ICCJ. Decizia nr. 3751/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3751/2010
Dosar nr. 8490/1/2010
Şedinţa publică din 25 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin încheierea de şedinţă de la 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 38737/3/2010 (2626/2010), s-a dispus, printre altele, în conformitate cu prevederile art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest a apelantului intimat inculpat A.G., trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii în stare de recidivă postexecutorie a infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea iniţială justifică în continuare privarea de libertate, având în vedere natura, gravitatea şi modalitatea de săvârşire a faptei reţinute în sarcina sa.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.G., criticând dispoziţia instanţei de apel sub aspectul greşitei aprecieri privind necesitatea menţinerii sale în arest preventiv.
A fost menţionată în acest sens comportarea sinceră a inculpatului în faţa organelor judiciare, constând în autodenunţarea sa, precum şi situaţia personală a inculpatului care are în întreţinere un copil minor.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din actele dosarului se reţine că recurentul inculpat este acuzat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 21/22 mai 2010, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a înjunghiat partea vătămată G.V.P. în abdomen, producându-i leziuni care au pus în pericol viaţa victimei şi au necesitat 25 - 30 zile de îngrijiri medicale.
Arestarea preventivă a fost dispusă pe temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea existenţei unor indicii serioase în sensul vinovăţiei persoanei în cauză şi a necesităţii protejării ordinii publice de sentimentul de insecuritate generat de lăsarea în libertate a unui inculpat acuzat de săvârşirea unei tentative de omor.
Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv menţinută faţă de inculpat, inclusiv subsecvent condamnării în primă instanţă pronunţată de Tribunalul Bucureşti, cât şi în cadrul procedurii din apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de faţă.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că acestea se menţin şi justifică în continuare privarea de libertate, aşa cum în mod întemeiat a apreciat şi instanţa de apel.
Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social, având în vedere circumstanţele săvârşirii faptei - pe fondul consumului de alcool, modalitatea de comitere - prin aplicarea de lovituri repetate cu un cuţit, şi consecinţa produsă - leziuni ce au pus în primejdie viaţa victimei, în actul de inculpare reţinându-se că inculpatul ar fi acţionat împotriva victimei, fără ca aceasta din urmă să fi avut o atitudine provocatorie faţă de inculpat.
Natura şi gravitatea deosebită a infracţiunii de care inculpatul este acuzat şi împrejurările concrete în care se reţine că acesta a acţionat demonstrează o periculozitate socială sporită şi justifică în continuare concluzia că prin lăsarea sa în libertate se pune în pericol siguranţa publică, având în vedere potenţialul risc de repetare a infracţiunii în contextul în care faptele de violenţă înregistrează o amploare crescută, fiind intens mediatizate cazuri similare în care au fost implicate, de obicei, persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice.
Un argument în plus în acest sens este perseverenţa infracţională a inculpatului în săvârşirea unor infracţiuni de violenţă, fapta fiind săvârşită în stare de recidivă postexecutorie atrasă de condamnare şi executarea unei pedepse aplicate tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de acelaşi fel.
În consecinţă, reţinând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situaţiei iniţial reţinute pentru a repune în discuţie temeiurile care au determinat arestarea iniţială, temeiuri care se menţin şi în prezent pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen. menţinând starea de arest a inculpatului, circumstanţele invocate în favoare nefiind decisive în analiza ce priveşte valabilitatea continuării prevenţiei.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat A.G. şi va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G. împotriva încheierii din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 38737/3/2010 (2626/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 1877/2010. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 1886/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
