ICCJ. Decizia nr. 1685/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1685/2010
Dosar nr.1612.1/102/2010
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 176 din 13 decembrie 2010 a Tribunalului Mureş, secţia penală, în baza art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.J., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi (2)1 lit. b) şi c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.J., la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 175, art. 176 lit. d) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 18 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 8 ani pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav.
În temeiul art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) şi a art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul B.J. va executa pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 18 ani închisoare la care se va adăuga pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 8 ani.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive din data de 12 aprilie 2010 până la zi.
Potrivit art. 350 C. pen., a menţinut măsura arestării preventive faţă de inculpat.
În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
A constatat că persoana vătămată C.R. nu s-a constituit parte civile în cauză.
A luat act de faptul că partea civilă S.R. - mama victimei - a renunţat la pretenţiile sale civile.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 1.380 lei, din care suma de 1.000 lei provine din faza de urmărire penală.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 11 aprilie 2010, în jurul orelor 21:00, numita N.I. împreună cu S.I. s-au deplasat la locuinţa numitei C.R. din jud. Mureş, pentru a se uita la televizor.
În jurul orelor 22:00 cei doi vizitatori au intenţionat să plece.
Pentru aceasta, gazda, C.R., a aprins lumina în curte şi a ieşit din casă pentru a-i conduce pe cei doi până la poartă.
Când au ajuns afară din casă, cei trei au auzit zgomote din zona şopronului aflat în curte. Lângă şopron au observat că erau adunate mai multe obiecte.
La rugămintea proprietarei, numitul S.I. s-a dus să vadă ce se întâmplă.
Susnumitul, apropiindu-se de şopron, l-a recunoscut pe inculpatul B.J. şi i-a cerut acestuia să iasă din şopron.
Proprietara casei, C.R., a fugit la nişte vecini să ceară ajutor.
În acest timp, inculpatul B.J. a ieşit din şopron, îndreptându-se spre numitul S.I. Acesta din urmă, la rândul său, s-a deplasat cu spatele, pentru a se îndepărta de inculpat.
Când a ajuns în dreptul scărilor de la intrarea în casă, inculpatul l-a lovit cu cuţitul pe care-l avea asupra sa în zona inimii.
Evenimentul a fost observat în direct de către numita N.I., care pe tot parcursul derulării evenimentelor descrise mai sus, s-a aflat pe prispa casei numitei C.R.
Aceasta l-a observat pe inculpatul B.J. apropiindu-se de S.I., având un cuţit în mână şi spunând: „tu nu o să mă mai chemi pe mine vreodată".
După ce inculpatul a lovit victima cu cuţitul, a luat-o la fugă, părăsind curtea numitei C.R., deplasându-se spre domiciliul său.
Ajungând la podul de peste pârâul Niraj, a aruncat cuţitul în apă.
Ajungând acasă, inculpatul i-a povestit martorei M.E. - mătuşa sa -, faptul că „l-a împuns" pe S.I.
Imediat după ce inculpatul a părăsit curtea locuinţei numitei C.R., în locul respectiv au sosit martorii S.I.N. şi S.A., persoane chemate în ajutor de C.R.
Martora S.I.N. - de profesie asistent medical -, a încercat să-i acorde primul ajutor victimei S.I., însă cu toate eforturile depuse victima a decedat, echipajul de la salvare sosit la faţa locului neavând altceva de făcut decât să constate deces.
Din concluziile provizorii emise de I.M.L. Tg-Mureş rezultă că moartea victimei S.I. a fost violentă, datorându-se stopului cardio-respirator şi hemoragiei interne masive. Leziunea traumatică tanato-generatoare s-a putut produce prin lovire directă cu un instrument tăietor-înţepător de tipul cuţitului, iar între leziuni şi deces există cauzalitate directă necondiţionată.
Din raportul de autopsie medico-legală rezultă că moartea numitului S.I. a fost violentă, iar plaga tăiată-înţepată penetrantă de la nivelul hemitoracelui stâng a lezat pericardul şi cordul victimei (leziune de ventricul drept şi sept inter-ventricular). Traiectul leziunii tanato-generatoare a fost de sus în jos şi de la dreapta spre stânga, cu poziţia verosimilă autor - victimă faţă în faţă.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală de natură psihiatrică, inculpatul prezintă diagnosticul: "tulburare de personalitate de tip antisocial. Abuzuri etilice. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu faptele pentru care este cercetat" (filele 114-115 dos. instanţei).
In cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, descriind modalităţile de comitere a acestora. A arătat că, în ziua respectivă, după ce în prealabil consumase aproximativ o jumătate de litru de ţuică, în jurul orelor 19:00-20:00, s-a hotărât să meargă la locuinţa numitei C.R. pentru a sustrage fier vechi. Ajungând la locuinţa acesteia, a escaladat gardul, după care, prin grădină, s-a deplasat până la şopron. A început să caute fier vechi, pe care l-a scos din şopron şi l-a aşezat în două grămezi în faţa şopronului. Una din bucăţile de fier a dus-o la gard şi a aruncat-o peste acesta. La un moment dat, a observat că s-a aprins lumina în curtea locuinţei, motiv pentru care s-a ascuns în şopron. Din casa numitei C.R. a ieşit aceasta şi numiţii S.I. şi N.I. l-a observat pe C.R. şi S.I. apropiindu-se spre şopronul în care se afla. Numitul S.I. l-a recunoscut şi i-a cerut să iasă afară. S-a supus şi s-a îndreptat spre S.I., iar acesta s-a retras până în apropierea scărilor de la intrarea în casă. în acel moment S.I. l-a lovit, fără să ştie cu ce, şi, fiind băut, a căzut la pământ. Atunci a scos buzunar briceagul, i-a desfăcut lama şi când s-a ridicat de jos l-a lovit o singură dată, mai precis l-a împuns, pe S.I. cu briceagul în zona pieptului, după care a fugit din locul respectiv. Alergând spre casă, când a ajuns la podul peste râul Niraj a aruncat briceagul în apă. Ajuns acasă, i-a povestit mătuşii sale M.E. că „l-a împuns" pe S.I.
