starea de neliniște, drumurile efectuate, pierderea oportunității de deplasare în străinătate; sub aspectul cuantumului acestuia, instanța apreciază că suma acordata este de natura a reprezenta o satisfacție echitabila pentru partea civila.

7) 1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna iulie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale și suma de 200 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile M.I.C. prin mandatar M.D. sub aspectul daunelor morale, instanța apreciază că prejudiciul suferit de partea vătămata nu se reduce exclusiv la daunele materiale solicitate, ci cuprinde toate urmările produse prin fapta inculpatului - starea de neliniște, drumurile efectuate, pierderea oportunității de deplasare în străinătate; sub aspectul cuantumului prejudiciului moral, instanța apreciază că suma acordata este de natura a reprezenta o satisfacție echitabila pentru partea civila.

500 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna septembrie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale și suma de 100 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile A.I.I., fiul lui I. și M.; sub aspectul daunelor morale, instanța apreciază că prejudiciul suferit de partea vătămata nu se reduce exclusiv la daunele materiale solicitate, ci cuprinde toate urmările produse prin fapta inculpatului -starea de neliniște, drumurile efectuate, pierderea oportunității de deplasare în străinătate; sub aspectul cuantumului prejudiciului moral, raportat și la suma avansata de partea civilă, instanța apreciază că suma acordata este de natura a reprezenta o satisfacție echitabila pentru partea civila.

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, în favoarea părții civile A.M. fiica lui I. și E.;

500 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna august 2004 și până la data plății efective, în favoarea părții civile A.M., prin mandatar I.M.;

500 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna august 2004 și până la data plății efective, în favoarea părții civile I.I., prin mandatar I.M.; cheltuielile de transport nu pot fi acordate în lipsa administrării de dovezi privind întinderea acestora;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna august 2004 și până la data plații efective, cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile A.I. prin mandatar A.E.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna mai și până la data plății efective în favoarea părții civile C.S. fiul lui D. și M.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna iunie 2004 și până la data plății efective, în favoarea părții civile A.C., fiul lui C. și E.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna august 2004 și până la data plății efective, în favoarea părții civile N.C. fiul lui A. și E.;

500 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale și suma de 100 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile T.D. fiul lui D. și A.O.; sub aspectul daunelor morale, instanța apreciază că prejudiciul suferit de partea vătămata nu se reduce exclusiv la daunele materiale solicitate, ci cuprinde toate urinările produse prin fapta inculpatului - starea de neliniște, drumurile efectuate, pierderea oportunității de deplasare în străinătate; sub aspectul cuantumului prejudiciului moral, raportat și la suma avansata de partea civilă, instanța apreciază că suma acordata este de natura a reprezenta o satisfacție echitabila pentru partea civila.

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculată din luna iunie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale și suma de 200 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile P.C. fiul lui F. și R.; sub aspectul daunelor morale, instanța apreciază că prejudiciul suferit de partea vătămata nu se reduce exclusiv la daunele materiale solicitate, ci cuprinde toate urmările produse prin fapta inculpatului - starea de neliniște, drumurile efectuate, pierderea oportunității de deplasare în străinătate; sub aspectul cuantumului prejudiciului moral, raportat și la suma avansata de partea civilă, instanța apreciază că suma acordata este de natura a reprezenta o satisfacție echitabila pentru partea civila.

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, exclusiv pe 3 ani, în favoarea părții civile U.D.Ș. prin mandatar U.D.R.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, exclusiv pe 3 ani, în favoarea părții civile și suma de 200 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile M.E.C. prin mandatar M.M.; sub aspectul daunelor morale, instanța apreciază că prejudiciul suferit de partea vătămata nu se reduce exclusiv la daunele materiale solicitate, ci cuprinde toate urmările produse prin fapta inculpatului - starea de neliniște, drumurile efectuate, pierderea oportunității de deplasare în străinătate; sub aspectul cuantumului prejudiciului moral, raportat și la suma avansata de partea civilă, instanța apreciază că suma acordata este de natura a reprezenta o satisfacție echitabila pentru partea civila.

