ICCJ. Decizia nr. 2487/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2487/2010
Dosar nr. 802/59/2009
Şedinţa publică din 23 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 99/PI din 15 aprilie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins plângerea formulată de petentul F.N.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată în Dosarul nr. 562/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a horărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanţă la data de 8 iulie 2009 sub nr. 802/59/2009, petiţionarul F.N.I. a solicitat infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată în Dosarul nr. 562/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara deoarece rezoluţiile dispuse în cauză sunt netemeinice şi nelegale, procurorii care au efectuat cercetările nu au apetenţa materială în cauză, nu i s-a asigurat un apărător din oficiu, deşi nu are studii juridice, i-a fost încălcat dreptul la apărare, la informare şi nu a avut parte de un proces echitabil. A solicitat restituirea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale faţă de toate pesoanele vinovate, administrarea unor probe pertinente şi cercetarea acestora chiar pentru acţiunea de tentativă de omor.
La dosar s-a ataşat dosarul în care s-a emis rezoluţia atacată şi din analiza căruia instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:
Prin rezoluţia din data de26 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara din Dosarul nr. 562/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii C.M., M.T., G.R., Ş.D. şi B.T., pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 267 C. pen., art. 271 C. pen. şi art. 357 C. pen.
Prin rezoluţia din data de 20 mai 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a respins plângerea formulată de petentul F.N.I. împotriva rezoluţiei mai sus amintite.
Analizând plângerea petentului instanţa a constatat că acesta este nemulţumit de faptul că, la data de 18 decembrie 2008 când a fost adus de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, unde ispăşea o pedeapsă privativă de libertate, angajaţii intimaţi din escorta unităţii de detenţie au fumat, el fiind astfel obligat să inhaleze fumul de ţigară. Din actele de urmărire penală întocmite în cauză în mod corect s-a apreciat de către organul de urmărire că aspectele sesizate nu sunt de natură să întrunească elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate, respectiv art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 267 C. pen., art. 271 C. pen. şi art. 357 C. pen.
Infracţiunile de abuz în serviciu - în toate cele trei variante reclamate, respectiv art. 246, 247 şi 248 C. pen. - presupun, sub aspectul laturii obiective un act material prin care funcţionarul public aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, nu îndeplineşte sau îndeplineşte defectuos, cu intenţie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu şi astfel provoacă o vătămare intereselor legale ale unei persoane sau organ sau instituţii de stat-art. 246 şi art. 248 C. pen., activitatea intimaţilor neputând fi circumscrisă elementului material al laturii obiective, în situaţia în care s-ar accepta disconfortul creat petentului prin fumatul agenţilor din escortă. Nici infracţiunea prevăzută de art. 247 C. pen. nu este întrunită deoarece petentului nu i-a fost îngrădit exerciţiul unor drepturi şi nu i s-a creat o stare de inferioritate pe motiv de rasă, naţionalitate, sex, religie etc, situaţia în care ar fi fost pusă persoana lipsită de libertate de a inhala fumul de ţigară fiind de natură a atrage repercusiuni disciplinare sau administrative a persoanelor găsite vinovate de fumatul în interiorul locului de deţinere. Infracţiunea de supunere la rele tratamente, reglementată de art. 267 C. pen. presupune, sub aspectul laturii obiective într-o acţiune sau inacţiune ce presupune producerea faţă de deţinut a unor suferinţe sau privaţiuni mai mari decât cele pe care le presupune sancţiunea ce o execută, implicând un ansamblu de acte prin care se produc persoanei suferinţe ce nu sunt inerente măsurii executate. Faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii, aşa cum aceasta a fost prezentată, nu se poate reţine că presupusa activitate a intimaţilor care, de altfel, nu a fost dovedită pe deplin, ar fi creat asemenea consecinţe pentru condamnat. Nu s-a putut reţine nici incidenţa infracţiunii prevăzute de art. 271 C. pen., nefiind în prezenţa unei hotărâri judecătoreşti care să fi fost ignorată de intimaţi.
Petentul a mai reclamat săvârşirea de către intimaţi a infracţiunii de genocid prevăzută de art. 357 C. pen. dar nu s-a putut reţine comiterea acesteia întrucât intimaţii nu au comis nici una dintre acţiunile pe care legiuitorul Ie-a indicat limitativ în textul de incriminare, acţiuni prin care se pune în pericol sau se poate ajunge chiar la distrugerea, în întregime sau parţială, a unei colectivităţi sau a unui grup naţional, etnic, rasial sau religios.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs petiţionarul F.N.I.
