ICCJ. Decizia nr. 1689/2010. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1689/2010
Dosar nr. 1768/30/2010
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 415/PI din 17 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 1768/30/2010, în temeiul art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., inculpatul C.B.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
In temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a 2-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale
In temeiul art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionata a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
In baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a suspendat si executare pedepsei accesorii.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm C. civ., inculpatul a fost obligat să achite in favoarea părţii civile B.R.L. suma de 1600 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 25 000 lei cu titlu de daune morale, în rest, au fost respinse pretenţiile părţii civile B.R.L.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 313 din Legea 94/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii, inculpatul a fost obligat să achite in favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă suma de 3435,83 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2140/P/2009 din data de 04 martie 2010, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 15 martie 2010 sub număr unic de dosar 1768/30/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.B.V. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau violenţe cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Prin actul de sesizare, s-a reţinut că în data de 10 august 2010 inculpatul se afla la domiciliul său, îndeletnicindu-se cu treburi gospodăreşti în curtea casei, unde se mai afla şi mama sa, C.B.V.
La un moment dat, la locuinţa acestora a venit unchiul inculpatului, numitul N.M., fratele mamei inculpatului. între cei doi s-a iscat un scandal care a degenerat în manifestări agresive. Inculpatul a intervenit între numitul N.M. şi mama sa, numita C.B.V., spre a-i sări mamei sale în ajutor. Inculpatul l-a lovit pe numitul N. în zona feţei, cu pumnul, iar acesta a căzut şi s-a lovit la cap, rămânând inconştient la pământ.
Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, iar la data de 16 august 2009 a decedat.
Din raportul medico-legal a reieşit faptul că moartea numitului N.M. s-a datorat hemoragiei leptomeningee şi hematomului intraparenchimos localizat în teritoriul nucleilor bazali stângi, secundar rupturii unui anevrism de arteră cerebrală, ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral acut minor. Medicii legişti au apreciat că traumatismul cranio-cerebral a avut un rol de factor declanşator al fenomenului tanatogenerator, pe un fond patologic preexistent.
S-a mai arătat că victima a prezentat şi leziuni de violenţă, ce puteau data tot din 10 august 2009, care puteau fi rezultatul lovirii cu sau/şi de corpuri/planuri dure. Totodată, victima a prezentat şi un hematom la emisfera stângă a craniului, dar şi un traumatism cranio-facial minor, cu plăgi excoriate mentoniră labială superioară, piramida nazală şi echimozări la pleoapele ambilor ochi.
În drept, s-a considerat că fapta inculpatului, aşa cum a fost prezentată mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., cu aplicarea circumstanţei atenuante legale prev de art. 73 lit. b) C. pen., în condiţiile în care inculpatul a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice emoţii generate de atitudinea victimei faţă de mama sa.
În declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, însă a susţinut că pe fondul unor dispute vechi legate de un drept la moştenire, victima a manifestat un comportament agresiv faţă de mama sa şi faţă de el însuşi şi din acest motiv l-a lovit. A mai arătat că, în ziua incidentului victima a venit la locuinţa lor, în condiţiile în care era în stare de ebrietate, lucru care nu era benefic pentru sănătatea acestuia. în ce priveşte modalitatea in care a aplicat loviturile, inculpatul a relatat că iniţial victima a încercat să o lovească pe mama sa, context în care el a intervenit intre ei. în aceste condiţii victima l-a prins cu mâna de piept, dar reuşind să se desprindă, l-a lovit la rândul său, astfel încât a căzut cu capul de beton.
Starea de fapt a rezultat atât din probele ştiinţifice, cât şi din declaraţia inculpatului C.B.V., a martorilor C.B.V., T.R., F.E., probe administrate in cursul cercetării judecătoreşti şi în cursul urmăririi penale, dar şi din declaraţia părţii civile B.R.L., fiica părţii vătămate, care prin depoziţia dată în cursul urmăririi penale a confirmat existenta unei stări conflictuale intre cele două familii şi prezenţa tatălui său la locuinţa inculpatului.
In ce priveşte existenţa infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., instanţa de fond a reţinut că materialul probator a demonstrat aplicarea de către inculpat a unor lovituri in zona feţei victimei care, deşi prin ele însele nu erau de natură să conducă la moartea victimei, au condus la acest rezultat indirect, în condiţiile în care victima s-a dezechilibrat in urma loviturilor, lovindu-se cu capul de beton.