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculata din septembrie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale, și suma de 200 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile S.L.V. fiul lui N. și D.; sub aspectul daunelor morale, instanța apreciază că prejudiciul suferit de partea vătămata nu se reduce exclusiv la daunele materiale solicitate, ci cuprinde toate urmările produse prin fapta inculpatului - starea de neliniște, drumurile efectuate, pierderea oportunității de deplasare în străinătate.

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculata din septembrie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale, și suma de 200 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile B.G. fiul lui D. și I.; în ceea ce privește prejudiciul moral, instanța apreciază că acesta derivă din consecințele suportate de partea civila ca urmare a faptei inculpatului (starea de neliniște, drumurile efectuate, pierderea oportunității de deplasare în străinătate) însă sub aspectul cuantumului acestuia, daunele acordate reprezintă satisfacția necesară alăturat dispoziției de condamnare;

1800 euro, în Iei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculata din septembrie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale, și suma de 200 euro cu titlu de daune morale. în favoarea pârtii civile B.I., prin mandatar B.G. fiul lui D. și I.; în ceea ce privește prejudiciul moral, instanța apreciază că acesta derivă din consecințele suportate de partea civila ca urmare a faptei inculpatului (starea de neliniște, drumurile efectuate, pierderea oportunității de deplasare în străinătate) însă sub aspectul cuantumului acestuia, daunele acordate reprezintă satisfacția necesară alăturat dispoziției de condamnare.

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculata din iulie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile B.E., prin mandatar B.A.;

500 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale și suma de 100 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile P.D.;

500 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale și suma de 100 euro cu titlu de daune morale în favoarea părții civile P.E.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculata din iunie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile V.S.;

2170 DOLARI SUA, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculata din iunie 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale în favoarea părtii civile B.V.;

suma de 200 euro cu titlu de daune morale, în favoarea părții civile V.C.; instanța reține că suma acordata, satisfacție echitabila în sens procesual, alături de dispoziția de condamnare a inculpatului reprezintă măsuri jurisdicționale de natura a acoperi prejudiciul moral cauzat părtii civile prin fapta ilicită a inculpatului, prejudiciu constând în starea de neliniște, numeroasele demersuri întreprinse pentru realizarea călătoriei, implicarea într-o ancheta penala.

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, dobânda civila legala la aceasta suma, calculata din august 2004 și până la data plății efective, cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile S.V.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale în favoarea părtii civile S.S. prin procurator S.A., cu domiciliu în Iași;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile N.M.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părtii civile N.F.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părtii civile C.F.C.;

1450 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părtii civile O.C.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părtii civile T.D.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părtii civile I.A.C.; 500 euro în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile B.F.B.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile H.F.D.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile H.N.B.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile O.V.;

1570 DOLARI SUA și 500 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile A.R.;

1800 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile C.N.;

700 euro, în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile C.E.;

500 euro în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile U.F.;

500 euro în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile Ș.I.;

1800 euro în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile C.M.;

1800 euro în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile G.P.F.;

500 euro, în lei, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile B.M.;

1800 euro, în lei, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile M.M., fiica lui E. și M.;

1800 euro, în lei, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale, în favoarea părții civile I.E.P.

Instanța a respins celelalte pretenții având în vedere că potrivit 1169 C. civ. revenea pârtilor civile sarcina de a face dovezi privind încercarea unui prejudiciu mai întins decât cel ce rezulta din actele depuse la dosarul cauzei.

în ceea ce privește răspunderea asigurătorului SC O.V. SA, la dosarul cauzei au fost depuse doua polițe de asigurare cu valabilitate 05 noiembrie 2003 - 04 noiembrie 2004, respectiv cea cu valabilitate 06 iulie 2004 - 05 iulie 2005, ambele încheiate cu SC A.T.E. SRL, având ca obiect asigurarea privind rambursarea sumelor achitate de turist și/sau a cheltuielilor de repatriere în cazul insolvabilității sau falimentului agenției de turism. SC O.V. SA este succesoare în drepturi a SC A.R.O.A.R. SA, care a devenit pe rând SC A.R.O.A.R. SA, SC O. SA, absorbind și SC O.A. SA. Potrivit art. 2 din Ordinul 235/2001 polița de asigurare se încheie pe o durata de un an de la data încheierii, iar suma asigurata va fi de 50.000 DOLARI SUA pentru agențiile touroperatoare și de 10.000 DOLARI SUA pentru agențiile detailiste.

