ICCJ. Decizia nr. 2658/2010. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2658/2010

Dosar nr.3001/121/2009

Şedinţa publică din 6 iulie 2010

Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrarilor si materialului probator aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele:

1. Tribunalul Galaţi, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 78 din 25 februarie 2010 pronunţată în Dosar nr. 3001/121/2009, a condamnat pe inculpaţii minori: C.S.G. (fiul lui V. şi T.S.) şi D.V.G. (fiul lui V. şi M.) pentru săvârşirea în participaţie în calitate de coautori a infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) şi art. 100 alin. (2) C. pen. la pedeapsa principală de câte 5 ani închisoare fiecare cu executare într-un loc de deţinere anume destinat potrivit art. 57 alin. (1) şi (3) C. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 100 C. pen. - în interpretarea obligatorie dată acestora prin Decizia nr. 51 din 4 iunie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în M.O. nr. 769 din 13 noiembrie 2007 - a fost interzisă coinculpaţilor minori exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie a cărei executare va începe la împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 350, art. 3002 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. rap. la art. 5 paragr. 1 lit. a) din C.E.D.O., a fost mentinuta arestarea preventiva in cauza a ambilor inculpati minori deducandu-li-se din pedeapsa aplicata retinerea si arestarea preventiva cu incepere de la 30 aprilie 2009 la zi.

Latura civila a procesului penal pendinte a fost solutionata de prima instanta in conformitate cu dispozitiile art. 15 alin. (1) C. proc. pen. constatandu-se ca nu a fost exercitata actiunea civila in cauza.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţii-minori în vederea introducerii profilului genetic al acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, cu respectarea garanţiilor procesuale indicate în art. 5 alin. (5) din aceiaşi lege.

Conform art. 189 şi art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat fiecare coinculpat-minor la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare statului.

În fapt, instanta a retinut ca in seara zilei de 22 aprilie 2009 in jurul orelor 22.00, inculpatii-minori C.S.G. şi D.V.G., in varsta de 17 ani, prieteni, elevi la liceul sportiv si respectiv de marina din municipiul Galati, au consumat bauturi alcoolice (bere), dupa care intentionand sa se intalneasca cu niste prieteni au ajuns in zona blocului din Galati, in care se adapostea victima B.M. in varsta de 40 ani/ persoana lipsita de posibilitati financiare si materiale, abandonata de familie, a carei situatie amintita era cunoscuta de acestia.

Coinculpatul D.V.G. i-a propus inculpatului C.S.G. să caute partea vătămată pentru a se distra pe seama acesteia. În scopul amintit de comun acord au pătruns în consignaţia dezafectată unde se adapostea victima - prin îndepărtarea unui placaj - si au găsit-o pe aceasta întinsă pe o saltea, consumand alimente dintr-un borcan.

Aflati în faţa victimei în picioare, inculpatii i-au cerut acesteia să le cânte, promitandu-i ca va fi remunerata ulterior.

Victima, aflata sub influenta bauturilor alcoolice, iritata de prezenta inculpatilor la acea ora in locul respectiv a refuzat solicitarea acestora, le-a adresat injurii si le-a cerut sa paraseasca locatia amintita.

Inculpatul D.V.G. deranjat de atitudinea victimei a ripostat violent la solicitarea acesteia aplicandu-i lovituri repetate cu picioarele peste corp in special in zona toracica. In agresiune a intervenit si celalalt coinculpat minor C.S.G. victima fiind lovita in continuare, concomitent, de ambii inculpati cu picioarele in cap, torace si peste corp/ comprimata si apasata cu picioarele pe abdomen si torace, pentru a impiedica ridicarea acesteia de pe saltea.

Nemulţumiţi de faptul ca victima continua sa aiba reactii de impotrivire la agresiunea fizica amintita cei doi inculpaţi au ieşit in exterior, au rupt dintr-un copac (otetar) o creanga si s-au reintors in consignatie, aplicandu-i pe rand alte lovituri in cap victimei cu arma amintita pana cand aceasta s-a rupt, victima fiind abandonata inconstienta pe saltea.

