ICCJ. Decizia nr. 2441/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2441/2010
Dosar nr. 2539.01/3/2009
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 485/F din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatul R.M. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. şi la 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 180 alin. (2) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, în final, inculpatul urmând a executa 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 01 august 2008 la zi.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui topor, corp delict.
Sub aspectul laturii civile, în baza art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 şi următoarele C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească următoarele sume: 2.785,20 lei despăgubiri materiale reprezentând cheltuieli de spitalizare, precum şi 8.000 Euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale către partea civilă U.C.C.; 1.500 lei daune morale către partea civilă L.L.E.; 2.979,94 lei cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti; 1.193,5 lei daune materiale către partea civilă Sanatoriul Balnear Techirghiol; 3.344,81 lei cu acelaşi titlu către partea civilă Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 31 iulie 2008, inculpatul împreună cu familia sa au mers la o terasă pentru a serba ziua de naştere a fiicei sale. La întoarcerea spre casă, întrucât inculpatul a consumat băuturi alcoolice, autoturismul cu care se deplasase a fost condus de concubina sa, G.L.
Ajunşi în zona Foişorului de Foc, martora G.L. a oprit autoturismul pe partea stângă a carosabilului, blocând accesul unui troleibuz, context în care şoferul a început să claxoneze, iritându-l pe inculpat, care a luat un obiect tăietor înţepător din maşină, s-a îndreptat spre troleibuz cu intenţia de a-l agresa pe şofer. Sesizând pericolul, şoferul a închis geamul şi şi-a continuat drumul, întrucât, între timp, martora G.L. mutase autoturismul.
În acest timp, părţile vătămate U.C.C. şi L.L.E., împreună cu martorii F.G. şi G.E. efectuau activităţi de supraveghere operativă a doi suspecţi de furturi auto şi ajunseseră în zona Foişorului de Foc.
Din poziţia în care erau dispuşi, partea vătămată L.L.E. şi martorul F.G. au avut posibilitatea de a observa nemijlocit derularea evenimentului, aflându-se pe direcţia de deplasare a inculpatului spre şoferul troleibuzului.
În momentul în care inculpatul a trecut pe lângă cei doi, s-a îndreptat spre partea vătămată L.L.E., a abordat-o şi a întrebat-o „dacă îl cunoaşte şi de ce se uită aşa" şi a îndreptat cuţitul spre ea, aceasta apărându-se cu mâna stângă.
Partea vătămată s-a îndreptat spre maşina de serviciu pentru a se bandaja, a luat un baston din dotarea standard a poliţiei (un matrax extensibil) şi a încercat să telefoneze la numărul de urgenţă 112. Văzând că partea vătămată folosea telefonul, inculpatul a revenit spre aceasta, a îndreptat cuţitul spre ea şi a înjurat-o, motiv pentru care victima s-a îndepărtat de inculpat, fără a-şi declina calitatea de poliţist pentru a nu se deconspira faţă de cei doi suspecţi de furturi auto aflaţi în apropiere.
Inculpatul şi-a continuat agresiunea, l-a urmărit pe L.L.E., situaţie observată de partea vătămată U.C.C., care a plecat în sprijinul colegului său.
La un moment dat, inculpatul s-a oprit din urmărirea părţii vătămate L.L.E., s-a întors către partea vătămată U.C.C., pe care a ameninţat-o cu acelaşi cuţit, însă a reuşit să scape.
În acest timp, martora G.L. a pornit autoturismul în direcţia în care plecase inculpatul, acesta s-a oprit din urmărirea celor două părţi vătămate şi s-a urcat în maşină.
După acest prim moment, părţile vătămate şi martorii F.G. şi G.E. s-au strâns în faţa unei rotiserii din zona Foişorului de Foc şi au solicitat sprijinul unui echipaj de poliţie.
La scurt timp inculpatul a revenit, a coborât din autoturism înarmat cu un topor, s-a îndreptat spre grupul celor patru şi a aplicat o lovitură de sus în jos în capul părţii vătămate U.C.C., care şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost transportată de urgenţă la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca. Inculpatul a fost imobilizat şi dezarmat de martorii F.G. şi G.E., care şi-au declinat calitatea de poliţişti.
Din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. A1/11858/2008, prima instanţă a reţinut că partea vătămată U.C.C. a prezentat leziuni traumatice care s-au produs prin lovire cu corp dur, că au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale şi că viaţa victimei a fost pusă în primejdie.