în consecința, instanța a apreciat, în temeiul art. 16 din Legea 136/1995, republicata cu modificări ulterioare, ca fiind valabila polița de asigurare cu valabilitate 05 noiembrie 2003 - 04 noiembrie 2004.

în ceea ce privește cea de a doua polița de asigurare, valabilitatea acesteia nu a fost contestată de asigurător, aceasta producându-și pe deplin efectele.

Fiind prevederi speciale ele se aplica cu prioritate în raport de legea generala, prejudiciul produs cu intenție de membru din conducerea persoanei juridice asigurate,nefiind un temei al excluderii răspunderii asigurătorului.

în consecința, având în vedere că asigurătorul și-a asumat contractual riscul de neplata a debitului pe care îl are asiguratul fata de turiști (beneficiarii asigurării), cauzat de neexccutarea integrala sau parțială a contractelor de comercializare a pachetului de servicii turistice, iar răspunderea de natura convenționala și legala, instanța a constatat opozabilitatea obligației de despăgubire fața de asigurătorul SC O.V. SA astfel:

în limita sumei asigurate de 50.000 DOLARI SUA, în baza poliței de asigurare cu valabilitate 05 noiembrie 2003 - 04 noiembrie 2004, exclusiv cu privire la daunele materiale stabilite în favoarea părților civile: C.F.C., Z.R.G., O.C., O.C., T.D., I.A.C., C.G., O.V., B.V., A.R., C.N., A.I., C.S., A.C., G.P.F., N.F. și N.M., P.C., P.V., U.D.Ș., M.M., M.I.C., I.E., V.S.C.;

în limita sumei asigurate de 50.000 DOLARI SUA, în baza poliței de asigurare cu valabilitate 06 iulie 2004 - 05 iulie 2005, exclusiv cu privire la daunele materiale stabilite în favoarea părților civile B.F., H.F.D. și H.N., A.M.C., I.C.I., M.F., A.M., B.A., C.E., Ș.I., U.F., C.M., A.O.A., N.C., P.D.V., A.I.I.,S.S., S.V., T.D., B.M., B.G.L. și B.I.

Fața de prevederile legale,în baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., instanța a obligat inculpatul să achite părții civile M.I. prin mandatar M.D. suma de 310 lei cheltuieli judiciare (contravaloare transport).

în baza art. 193 alin. (1) C. pr. penala instanța a obligat inculpatul la sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea părții civile C.G. și 200 lei în favoarea părții civile S.L., reprezentând cheltuieli judiciare (onorariu avocat).

Instanța a respins pretențiile părților civile V.S.C., B.V., A.M.C. și I.I., prin mandatar I.M. de acordare a cheltuielilor judiciare ca neîntemeiate, întrucât nu s-au depus dovezi în acest sens.

în termen, hotărârea a fost apelată de inculpat cu motivarea că față de conduita procesuală corectă, pedepsele aplicate sunt prea mari, de asigurătorul - parte civilă - SC O. SA, cu motivarea că polița de asigurare și-a încetat valabilitatea la data de 4 februarie 2004, urmare a anulării licenței de turism pentru societatea administrată de inculpat, că pentru prejudiciile cauzate de inculpat în perioada 4 februarie 2004 - 6 iulie 2004 aceasta răspunde exclusiv, că răspunderea asigurătorului este angajată numai în caz de insolvabilitate ori faliment a societății de turism, că s-au acordat sume mai mari decât cele plătite de părțile vătămate, că societatea nu este în culpă pentru plata dobânzilor, că asiguratul nu a adus la cunoștință starea de insolvabilitate a societății, că nu poate fi obligat asigurătorul la plata sumelor de bani cu titlu de despăgubiri (de partea civilă M.E.C., prin reprezentant, cu motivarea că în mod greșit nu a fost inclus în categoria părților civile pentru care s-a angajat răspunderea asigurătorului.

