ICCJ. Decizia nr. 3760/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3760/2010
Dosar nr. 5059/63/2009
Şedinţa publică din 26 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 10 din 25 februarie 2010, Tribunalul Dolj, în baza art. 197 alin. (1), (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.S. - fiul lui M. şi Ş., născut în Craiova, jud. Dolj, cu domiciliul în com. Pleşoi, jud. Dolj, cetăţean român, studii 10 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, taximetrist, deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), d) şi e) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a dedus prevenţia de la 29 martie 2009 la zi şi s-a menţinut starea de arest.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată C.A. prin reprezentant legal S.M. şi a fost obligat inculpatul la 10.000 RON daune morale către partea vătămată C.A. şi 100 RON despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În după-amiaza zilei de 28 martie 2009, partea vătămată C.A., în vârstă de 12 ani din com. Pleşcoi, jud. Dolj, a plecat de acasă pentru a-şi vizita o rudă din acelaşi sat.
La întoarcere, a fost ajunsă pe drum de inculpatul M.S. care conducea un taxi, care i-a propus să continue drumul împreună cu autoturismul.
Refuzul minorei la determinat pe inculpat să recurgă la violenţe, urcând-o cu forţa în maşină, unde a violat-o, profitând de faptul că zona era pustie.
Minora şi-a anunţat părinţii şi a fost transportată în stare de şoc la spital.
Actul medico-legal confirmă deflorarea recentă şi leziunile de violenţă care au necesitat 1 - 2 zile îngrijiri medicale.
Inculpatul a recunoscut că a întreţinut raport sexual cu partea vătămată minoră dar susţine că ar fi făcut-o cu acordul acesteia.
În autoturism a rămas şi telefonul mobil al minorei, când acesta a încercat să apeleze părinţii, dar inculpatul i-a smuls telefonul tocmai pentru a nu-i da această posibilitate.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite prin proces-verbal de sesizare, proces-verbal de cercetare a locului faptei, planşe foto, proces-verbal de conducere în teren, declaraţii martori, raport de constatare medico-legală, declaraţii inculpat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul M.S.
În apelul parchetului a fost criticată hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul laturii penale în ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea de tâlhărie şi sub aspectul laturii civile în sensul că în mod nelegal nu a fost conceptat în cauză în calitate de parte civilă Spitalul de Urgenţă Craiova, există discordanţă între dispozitiv şi considerente privitor la despăgubirile civile acordate părţii vătămate şi au fost acordate despăgubiri aferente cheltuielilor de spitalizare către partea civilă Spitalul municipal Filantropia, în condiţiile în care acestea nu au fost solicitate.
S-a susţinut, în esenţă că probele administrate (respectiv declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorului B.D.), confirmă vinovăţia inculpatului privind infracţiunea de tâlhărie, soluţia de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., fiind greşită.
Totodată, s-a susţinut că latura civilă a fost greşit soluţionată prin faptul că nu a fost introdus în cauză Spitalul de Urgenţă Craiova şi nu au fost acordate cheltuielile de spitalizare.
În ce priveşte celelalte motive de apel, cu ocazia dezbaterilor la instanţa de apel, în şedinţa publică din 8 iulie 2010, procurorul de şedinţă a arătat că nu mai susţine motivele de apel referitoare la acordarea dobânzii legale aferente cheltuielilor de spitalizare către partea civilă Spitalul Filantropia şi nici motivul de apel referitor la greşita soluţionare a laturii civile pe motiv că există neconcordanţe între minută şi considerente referitoare la despăgubirile civile acordate părţii vătămate.
În apelul formulat de inculpat a fost criticată hotărârea apelată sub aspectul încadrării juridice a faptei, arătând că în mod eronat s-a reţinut că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., deşi încadrarea juridică justă era aceea de raport sexual cu minoră, prev. de art. 198 alin. (1) şi (4) C. pen. întrucât probele administrate nu confirmă că partea vătămată a fost obligată să întreţină raport sexual cu inculpatul.
