ICCJ. Decizia nr. 2447/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2447/2010
Dosar nr. 141/2/2010
Şedinţa publică din 21 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 50 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost recunoscută Sentinţa penală nr. 12/08 pronunţată de Judecătoria de Instrucţie nr. 1 din Torrevieja la data de 12 februarie 2008, astfel cum a fost modificată prin Sentinţa nr. 87/09 pronunţată de Tribunalul Suprem al Regatului Spaniei la data de 5 februarie 2009 şi a dispus transferarea condamnatului G.N. (fiul A., născut în localitatea Târgu Jiu, judeţul Gorj), în vederea executării pedepsei de 8 ani închisoare într-un penitenciar din România.
S-a dedus prevenţia de la 17 iunie 2006 la zi.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că cetăţeanul român G.N. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 12/08 pronunţată de Judecătoria de Instrucţie nr. 1 din Torrevieja la două pedepse de câte 4 ani închisoare şi la două pedepse cu amendă de 10 luni cu o cotă zilnică de 10 euro pentru săvârşirea a două infracţiuni de prostituţie prevăzute de art. 188.1 C. pen. spaniol şi la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de avort prevăzută de art. 144 C. pen. spaniol.
În fapt, s-a reţinut că, în cursul lunii martie 2006 persoana condamnată G.N. a adus din România pe numitele G.C.E. şi T.F.R. pe care le-a constrâns să practice prostituţia în diverse localităţi din Spania. Totodată, s-a reţinut că la data de 6 iunie 2006 a obligat-o pe T.F.R. să întrerupă cursul sarcinii pentru a continua practicarea prostituţiei.
Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 87/09 pronunţată de Tribunalul Suprem al Regatului Spaniei la data de 5 februarie 2009 sus-numitul a fost achitat pentru infracţiunea de avort, urmând să execute cumulat cele două pedepse de câte 4 ani închisoare în total 8 ani închisoare, şi cele două pedepse cu amenda de 10 luni cu o cotă zilnică de 10 euro, aplicată pentru săvârşirea infracţiunilor de prostituţie în total 6000 euro.
S-a apreciat că faptele au corespondent în dispoziţiile art. 329 alin. (1) C. pen. român şi că, astfel este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 19 lit. e) din Legea nr. 302/2004.
Totodată, s-a reţinut că hotărârea de condamnare este definitivă, că cetăţeanul român G.N. şi-a manifestat consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei şi că la data primirii cererii de transfer avea de executat mai mult de 6 luni din pedeapsa finală şi că astfel sunt întrunite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 129 lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004.
Referitor la sancţionarea pecuniară instanţa a considerat că aceasta comportă o procedură diferită şi că sesizarea parchetului a vizat numai pedeapsa închisorii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a susţinut că instanţa de fond a fost învestită şi cu recunoaşterea pedepsei pecuniare şi a solicitat casarea hotărârii atacate şi executarea amenzii de 6000 euro pe lângă pedeapsa închisorii aplicate condamnatului G.N.
Recursul declarat este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 145 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate de statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare.
Potrivit art. 122 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 302/2004, hotărârile penale străine recunoscute şi executate în România produc aceleaşi efecte ca şi hotărârile pronunţate de instanţele române, iar începerea executării în România au ca efect renunţarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia, exceptând cazul în are condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, caz în care acest stat redobândeşte dreptul la executare. În cazul pedepsei amenzii, statul străin redobândeşte dreptul la executare, începând din momentul în care este informat asupra neexecutării totale sau parţiale a acestei pedepse.
Or, în cauză prima instanţă, legal învestită cu cererea de recunoaştere a hotărârii de condamnare în integralitatea ei, a dispus recunoaşterea numai a pedepsei închisorii de 8 ani, fără a mai avea în vedere şi pedeapsa amenzii rămasă de executat în cuantum total de 6000 euro.
Aşa fiind prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale evocate, ceea ce constituie caz de casare conform art. 3859 alin. (3) pct. 171 C. proc. pen.
În consecinţă, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de parchet, a casa sentinţa primei instanţe numai cu privire la omisiunea recunoaşterii pedepsei amenzii de 6000 euro aplicată prin sentinţa penală de condamnare şi omisiunea executării acestei pedepse.
Rejudecând se va dispune recunoaşterea Sentinţei penale nr. 12/08 din 12 februarie 2008 pronunţată de Judecătoria de Instrucţie nr. 1 din Torrevieja, astfel cum a fost modificată prin Sentinţa nr. 87/09 din 5 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Suprem al Regatului Spaniei şi cu privire la amenda de 6000 euro se va dispune executarea acestei pedepse pecuniare pe lângă pedeapsa închisorii.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimata persoană condamnată G.N., să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 50 din 16 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimata persoană condamnată G.N.
Casează sentinţa numai cu privire la omisiunea recunoaşterii pedepsei amenzii de 6000 euro aplicată prin sentinţa penală de condamnare şi omisiunea executării acestei pedepse şi, rejudecând:
Recunoaşte Sentinţa penală nr. 12/08 din 12 februarie 2008 pronunţată de Judecătoria de Instrucţie nr. 1 din Torrevieja, astfel cum a fost modificată prin Sentinţa nr. 87/09 din 5 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Suprem al Regatului Spaniei şi cu privire la amenda de 6000 euro şi dispune executarea acestei pedepse pecuniare pe lângă pedeapsa închisorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană condamnată G.N., în sumă de 320 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 21 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1186/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 119/2010. Penal. Cerere de reabilitare... → |
|---|
