ICCJ. Decizia nr. 1672/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1672/2010
Dosar nr. 1001/46/2010
Şedinţa publică din 26 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 19 iulie 2010, conform art. 278/1 C. proc. pen., petiţionara R.G.C. a solicitat desfiinţarea ordonanţei nr. 336/P/2009 şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi, pentru infracţiunile reclamate, întrucât, în opinia sa, aceştia sunt vinovaţi de încălcarea dreptului de proprietate şi de moştenire şi de furt între rude. în continuare, a mai solicitat petenta:
- să fie instituită măsura asiguratorie asupra unui apartament în Piteşti, cu adresa indicată în plângere, precum şi asupra unui teren din aceeaşi locaţie;
- repunerea pe rol a tuturor dosarelor legate de succesiunea numitei I.F.;
- extinderea cercetării şi asupra a doi registratori de la O.C.P.I. Piteşti;
- efectuarea unei anchete de către C.S.M., dat fiind faptul că, în cauză, sunt implicate persoane care au calitatea de notar, judecător, procuror, experţi, avocaţi, executor judecătoresc şi registrator de la O.C.P.I., care, prin abuz de funcţie au favorizat părţile adverse.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin sentinţa penală nr. 119 F din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, a dispus, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petenta R.G.C., domiciliată în Piteşti, judeţul Argeş, împotriva ordonanţei nr. 336/P/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, la data de 04 martie 2010 şi, pe cale de consecinţă a menţinut rezoluţia atacată. în baza art. 192 C. proc. pen., a obligat petenta la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În analizarea temeiniciei plângerii, trebuie reţinut ca situaţie premisă, faptul că prin ordonanţa nr. 336/P/2009 din 4 martie 2010, sa dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de D.M., cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248/1 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 264 C. pen., art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) şi art. 261/1 C. pen., întrucât faptele nu există. De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc N.A.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni. Aceeaşi ordonanţă conţine şi dispoziţii referitoare la disjungerea cauzei privind numiţii T.A., B.E., I.L., şi conexarea acesteia la dosarul nr. 423/P/2008. Disjungerea şi declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 260 alin. (1) şi (4) C. pen., s-a dispus şi faţă de expertul judiciar I.A.L.
Plângerea formulată de petiţionară împotriva soluţiei de mai sus a fost respinsă prin rezoluţia nr. 245/II/2/2010 din 16 iunie 2010, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a apreciat-o ca fiind neîntemeiată. în susţinerea acestei opinii, procurorul general a relevat faptul că aspectele reclamate de petiţionară, în calitate de persoană vătămată, cu privire la intimata M.D., vizează legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti, şi nu justifica tragerea la răspundere penală a magistratului în cauză. Cât despre intimatul N.A.G., soluţia adoptată prin rezoluţie se întemeiază pe ideea că în executarea unor titluri investite cu această formulă de către instanţele competente, executorul judecătoresc nu a urmărit vătămarea în vreun mod a drepturilor şi intereselor legitime ale petiţionarei. Celelalte argumente referitoare la expertul judiciar A.I.L., reţinute în rezoluţie nu vor mai fi expuse, pentru că în plângerea de faţă, se analizează numai legalitatea şi temeinicia soluţiilor referitoare la neînceperea ori scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorului, nu şi legalitatea şi temeinicia dispoziţiilor referitoare la disjungerea cauzei.
Nemulţumită de modul de soluţionare a plângerii de către procurorul general, petiţionara a formulat plângere împotriva rezoluţiei, aşa cum am menţionat în preambulul prezentelor considerente, la instanţa competentă.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, în acord cu opinia procurorului ce a adoptat soluţia de neîncepere a urmăririi penale, a apreciat că faptele imputate intimatei M.D., judecător la Judecătoria Piteşti, nu există în materialitatea lor. Magistratul în cauză, judecător la Judecătoria Piteşti, a pronunţat sentinţa civilă nr.6534 din 3 noiembrie 2008, în dosarul nr. 6399/280/2006. Printre dispoziţiile sentinţei civile se numără şi cea referitoare la admiterea în parte a cererii principale formulată de reclamantele I.F. şi H.F.C., în contradictoriu cu pârâta reclamantă R.G.C. căreia i-a fost admisă, în parte, şi cererea reconvenţională, dispunându-se ieşirea din indiviziune a părţilor, prin omologarea variantei unice a expertizei întocmite.
Apelurile părţilor, declarate în cauză, au fost soluţionate prin Decizia civilă nr. 96 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, desfiinţându-se încheierea de admitere în principiu din data de 21 ianuarie 2008 şi sentinţa atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la instanţa de fond.
Recursul declarat de petentă împotriva acestei decizii a fost înregistrat la Curtea de Apel Piteşti care, prin încheierea nr. 8 din 4 februarie 2010, a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ.