La termenul de astăzi 23 iunie 2010, deşi legal citat, petiţionarul nu a fost prezentat la instanţă pentru a-şi susţine recursul şi nici nu a depus la dosar motivele de recurs.
Examinând recursul declarat de petiţionar sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, instanţa de fond în mod corect, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că soluţia procurorului dată prin rezoluţia nr. 562/P/2008 din 26 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, este legală şi temeinică, şi a menţinut rezoluţia atacată.
Înalta Curte, constată că, pe baza probelor legal administrate în faza actelor premergătoare, parchetul a arătat că nu s-a făcut dovada că intimaţii C.M., M.T., G.R., Ş.D. şi B.T., au săvârşit infracţiunile reclamate prev.de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 267 C. pen., art. 271 C. pen. şi art. 357 C. pen.
În consecinţă, s-a apreciat că nu există indicii privind săvârşirea vreunei infracţiuni dintre cele reclamate de către petiţionarul F.N.I.
Materialul probator administrat de procuror fiind concludent, verificându-se toate aspectele, astfel că nu s-a putut stabili că intimaţii intimaţii C.M., M.T., G.R., Ş.D. şi B.T. au săvârşit infracţiunile de abuz în serviciu - în toate cele trei variante reclamate, respectiv art. 246, 247 şi art. 248 C. pen. - care presupun, sub aspectul laturii obiective un act material prin care funcţionarul public aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, nu îndeplineşte sau îndeplineşte defectuos, cu intenţie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu şi astfel provoacă o vătămare intereselor legale ale unei persoane sau organ sau instituţii de stat-art. 246 şi art. 248 C. pen., activitatea intimaţilor neputând fi circumscrisă elementului material al laturii obiective, în situaţia în care s-ar accepta disconfortul creat petentului prin fumatul agenţilor din escortă. În mod corect s-a constatat că nici infracţiunea prevăzută de art. 247 C. pen. nu este întrunită deoarece petentului nu i-a fost îngrădit exerciţiul unor drepturi şi nu i s-a creat o stare de inferioritate pe motiv de rasă, naţionalitate, sex, religie etc, situaţia în care ar fi fost pusă persoana lipsită de libertate de a inhala fumul de ţigară fiind de natură a atrage sancţiuni disciplinare sau administrative a persoanelor găsite vinovate de fumatul în interiorul locului de deţinere. Infracţiunea de supunere la rele tratamente, reglementată de art. 267 C. pen. presupune, sub aspectul laturii obiective într-o acţiune sau inacţiune ce presupune producerea faţă de deţinut a unor suferinţe sau privaţiuni mai mari decât cele pe care le presupune sancţiunea ce o execută, implicând un ansamblu de acte prin care se produc persoanei suferinţe ce nu sunt inerente măsurii executate. Faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii, aşa cum aceasta a fost prezentată, nu s-a putut reţine că presupusa activitate a intimaţilor care, de altfel, nu a fost dovedită pe deplin, ar fi creat asemenea consecinţe pentru condamnat. Nu s-a putut reţine nici incidenţa infracţiunii prevăzute de art. 271 C. pen., nefiind în prezenţa unei hotărâri judecătoreşti care să fi fost ignorată de intimaţi.
Petentul a mai reclamat săvârşirea de către intimaţi a infracţiunii de genocid prevăzută de art. 357 C. pen. dar în mod corect nu s-a putut reţine comiterea acesteia întrucât intimaţii nu au comis nici una dintre acţiunile pe care legiuitorul Ie-a indicat limitativ în textul de incriminare, acţiuni prin care se pune în pericol sau se poate ajunge chiar la distrugerea, în întregime sau parţială, a unei colectivităţi sau a unui grup naţional, etnic, rasial sau religios, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
Cu privire la încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte, a constatat că şi această critică este nefondată, întrucât potrivit Deciziei nr. 64 din 15 octombrie 2007 a I.C.C.J. -SECŢIILE UNITE- publicată în M. Of., Partea I nr. 537 din 16 iulie 2008, s-a decis că dispoziţiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen. se interpretează în sensul că: asistenţa juridică nu este obligatorie, pentru petenţi sau intimaţi, în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
De altfel, criticile recurentului petiţionar, reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală iniţială şi au făcut obiectul analizei primei instanţe, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
Aşadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurentul petiţionar la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul F.N.I. împotriva sentinţei penale nr. 99/PI din 15 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2449/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2507/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