Apelurile formulate de inculpat și asigurătorul SC O. SA nu au fost considerate fondate.

Prima instanță a reținut o situație de fapt în latura penală conformă cu probele administrate și a individualizat pedepsele cu luarea în considerație a tuturor criteriilor generale de individualizare enumerate la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Conduita procesuală corectă și lipsa antecedentelor penale au fost avute în vedere și au justificat aplicarea unei pedepse pentru infracțiunea cea mai gravă, înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. orientată la limita minimă prevăzută de lege.

în cursul procesului penal SC O. SA a avut calitatea de asigurător, dar și pe cea de parte civilă.

Critica formulată privește numai calitatea procesuală de asigurător, dar motivele invocate nu sunt întemeiate.

Prima instanță a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile și a constatat opozabilitatea obligației de despăgubire în raport cu asigurătorul potrivit polițelor de asigurare valabile la data încheierii contractelor de prestări servicii de către societatea administrată de inculpat cu părțile vătămate.

Prima instanță a reținut motivat valabilitatea celor două polițe de asigurare, în contractele de asigurare regăsindu-se și acoperirea prejudiciului pentru neexecutare a contractelor de prestării servicii nu numai pentru insolvabilitate și faliment a asigurătorului.

Răspunderea asigurătorului a fost angajată în baza contractului de asigurare încheiat de societatea administrată de inculpat cu asigurătorul, prima instanță înlăturând motivat susținerile asigurătorului.

Răspunderea asigurătorului în condițiile în care asigurarea era o asigurare facultativă are la bază contractul de asigurare încheiat de asigurat cu asigurătorul, potrivit art. 2 din Legea nr. 136/1995.

între motivele invocate de asigurător nu s-au regăsit aspecte de nelegalitate a hotărârii primei instanțe, astfel că în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. apelurile inculpatului și a asigurătorului au fost respinse ca nefondate, iar apelul formulat prin reprezentant de partea civilă M.E.C., a fost considerat fondat.

Având în vedere perioada în care s-a încheiat contractul de prestări servicii, servicii care erau asigurate potrivit poliței de asigurări, s-a constatat și opozabilitatea creanței părții civile apelante față de același asigurător.

împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs inculpatul P.A. și asiguratorul SC O.V.I.G. SA.

Asiguratorul SC O.V.I.G. SA, a reiterat criticile de la instanța de apel, respectiv că polița de asigurare și-a încetat valabilitatea la data de 4 februarie 2004, urmare a anulării licenței de turism pentru societatea administrată de inculpat, că pentru prejudiciile cauzate de inculpat în perioada 4 februarie 2004 - 6 iulie 2004 aceasta răspunde exclusiv, că răspunderea asigurătorului este angajată numai în caz de insolvabilitate ori faliment a societății de turism, că s-au acordat sume mai mari decât cele plătite de părțile vătămate, că societatea nu este în culpă pentru plata dobânzilor, că asiguratul nu a adus la cunoștință starea de insolvabilitate a societății, că nu poate fi obligat asigurătorul la plata sumelor de bani cu titlu de despăgubiri.

Inculpatul a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. 3859 pct. 18 C. proc. pen. în principal și în susbsidiar pct. 14, arătând că cele două instanțe au săvârșit o gravă eroare de fapt prin condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 și art. 272 din Legea nr. 31/1990, considerând că din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat intenția inculpatului de a induce în eroare părțile vătămate, solicitând în principal achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., și în subsidiar reducerea pedepsei, iar cu privire la infr. prev. de art. 84 din Legea nr. 59/1934, a solicitat aplicarea unei pedepse corespunzătoare.

în subsidiar, a considerat că pedeapsa aplicată este excesivă, raportat la împrejurările concrete, lipsa antecedentelor penale, considerând că se impune reducerea pedepsei aplicată, cu privire la dispoz. art. 84 din din Legea nr. 59/1934 a solicitat aplicarea unor pedepse în cuantumul prev. de lege.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 17 (pentru recurenta SC O.V.I.G. SA) și pct., 18 și 14 (pentru inculpatul P.A.), cât și din oficiu, înalta Curte constată că recursul declarat de către recurenta SC O.V.I.G. SA nu este fondat, iar recursul inculpatului va fi admis numai în parte.

