ICCJ. Decizia nr. 1934/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1934/2010
Dosar nr. 3667/1/2010
Ședința publică din 14 mai 2010
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 22 aprilie 2010, printre altele, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 3002 şi art. 160b C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului R.D.
A respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ca nefondată.
Din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii Curtea a reţinut că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă în continuare, acestea nu s-au schimbat, astfel încât nu se poate dispune revocarea măsurii arestării.
Curtea a apreciat că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică care trebuie analizat prin raportare nu doar la conduita anterioară a inculpatului şi circumstanţele sale personale, dar prin raportare şi la faptele reţinute a fi săvârşite, la modul concret în care se reţine implicarea acestuia şi contribuţia personală a inculpatului, gradul său de participare, în raport de calitatea pe care acesta o avea.
Curtea a mai reţinut că măsura arestării preventive corespunde în cea mai mare măsură realizării scopului procesului penal, aşa cum arată şi art. 136 C. proc. pen., reţinând că această măsură se impune pentru a nu periclita în continuare buna desfăşurare a procesului penal.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar Curtea a apreciat că prin raportare la natura cauzei şi persoana inculpatului, reţinând stadiul procesului penal se impune ca inculpatul să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv, dat fiind că cercetarea judecătorească nu s-a finalizat, nu au fost audiaţi martorii încuviinţaţi pentru inculpaţi, inclusiv pe situaţia de fapt.
Curtea a apreciat că toate aceste împrejurări sunt tot atâtea circumstanţe care să justifice temerea că inculpatul ar putea direct sau colateral să influenţeze cursul procesului.
Pentru motivele arătate mai sus, Curtea a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul R.D. pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul R.D. este cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi două infracţiuni de favorizare a infractorului prevăzute de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fapte constând în aceea că în cursul lunii septembrie 2009, inculpatul R.D., în calitate de judecător la Tribunalul Prahova, a pretins şi primit, prin intermediul inculpatei P.V.I., avocat în Baroul Prahova, suma de aproximativ 20.000 de euro de la inculpaţii S.I. şi S.Z. pentru punerea în libertate a acestuia din urmă, cercetat în stare de arest preventiv în Dosarul nr. 6419/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
S-a mai reţinut că în cursul lunii octombrie 2009, acelaşi inculpat, fiind investit cu soluţionarea cererii formulate de inculpatul P.F.N., în Dosarul nr. 1084/105/2009 al Tribunalului Prahova, cu ajutorul inculpatei P.V.I., l-a ajutat pe P.F.N., facilitându-i punerea în libertate pentru suma de 20.000 de euro.
Curtea constată că temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi la acest moment, întrucât în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă în sensul săvârşirii de către inculpat a faptelor ce i se impută, relevante fiind declaraţiile inculpatei P.V.I., care au fost constante pe parcursul urmăririi penale, aceasta relatând detaliat atât modul în care inculpatul a direcţionat-o şi i-a indicat cum să procedeze pentru realizarea scopului propus, respectiv punerea în libertate, în final, a celor doi inculpaţi S.Z. şi P.F.N., contra sumelor de bani primite, aceste declaraţii coroborându-se cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor telefonice şi înregistrărilor audio-video în mediu ambiental dintre cei doi inculpaţi precum şi cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi.
De asemenea natura faptelor, împrejurările în care au fost comise, calitatea inculpatului, justifică aprecierea că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, făcând necesară cercetarea sa în continuare în stare de arest.
Pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului este analizat şi în raport de gravitatea faptelor comise, gravitate dată în special de calitatea în care inculpatul a comis aceste fapte cu un impact dovedit asupra opiniei publice de natură să afecteze credibilitatea în actul de justiţie.
Având în vedere calitatea pe care a deţinut-o inculpatul, există riscul ca, lăsat în libertate, inculpatul să încerce să influenţeze martorii şi să afecteze în mod negativ cursul procesului penal, toate aceste considerente conducând la concluzia că este necesară, în acest moment procesual, menţinerea inculpatului în stare de arest.
Pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte apreciază că cererea inculpatului referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara este de asemenea neîntemeiată.
În consecinţă, recursul inculpatului este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva încheierii din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 11294/2/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1850/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2037/2010. Penal → |
|---|
