ICCJ. Decizia nr. 1914/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1914/2010
Dosar nr.12113/86/2010
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 275 din 23 decembrie 2010 a Tribunalului Suceava, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A.C. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus menţinerea arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 19 octombrie 2010 la zi.
În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 12.901,46 lei către partea civilă Spitalul clinic de urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părţii civile S.N.
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către martorul A.V. a sabiei înaintate către camera de corpuri delicte prin adresa 12113/86/2010 din 1 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava. În baza art. 347 raportat la art. 3201 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus disjungerea acţiunii civile a părţii civile S.N.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul A.C. este cunoscut cu antecedente penale deoarece în perioada minorităţii a săvârşit infracţiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., fiind condamnat - prin sentinţa penală nr. 346 din 26 mai 2003 a Judecătoriei Fălticeni - la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare; inculpatul a fost arestat la data de 31 ianuarie 2003 şi liberat la data de 18 octombrie 2003, cu rest neexecutat de 194 zile (f. 142-150). întrucât pedeapsa aplicată de instanţă nu a constituit un avertisment pentru persoana acestuia, în cursul lunii decembrie 2008 inculpatul a săvârşit împreună cu alte persoane şi o infracţiune de furt calificat; prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, cu nr. 68/P/2009, din data de 15 iulie 2009, a fost sancţionat cu o amendă administrativă.
La data de 18 aprilie 2010, în jurul orelor 16:30, inculpatul s-a deplasat la discoteca aparţinând SC S. SRL, situată în centrul comunei Mălini. în jurul orelor 17:30 cu aproximaţie, după ce a consumat o cantitate nedeterminată de băuturi alcoolice inculpatul, aflându-se pe scările localului, a spart o sticlă. Aflată în apropiere de locul respectiv, partea vătămată S.N. s-a deplasat spre inculpat şi i-a solicitat să fie atent la modul în care se comportă în local.
Ulterior acestui incident, inculpatul a intrat în discotecă (aflată la primul etaj al clădirii) unde a continuat să consume băuturi alcoolice; la rândul său, partea vătămată a intrat în bar (situat la parterul clădirii), loc unde a început să consume o cantitate nedeterminată de băuturi alcoolice. în jurul orelor 20:30 inculpatul a coborât din discotecă în bar, comandându-şi o bere. Aflându-se la una dintre mese, partea vătămată - în stare avansată de ebrietate la acel moment - a considerat că inculpatul îl priveşte într-un mod „necorespunzător", motiv pentru care s-a deplasat spre acesta, l-a lovit cu palma peste faţă, după care i-a solicitat să părăsească barul. întrucât inculpatul s-a împotrivit, partea vătămată l-a „condus" pe acesta spre ieşire. Imediat după plecarea inculpatului din bar partea vătămată a revenit la masa sa, s-a aşezat cu spatele spre uşa de acces, continuând să consume băuturi alcoolice şi să poarte diverse discuţii cu persoanele care se aflau la masa sa - G.I. (f. 48), T.C.C. (f. 52), B.I. (f. 55).
Vizibil deranjat de modul în care s-a comportat partea vătămată, inculpatul a adoptat hotărârea de se răzbuna pe aceasta. în acest sens, părăsind perimetrul localului şi observându-i pe martorii A.I. (f. 92) şi A.V. (f. 85) s-a deplasat spre aceştia şi le-a solicitat în mod imperios să-1 ajute să-1 bată pe S.N. Deşi cei doi martori au refuzat acest lucru, inculpatul le-a solicitat din nou, în mod insistent, ajutorul. S-a reţinut că martorul A.V. era împreună cu prietena sa A.D. (f. 82), deplasându-se dinspre bar spre sediul Postului local de poliţie. Mergând împreună cu aceştia pe o distanţă de aproximativ 100 m, inculpatul a continuat insistent să-i solicite ajutorul martorului A.V., cerând ca acesta să-i dea inclusiv un cuţit (f. 86) - la toate aceste cereri martorul A.V. i-a răspuns inculpatului că nu intenţionează să-l ajute şi l-a sfătuit să aştepte sosirea la post a lucrătorilor de poliţie.
În timp ce martorii A.V. şi A.D. s-au îndepărtat de sediul postului local de poliţie, inculpatul a rămas în locul respectiv, amintindu-şi însă faptul că A.V. deţine la domiciliu o sabie. Profitând de faptul că la locuinţa martorului nu se afla la momentul respectiv nici o altă persoană, inculpatul s-a deplasat la respectivul imobil şi a luat fără drept sabia martorului (aflată la vedere, într-una din camerele casei).
Având asupra sa sabia martorului, inculpatul A.C. s-a deplasat spre bar - aflat la distanţa de 350 m - tot mai hotărât să se răzbune pentru afronturile anterioare. în jurul orelor 21:00 inculpatul a intrat în bar, a apucat sabia cu ambele mâini (ridicând-o deasupra capului) şi în acest mod 1-a lovit pe S.N., din spate, în zona capului - prima lovitură a fost aplicată de sus în jos, iar cea de-a doua lovitură a fost aplicată de la stânga la dreapta (f. 53).
În timp ce victima se prăbuşea de pe scaun sub şocul loviturilor, inculpatul a părăsit în fugă locul comiterii faptei, deplasându-se spre gospodăria numitei I.M. (situată la distanţa de 100 m de bar), loc unde a aruncat într-o fântână sabia. La data de 19 aprilie 2010 sabia a fost observată în fântână de martorii P.T.M. (f. 96) şi M.V. (f. 98), ulterior fiind ridicată de echipa operativă.