La ieşirea din consignaţie cei doi inculpati au fost observati de lucratori din cadrul Sectiei de Politie aflati in zona cu alte activitati specifice procedandu-se la identificarea acestora, ocazie cu care au declarat ca si-au satisfacut nevoile fiziologice.

Dupa indepartarea agentilor de politie inculpatii au tras un paravan din carton in dreptul geamului spart, acoperind intrarea in consignatie a altor persoane si au parasit locul faptei. Ajunşi in domiciliu, inculpaţii şi-au spălat hainele şi adidaşii de sânge fără a anunţa părinţii de cele întâmplate.

Inculpatul C.S.G. în ziua următoare i-a spus prietenei sale martora P.D. şi martorului D.L. despre faptul că a bătut pe cineva într-o consignaţie din cartier.

În cursul zilei de 24 aprilie 2009, inculpaţii au revenit in zona observand prin geam ca victima se afla in aceeasi pozitie in care fusese abandonata in noaptea de 22 aprilie 2009, realizand astfel ca aceasta a decedat, descoperirea omorului de catre organele de politie avand loc la data de 30 aprilie 2009.

Din procesul verbal de cercetare la locul faptei, fotografiicile judiciar operative intocmite cu aceasta ocazie si raportul de constatare medico-legală, a rezultat că moartea acesteia a fost violentă fiind datorată şocului traumatic şi hemoragic consecutiv politraumatismului cu traumatism cranio-cerebral, hemoragiei meningee, traumatism toraco-abdominal cu multiple fracturi costale, ruptură plămân drept, ruptură de ficat cu hemiperitoneu produs prin lovire repetată cu corp dur şi comprimare cu corp dur şi lovire repetată cu corp contondent ascuţit [iar după aspectul şi tomografia leziunilor experţii medico-legali au concluzionat că victima a fost lovită şi aflându-se în ortostatism, dar majoritatea loviturilor s-au produs fiind căzută la pământ şi lipsită de ripostă în apărare (f. 48-57 raport de constatare medico-legală)].

Audiati in cauza la urmarirea penala si cercetarea judecatoreasca in prezenta aparatorilor acestora, inculpatii au recunoscut uciderea circumstantiata a victimei in imprejurarile anterior aratateastfel: [„este adevarat ca in noaptea de 22-23 aprilie 2009 intr-o consignatie dezafectata pe fondul consumului de bauturi alcoolice am aplicat victimei B.M. care se adapostea in acea consignatie lovituri repetate cu corpuri contondente peste maini, picioare, cap [.] cauzandu-i un soc traumatic si hemoragic care ulterior i-a produs moartea. Fapta am comis-o impreuna cu inculpatul D. si acesta fiind in stare de ebrietate" inculpatul C.S.G./respectiv „fara sa spunem nimic acesta ne-a injurat si aruncat cu borcanul spre mine [.] pentru a ne apara am comis fapta descrisa [.] desi am fost constienti de starea in care se afla victima nu am mers sa chemam salvarea deoarece ne-a fost teama de parinti[.]" coinculpatul D.V.G.].

În drept, fapta coinculpatilor minori C.S.G. si D.V.G. care in noaptea de 22-23 aprilie 2009 intr-o consignatie dezafectata din Galati pe fondul consumului de bauturi alcoolice au aplicat victimei B.M., care se adapostea in acel loc lovituri repetate cu corpuri si mijloace contondente (picioare, par) peste tot corpul inclusiv in cap, torace si alte zone vitale cauzandu-i soc traumatic si hemoragic consecutiv unui politraumatism cu multiple fractiuni care i-au produs moartea a fost apreciata a intruni elementele constitutive ale infractiunii de omor prevazuta de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., savarsita cu intentie indirecta prevazuta de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen. [„prevede rezultatul faptei sale si desi nu-l urmareste accepta posibilitatea producerii lui"].

