ICCJ. Decizia nr. 2426/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2426/2010
Dosar nr. 407/2/2010
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 63 din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta T.G.B. împotriva ordonanţei din data de 12 noiembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 2000/3/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Proceduri Speciale.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la data de 09 noiembrie 2009 petiţionara T.G.B. a solicitat efectuarea de cercetări fată de avocatul I.A. şi numiţii P.S.O. şi P.M.M. pentru comiterea infracţiunilor de fals în declaraţii şi înşelăciune, prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), arătând în esenţă, că intimaţii P.S.O. şi P.M.M. consiliaţi de avocat I.A. au chemat în judecată o serie de instituţii publice invocând un act de adjudecare anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă cu scopul de a obţine intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al SC A. SRL asupra imobilului situat în Bucureşti.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, constatând că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de avocatul I.A., prin ordonanţa nr. 2000/P/2009 din 12 noiembrie 2009, reţinându-se că între părţi există raporturi litigioase, iar intimatul I.A. a acţionat în calitate de avocat în sprijinirea intereselor clientului şi pentru susţinerile făcute oral sau în scris în faţa instanţelor de judecată, potrivit art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 avocatul nu răspunde penal.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) de către numiţii P.S.O. şi P.M.M., şi declinarea competenţei în favoarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Împotriva acestei ordonanţe, petiţionara T.G.B. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care, în baza art. 278 C. proc. pen. a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 1921/II-2/2009 din 17 decembrie 2009.
Nemulţumită de soluţia procurorului general, petiţionara a formulat plângere în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - instanţă competentă să judece cauza în primă instanţă.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că:
În baza titlului executoriu, sentinţa civilă nr. 9511 din 25 noiembrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi a încheierii pronunţată la 04 iulie 2006 de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti prin care s-a admis începerea executării silite asupra cotei de 25% din imobilul situat în Bucureşti, proprietatea petiţionarei ca urmare a neachitării în termen a debitului de 675 329 38 lei (RON) s-a trecut la evaluarea şi scoaterea la licitaţie a imobilului menţionat, cota de 25% din terenul în suprafaţă de 1285 mp fiind adjudecată de creditoarea SC A. SRL pentru suma 57.500 lei reprezentând ½ din creanţă plus diferenţa care a fost depusă la 09 noiembrie 2006, în sumă de 24.839, 81 lei.
Urmare a adjudecării, a fost emis actul de adjudecare nr. 212 din 10 ianuarie 2006 în dosarul de executare nr. 212/2006, de către executor judecătoresc R.I.C. în favoarea adjudecatarei SC A. SRL menţionându-se că acesta constituie titlu de proprietate şi poate fi înscris la ANCPI - Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară a Sectorului 2.
Petiţionara a formulat contestaţie la executare solicitând desfiinţarea formelor de executare pe motiv că nu a cunoscut efectuarea actelor.
Prin sentinţa civilă nr. 1891 din 12 martie 2007 Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis, în parte, contestaţia la executare, a anulat expertiza tehnică şi actele de executare subsecvente printre care şi actul de adjudecare nr. 212 din 10 noiembrie 2006 şi a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică având ca obiect determinarea valorii reale de circulaţie a imobilului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs intimaţii, recurs ce a fost admis prin Decizia civilă nr. 1733 din 21 noiembrie 2007 prin care s-a modificat în parte sentinţa în sensul că s-a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva actelor de executare efectuate în cauză anterior publicaţiei de vânzare din data de 03 octombrie 2007 şi s-a respins ca tardiv formulată contestaţia împotriva procesului verbal de situaţie din 01 august 2006, somaţiei din 07 august 2006 şi publicaţiei din 03 octombrie 2006, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
La data de 16 aprilie 2007, P.S.O. a depus cererea 786839 din 16 aprilie 2007 prin care solicita înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului din Sector 2, în motivele cererii specificându-se că acesta este, împreună cu M.G., P.G.I., E.H.M.C., P.E. şi petiţionara în cauză, T.G.B., proprietar al imobilului în speţă.
De asemenea, s-a menţionat că SC A. SRL a devenit ea proprietarul unei cote de 25% prin actul de adjudecare nr. 210 din 08 noiembrie 2006 (anexa9).