I. Astfel, înalta Curte a reținut că în mod corect instanțele au stabilit răspunderea asigurătorului SC O.V. SA, întrucât la dosarul cauzei au fost depuse doua polițe de asigurare cu valabilitate 05 noiembrie 2003 - 04 noiembrie 2004, respectiv cu valabilitate 06 iulie 2004 - 05 iulie 2005, ambele încheiate cu SC A.T.E. SRL, având ca obiect asigurarea privind rambursarea sumelor achitate de turist și/sau a cheltuielilor de repatriere în cazul insolvabilității sau falimentului agenției de turism. SC O.V. SA este succesoare în drepturi a SC A.R.A.R. SA, care a devenit pe rând SC A.R.O.A.R. SA, SC O. SA, absorbind și SC O.A. SA. Potrivit art. 2 din Ordinul 235/2001 polița de asigurare se încheie pe o durata de un an de la data încheierii, iar suma asigurata va fi de 50.000 DOLARI SUA pentru agențiile touroperatoare și de 10.000 DOLARI SUA pentru agențiile detailiste.

Potrivit clauzelor contractuale obiectul contractelor îl constituia acoperirea de către asigurător a riscului de neplata a debitului pe care îl are asiguratul fata de turiști (beneficiarii asigurării), cauzat de neexecutarea integrala sau parțială a contractelor de comercializare a pachetului de servicii turistice încheiate cu aceștia, în cazul insolvabilității sau falimentului asiguratului.

în ceea ce privește prima polița de asigurare, asigurătorul s-a apărat invocând faptul că aceasta nu a produs efecte juridice, întrucât asiguratul SC A.T.E. SRL nu și-a îndeplinit obligația de plata a primei de asigurare.

Or, potrivit prevederilor contractuale, în acest caz asigurătorul avea dreptul de a suspenda polița de asigurare, însă din nici un înscris depus la dosarul cauzei nu a rezultat că SC O.V. SA a înțeles să exercite acest drept, până la expirarea perioadei de valabilitate a poliției 04 noiembrie 2004. Or în condițiile în care asigurătorul nu a notificat societății asigurate, manifestarea sa de voința, în sensul suspendării/rezilierii contractului de asigurare, acesta și-a produs efectele în condițiile în care partea nu a optat expres pentru exercitarea acțiunii în desființarea contractului. De altfel, dispozițiile art. 17 alin. (1) din Legea 136/1995 republicata invocate de asigurător sunt în aceleași sens: "dacă nu s-a convenit altfel, contractul de asigurare se reziliază în cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de prima, nu sunt plătite în termenul prevăzut în contractul de asigurare", însă rezilierea are caracter jurisdicțional, în lipsa stipulării unui pact comisoriu de ultim grad în convenția părților.

în consecința, instanța a apreciat, în temeiul art. 16 din Legea 136/1995, republicata cu modificări ulterioare, ca fiind valabila polița de asigurare cu valabilitate 05 noiembrie 2003 - 04 noiembrie 2004.

Instanța a reținut că în cauza nu sunt incidente prevederile 20 din Legea 136/1995, republicata cu modificări ulterioare, chiar dacă riscul asigurat a fost produs cu intenție de reprezentantul societății asigurate, întrucât O.G. 107/1999 și Ordinul 235/2001 privind asigurarea turiștilor in cazul insolvabilității sau falimentului agenției de turism sunt norme speciale, derogatorii de la dreptul comun - legea asigurărilor și reasigurărilor în România. Or, în virtutea normelor speciale și în temeiul convenției părților erau excluse de la acordarea despăgubirilor doar:

