ICCJ. Decizia nr. 1847/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1847/2010
Dosar nr. 1062/42/200.
Şedinţa publică din 10 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 12 din 1 februarie 2010 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionara C.M. cu privire la rezoluţia nr. 75/P/2008 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul teritorial Ploieşti, menţinând rezoluţia atacată.
S-au reţinut următoarele:
Petiţionara C.M. a solicitat efectuarea cercetărilor penale cu privire la intimata A.D. judecător la Judecătoria Câmpina, întrucât cu ocazia soluţionării dosarului nr. 1220/204/2008 a întocmit, cu încălcarea dispoziţiilor legale, încheierea din 10 aprilie 2008, neacordându-i astfel drepturile cetăţeneşti, prin crearea unei situaţii de inferioritate, ceea ce constituie infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea prev. de art. 6 din legea menţionată.
Dosarul la care face referire petiţionara are ca obiect contestaţia acesteia, în contradictoriu cu Casa de Pensii Prahova, cu privire la suspendarea pensiei provizorii a executării silite prin poprire, întemeiată pe disp. art. 403 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 10 aprilie 2008, intimata A.D. a respins cererea, întrucât nu au fost îndeplinite condiţiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ.
Întrucât petiţionara C.M. nu s-a prezentat la parchet pentru a oferi date suplimentare şi nici nu a făcut referire la vreo probă care să ateste că s-a săvârşit o infracţiune, prin rezoluţia nr. 75/P/2008 din 18 august 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există.
Plângerea formulată în condiţiile art. 275-278 C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată de procurorul şef al DNA - Serviciul teritorial Ploieşti, prin rezoluţia nr. 409/II/2 din 14 octombrie 2009.
Petiţionara s-a adresat cu plângere conform art. 2781 C. proc. pen. Curţii de Apel Ploieşti, care prin sentinţa penală nr. 12 din 1 februarie 2010 a respins plângerea ca nefondată, nerezultând din examinarea cauzei elemente care să ateste săvârşirea unei infracţiuni.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionara C.M. care a susţinut că la curtea de apel cauza s-a judecată în lipsa sa, în mod voit, neavând posibilitatea să se apere, iar dosarul nu a putut fi consultat.
De asemenea, aduce critici sentinţei sub aspectul nemotivării acesteia, dar şi pe fondul cauzei, susţinând că încheierea pe care o consideră a fi rezultatul unor fapte penale comise intimata judecător A.D. conţine date nereale.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că atât soluţia dispusă de procuror cât şi sentinţa sunt temeinice şi legale în raport de probele administrate.
Cu ocazia judecării cauzei în fond, petiţionara a fost citată la 7 decembrie 2009 pentru termenul din 16 decembrie 2009, când a solicitat amânarea cauzei, apoi pentru termenul din 28 decembrie 2009 când nu s-a prezentat, aceeaşi situaţie fiind şi la termenele din 15 ianuarie 2010, 22 ianuarie 2010 şi 1 februarie 2010, când s-a judecat fondul.
Aşa fiind, nu rezultă că nu i s-a respectat dreptul la apărare iar actele dosarului avea posibilitatea să le examineze în toată această perioadă.
Se constată că tergiversarea soluţionării cauzei este din culpa exclusivă a acesteia şi nu poate fi imputată instanţei.
Sentinţa este corespunzător motivată, urmare analizării din oficiu a temeiniciei şi legalităţii rezoluţiei procurorului în lipsa unor critici formulate de petiţionara C.M.
Înalta Curte constată, în această situaţie, că nu există nici o probă care să confirme săvârşirea vreunei infracţiuni de către intimata A.D., aceasta procedând, cu ocazia judecării cauzei nr. 220/204/2008 al Judecătoriei Câmpina, cu respectarea dispoziţiilor legale şi dând dovadă de rol activ, punându-i în vedere contestatoarei modalităţile prin care ar putea rezolva litigiul.
Afirmaţiile petiţionarei privind împrejurarea că i-ar fi fost îngrădite unele drepturi, ori că justiţia nu funcţionează în baza legii au caracter general, nefiind indicate fapte şi probe concrete.
Aşa fiind, sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar recursul va fi respins conf. disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara C.M. împotriva sentinţei penale nr. 12 din 1 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 10 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 648/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1859/2010. Penal → |
|---|