La individualizarea sanctiunii penale aplicate inculpatilor minori instanta a avut in vedere criteriile legale in acest sens stabilite prin dispozitiile art. 100 alin. (1) si (2) si art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) respectiv: limitele de pedeapsa fixata in partea speciala a C. pen., gradul de pericol social ridicat al faptei comise constand in uciderea unei persoane in varsta lipsita de adapost, persoana inculpatilor in varsta de 16-17 ani lipsiti de antecedente penale, manifestand ca elevi un interes scazut in instruirea scolara, elemente particulare pe baza carora / pentru asigurarea finalitatii preventive educative din art. 100 alin. (2) a fost aplicata pedeapsa inchisorii cu executarea in regim de detentie avand cuantumul stabilit la minimul legal special de 5 ani inchisoare potrivit art. 109 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. rap. la art. 109 alin. (1) C. pen. a fost aplicata inculpatilor minori si pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen. cu mentiunea ca executarea acesteia va fi facuta doar dupa implinirea varstei de 18 ani.

Pe latura civila in conformitate cu dispozitiile art. 15 alin. (1) C. pen. s-a constatat ca nu a existat constituire de parte civila in cauza.

2. Apelurile in termen impotriva hotararii amintite declarate de Parchetul de pe langa Tribunalul Galati - vizand majorarea pedepsei inchisorii aplicate inculpatilor minori al carei cuantum stabilit la minimum legal special de 5 ani inchisoare a fost apreciat ca fiind gresit individualizat in raport cu dispozitiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) cu referire speciala la pericolul social concret ridicat al faptei si periculozitatea sociala sporita a inculpatilor minori in raport de modalitate in care au suprimat viata victimei/ inadecvate pentru asigurarea finalitatii preventiv educative din art. 52 C. pen. - si inculpatul C.S.G. - criticand sentinta in sens contrar pentru reducerea pedepsei prin retinere de circumstante atenuante judiciare, prevazute de art. 74 lit. a) si c) C. pen. - au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel Galati, sectia penala, prin Decizia penala nr. 22/ A din 22 aprilie 2010, in conformitate cu dispozitiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 383 alin. (1)1 rap. la art. 350 alin. (1), art. 3002 si art. 160b alin. (1) si (3) C. proc. pen a fost mentinuta arestarea preventiva in cauza a inculpatilor, deducandu-se din pedepsele aplicate acestora arestarea preventiva de la 30 aprilie 2009 la zi.

3. Recursul impotriva deciziei amintite declarat de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Galati, reiterand critica de netemeinicie din apel la care s-a adaugat aceea suplimentara de aplicare fata de intimatii inculpati minori si a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a) teza a II-a si b) C. pen. - corespunzatoare cazului de casare prevazut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. este nefondat urmand a fi respins ca atare pentru considerentele aratate in continuare.

Critica suplimentara din recurs privind aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a) teza a II-a si b) C. pen. este de plano neintemeiata intrucat aceasta sanctiune penala se regaseste in cauza, stabilirea sa fiind facuta in deplina concordanta cu dispozitiile art. 71 alin. (1), (2) si (3) si art. 100 C. pen. in interpretarea obligatorie data acestora prin D.I.L. XLIX/2007 a Sectiilor unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie publicata in M. Of. nr. 769 din 13 noiembrie 2007 [functie de natura infractiunii si legatura cu aceasta s-au interzis inculpatilor minori doar drepturile prevazute de art. 64 lit. a) teza a II-a si b) C. pen. „a caror executare va incepe la implinirea varstei de 18 ani, atunci cand minorul urmeaza sa devina major in cursul executarii pedepsei"].

Majorarea cuantumului actual al pedepsei inchisorii aplicate inculpatilor minori este de asemenea nejustificata intrucat:

1. Gradul de pericol social al faptei se apreciază şi prin prisma formei de vinovăţie, iar în speţă se reţine că inculpatii au acţionat cu intenţie indirectă, în sensul că nu au urmărit uciderea victimei, dar raportat la împrejurările cauzei au acceptat producerea unui astfel de rezultat/ din acest punct de vedere si al calificării juridice ca infracţiune de omor, intenţia indirectă denotă o periculozitate mai redusă a faptei şi făptuitorilor;

2. Desfăşurarea concretă a evenimentelor ce au condus la moartea victimei, se înfăţişează iniţial ca o „distracţie" a inculpatilor ce au dorit ca victima sa cânte (fiind cunoscut pentru aceasta îndeletnicire) iar turnura tragică ulterioara pe care au luat-o evenimentele, a fost influentata si de reactia surprinzatoare a victimei prin adresarea de insulte catre acestia ceea ce a determinat astfel riposta violenta/ disproporţionată a celor doi minori;