,,a) daune rezultate din alte cauze decât insolvabilitatea sau falimentului asiguratului;

b) alte sume solicitate de turist în afară celor privind cheltuielile de repatriere și/sau a sumelor achitate de către acesta;

cheltuielile efectuate de turist înainte de începerea derulării contractului de comercializare a pachetului de servicii turistice, care nu sunt incluse în prețul pachetului de servicii turistice (taxa de viza, vaccinări, taxe de aeroport);

sumele achitate de către turist, pe care asiguratul nu este obligat sa le restituie conform contractului de comercializare a pachetului de servicii turistice;

daune generate de forța majoră invocată de asigurat, dovedită cu documente emise de autoritățile publice competente. Prin caz de forță majoră se înțelege împrejurările care au intervenit după încheierea contractului de comercializare a pachetului de servicii turistice, ca urmare a unor evenimente extraordinare, neprevăzute și inevitabile pentru părți;

frauda, rea-intenție sau rea-credința din partea turistului sau a reprezentanților acestuia;

daune rezultate din orice consecința a războiului, invaziei, actelor de agresiune străină (lie ca războiul este declarat sau nu), război civil, rebeliune, revoluție, insurecție, lovitura de stat;

h) daune rezultate din vina turistului."

Fiind prevederi speciale ele se aplica cu prioritate în raport de legea generala, prejudiciul produs cu intenție de membru din conducerea persoanei juridice asigurate, nefiind un temei al excluderii răspunderii asigurătorului.

în consecința, având în vedere că asigurătorul și-a asumat contractual riscul de neplata a debitului pe care îl are asiguratul fata de turiști (beneficiarii asigurării), cauzat de neexccutarea integrala sau parțială a contractelor de comercializare a pachetului de servicii turistice, iar răspunderea de natura convenționala și legala, instanța a constatat opozabilitatea obligației de despăgubire fața de asigurătorul SC O.V. SA astfel: în limita sumei asigurate de 50.000 DOLARI SUA, în baza poliței de asigurare cu valabilitate 05 noiembrie 2003 - 04 noiembrie 2004, exclusiv cu privire la daunele materiale stabilite în favoarea părților civile: C.F.C., Z.R.G., O.C., O.C., T.D., I.A.C., C.G., O.V., B.V., A.R., C.N., A.I., C.S., A.C., G.P.F., N.F. și N.M., P.C., P.V., U.D.Ș., M.M., M.I.C., I.E., V.S.C. și în limita sumei asigurate de 50.000 DOLARI SUA, în baza poliței de asigurare cu valabilitate 06 iulie 2004 - 05 iulie 2005, exclusiv cu privire la daunele materiale stabilite în favoarea părților civile B.F., H.F.D. și H.N., A.M.C., I.C.I., M.F., A.M., B.A., C.E., Ș.I., U.F., C.M., A.O.A., N.C., P.D.V., A.I.I., S.S., S.V., T.D., B.M., B.G.L. și B.I..

II. Cu privire la recursul inculpatului P.A., înalta Curte, îl va considera fondat numai cu privire săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934.

Astfel că, va casa în parte decizia penală recurată și în parte sentința penală nr. 338 din 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Iași numai în ceea ce privește împlinirea termenului de prescripție pentru infracțiunile prev. de art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934.

în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., va înceta procesul penal, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (pedeapsa de 6 luni închisoare) - faptă din 25 august 2004; și de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (pedeapsa de 8 luni închisoare) - fapte din 25 august 2004, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială prev. de art. 122 lit. e) rap. la art. 124 C. pen.

Cu privire la critica vizând nevinovăția inculpatului, înalta Curte, constată că din întreg materialul probator administrat în cauză, vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită, astfel: Activitățile inculpatului P.A. care în perioada februarie 2004 -septembrie 2004, a indus și menținut în eroare un număr de 50 părți vătămate cu prilejul încheierii și executării unor contracte de prestări servicii turistice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), unitatea de rezoluție fiind data de modalitatea similara de operare, succesiunea constanta a actelor materiale, obiectul juridic similar, dar și de menținerea pe tot parcursul săvârșirii infracțiunii a aceleași atitudini subiective, inculpatul acționând cu intenție directă prevăzând și urmărind păgubirea părților vătămate. Atitudinea subiectiva a inculpatului se exteriorizează prin modalitatea de concepere și organizare a activității infracționale (prezentarea către agenții de turism a programului RTW, publicitatea media, păstrarea controlului asupra tuturor contractelor de acest tip), fiind probata și prin declarația martorului O.N.B. care a precizat expres că "deși erau clienți nemulțumiți s-a continuat încheierea contractelor și cu alți clienți pentru că aceasta era decizia șefului, P.A.", precum și, fapta inculpatului care la data de 20 februarie 2004, a vândut, printr-un act olograf (tipizat) un microbuz marca F.T., aparținând din anul 2000 SC T.T. SRL către D.D. contra sumei de 5600 euro întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea 31/1990 republicata.