S-a mai arătat că din raportul de constatare medico-legal aflat la dosar nu rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni specifice unui act sexual prin constrângere, ci numai leziuni de violenţă ce au necesitat 1 - 2 zile îngrijiri medicale şi alte probe nu confirmă că partea vătămată a fost constrânsă la raport sexual.
Totodată, inculpatul a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, arătând că scopul pedepsei se poate realiza prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, iar ca modalitate de executare suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Prin Decizia penală nr. 162 din 8 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul parchetului a fost desfiinţată în parte pe latură civilă sentinţa şi a obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic judeţean de Urgenţe Craiova la plata sumei de 119,04 RON, despăgubiri civile, reactualizată în funcţie de indicele de devalorizare a leului la data executării debitului.
A respins apelul inculpatului şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova cât şi inculpatul M.S.
În motivele scrise, parchetul a solicitat admiterea recursului, invocând greşita achitare a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) C. pen. Al doilea motiv de recurs îl reprezintă tot un aspect de nelegalitate şi anume omiterea instanţelor de a interzice şi exerciţiul dreptului prev. de art. 64 lit. b) C. pen., în afara celor deja dispuse prev. de art. 64 lit. a), d) şi e) C. pen.
Pe de altă parte, pedeapsa accesorie aplicată inculpatului este nelegală deoarece prev. art. 71 au fost raportate numai la disp. art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (fără disp. art. 64 lit. d) şi e) C. pen.).
În şedinţa publică din 26 octombrie 2010, reprezentantul parchetului a susţinut numai cel de-al doilea motiv de recurs.
Inculpatul, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicită admiterea recursului şi reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii acesteia.
Recursul parchetului este fondat şi va fi admis ca atare, iar recursul inculpatului este neîntemeiat, urmând a fi respins.
Într-adevăr, instanţele au aplicat pe timp de 3 ani ca pedeapsă complementară interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), d) şi e) C. pen., omiţând să interzică şi exerciţiul dreptului prev. de art. 64 lit. b) C. pen.
În privinţa pedepsei accesorii prev. de art. 71 C. pen., instanţele au interzis dreptul prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., ceea ce ar presupune exercitarea dreptului de vot pe durata executării pedepsei, iar după această inexistenţă acestui drept ca efect al aplicării pedepsei complementare, fiindu-i interzise ambele drepturi prev. de art. 64 lit. a) C. pen.
Pedeapsa accesorie este nelegală, întrucât prev. art. 71 C. pen. au fost raportate numai la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., omiţându-se aplicarea art. 64 lit. d) şi e C. pen.
De aceea considerând motivul de recurs legal şi temeinic, Înalta Curte va casa ambele hotărâri şi va face aplicarea disp. art. 65 C. pen., interzicând inculpatului pe o perioadă de 3 ani, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) şi e) C. pen.
De asemenea, va face aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) şi e) C. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Motivul de recurs invocat de inculpat în sensul reducerii pedepsei aplicate este nefondat. Instanţa de fond a stabilit, iar cea de apel a confirmat o pedeapsă just individualizată, în raport de elementele prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Înalta Curte constată că s-a făcut o judicioasă evaluare a summum-ului de criterii prevăzute în textul mai sus-citat, ţinându-se cont de modalitatea de săvârşirea faptei, (asupra unei minore în vârstă de 12 ani, lipsită de apărare) de raporturile existente între inculpat şi familia victimei, de atitudinea procesuală a inculpatului care a susţinut existenţa consimţământului minorei, dar pe de altă parte şi de atitudinea anterioară a acestuia, lipsa antecedentelor penale, care au determinat aplicarea unei pedepse fixate la minimul special, astfel că reducerea acesteia nu se mai impune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 162 din 8 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul M.S.
Casează decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 10 din 25 februarie 2010 a Tribunalului Dolj, secţia pentru minori şi familie, cu privire la conţinutul pedepselor accesorii şi complementare.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. şi interzice inculpatului, pe o perioadă de 3 ani, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) şi e) C. pen.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) şi e) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.S. împotriva Deciziei penale nr. 162 din 8 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29 martie 2009 la 26 octombrie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1886/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 19/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
