ICCJ. Decizia nr. 2403/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
Decizia nr. 2403/2010
Dosar nr. 5/45/2010
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra cauzei penale de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 22 din 25 februarie 2010 Curtea de Apel Iaşi a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii introducerii plângerii invocată de persoana cercetată P.I. prin apărătorul său.
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul N.G. împotriva Rezoluţiei din 02 noiembrie 2009, dată în dosarul nr. 219/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
A menţinut rezoluţia atacată.
A fost obligat petentul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 14 iunie 2009 petentul N.G. a formulat plângere penală împotriva notarilor publici P.I., M.R.M., a directorului executiv al Direcţiei Judeţene Iaşi de Evidenţă a Persoanelor, M.R., cât şi a subprefectului A.C.M., prin care solicita efectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 G.C., neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 G.C.
Numitul N.G. a arătat că prin luna februarie 2009 a aflat că în apartamentul său cu nr. 7 din Iaşi, şi-a stabilit domiciliul o altă persoană, respectiv G.C.O., fără să fi avut acordul său. A precizat că anterior a încheiat cu G.C.O. un antecontract de vânzare-cumpărare a acestui apartament, însă ulterior vânzarea nu a mai fost perfectată deoarece promitentul cumpărător G.C.O. nu a achitat nici măcar suma stabilită ca acont al vânzării. A mai arătat persoana vătămată că ulterior G.C.O., i-a cerut actul de proprietate al apartamentului pentru a-şi stabili acolo reşedinţa, însă a refuzat să dea curs acestei solicitări, fiind surprins apoi de faptul că susnumitul şi-a stabilit totuşi reşedinţa în apartamentul său.
În consecinţă a solicitat lămuriri la Serviciul pentru Evidenţa Populaţiei din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, iar de aici, prin adresa nr. 9005 din 13 aprilie 2009, semnată de directorul executiv M.R.M., i s-a comunicat faptul că apartamentul cu nr. 7 din Iaşi, nu este proprietatea sa, iar el locuieşte acolo fără forme legale, doar în baza unui antecontract de schimb şi că numitul G.C.O. şi-a stabilit reşedinţa în locaţia susmenţionată cu acordul proprietarului C.I., proprietar în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 260/2007 la BNP I.P.
Ulterior persoana vătămată a solicitat eliberarea unei copii de pe contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 260/2007 la BNP I.P., însă atât directorul executiv M.R.M., cât şi notarul public P.I. au refuzat să dea curs cererii sale.
În urma actelor premergătoare s-a stabilit că între numitul N.G. şi numitul G.C.O. s-au încheiat acte juridice, însă acesta din urmă nu a semnat actele în nume propriu, ci în calitate de mandatar al numitului C.I., calitate ce i-a fost conferită de procura autentificată de BNP I.M., prin încheierea nr. 1277 din 14 decembrie 2006 (filele 28, 29).
În baza acestei procuri numitul G.C.O. a cumpărat pentru C.I. apartamentul cu nr. 7 din Iaşi, de la vânzătoarea A.L., contractul fiind autentificat prin încheierea nr. 1160 din 04 mai 2007 a BNP P.I. (f. 38-40).
Ulterior, la data de 07 februarie 2008, tot la BNP P.I. s-a autentificat prin încheierea nr. 400/2008 un antecontract de schimb de apartamente între N.G. şi C.I., reprezentat de G.C.O., apartamentele ce au făcut obiectul antecontractului fiind cel cu nr. 19 situat în Iaşi, compus din 3 camere respectiv cel cu nr. 7 din Iaşi, compus din o singură cameră. În antecontract s-a menţionat că N.G. a dobândit apartamentul din bd. C. în baza Legii nr. 112/1995 şi că numitul C.I. a dobândit apartamentul din str. V. „în baza contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 160/2007 la BNP I.P." (f. 35-37).