în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei se reține că deși înșelăciunea în convenții este o forma specială a infracțiunii de înșelăciune, aceasta se grefează pe dispozițiile formei de baza a infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. penal, particularizându-le. în acest sens, înșelăciunea în convenții (art. 215 alin. (3) C. pen.), ca infracțiune împotriva patrimoniului, nu se poate reține decât în măsura în care s-a produs o pagubă materială, condiție impusă tocmai de prevederile art. 215 alin. (1) C. pen.

în consecința, s-au reținut dispozițiile art. 215 alin. (1), (3) C. penal și totodată și incidența prevederilor alin. (2) al aceluiași text, în condițiile în care pentru inducerea și menținerea în eroare a părților vătămate inculpatul a uzitat de instrumente apte de a inspira încredere pârtilor vătămate referitoare la bonitatea și buna credința a sa (instrumentelor de plata, promisiuni scrise privind garantarea, despăgubirea sau/și compensarea prejudiciului, dovezi scrise privind stabilirea datei călătoriei). Având în vedere prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii de 76.000 euro, 6240 DOLARI SUA și 256.334.000 RON, fața de dispozițiile art. 146 C. pen. în cauza s-a considerat că sunt incidente și prevederile art. 215 alin. (5) C. penal.

Inculpatul a indus și menținut în eroare un număr de 50 părți vătămate cu prilejul încheierii și executării unor contracte de prestări servicii turistice și nu a depus nici o diligență pentru onorarea contractelor încheiate.

Cu privire la reindividualizarea judiciară a pedepsei de 12 ani închisoare, înalta Curte, constată că a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ținându-se cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor sâvârșite de inculpat dar și de circumstanțele personale ale acestuia.

Față de gradul extrem de ridicat de pericol social al infracțiunilor comise de inculpat (a indus și menținut în eroare un număr de 50 părți vătămate cu prilejul încheierii și executării unor contracte de prestări servicii turistice), față de modalitățile și împrejurările săvârșirii - așa cum s-a arătat mai sus - față de urmarea produsă, de persoana inculpatului și atitudinea acestuia manifestată pe parcursul procesului, s-a considerat că nu se impune reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante, cu consecința reducerii pedepselor sub limita minimului special.

Având în vedere cele mai sus arătate, față de dispozițiile art. 52 C. pen. s-a apreciat că îndreptarea și reeducarea inculpatului se poate realiza doar prin executarea efectivă a pedepsei, în regim de detenție.

Pedepsele aplicate în cauză reflectă o justă și completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cuantumul acestora fiind de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Față de aceste considerente în baza art. 38515 pct. 2 C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 144 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași. secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa în parte decizia penală recurată și în parte sentința penală nr. 338 din 5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Iași numai în ceea ce privește împlinirea termenului de prescripție pentru infracțiunile prev. de art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934, și:

Rejudecând cauza în aceste limite va descontopi pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, în pedepsele componente de: 12 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.; 1 an închisoare pentru infracțiunii prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990; 6 luni închisoare pentru pentru infracțiunii prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934; 8 luni închisoare pentru infracțiunii prev. de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., va înceta procesul penal, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (faptă din 25 august 2004) și de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (fapte din 25 august 2004), ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială prev. de art. 122 lit. e) rap. la art. 124 C. pen.

în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare.

S e vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de asiguratorul SC O.V.I.G. SA împotriva Deciziei penale nr. 144 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga recurenta asigurator SC O.V.I.G. SA la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei pentru recurentul inculpat, s-a suportat din fondul M.J.L.C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1657/2010. Penal