Prezentând acest istoric al cauzei civile, instanţa de fond a constatat că petenta este nemulţumită de soluţia adoptată de către instanţa de judecată, însă reaminteşte faptul că obiectul plângerii penale nu-1 poate constitui o hotărâre judecătorească, pentru că aceasta este rezultatul propriilor convingeri ale judecătorului, întemeiată pe probatoriul administrat în cauză. Judecătorului nu-i poate fi imputată interpretarea cu bună-credinţă, chiar şi eronată, a legii pentru că, în caz contrar, plângerea penală s-ar transforma într-o cale de atac neprevăzută de lege. Legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti poate fi criticată numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, iar în ipoteza casării ori desfiinţării soluţiei într-o cale de atac, aceasta nu-i este imputabilă judecătorului care a pronunţat-o. Aşadar, chiar şi interpretarea eronată dată probatoriului administrat în cauză de către judecătorul de bună-credinţă, nu atrage asupra sa răspunderea penală.
Atâta timp cât, în cauză, nu s-a dovedit contrariul, în opinia curţii de apel faptele imputate, prevăzute de art. 246, art. 248/1, art. 288, art. 289, art. 264, art. 260, art. 261/1 C. pen., nu au corespondent în actele şi lucrările dosarului şi, prin urmare, acestea nu există în materialitatea lor. Faptul că soluţia pronunţată de Tribunalul Argeş, prin Decizia amintită mai sus, nu coincide cu cea afişată pe portalul instanţei, nu-i este imputabil judecătorului, pentru că informaţiile conţinute pe site au un caracter pur informativ. Sub acest aspect, relevantă este numai comunicarea soluţiei adoptate părţilor şi, prin urmare, şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 C. pen., aplicarea dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., este corectă.
În ceea ce priveşte infracţiunea pretins a fi fost săvârşită de executorul judecătoresc N.A.G., care a efectuat acte de executare silită împotriva petiţionarei, în calitate de debitoare în dosarele nr. 249/2007, 108/2008 şi 93/2009, curtea de apel a apreciat ca fiind legală şi temeinică soluţia adoptată de procuror, în sensul aplicării pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) a dispoziţiilor prevăzute de art. 10 lit. d) C. proc. pen. În acest sens, curtea de apel a observat că hotărârile judecătoreşti au fost învestite cu formulă executorie de către instanţele competente, ele devenind titluri executorii, astfel că actele de executare silită din cele 3 dosare, care au avut ca obiect recuperarea de către creditori a unor sume de bani reprezentând cheltuieli de judecată şi de executare datorate de către petentă, nu depăşesc cadrul legal al punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti.
În final, s-a menţionat că celelalte motive ale plângerii, respectiv cele de la pct. 2-6, nu vor fi analizate în procedura prevăzută de art. 278/ 1 C. proc. pen. pentru că exced cadrului procesual fixat de aceste dispoziţii legale.
Împotriva sentinţei, petenta a declarat prezentul recurs.
Motivele de recurs au fost menţionate în cererea de recurs (fil.2), precum şi în memoriul depus la dosar (fil. 11-14).
În motivele de recurs, pe de o parte, sunt reiterate acuzaţiile aduse intimaţilor, iar pe de altă parte, în mod inadecvat în raport cu obiectul acestei cauze, se face trimitere şi la unele cazuri de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 10, 17, 18, 19 C. proc. pen., criticile recurentei fiind admisibile numai în cazul pronunţării unei hotărâri pe fondul cauzei, după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, ipoteză neregăsită în prezenta cauză penală în care, dimpotrivă, a fost adoptată o soluţie de netrimitere în judecată.
Înalta Curte mai constată, din simpla examinare a actelor şi lucrărilor dosarului, că sunt vădit neîntemeiate motivele de recurs încadrate juridic în cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 1 şi 3 C. proc. pen., fiind respectate cerinţele legii în materia competenţei şi compunerii instanţei de judecată.
Neîntemeiat este şi motivul de recurs încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 9 C. proc. pen. Sentinţa atacată este amplu motivată în fapt şi în drept, astfel cum s-a arătat anterior, motivarea sentinţei nu contrazice dispozitivul acesteia; de asemenea, dispozitivul sentinţei este clar exprimat „respinge ca nefondată plângerea formulată ...şi menţine rezoluţia atacată".
Celelalte critici şi soluţii solicitate de recurenta petentă sunt, de asemenea, vădit neîntemeiate ori neprevăzute de lege („hotărârea ...îndeplineşte condiţiile de nulitate absolută...", „...nu respectă nici normele Convenţiei Europene referitoare la drepturile de proprietate ...", „trimiterea cauzei la o instanţă imparţială...pentru rejudecarea cauzei").
Nemulţumirea recurentei petente cu privire la aspectele de drept civil (drept succesoral, drept execuţional, drept notarial) ori cu privire la litigiile civile în care este implicată, nu pot forma obiect de examinare al instanţei penale prin procedura prevăzută de art. 278/ 1 C. proc. pen.
Examinând cauza din oficiu, potrivit art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte nu a constatat alte motive care să impună reformarea sentinţei atacate ori desfiinţarea ordonanţei/rezoluţiei atacate.
În consecinţă, conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta R.G.C. împotriva sentinţei penale nr. 119/F din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1670/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1673/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
