ICCJ. Decizia nr. 1910/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1910/2010
Dosar nr.3937/1/2010
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apei Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, învestită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului declarat de inculpatul P.G., a dispus, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului, arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 18 iunie 2009 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a I penală.
S-a reţinut, în esenţă, că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, fiind îndeplinite condiţiile alternative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dat fiind că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar, faţă de natura şi gravitatea faptei, modalitatea concretă de săvârşire, respectiv prin lovire repetată cu cuţitul în zone vitale a părţii vătămate, lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă.
Potrivit C. proc. pen., similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al tentativei la omor deosebit de grav, pentru săvârşirea căruia a fost condamnat de prima instanţă la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, lăsarea inculpatului în libertate ar putea crea riscul să repete asemenea fapte.
Pe de altă parte, natura şi modalitatea de comitere a infracţiunii sus-menţionate, relevă nu doar o periculozitate infracţională dată, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, neimpunându-se revocarea măsurii preventive, iar condamnarea inculpatului în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestuia şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Aşa fiind, menţinerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva Încheierii din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosar nr. 30947/3/2009(810/2010), să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.G. împotriva Încheierii din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosar nr. 30947/3/2009(810/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1908/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1925/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