Se poate observa că la menţionarea actului juridic prin care C.I. a dobândit în proprietate apartamentul său adus la schimb s-a strecurat o eroare materială la indicarea nr. încheierii de autentificare, în sensul că s-a tehnoredactat nr. 160/2007, în vreme ce nr. corect era 1160/2007. Această eroare materială vădită nu are însă nici o consecinţă juridică, de vreme ce apartamentele au fost corect individualizate.
Ca urmare a diferenţei de valoare dintre cele două apartamente părţile au convenit şi cu privire la plata unei sulte în valoare totală de 61700 lei, modalitatea de achitare a acesteia fiind următoarea:
- 19.500 lei au fost achitaţi anterior semnării antecontractului, pentru plata datoriilor restante de la apartamentul numitului N.G.,
- pentru restul sumei, de 42.200 lei, s-a stabilit plata unor rate lunare egale, iar mandatarul G.C.O. s-a obligat, în numele persoanei reprezentate, să achite până la data de 01 aprilie 2008, suma de 1000 dolari SUA.
S-a stipulat în cuprinsul antecontractului şi termenul limită până la care actul de schimb trebuie perfectat, aceasta fiind data de 10 februarie 2018.
La data de 19 martie 2008 prin încheierea nr. 12541/2008 la BNP M.R.M. s-a autentificat declaraţia prin care numitul N.G. a arătat că a primit de la numitul C.I., „prin reprezentantul acestuia", suma de 1000 dolari SUA (f. 25).
Din cele arătate mai sus rezultă că numitul N.G. nu a devenit proprietar al apartamentului din str. V., antecontractul de schimb netransmiţând proprietatea asupra apartamentelor copermutanţilor. În această situaţie, nu era necesar consimţământul lui N.G. la stabilirea domiciliului lui G.O.V. în apartamentul din str. V., ci consimţământul proprietarului C.I..
Cu adresa nr. 105036 din 23 octombrie 2009 Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi a trimis copiile documentelor în baza cărora numitul G.C.O. şi-a stabilit domiciliul în Iaşi, regăsindu-se printre aceste documente atât acordul proprietarului apartamentului, C.I. (fila 68 verso), cât şi copia contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 1160/2007 la BNP I.P.
Totodată, prin adresa susmenţionată s-a precizat că cererea de stabilire a domiciliului a fost aprobată de către comisarul şef de poliţie S.V.
Numita M.R.M. a semnat doar adresa nr. 9005 din 13 aprilie 2009 şi 9006 din 22 aprilie 2009 (f. 4, 6), prin care persoanei vătămate i s-a comunicat faptul că G.C.O. are domiciliul stabilit în apartamentul din str. V., aflat proprietatea lui C.I. „conform contractului de vânzare cumpărare nr. 260/2007, autentificat la BNP P.I., respectiv adresa cu nr. 9006 din 22 aprilie 2009, prin care persoanei vătămate i s-a comunicat refuzul eliberării unei copii a contractului susmenţionat, fiind îndrumată să solicite o astfel de copie la biroul notarial (f. 4, 6). O nouă eroare a apărut la redactarea acestor două adrese în ceea ce priveşte numărul încheierii de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare, fără ca această eroare să afecteze drepturile persoanei vătămate referitoare la apartamentul din str. V., întrucât dreptul de dispoziţie asupra apartamentului aparţine în continuare proprietarului C.I.
Prin Rezoluţia nr. 219/P/2009 din 2 noiembrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii P.I., M.R.M., A.C.M. şi S.V. sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 G.C. întrucât fapta nu există şi faţă de intimata M.R.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 249 G.C., nefiind întrunit conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere la procurorul general, care prin rezoluţia nr. 969/II/2/2009 din 14 decembrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a respins plângerea petentului N.G. ca neîntemeiată, dispunându-se şi comunicarea soluţiei.
Nemulţumit de modul de soluţionare al plângerilor sale, petentul N.G. s-a adresat instanţei de judecată, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., arătând că probele aflate la dosar nu au fost corect analizate şi solicită începerea urmăririi penale faţă de persoanele vizate în plângerea sa.
