ICCJ. Decizia nr. 2150/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2150/2010
Dosar nr. 4203/1/2010
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 5 mai 2010 pronunţată în Dosarul nr. 32828/3/2009 (665/2010), pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial Bucureşti şi de către inculpaţii M.P., S.C. şi C.F. împotriva sentinţei penale nr. 40/2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a luat în discuţie legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei masuri, fiind întrunite atât cerinţele art. 3002, cât şi ale art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a menţinut măsura arestării preventive a acestora.
În termen legal, inculpaţii M.P., S.C. şi C.F. au declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând admiterea acestora, casarea încheierii şi judecarea în libertate, arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar lăsarea în libertate nu prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 5 mai 2010 a constatat că nu au intervenit împrejurări noi care să modifice temeiurile care au determinat iniţial arestarea preventivă a inculpaţilor şi chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpaţilor pronunţată pe fond de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, nu are caracter definitiv, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condiţiile art. 5 par.1 lit. a) din C.E.D.O.
Astfel, se constată că instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală a condamnat inculpaţii :
- M.P. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74, art. 76 lit. a) şi art. 80 C. pen.;
- S.C. la o pedeapsă de 5 ani şi 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) şi art. 80 C. pen.;
- C.F. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. a) C. pen.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptei.
Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi faptul că până în prezent a fost pronunţată o hotărâre în cauză.
Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere vătămarea adusă relaţiilor sociale, amploarea pe care a luat-o acest fenomen infracţional, precum şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că, instanţa, constatând legală şi temeinică măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii M.P., S.C. şi C.F., a dispus menţinerea acesteia.
Ca atare, încheierea pronunţată la 5 mai 2010 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţii M.P., S.C. şi C.F. nefiind fondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.P., S.C. şi C.F. împotriva încheierii din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 32828/3/2009 (nr. 665/2010).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2037/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2187/2010. Penal → |
|---|
