ICCJ. Decizia nr. 2181/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2181/2010
Dosar nr.4271/1/2010
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 11 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 3958.1/103/2009 s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului T.M.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii T.M.C. şi F.A. împotriva Sentinţei penale nr. 31/P din 9 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 3958/10372009, a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri faţă de inculpat subzistă în continuare, impunând privarea de libertate a acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.M.C., care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
Prin Sentinţa penală nr. 31/P din data de 09 februarie 1010, pronunţată de Tribunalul Neamţ, s-a dispus condamnarea inculpatului T.M.C., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
a) falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa principală de 6 (şase) ani închisoare şi 1 (unu) an pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale;
b) falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa principală de 6 (şase) ani închisoare şi 1 (unu) an pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale;
c) tentativă la efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi
d) accesare fără drept a unui sistem informatic, prevăzută de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare şi 1 (unu) an pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, inculpaţii T.M.C. şi F.A., cauza formând obiectul Dosarului nr. 3958.1/103/2009 al Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie.
La termenul din 11 mai 2010, fixat pentru judecarea apelurilor inculpaţilor, instanţa de control judiciar a menţinut starea de arest a inculpatului T.M.C., pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c). Conform textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Înalta Curte constată că, în cauza supusă analizei, au fost respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Totodată, conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În prezenta cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală şi a constatat corect că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului T.M.C.
Astfel, sunt îndeplinite în continuare condiţiile cumulative impuse de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din acelaşi cod, avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, în sensul că în sarcina acestuia s-a reţinut săvârşirea unor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
Înalta Curte apreciază că pericolul social concret pentru ordinea publică este evidenţiat de gravitatea infracţiunilor pentru care este judecat inculpatul, împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise, modul de operare reţinut în actul de sesizare, participarea inculpatului, în actul de sesizare reţinându-se că acesta are preocupări pe linia accesării neautorizate a sistemelor informatice, obţinerea datelor şi confecţionarea unor cârduri contrafăcute, cu scopul de a realiza, atât personal, cât şi prin intermediari atraşi în activitatea infracţională, retrageri neautorizate de numerar de la ATM-uri amplasate în România şi alte state.
De asemenea, pericolul social concret rezultă şi din faptul că inculpatul se presupune că a cooptat pentru săvârşirea unor astfel de infracţiuni şi alte persoane, astfel că lăsarea acestuia în libertate ar genera creşterea sentimentului de nesiguranţă al populaţiei şi ar fi de natură să creeze în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate şi de neîncredere în justiţie.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.C. împotriva Încheierii din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 3958.1/103/2009.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.C. împotriva Încheierii din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 3958.1/103/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2179/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4138/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