Din certificatul medico-legal nr. A2/6151 din 01 august 2008, s-a reţinut că cealaltă parte vătămată L.L.E. a prezentat pe mâna stângă dorsal distal în dreptul degetelor III-IV 3 plăgi superficiale şi excoriaţie, leziuni traumatice produse prin lovire/zgâriere cu corp dur cu margini ascuţite şi au necesitat 3-4 zile îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la locul faptei, planşe foto, declaraţiile părţilor civile U.C.C. şi L.L.E., raportul de expertiză medico-legală, certificatul medico-legal, raportul de expertiză biocriminalistică, depoziţiile martorilor F.G., G.E., G.L., C.A.C., L.N., B.D., B.V. şi S.G., toate coroborate cu declaraţiile inculpatului, care a avut o poziţie oscilantă cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 266 din 16 decembrie 2009, a respins apelul declarat de inculpat, apel ce a vizat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate, prin nereţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi greşita individualizare a pedepsei.
În motivarea deciziei instanţei de apel s-a reţinut că nu rezultă din nicio probă că inculpatul a acţionat în stare de provocare din partea victimelor, iar pedeapsa aplicată a fost corect individualizată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs prin care a reiterat motivele de apel, respectiv nereţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi reindividualizarea pedepsei prin aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond şi cea de apel au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând corespunzător infracţiunea comisă în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen. şi justificat nu au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Pe lângă argumentele menţionate în considerentele celor două hotărâri judecătoreşti recurate, sub acest prim aspect, mai sunt de făcut următoarele precizări:
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., provocarea este circumstanţa atenuantă legală ce constă în săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, provocarea inducând o stare de surescitare nervoasă (perturbatio animi). Persoana supusă provocării trece printr-o stare psihică de emoţie cauzată de activitatea persoanei provocatorului, fapt determinant pentru a se putea reţine o atare circumstanţă atenuantă cu consecinţa prevăzută în art. 76 alin. (2) C. pen.
Or, din împrejurările comiterii faptei şi a modului de a acţiona al inculpatului nu se poate desprinde concluzia că în momentul săvârşirii infracţiunii acesta a acţionat într-o stare de puternică tulburare sau emoţie, victimele neexercitând asupra sa niciuna din acţiunile arătate în textul de lege citat.
Aşa cum rezultă din probele aflate la dosar, cel care a declanşat conflictul a fost inculpatul, el încercând să-l agreseze pe şoferul unui troleibuz blocat de autoturismul condus de concubina sa, tot inculpatul a fost acela care a abordat-o şi agresat-o pe partea vătămată L.L.E. şi apoi pe cealaltă parte vătămată U.C.C. Deşi conflictul s-a terminat, inculpatul fiind luat în maşina condusă de G.L., el a revenit în zona în care se aflau părţile vătămate şi martorii, s-a apropiat de U.C.C., înarmat cu un topor şi prin surprindere i-a aplicat în cap o puternică lovitură, cauzându-i leziuni grave şi care i-au pus viaţa în pericol.
În consecinţă, aşa cum rezultă din coroborarea probelor administrate, nu se justifică reţinerea circumstanţei atenuante a provocării, inculpatul nefiind supus vreunei puternice tulburări sau emoţii determinată de vreo provocare gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită.
Referitor la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că sancţiunea aplicată, de 9 ani închisoare, a fost bine dozată şi nu se impune modificarea acesteia.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanţa de fond a analizat aceste criterii de individualizare a pedepsei, iar instanţa de apel a reverificat toate elementele de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului.
Pericolul social concret al faptei comise este unul deosebit de ridicat datorită împrejurărilor în care infracţiunile au fost săvârşite, în special tentativa la infracţiunea de omor calificat, împrejurări analizate de instanţa de fond şi cea de control judiciar, precum şi în considerentele mai sus arătate.
Cu privire la profilul moral al inculpatului, din probele administrate, rezultă că acesta a mai comis anterior fapte de violenţă, respectiv infracţiuni contra persoanei şi alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii de convieţuire socială, pentru care a fost condamnat de instanţele judecătoreşti (a se vedea cazierul inculpatului, filele 122,123 din dosarul de urmărire penală).
Referitor la faptele comise, inculpatul a avut o poziţie oscilantă, încercând să diminueze propria sa vină în declanşarea incidentelor, astfel că nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă invocată de inculpat [art. 74 lit. c) C. pen.] sau o altă împrejurare favorabilă de natură a fi aplicabil alin. (2) din textul de lege menţionat.
Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că în timpul urmăririi penale ori a judecăţii a denunţat sau a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni grave (deşi i s-a acordat un interval de timp în acest scop) inculpatul nu poate beneficia de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Faţă de considerentele expuse, Decizia recurată este temeinică şi legală, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins ca nefondat.
Va fi computată perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 266 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 31 iulie 2008 la 21 iunie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2426/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2445/2010. Penal - → |
|---|
