ICCJ. Decizia nr. 1850/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1850/2010
Dosar nr. 3819/1/2010
Şedinţa publică din 10 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1718 din 5 aprilie 2005 a Judecătoriei Iaşi, printre alţii, a fost condamnat inculpatul T.C. (fiul lui C. şi al G.) la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi de distrugere prevăzută de art. 321 alin. (1) şi art. 217 alin. (1) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), iar potrivit art. 88 din acelaşi cod s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii de 24 ore din 29 aprilie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în fapt că, în noaptea de 27/28 aprilie 2003 inculpatul şi cu alte persoane condamnate în cauză, au pătruns în incinta barului A.F.G. din comuna Voineşti, satul Vocoteşti, judeţul Iaşi, unde era organizată o discotecă, au provocat scandal, au distrus şi deteriorat bunuri, i-au insultat şi ameninţat pe tinerii aflaţi în interior, au doborât mesele, au spart sticle şi i-au lovit cu pumnii şi picioarele pe participanţi.
Tribunalul Iaşi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 19 din 16 ianuarie 2009 a admis apelul declarat de inculpatul T.C. şi de alţi condamnaţi din cauză, şi a aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. în condiţiile art. 71 din acelaşi cod.
În contra acestei decizii au declarat recurs inculpatul T.C. şi coinculpaţii condamnaţi în cauză.
La termenul din 22 aprilie 2010, inculpatul T.C. a invocat, în faţa Curţii de Apel Iaşi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 alin. (1) C. pen. susţinând că acest text penal încalcă dispoziţiile art. 30 alin. (1) şi (2) din Constituţia României referitoare la libertatea de exprimare.
Prin încheierea din aceeaşi dată instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu motivarea că excepţia nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.C., care însă nu s-a prezentat în vederea motivării şi susţinerii.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Potrivit alin. (6) al aceluiaşi text dacă excepţia este inadmisibilă fiind contrară prevederilor alin. (1) instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Din examinarea actelor dosarului se constată că prin încheierea atacată în mod justificat a fost respinsă solicitarea inculpatului de sesizare a Curţii Constituţionale.
Astfel în cauză inculpatul a fost trimis în judecată, între altele pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în noaptea de 27/28 aprilie 2003 a provocat scandal într-un local, împreună cu alte persoane, determinând întreruperea activităţii normale a acestei unităţi, distrugând şi deteriorând bunuri, determinând persoanele prezente să se refugieze în alte imobile din apropiere.
Autorul excepţiei nu a precizat în ce mod norma penală criticată ar încălca dispoziţiile art. 30 din Constituţia României prin care s-a statornicit că libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin orice alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
Libertatea de exprimare aşa cum este definitivă de art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.
Or, în prezenţa acestei dispoziţii din legea fundamentală şi din convenţia arătată la care România este parte, nu se poate stabili o legătură între fapta penală dedusă judecăţii de ultraj contra bunelor moravuri - care nu reprezintă exprimarea unei opinii, în sensul arătat mai sus şi libertatea înscrisă în art. 30 din Constituţie.
Întrucât cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional nu întruneşte cerinţele art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, în mod justificat că a fost respinsă de Curtea de Apel Iaşi.
Aşa fiind, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 142 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.C. împotriva încheierii din 22 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 11665/99/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1544/2010. Penal. Tăinuirea unui bun provenit... | ICCJ. Decizia nr. 1934/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