Cauza a format obiectul dosarului nr. 10559/300/2007 în care reclamanţii P.S.O., I.C. şi SC A. SRL 072006 au fost reprezentaţi convenţional de N.A. din cadrul cabinetului individual de avocatură I.A.
Prin sentinţa civilă nr. 1168 din 11 februarie 2009 Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de P.S.O. şi SC A. SRL împotriva încheierii nr. 786839 din 31 iulie 2007 a BCF Sector 2 de respingere a înscrierii dreptului de proprietate.
La 16 iulie 2009 este promovată o nouă acţiune de către P.O. reprezentat legal de Cabinet Individual de Avocatură „I.A." prin care se solicită înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului din sector 2 specificându-se din nou, că SC A. SRL a devenit proprietarul cotei de 25% prin actul de adjudecare 08 noiembrie 2006 în urma executării silite a petiţionarei T.G.B., cu motivarea că la 23 martie 2009 a fost completată documentaţia în vederea înregistrării dreptului de proprietate.
Conform procesului - verbal încheiat la 23 februarie 2009 în dosarul de executare nr. 2112/2006, petiţionara a virat suma de 57.178,38 lei (RON) în contul creditorilor SC A. SRL şi P.S.O., astfel că executarea silită a fost declarată încetată.
Infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) constă în declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau institut de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vedere producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, iar infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) - varianta tip - constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.
Pentru a se putea începe urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiţii. Prima condiţie, constă în existenţa unui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate obţine informaţiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de-a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen. cu excepţia celui prevăzut la lit. b1). Intervenţia unui astfel de caz rezultând din actele cu care a fost sesizat organul de urmărire penală ori din actele premergătoare efectuate în cauză, poate conduce la soluţia neînceperii urmăririi penale.
Potrivit art. 224 C. proc. pen. actele premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi penale şi au ca obiectiv completarea informaţilor organului de cercetare pentru a le aduce la nivel unor constatări care să determine începerea urmăririi penale, verificarea informaţilor deţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei şi fundamentarea soluţiei de neurmărire penală dată în cauză, potrivit art. 228 C. proc. pen.
Actele premergătoare sunt facultative şi pot fi limitate de organul de urmărire penală atât cantitativ cât şi calitativ la îndeplinirea activităţii necesare atingerii scopului lor real.
În speţă, petiţionara a relevat faptul că avocatul, ca reprezentant convenţional, a uzat de un act de adjudecare care a fost anulat definitiv şi irevocabil în cadrul unei contestaţii la executare care a reţinut că există vicii de fond şi de formă astfel că, executarea silită trebuie reluată prin refacerea expertizei tehnice (actele subsecvente care au avut în vedere valoarea stabilită prin expertiza ce s-a dispus a fi refăcută, fiind anulate - 21 noiembrie 2007).
Curtea a reţinut că cererea de intabulare a dreptului de proprietate bazat pe actul de adjudecare în speţă a fost formulată în intervalul de timp până la anularea actului şi anume, la 16 aprilie 2007, toate acţiunile ce s-au desfăşurat în vederea producerii acestei consecinţe juridice fiind promovate de către intimatul P.S.O.
Împrejurarea că intimatul avocat I.A. l-a reprezentat pe acest convenţional în unele dintre litigiile promovate (acesta întrucât din actele dosarului nu rezultă că ar fi asistat ori reprezentat numai avocatul I.A., fiind menţionat Cabinetul Individual de Avocatură) nu echivalează cu existenţa, sub aspect subiectiv, a intenţiei directe de a folosi un înscris care nu mai are efecte, respectiv nu mai constituie titlu de proprietate, întrucât procedura de executare silită era încă în curs de desfăşurare şi a încetat abia la 23 martie 2009 prin achitarea debitului de către petiţionară.
Curtea a mai reţinut că s-au derulat acţiuni pentru menţinerea actului de adjudecare, intimatul P.S.O. fiind reprezentat convenţional de acelaşi „Cabinet Individual de Avocatură - I.A.".