În ce priveşte reţinerea circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b), prima instanţă şi-a însuşit propunerea acuzării şi a găsit că este demonstrat în cauză faptul că, la momentul producerii incidentului, inculpatul se afla sub influenţa unei stări de tulburare legat de atitudinea provocatoare a victimei, care venise în curtea imobilului său în condiţiile în care se afla în stare de ebrietate şi a început să o agreseze pe mama sa. Din depoziţia inculpatului, din depoziţia mamei sale, a martorei T. şi parţial a părţii civile B.R. a rezultat faptul că victima purta resentimente faţă de familia inculpatului şi în repetate rânduri, anterior incidentului, i-a adresat injurii, în condiţiile în care se considera îndreptăţit să beneficieze de bunuri ale familiei inculpatului in calitatea de moştenitor.
Instanţa a avut in vedere la individualizarea pedepsei criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar faţă de reţinerea circumstanţei atenuante descrisă mai sus, s-a impus reducerea pedepsei in conformitate cu prevederile art. 76 lit. b) C. pen.
Instanţa fondului a considerat, faţă de aspectele relatate cu prilejul individualizării pedepsei, că în ceea ce priveşte persoana inculpatului , scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen.
In ce priveşte soluţionarea acţiunii civile, s-a constatat ca partea civilă B.R.L., fiica părţii vătămate, s-a constituit parte civilă cu suma de 100 000 lei, compusă din 10 000 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu victima pe perioada celor 6 zile cât a fost internat in spital, cheltuieli de înmormântare şi pomeni, iar suma de 90 000 lei daune morale faţă de pierderea tatălui său.
In dovedirea acestor despăgubiri, partea civilă a propus audierea a doi martori, respectiv O.M. şi M.T., precum şi următoarele înscrisuri: chitanţa nr. 00136 din 18 august 2009 şi factura fiscală în sumă de 1840 lei, reprezentând costul sicriului şi alte obiecte necesare pt înmormântare, factura şi chitanţa 1554 din 25 septembrie 2009 în suma de 792 ,04 lei reprezentând costul înmormântării.
Martora O.M., persoană care a supravegheat pe victimă în spital, a relatat în declaraţia de la fila 42 că partea civilă în această perioadă a fost nevoită să cumpere medicamente necesare pentru tatăl său şi că martora, personal, a cumpărat medicamente în valoarea de 500 lei.
De asemenea, martorii au relatat că partea civilă a suportat cheltuielile legate de înmormântare şi pomeni, însă nu au fost in măsură să indice cuantumul acestora.
De asemenea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara s-a constituit parte civilă cu suma de 3435,83 lei, sumă reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru victimă.
In ce priveşte existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, s-a reţinut au fost dovedite cu prilejul soluţionării laturii penale a cauzei existenţa acţiunii ilicite a inculpatului şi împrejurările concrete de săvârşirea a infracţiunii. De asemenea, s-a reţinut existenţa unui act provocator din partea victimei, aspect avut în vedere cu prilejul distribuirii despăgubirilor civile.
Referitor la daunele materiale, s-a reţinut că partea civilă avea obligaţia de a demonstra întinderea acestora, în condiţiile în care prejudiciul material, ca element esenţial al răspunderii civile, nu poate fi prezumat, ci trebuie să fie cert.
Astfel, s-a constatat că din totalul pretenţiilor materiale solicitate, partea civilă a dovedit efectuarea următoarelor cheltuieli: suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli pentru medicamente şi alte produse achiziţionate în perioada spitalizării victimei şi suma de 2632 lei, care reiese din facturile depuse şi reprezintă costurile înmormântării. Deşi partea civilă arată că a efectuat şi alte cheltuieli legate de înmormântare, respectiv cu alimente necesare pomenilor, nu a fost în măsură să le probeze.
Pentru aceste considerente instanţa a admis in parte acţiunea civilă formulată ce aceasta şi a considerat că este dovedită suma de 3132 lei din totalul de 10 000 solicitată de partea civilă, dispunând obligarea inculpatului la plata cotei de ½ din această sumă, in condiţiile în care s-a reţinut in favoarea inculpatului existenţa unei provocări din partea victimei.
