ICCJ. Decizia nr. 1904/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1904/2010
Dosar nr.2794/54/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 180 din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul P.I. împotriva Rezoluţiei din 21 septembrie 2009 dată în Dosarul nr. 611/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată de petiţionar la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a solicitat efectuarea de cercetări faţă de avocatul G.N., pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 205 şi art. 206 C. pen., susţinând că aceasta, în calitate de apărător ales al soţilor P.I. şi P.S., a depus la dosarul cauzei, în ziua de 12 mai 2009, o întâmpinare având conţinutul "Această acţiune se înscrie în şirul altora, menite să satisfacă setea de avere a lui P.D.l.". A mai susţinut că aceleaşi afirmaţii au fost făcute verbal în faţa instanţei de judecată la data de 7 iulie 2009 şi au avut ca scop discreditarea persoanei vătămate.
Prin Rezoluţia din 21 septembrie 2009, dată în Dosarul nr. 611/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata avocată, pentru infracţiunile reclamate, reţinându-se, din verificările efectuate, că faptele reclamate nu există, pentru următoarele motive:
Din verificările efectuate, a rezultat că avocatul G.N. nu a făcut afirmaţii cu caracter public sau nepublic prin care să aducă atingere onoarei sau reputaţiei persoanei vătămate sau afirmaţii care, dacă ar fi reale, ar expune-o pe aceasta la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public, iar afirmaţiile făcute în cuprinsul întâmpinării au fost generate de situaţia specifică în care se află părţile în litigiu şi au avut ca scop apărarea intereselor pârâţilor P.I. şi P.M.S. Totodată, potrivit art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, acesta nu răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată şi cu respectarea procedurilor din lege, în faţa instanţelor de judecată, dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză.
Prin Rezoluţia din 12 octombrie 2009, dată în Dosarul nr. 1741/11/2/2009 a procurorului general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarul a criticat soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului, reţinând, în esenţă, că soluţia procurorului este legală şi temeinică, deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă existenţa vreunui temei de fapt şi de drept care să justifice tragerea la răspundere penală a avocatului, care nu poate răspunde penal pentru strategiile şi tacticile folosite ori pentru susţinerile făcute oral sau scris în legătură cu apărarea cauzei în care a fost angajat. De asemenea, afirmaţiile făcute de avocat în cuprinsul întâmpinării au avut ca unic scop apărarea intereselor părţilor pe care le-au reprezentat, fiind generate de natura litigiului ce a făcut obiectul cauzei respective.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul, pe care l-a motivat în scris.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei este nefondat.
Din actele premergătoare efectuate, rezultă, într-adevăr, că activitatea avocatului intimat a fost efectuată în temeiul unui contract de asistenţă juridică încheiat conform dispoziţiilor legale, în baza căruia a înţeles să formuleze apărarea, în conformitate cu pregătirea şi tacticile sale personale.
Nemulţumirile oricărei persoane referitoare la prestaţia avocaţilor pot fi invocate în condiţiile Legii nr. 51/1995, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, la baroul din care aceştia fac parte, fiind prevăzute sancţiuni specifice acestei profesii liberale.
În ce priveşte criticile scrise ale petiţionarului, referitoare la omisiunea ascultării martorilor cu privire la infracţiunile săvârşite de intimată, acestea nu pot fi primite.
Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca în virtutea principiilor rolului activ şi al oficialităţii, să îndeplinească toate actele necesare soluţionării plângerii cu care a fost învestit.
În acest sens, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare.
În cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în cauză, dispoziţiile procesual penale nu permit strângerea de probe, ci doar efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conţinutul plângerii.
Aşa fiind, critica referitoare la neadministrarea probelor nu este întemeiată, întrucât în cadrul acestei proceduri, în care nu s-a creat un cadru procesual legal, nu se administrează probe.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar P.I. împotriva Sentinţei penale nr. 180 din 11 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1898/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4069/2010. Penal. Arestare provizorie în... → |
|---|