Pe baza recunoaşterii inculpatului s-a realizat o reconstituire.
În cursul judecăţii, inculpatul a făcut uz de dreptul la tăcere.
Din coroborarea probelor administrate în cauză prima instanţă a reţinut că vinovăţia inculpatului rezultă fără dubii.
Declaraţia sa de recunoaştere din cursul urmării penale se coroborează cu aspectele reieşite din procesul verbal de cercetare la faţa locului, cu concluziile actului provizoriu de medicină - legală şi ale raportului de autopsie medico-legală şi cu declaraţiile martorilor, în special ale martorei N.I. - martor ocular.
De altfel, declaraţiile acestei martore infirmă varianta expusă de inculpat în cursul urmăririi penale, potrivit căreia l-ar fi lovit pe S.I. ca urmare a faptului că a fost provocat de acesta prin lovire.
Declaraţiile aceleiaşi martore coroborate cu concluziile actelor medico-legale infirmă şi varianta lovirii victimei cu un briceag, arma crimei fiind reprezentată de un obiect tăietor-înţepător cu o lamă cu dimensiuni mai mari decât cele ale unui briceag obişnuit.
Faţă de toate cele menţionate mai sus, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului B.J., care, la data de 11 aprilie 2010, în jurul orelor 21:00, a pătruns în curtea şi locuinţa numitei C.R. din jud. Mureş, fără a avea consimţământul proprietarei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu - prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.; fapta aceluiaşi inculpat care, după ce a pătruns fără drept în curtea locuinţei numitei C.R., în condiţiile menţionate mai sus, a sustras şi a încercat să sustragă din aceasta bunuri, după care, fiind surprins de proprietară şi de numitul S.I., a folosit violenţa pentru a-şi asigura scăparea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie - prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1), lit. b) şi alin. (2)1 lit. b) şi c) C. pen.
Fapta inculpatului B.J., de a aplica victimei S.I., în condiţiile descrise mai sus, o lovitură cu cuţitul în zona pieptului, cu intenţia de a-i suprima viaţa, urmare care s-a şi produs, cu scopul de a săvârşi dar şi de a ascunde o tâlhărie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav - prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 176 lit. d) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, prima instanţă a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că deşi a remarcat comportamentul relativ sincer al inculpatului pe parcursul întregului proces penal, a apreciat că nu poate fi reţinută vreo circumstanţă atenuantă legală sau judiciară, care să aibă drept consecinţă reducerea pedepselor sub minimul lor special. Aceasta deoarece infracţiunile de tâlhărie şi de omor deosebit de grav prezintă pericol social generic deosebit de ridicat, care se reflectă în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că elemente ca vârsta inculpatului, sinceritatea şi lipsa antecedentelor penale pot să conducă doar la orientarea pedepselor spre minimul lor special, dar nu justifică reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare.
B. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei, solicitând reducerea acestuia ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), b) c) şi art. 76 alin. (2) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 16/A din 4 februarie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale susmenţionate, menţinându-se starea de arest a acestuia.
C. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, inculpatul B.J. a declarat recurs, aducând critici prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Prin intermediul apărătorului din oficiu, inculpatul a solicitat admiterea recursului şi reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reţinerii circumstanţelor personale - acesta fiind tânăr, a dat dovadă de sinceritate pe parcursul procesului penal, nu este cunoscut cu antecedente penale, iar la momentul săvârşirii faptei se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o reprezentare necorespunzătoare asupra faptei sale, întrucât nu a dorit decât să sustragă nişte bunuri.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Înalta Curte apreciază că în cauză nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante prev. art. 74 alin. (1) lit. a), b) c) şi art. 76 alin. (2) C. pen., aşa cum a solicitat inculpatul, întrucât, pe de o parte, lipsa antecedentelor penală invocată de inculpat nu echivalează cu o conduită bună înainte de săvârşirea faptei -, iar pe de altă parte, atitudinea de recunoaştere a faptei nu atrage automat reţinerea circumstanţei atenuante prev. art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., ci poate fi avută în vedere la dozarea pedepsei, aşa cum este cazul în speţă, pedeapsa fiind orientată spre minimul social prevăzut de lege (15 ani). Nu în ultimul rând, nu se poate reţine nici stăruinţa depusă de infractor pentru a repara paguba pricinuită - art. 74 alin. (1) lit. b), atâta vreme cât singura persoană vătămată constituită parte civilă a renunţat la pretenţiile civile în cursul cercetării judecătoreşti; totodată, inculpatul nu a relevat alte împrejurări care să capete valenţe ca şi circumstanţe atenuante.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârşite de inculpat dar şi de circumstanţele personale ale acestuia. Prin raportare la condiţiile generale de individualizare a răspunderii penale reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată, de 18 ani închisoare, a fost just dimensionată şi este aptă să răspundă scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
În raport de cele arătate, Înalta Curte apreciază critica formulată de inculpatul privind greşita individualizare a pedepselor, ca neîntemeiată, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedeapsa privativă de libertate, în cuantum de 18 ani închisoare, asigură realizarea funcţiilor educativă şi de exemplaritate cerute de lege.
Ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.J. împotriva deciziei penale nr. 16/A din 04 februarie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Conform dispoziţiilor art. 385/16 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi, iar în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul - inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.J. împotriva deciziei penale nr. 16/A din 04 februarie 2011 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 aprilie 2010 la zi.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1675/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1689/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
