ICCJ. Decizia nr. 1947/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1947/2010
Dosar nr. 133/59/2010
Şedinţa publică din 17 mai 2010
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 597/11/2/2009 a Tribunalului Caras Severin a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petiţionarul A.P.G. împotriva ordonanţei nr. 403/VI11/1/2009 a aceleiaşi unităţii de parchet.
Nemulţumit de această soluţie petiţionarul s-a adresat cu o plângere procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Apel Timişoara, care, prin rezoluţia nr. 1389/VIII/1/2009, din 8 ianuarie 2010, a respins-o ca neîntemeiată.
Împotriva acestei din urmă rezoluţii petiţionarul A.P.G. a formulat plângere la Curtea de Apel Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin sentinţa penală nr. 56/PI din 4 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 2781, alin. (8), lit. a), teza a II-a C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată împotriva rezoluţiei nr. 1389/VI 11/1/2009, din 8 ianuarie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, reţinându-se că soluţia atacată nu face parte din categoria celor cuprinse în art. 2781, alin. (1) C. proc. pen.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de către petiţionar, solicitând desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la parchet pentru a se pronunţa asupra cererii sale un procuror competent.
Înalta Curte, examinând recursul dar şi întreaga cauză potrivit dispoziţiilor art. 3856, alin. (3) C. proc. pen. constată că acesta este tardiv declarat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 3853, C. proc. pen. termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
De asemenea, conform art. 3853, alin. (2) rap. la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
În prezenta cauză, petiţionarului care a lipsit atât de la dezbateri cât şi de la pronunţare, i-a fost comunicată copia dispozitivului sentinţei penale nr. 56/PI din 4 martie 2010, pe data de 19 martie 2010 ( a se vedea f.10 dos. fond).
Recursul împotriva hotărârii primei instanţe a fost declarat pe data de 1 aprilie 2010, Înalta Curte, constată că termenul de 10 zile prevăzut de textele de lege, arătate mai sus, a fost depăşit.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515, alin. (1), pct. 1 lit. a), teza I C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv.
Conform art. 192, alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de petiţionarul A.P.G. împotriva sentinţei penale nr. 56/PI din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 mai 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1931/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 912/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|