ICCJ. Decizia nr. 1895/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1895/2010
Dosar nr.3968/1/2010
Şedinţa publică din 12 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
A. Prin Încheierea din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4072/107/2009, în baza art. 3002 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor A.D. şi B.M. şi s-a menţinut în continuare această măsură.
Instanţa învestită cu soluţionarea apelului cauzei a reţinut că se impune menţinerea arestării preventive luată faţă de inculpaţi, întrucât temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura şi gravitatea extremă a faptelor.
În concret, instanţa de apel a reţinut că pericolul concret pentru ordinea publică este evidenţiat de natura şi gravitatea deosebită a faptelor imputate inculpaţilor, iar menţinerea măsurii arestării preventive este impusă şi de necesitatea de a se asigura desfăşurarea normală a procesului penal, având în vedere şi comportamentul acestora anterior comiterii faptelor.
A mai reţinut că în cauză menţinerea arestării preventive este justificată şi prin prisma dispoziţiilor art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţie, faţă de inculpaţi fiind pronunţată o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, pentru faptele care au determinat arestarea acestora.
B. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs A.D. şi B.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea lor în stare de libertate deoarece nu există date certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică sau că pot influenţa judecarea cauzei.
Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt nefondate.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.D., reţinându-se, în esenţă că, în noaptea de 5/6 august 2009, în baza unei înţelegeri prealabile, au intrat în locuinţa victimei l.A., cu scopul de a-i fura calul, însă negăsindu-l au aplicat victimei, în mai multe rânduri, lovituri repetate peste cap şi corp, cauzându-i suferinţe pe o perioadă mai mare de timp, apoi au aruncat victima, deşi era conştientă, într-o fântână, sustrăgând alte bunuri din locuinţă - fapte pentru care au fost condamnaţi în fond la pedepse de 28 ani şi, respectiv, 27 ani închisoare.
Înalta Curte constată că, astfel cum în mod just a reţinut şi Curtea de Apel Alba Iulia, temeiurile care au determinat luarea şi ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor nu au încetat să existe. Faţă de gravitatea deosebită a faptelor şi de împrejurările în care au fost comise, de amploarea activităţii infracţionale şi importanţa valorilor sociale lezate, precum şi impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivităţii lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor judiciare faţă de persoanele care săvârşesc acest gen de fapte, în mod corect, instanţa de apel a apreciat în mod corect că sunt probe certe, fiind întrunite condiţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă o ameninţare efectivă pentru ordinea publică iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu a fost depăşită durata rezonabilă a arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat în mod abstract, ci ţinând cont de circumstanţele şi complexitatea cauzei. În cauză, recurenţii-inculpaţi au fost arestaţi preventiv la data de 9 august 2009, astfel că durata detenţiei provizorii, de circa 11 luni până la acest moment, nu poate fi considerată ca depăşind termenul rezonabil impus de jurisprudenţa europeană şi naţională, având în vedere circumstanţele şi complexitatea cauzei.
În consecinţă, pentru aceste considerente, recursurile declarate de inculpaţi împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia urmează a fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii-inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii A.D. şi B.M. împotriva Încheierii de şedinţă din 04 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4072/107/2009.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1894/2010. Penal. Falsul material în... | ICCJ. Decizia nr. 1898/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