3. Inculpatii au recunoscut modalitatea de comitere a faptei încă de la prima declaraţie din 30 aprilie 2009, atitudine ce denotă un grad mai redus de periculozitate prin constientizarea si asumarea gravitatii faptei acestora;

4. Lipsa antecedentelor penale şi chiar a antecedentelor contravenţionale referinţele favorabile din comunitatea în care au trăit, dezvăluie o periculozitate mai redusă a inculpatilor, fiind la prima atitudine antisociala;

5. Regretul sincer manifestat în mod expres de către inculpatii minori, reţinut inclusiv în evaluarea psihologică - fila 4 Raport de evaluare de la pag. 232 dosar u.p.

6. Manifestarea comportamentala inadecvata din debutul activitatii infractionale ca element de influentare ulterioara a desfasurarii evenimentelor. Persoana victimei ca element de influenţare a evenimentelor [victima se afla în momentul agresiunii fizice într-o stare alterată comportamental/ raportul de constatare menţionând un grad ridicat de alcool.

În sânge de 2,00 %, stare ce explică reacţia surprinzător de ostilă a acesteia faţă de solicitarea celor doi minori de a cânta, în condiţiile în care victima a înţeles să răspundă cerinţei aruncând cu un borcan în direcţia celor doi].

În plus, in aprecierea finalitatii preventive a sanctiunii penale trebuie avut in vedere ca potrivit Convenţiei cu privire la drepturile copilului adoptată de O.N.U. în anul 1989 şi ratificată de către statul român prin Legea nr. 18/1990, arestarea, deţinerea sau întemniţarea unui copil trebuie să fie conformă cu legea şi nu va fi decât o măsură extremă şi cât mai scurtă posibil, situaţie în care o pedeapsă de 5 ani de detenţie poate fi apreciată ca încadrabilă la limita în aceste exigenţe legale;

De asemenea, referatele de evaluare aflate la dosar, ca o constatare şi previziune ştiinţifică asupra impactului mediului penitenciar asupra dezvoltării personalităţii psiho-sociale a inculpatilor, punctează aspecte extrem de relevante în aprecierea cuantumului de sancţiune necesar şi suficient pentru reintegrarea cat mai rapida in societate a acestora şi anume:

- mediul social şi familial le oferă resursele necesare dezvoltării prosociale şi reintegrării în comunitate;

- inculpatii au capacitatea de a învăţa din propriile experienţe şi dispune de resursele necesare revenirii la o conduită socială normală;

- situaţia încarcerării este defavorabilă din punct de vedere personal minorilor, datorită mediului ambiant, reprezentând în opinia specialistului psiholog, risc crescut de suicid pentru coinculpatul D.V.G.;

- reintegrarea inculpatilor depinde de durata pentru care vor fi încarcerati şi de modul în care va fi evitata acumularea de valori antisociale din mediul carceral;

- adeverinţa din 09 septembrie 2009, confirmă faptul că pe perioada arestării inculpatul minor D.V.G. a avut un comportament corespunzător şi nu a fost sancţionat disciplinar/ in timpul încarcerării inculpatul s-a înscris la Şcoala de Arte şi Meserii Tichileşti, promovând primul semestru cu rezultate bune la învăţătură.

În concluzie, Înalta Curte apreciaza că pedepsele de 5 ani inchisoare stabilite de prima instanta-mentinute ulterior in apel - se afla in deplina concordanta cu dispozitiile art. 109 C. pen., iar solicitarea agravarii acestora facuta de procuror nu corespunde exigentelor legii penale sus-mentionate, fiind nejustificata.

Conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. se va deduce din pedepsele aplicate inculpatilor durata retinerii si arestarii preventive de la 30 aprilie 2009 la 06 iulie 2010 inclusiv.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare in cauza reprezentand onorarii pentru apararea din oficiu a intimatilor inculpati in suma de cate 200 lei fiecare se vor plati din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 22/ A din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpaţii C.S.G. şi D.V.G.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 30 aprilie 2009 la 6 iulie 2010 pentru fiecare.

Onorariile pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi, în sumă de câte 200 lei, se vor plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iulie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2658/2010. Penal