Oricum, din actele dosarului nu rezultă indicii cu privire la existenţa infracţiunii de fals în declaraţii reclamată, întrucât nu se poate vorbi de acţiunea de a face o declaraţie necorespunzătoare adevărului, în speţă fiind vorba de invocarea unui act anulat (prin depunerea lui la dosarul cauzei după cum nici nu se poate vorbi de uz de fals aceasta fiind o infracţiune subsecventă uneia de fals în înscrisuri, presupunând o acţiune anterioară fals (contrafacere, alterare, imitare) ori, aşa cum s-a arătat - actul de adjudecare a fost declarat nul - lipsit de efecte urmare a unei contestaţii, procedura de executare silită fiind încă în curs de desfăşurare la data invocării acestuia de către intimat, în calitatea sa de reprezentat convenţional al adjudecatarului.
Este adevărat, aşa cum susţine în speţă petiţionara, că nu se pot invoca prevederile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 întrucât susţinerile făcute de avocat trebuie - pentru a fi exonerat - să aibă legătură în cauză şi să fie necesare stabilirii adevărului.
În cauză, nu este vorba de susţineri formulate în apărarea intereselor clientului care să ducă la stabilirea adevărului ci este vorba de invocarea unui act de adjudecare care fusese lipsit de efecte în mod irevocabil, urmând a se stabili dacă avocatul a cunoscut acest lucru şi cu ştiinţă a urmărit produce unor consecinţe juridice.
Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă cu claritate participarea subiectivă a intimatului avocat la acţiunile reclamate de către petentă, Curtea reţinând că s-a dispus disjungerea cauzei pentru continuarea cercetărilor cu privire la intimaţii P.S.O. şi P.M.M.
Curtea a mai reţinut că, în cauză, nu se conturează elemente ori indicii temeinice cu privire la vreo acţiune de inducere în eroare a petiţionarei, afirmaţii mincinoase cu consecinţa producerii unei pagube patrimoniale.
Împotriva sentinţei penale nr. 63 din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, în termen legal a declarat recurs petenta T.G.B., solicitând admiterea plângerii sale, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale faţă de intimat sub aspectul infracţiunilor reclamate.
În motivarea recursului, petenta arată că cercetările efectuate de procuror sunt superficiale, incomplete, intimatul I.A. în calitate de avocat al lui P.S.O. şi al SC A. SRL a făcut demersuri cunoscând că actul de adjudecare nr. 212/2009 este desfiinţat şi nu mai produce efecte, cu scopul de a realiza intabularea frauduloasă a unui drept de proprietate inexistent.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate conform dispoziţiilor art. 3855 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că între petenta din prezenta cauză, T.G.B. şi numitul P.S. au existat mai multe litigii civile, inclusiv cel legat de anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 212/2006 al BEJ R.I.C.
În cadrul dosarului menţionat s-a încheiat actul de adjudecare nr. 212 din 10 noiembrie 2006 prin care cota de 25% di imobilul situat în Bucureşti, Sector 2, a fost adjudecată de către creditoarea SC A. SRL reprezentată de P.M.M. pentru suma de 57.500 lei.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 1891 din 12 martie 2007 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a fost anulat actul de adjudecare nr. 212 din 10 noiembrie 2006, dispoziţie ce a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 1733 din 21 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Prin cererile adresate Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la datele de 3 octombrie 2007 şi 16 iulie 2009, P.S.O. ş.a. reprezentaţi de Cabinetul Individual de Avocatură „I.A." au chemat în judecată Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară al Municipiului Bucureşti ş.a. pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului teren situat în Bucureşti.
Intimatul I.A. a acordat asistenţă juridică numitului P.S.O. în mai multe litigii pe care acesta le-a avut cu petenta T.G.B., făcând demersurile juridice necesare pentru dovedirea pretenţiilor clientului său.
Intimatul, în calitate de avocat, a formulat cereri şi a propus probe în exercitarea unui mandat încredinţat de P.S.O., astfel că susţinerile sale în faţa instanţei, supuse cenzurii de către judecători în raport cu probele administrate şi dispoziţiile legale aplicabile, nu constituie fapte prevăzute de legea penală, respectiv fals în declaraţii şi înşelăciune, aşa cum susţine petenta.
Mai mult, din actele premergătoare efectuate nu rezultă că intimatul ar fi exercitat acţiuni de inducere în eroare a petentei, acţiuni ce ar fi avut ca finalitate producerea unei pagube în patrimoniul acesteia pentru a fi în prezenţa infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Faţă de considerentele expuse, apreciind că sentinţa atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte în baza art. 38515, pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petentă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara T.G.B. împotriva sentinţei penale nr. 63 din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2403/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2441/2010. Penal → |
|---|
