ICCJ. Decizia nr. 2020/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2020/2010
Dosar nr.2139/54/2009
Şedinţa publică din 21 mai 2010
Asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a fost înregistrată plângerea penală formulată de numitul P.Ş., plângere prin care acesta solicita efectuarea de cercetări faţă de procurorul B.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi reţinere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen., constând în aceea că intimatul ar fi sustras din Dosarul nr. 295/P/2007 rechizitoriul care îl privea şi Ordonanţa de infirmare a rechizitoriului din 7 februarie 2008.
Prin Rezoluţia nr. 379/P/2009 din 19 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6), cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de:
- procurorul B.I., de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 272 C. pen.
Soluţia a fost dispusă în urma cercetărilor care au demonstrat că, din verificările efectuate, nu a rezultat existenţa faptelor reclamate.
Împotriva sus-menţionatei rezoluţii petiţionarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.
Prin Rezoluţia nr. 1299/11/2/2009 din 7 iulie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de P.Ş.
Împotriva celor două rezoluţii petiţionarul s-a adresat instanţei de judecată, în baza art. 2781 C. proc. pen.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Sentinţa penală nr. 49 din 25 februarie 2010, a luat act de retragerea plângerii formulate de petentul P.Ş. împotriva Rezoluţiei nr. 379/P/2009 din 19 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Împotriva sentinţei, petiţionarul a declarat, în termen legal, recursul de fată.
Pentru termenul de judecată din 21 mai 2010, recurentul a expediat prin poştă o cerere prin care a învederat că îşi retrage recursul, solicitând să se ia act de manifestarea sa de voinţă.
Aşa fiind şi avându-se în vedere dispoziţiile art. 3854 alin. (2), cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat, în condiţiile arătate în textul de lege menţionat, şi constatând îndeplinite cerinţele respective, Înalta Curte urmează a lua act de voinţa recurentului petiţionar, valabil exprimată.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
la act de retragerea recursului declarat de petiţionarul P.Ş. împotriva Sentinţei penale nr. 49 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
← ICCJ. Decizia nr. 2016/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2024/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|