Curtea de Apel Iaşi, în urma analizei actelor premergătoare efectuate în cauză, a stabilit că notarul public P.I. a autentificat contractul de vânzare/cumpărare 1160, având ca obiect vânzarea de către A.L. a apartamentului situat în Iaşi, către cumpărătorul C.I. prin mandatarul său G.C.O.
Deci proprietarul acestui apartament era C.I. şi faptul că, la data de 07 februarie 2008, acelaşi notar autentifică un alt antecontract de schimb de apartamente între petent şi C.I., reprezentat de G.C., cu o eroare, constând în consemnarea nr. 160/2007 în loc de 1160/2007, antecontract care are limita de 10 februarie 2018, nu îi conferea petentului şi calitatea de proprietar, nefiind transmisă proprietatea în această situaţie.
Aşa fiind, în mod legal i-a fost refuzat petentului N.G. de către M.R.M. şi de notarul P.I. eliberarea unor copii de pe acel contract şi tot legal directorul executiv şi-a dat acordul ca numitul G. să-şi stabilească reşedinţa în acel apartament, cerere avizată legal şi de comisarul S.V.
Eroarea strecurată de M.R. în adresele de răspuns către petent (160/2007 în loc de 1160/2007) au fost considerate că nu au consecinţe juridice care să îi fi încălcat drepturile petentului.
S-a apreciat că subprefectul A.C. a făcut acele xerocopii cu intenţia de a cunoaşte mai bine problema care trebuia soluţionată petentului, iar cât priveşte pe notarul public M.R., aceasta nu a făcut decât să consemneze declaraţia părţii vătămate, aşa încât nu are relevanţă juridică dacă banii au fost predaţi de G.C. sau de soţia acestuia.
Instanţa de fond a apreciat că persoanele cercetate şi-au exercitat atribuţiile de serviciu în conformitate cu legea, nefiind încălcate în vreun fel drepturile petentului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petentul N.G. care în motivele de recurs a învederat că face plângere împotriva comportamentului abuziv şi nelegal al judecătorului D.A., care a sustras plângerea sa, întrucât la data de 25 februarie 2010 s-a interesat la serviciul arhivă în legătură cu soluţia dată în dosarul său, dar i s-a comunicat permanent faptul că nu s-a pronunţat instanţa, ulterior la 16 martie 2010 i s-a comunicat sentinţa şi a declarat recurs, deşi a constatat că termenul de 10 zile operează de la pronunţare şi nu de la comunicare, apreciind că vinovat de această situaţie este judecătorul D.A.
La termenul de judecată din 17 iunie 2010, petiţionarul a precizat că recursul său vizează sentinţa penală 22 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul petentului, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. îl consideră tardiv pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen. termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel [art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. - text incident în speţă - nu stabileşte un alt termen de recurs, decât cel de 10 zile, adică „de drept comun")] Acest termen curge, potrivit art. 3853 alin. (2) raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., de la pronunţare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare şi de la comunicare pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri cât şi la pronunţare.
În speţă, hotărârea atacată (sentinţa penală nr. 22/2010) a fost pronunţată la 25 februarie 2010, în chiar ziua în care avuseseră loc dezbaterile judiciare, la care petentul a fost prezent, împrejurare consemnată în partea introductivă a hotărârii, termenul de recurs de 10 zile curgând de la pronunţarea hotărârii (25 februarie 2010) şi se împlinea la 8 martie 2010, ultima zi când petentul putea declara recurs. Recursul a fost declarat însă la 17 martie 2010, cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de lege.
În raport de această dată - 17 martie 2010 - recursul este tardiv şi va fi respins ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen.
Susţinerile petentului că soluţia nu ar fi fost trecută în condica de şedinţă şi din această cauză a declarat recurs în momentul în care i fost comunicată, sunt lipsite de suport probator.
În consecinţă, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul N.G. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2389/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2426/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
