ICCJ. Decizia nr. 2354/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2354/2010
Dosar nr. 4402/83/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin adresa din 20 martie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a solicitat respingerea în principiu şi în fond a cererii de revizuire formulată de revizuientul C.Z.M., împotriva sentinţei penale nr. 170 din 21 martie 2006.
În cererea de revizuire cu care a fost sesizată instanţa s-a reţinut că prin sentinţa penală sus indicată, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prin aceeaşi hotărâre fiindu-i revocată o suspendare condiţionată anterioară de 2 ani.
Împotriva acestei hotărâri revizuentul a promovat calea de atac a apelului, acesta fiindu-i respins prin Decizia penală nr. 110/A/2006 a Curţii de Apel Oradea, precum şi calea de atac a recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, menţinând prin Decizia penală nr. 6611/2006 hotărârea primei instanţe.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a reţinut, în referatul întocmit cu privire la cererea de revizuire formulată, că nu se invocă nici unul din motivele limitativ prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei asemenea cereri, criticându-se doar modul de desfăşurare a procesului penal, a urmăririi penale şi modalitatea de audiere a martorului minor V.N.
S-a mai reţinut de asemenea, că au fost formulate cereri de revizuire pe aceleaşi motive, înregistrate sub Dosar nr. 8170/296/2008 aflat în recurs Curtea de Apel Oradea.
Prin sentinţa penală nr. 149 din 25 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 955/83/2009, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă cererea ce revizuire formulată de revizuientul C.Z.M. împotriva sentinţei penale nr. 170 din 21 martie 2005 rămasă definitiva prin Decizia penală nr. 6611/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus virarea din contul M.J. în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei 200 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu avocat A.A., conform delegaţiei nr. 669/2009.
Împotriva acestei hotărâri revizuientul a declarat apel, care prin Decizia penală nr. 70/ A din 29 septembrie 2009 pronunţată în Dosar nr. 955/83/2009 al Curţii de Apel Oradea fost admis în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., iar sentinţa atacată a fost desfiinţată şi cauză trimisă spre rejudecare Tribunalului Satu Mare.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Oradea a reţinut faptul că prin motivele de apel, precum şi prin cererea de revizuire, cu completările ulterioare (f. 12, 20 25) petentul revizuient a susţinut că prin probele solicitate în scris poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, precum şi împrejurarea că martorul S.T. a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
În rejudecare, respectând Decizia Curţii de Apel Oradea, au fost verificate în principiu aspectele invocate de revizuient, aspecte asupra cărora instanţa s-a mai pronunţat cu prilejul soluţionării cererilor anterioare de revizuire care au fost formulate în cauză.
Aspectele la care se face referire în Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea, cum că revizuentul poate face dovada faptului că martorul S.T. a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă nu a făcut obiectul analizei la procuror, astfel că atâta vreme cât parchetul nu a întreprins verificări sub acest aspect, instanţa nu le poate suplini, revizuientul având astfel la dispoziţie posibilitatea de a formula o cerere de revizuire la parchet pentru acest motiv.
Mai mult, această împrejurare a fost evidenţiată cu ocazia depunerii memoriilor la instanţă, deci ulterior sesizării de către parchet.
Aspectele pentru care s-a formulat cerere de revizuire, respectiv că minorul a fost audiat fără părinţi şi fără apărător nu se regăsesc în cuprinsul actelor de urmărire penală efectuate în cauză.
Pentru motivele expuse, Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa penală nr. 258 din 16 decembrie 2009, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul C.Z.M. (fiul lui G. şi E.G.) împotriva sentinţei penale nr. 178 din 21 martie 2006 a Tribunalului Satu Mare, definitivă prin Decizia penală nr. 6611/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul C.Z.M.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 18/ A din 6 aprilie 2010 a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuient împotriva sentinţei penale nr. 258/2009 a Tribunalului Satu Mare.
Apelantul a fost obligat să plătească 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că legal şi temeinic prima instanţă a respins cererea de revizuire formulată în cauză, apreciind că nu se circumscriu cazurilor expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen. în care se poate admite o astfel de cerere.
În ceea ce priveşte aspectul învederat de revizuient în legătură cu faptul că martorul S.T. ar fi comis infracţiunea de mărturie mincinoasă, aceasta nu a făcut obiectul analizei de către procuror în procedura prealabilă, astfel încât, instanţa nu va avea în vedere acest aspect, revizuientul având posibilitatea să formuleze o altă cerere de revizuire în acest sens. Aspectele invocate de revizuient în cererea de revizuire cu privire la nelegala citare a părţii civile, referitoare la faptul că nu a avut interpret autorizat, traducerile fiind făcute de avocat şi de persoane civile, cu privire la faptul că în cauză nu s-au făcut confruntări şi nici cercetarea locului faptei, unele declaraţii de martori nu au fost luate în considerare, sau unele declaraţii au fost interpretate în favoarea învinuirii, toate ţin de soluţionarea fondului cauzei, putând fi invocate atât în faţa primei instanţe, cât şi în apelul sau recursul declarate în cauză. Numai existenţa unuia din motivele de revizuire existente în cuprinsul art. 394 alin. (1) lit. a) - e) este de natură să înfrângă autoritatea de lucru judecat prin admiterea unei astfel de cereri de revizuire, ceea ce nu este cazul în speţă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs condamnatul C.Z.M., solicitând casarea hotărârilor şi admiterea cererii de revizuire a sentinţei penale nr. 170/2006 a Tribunalului Satu Mare prin care a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză, Înalta Curte constată că recursul formulat de condamnat nu este fondat.
Revizuirea, cale extraordinară de atac, este mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt.
Legiuitorul a prevăzut, expres şi limitativ, cazurile în care se poate declanşa aceste remediu procesual.
Astfel, potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert, sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În cauză, corect s-a reţinut că motivele de revizuire invocate de condamnat nu se circumscriu cazurilor prev. de art. 394 C. proc. pen.
Astfel, nelegala citare a părţii civile, împrejurarea că nu a beneficiat de serviciile unui interpret autorizat, traducerile fiind făcute de avocat şi de părţile civile, faptul că în cauză nu s-au efectuat confruntări şi cercetarea la faţa locului şi că nu au fost luare în considerare unele declaraţii de martori nu pot constitui motive de revizuire, constituind critic care putea fi invocate în căile ordinare de atac.
Potrivit art. 397 C. proc. pen., cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, cerere care trebuie să cuprindă cazul de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.
Procurorul, potrivit art. 399 C. proc. pen., efectuează acte de cercetare pentru a verifica temeinicia cazurilor de revizuire invocate.
Ori, în cauză, se constată că revizuientul a invocat cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. b) C. proc. pen. (referitor la faptul că martorul S.T. ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă) direct în faţa primei instanţe, lipsind cu privire la acest motiv procedura prealabilă a efectuării actelor de cercetare de către procuror.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse Înalta Curte constată că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, iar recursul formulat este nefondat, motiv pentru care potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins ca atare.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul C.Z.M. împotriva Deciziei penale nr. 18/ A din 6 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2187/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2376/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