In ce priveşte daunele morale, din totalul sumei de 90 000 lei instanţa de fond a apreciat echitabilă suma de 50 000 lei, faţă de vârsta părţii civile, care in prezent este căsătorită şi, deşi este afectată de pierderea tatălui, nu mai depinde din punct de vederea material şi moral de sprijinul acordat de acesta. Din această sumă, instanţa a dispus obligarea inculpatului la suma de 25 000 lei, raportat reţinerea in favoarea sa a scuzei provocării.
Totodată, s-a reţinut că inculpatul a generat prin fapta sa şi un prejudiciu material indirect care constă în contravaloarea tratamentului medical de care a beneficiat victima pe perioadele în care a fost internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, întinderea acestui prejudiciu fiind de 3435,83 lei, aşa cum rezulta din deconturile de cheltuieli depuse la dosar.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, inculpatul şi partea civilă.
În apelul parchetului s-a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate, înlăturarea beneficiului suspendării condiţionate şi, pe cale de consecinţă, executarea pedepsei în regim de detenţie, apreciindu-se că instanţa de fond nu a dat relevanţa cuvenită împrejurărilor care conferă faptei un pericol social crescut.
Prin Decizia penală nr. 190 A din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, inculpatul C.B.V. şi partea civilă B.R.L., împotriva sentinţei penale nr. 415/PI din 17 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 1768/30/2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpatul şi partea civilă la plata sumei de 300 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat în apel, celelalte cheltuieli judiciare rămânând în sarcina statului.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate din prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică, în deplină concordanţă cu starea de fapt şi ansamblul probator administrat în cauză.
S-a reţinut că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale relativ la starea de fapt, inculpatul făcându-se vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., în condiţiile în care acesta a aplicat victimei o lovitură în zona feţei victimei, care deşi prin ea însăşi nu era de natură să producă rezultatul produs, trebuia să trezească în conştiinţa inculpatului posibilitatea producerii acelui rezultat. S-a apreciat, de asemenea, că în mod corect s-a reţinut art. 73 lit. b) C. pen., în condiţiile în care probele administrate în cauză au evidenţiat conflictul vechi existent între părţi şi acţiunea de provocare a victimei.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, s-a reţinut că aceasta nu se face în mod arbitrar de către instanţa de judecată, ci ţinând cont de normele prevăzute în Codul penal, care stabileşte anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre acestea enumerându-se şi personalitatea inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Pe de altă parte, având în vedere circumstanţele în care a fost comisă fapta, s-a apreciat că inculpatul dovedeşte un comportament ce permite presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei este suficientă pentru a se realiza reeducarea sa şi prevenirea comiterii de noi infracţiuni.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel a reţinut că suma de 3132 lei daune materiale şi 25.000 lei daune morale acordată de instanţa de fond este în măsură să acopere prejudiciul material şi moral suferit de partea vătămată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă B.R.L., aceasta din urmă neindicând motivele ce stau la baza recursului promovat.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că aceasta nu este de natură să-şi atingă scopul nici sub aspectul cuantumului, nici al modalităţii de executare.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul intimatului inculpat C.B.V. şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critica formulată de Parchet nu este întemeiată, Înalta Curte apreciind în cauză s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice a cestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat, care nu are antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta, a avut o atitudine sinceră şi cooperantă, este o persoană tânără, iar la momentul comiterii faptei se afla sub o puternică stare de tulburare provocată de victimă.
Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al acesteia, consfinţit prin disp. art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
În ceea ce priveşte recursul părţii civile, se apreciază că şi acesta este neîntemeiat, având în vedere că sumele acordate cu titlu de despăgubiri materiale şi, respectiv, daune morale sunt îndestulătoare, fiind de natură să conducă la acoperirea prejudiciului produs prin fapta inculpatului.
Se reţine că în prezenta cauză s-a stabilit o relaţie de proporţionalitate între cuantumul despăgubirilor acordate şi fapta ilicită a inculpatului, având în vedere şi reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. în favoarea acestuia. Cât priveşte suma de bani acordată cu titlu de daune morale, în mod corect instanţa de apel a constatat că aceasta este în măsură să reprezinte o echivalenţă a suferinţelor produse, luând în considerare şi starea conflictuală preexistentă în sânul familiei.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de partea civilă B.R.L. împotriva deciziei penale nr. 190 A din 09 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe inculpatul C.B.V. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.B.V. se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1685/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 1696/2010. Penal. Plângere împotriva... → Vezi şi alte speţe de drept penal:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1689/2010. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
