ICCJ. Decizia nr. 2080/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2080/2010
Dosar nr.4435/1/2010
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
A. Prin Încheierea din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2431/109/2008, în baza art. 3002 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.C.N., R.I. şi M.D., C.D. şi M.D. şi s-a menţinut în continuare această măsură.
Instanţa învestită cu soluţionarea apelului cauzei a reţinut că se impune menţinerea arestării preventive luată faţă de inculpaţi, întrucât temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura şi gravitatea faptelor.
În concret, prima instanţă a reţinut că pericolul concret pentru ordinea publică este evidenţiat de natura şi gravitatea faptelor presupus a fi săvârşite de inculpaţi iar menţinerea măsurii arestării preventive este impusă şi de necesitatea de a se asigura desfăşurarea normală a procesului penal, având în vedere şi comportamentul acestora de la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească.
A mai reţinut că durata arestării preventive nu a depăşit termenul rezonabil apreciat în funcţie de criteriile stabilite de jurisprudenţa europeană dar şi internă, şi, în plus, s-a pronunţat o condamnare în fond a inculpaţilor.
B. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii M.C.N., C.D., R.I. şi M.D., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea lor în stare de libertate deoarece nu există date certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică sau că pot influenţa judecarea cauzei.
Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt nefondate.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 290 şi art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 23 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002; art. 279 alin. (1) rap. la art. 248 comb. cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004, reţinându-se, în esenţă că, în perioada februarie - mai 2008, în cadrul unui grup infracţional organizat, au tranzacţionat ilegal, cu acte false, acţiunile părţilor vătămate O.D., O.M.G., G.M.D. şi Ţ.L., producând acestora un prejudiciu total de 1473471,68 RON şi pentru care au fost condamnaţi în fond la pedepse de 7 ani şi, respectiv, câte 12 ani închisoare.
Înalta Curte constată că, astfel cum în mod just a reţinut şi Curtea de Apel Piteşti, temeiurile care au determinat luarea şi ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor nu au încetat să existe. Faţă de gravitatea faptelor şi de împrejurările în care au fost comise, de amploarea activităţii infracţionale şi importanţa valorilor sociale lezate, precum şi impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivităţii lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor judiciare faţă de persoanele care săvârşesc acest gen de fapte, în mod corect, prima instanţă a apreciat în mod corect că sunt probe certe, fiind întrunite condiţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă o ameninţare efectivă pentru ordinea publică iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat.
Pe de altă parte, este corectă şi aprecierea instanţei de fond în sensul că nu a fost depăşită durata rezonabilă a arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat în mod abstract, ci ţinând cont de circumstanţele şi complexitatea cauzei. În cauză, recurenţii-inculpaţi au fost arestaţi preventiv la data de 20 mai 2008, astfel că durata detenţiei provizorii, de circa 2 ani până la acest moment, nu poate fi considerată ca depăşind termenul rezonabil impus de jurisprudenţa europeană şi naţională, având în vedere circumstanţele şi complexitatea cauzei.
În consecinţă, pentru aceste considerente, recursurile declarate de inculpaţi împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Piteşti urmează a fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii-inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.C.N., C.D., R.I. şi M.D. împotriva Încheierii de şedinţă din data de 11 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2431/109/2008.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4118/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2088/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