La scurt timp după comiterea faptei, partea vătămată a fost transportată de urgenţă la Clinica de neurochirurgie Iaşi, unde a fost supusă unor intervenţii chirurgicale complexe. Conform concluziilor medicului legist din cadrul I.M.L. Iaşi (f. 41, 42), victima a prezentat plăgi cranio-cerebrale, temporo-parietal stânga şi bioccipital stânga, tratate operator; leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-despicător, posibil sabie. Leziunile au necesitat un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi au fost de natură a pune viaţa victimei în primejdie.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul A.C. care a invocat aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 320a C. proc. pen., arătând că recunoaşte săvârşirea faptei astfel cum a fost reţinută prin rechizitoriu şi îşi însuşeşte probele administrate în cursul urmăririi penale.
Partea civilă S.N., prin declaraţia dată în cursul urmăririi penale, a arătat că înţelege să se constituie parte civilă în cauză.
Împotriva sentinţei tribunalului, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 13 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins apelul declarat de inculpatul A.C. împotriva sentinţei penale nr. 275 din 23 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Suceava, ca nefondat.
S-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului începând cu data de 23 decembrie 2010 la zi şi s-a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.
A fost obligat inculpatul apelant să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariu parţial apărător oficiu, urmând a se va vira în contul B.C.A.J. Suceava, din fondurile avansate de Ministerul Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, deşi a existat şi o acţiune anterioară de violenţă fizică, precum şi de lezare a demnităţii exercitată de către partea vătămată asupra inculpatului, reacţia acestuia survenită după aproximativ ½ oră de la acest incident (timp în care a solicitat ajutorul unei alte persoane, apoi a căutat şi găsit obiectul cu care a lovit), nu mai poate fi considerată ca fiind justificată de puternica tulburare sau emoţie determinată de provocarea părţii vătămate, pentru reţinerea unei provocări fiind necesar ca răspunsul inculpatului la aceasta să fie prompt, altfel scurgerea unui anumit timp (neprecizat de legea penală, dar care poate fi apreciat de la caz la caz), conducând nu la reţinerea atenuantei, ci la agravarea situaţiei sale care a acţionat din răzbunare.
De asemenea, nu a putut fi reţinută nici critica referitoare la nereţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute la art.74 C. pen., întrucât, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, inculpatul este cunoscut în colectivitate ca fiind o persoană cu un vădit comportament antisocial, agresiv, consumator de băuturi alcoolice şi, nu în ultimul rând, are şi antecedente penale. Relativ la faptul că inculpatul a recunoscut fapta, s-a reţinut că pentru acest lucru a beneficiat deja de reducerea pedepsei cu o treime, conform dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen., pedeapsa stabilită de prima instanţă fiind în mod corect individualizată, în raport de gravitatea deosebită a faptei şi persoana inculpatului.
Pe de altă parte, nu a fost reţinută nici critica inculpatului referitoare la lipsa calităţii procesuale a Spitalului Clinic de Urgenţe „Prof. Dr. N. Oblu" Iaşi, atâta timp cât art. 313 din Legea nr. 95 /2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, text de lege invocat chiar de inculpat, îi dă dreptul furnizorului de servicii( în speţă spitalul menţionat) să se subroge în drepturile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în vederea recuperării prejudiciului cauzat de inculpat, ceea ce s-a şi întâmplat în cauză.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.C., fără a indica motivele pe care se întemeiază acesta.
Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa instanţei, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul reducerii pedepsei aplicate, apreciind că se impune reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., dar şi a dispoziţiilor art. 74 lit. a), c) şi art. 76 alin. (2) din acelaşi cod.
Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârilor şi reducerea pedepsei aplicate, arătând că aceasta este nelegal stabilită, limita maximă fiind de 6 ani şi şase luni, cauza fiind judecată în baza procedurii speciale reglementate de art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar, inculpatul A.C. făcându-se vinovat de săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat reţinută în sarcina sa şi pentru care a fost condamnat.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critica formulată de către recurentul inculpat nu este întemeiată, Înalta Curte apreciind că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Se reţine că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci şi un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Astfel, pedeapsa are şi o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi comportamentul făptuitorului.
Înalta Curte, în acord cu instanţa de prim control judiciar, constată că, în cauză, nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., având în vedere că inculpatul nu a acţionat sub imperiul unei puternice stăpâniri sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, ci dimpotrivă, fapta a fost comisă în contextul unei stări conflictuale, pe fondul consumului de alcool.
Tot astfel, în mod corect instanţa de apel a reţinut că în favoarea inculpatului nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante, întrucât acesta este cunoscut în colectivitate ca fiind o persoană cu un vădit comportament antisocial, agresiv, consumator de băuturi alcoolice şi, nu în ultimul rând, are şi antecedente penale.
În ceea ce priveşte recunoaşterea faptei de către inculpat, se reţine că acesta a beneficiat de aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., pedeapsa aplicată fiind redusă cu o treime.
Înalta Curte constată că în prezenta cauză, în urma reţinerii dispoziţiilor art. 320l C. proc. pen., pedeapsa a fost legal stabilită de către instanţa de fond, fiind şi corect individualizată, având în vedere dispoziţiile părţii generale a Codului penal incidente în speţă, limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, gradul de pericol social concret al infracţiunii comise, modalitatea concretă de săvârşire a faptei, importanţa valorii sociale vătămate şi urmările produse, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care nu se află la prima încălcare a legii penale, iar ulterior săvârşirii faptei, a încercat să se sustragă de la răspundere prin părăsirea teritoriului ţării.
Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al acesteia, consfinţit prin disp. art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 octombrie 2010 la 11 mai 2011.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 13 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 octombrie 2010 la 11 mai 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1898/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 243/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
