ICCJ. Decizia nr. 2519/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2519/2010
Dosar nr. 7026/2/2009
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 209/F din 4 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cauze penale cu minori şi de familie, a fost respinsă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la transferarea cetăţeanului român N.F.U. în vederea executării pedepsei într-un spital de psihiatrie din România.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 RON a fost suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
S-a reţinut că prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22 iulie 2009 sub nr. 7026/2/2009, în baza art. 149 din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a solicitat ca această instanţă să aprecieze cu privire la cererea de transfer formulată de N.F.U. în vederea executării pedepsei într-un spital de psihiatrie din România.
În motivarea sesizării s-a arătat că, prin adresa nr. 135558/2007, M.J.L.C. - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cererea formulată de Ministerul Justiţiei al Landului Renania - Palatin prin care solicită examinarea posibilităţii transferării în România a numitului N.F.U., învinuit pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, tentativă de şantaj şi încălcarea Legii privind regimul armelor, în prezent aflat într-un spital de psihiatrie.
Din documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea art. 6 alin. (2) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, a rezultat că la data de 08 ianuarie 2004, Judecătoria Locală a emis un mandat de depunere în baza căruia N.F.U. a fost internat la 13 ianuarie 2004 în Clinica N.G., conform art. 126 C. pen. german.
Prin Sentinţa Marii Camere Penale nr. 9 a Tribunalului Regional Koblenz din 20 iulie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2030 Js 48932/03 9KLs, definitivă la 28 iulie 2004, s-a dispus depunerea lui N.F.U. într-un spital de psihiatrie, fiind diagnosticat cu schizofrenie paranoică, conform art. 63 C. pen. german.
Ulterior, Tribunalul Regional Koblenz, prin Hotărârea nr. 2118 VRs 14120/04 rămasă definitivă la 21 iulie 2007 a dispus continuarea depunerii într-un spital de psihiatrie.
De menţionat că delictele care au stat la baza internării au fost ameninţare, tentativă de constrângere şi încălcarea legii privind regimul armelor.
În fapt s-a reţinut că din cauza unui autovehicul cumpărat de prietena sa la data de 21 iunie 2003. N.F.U. s-a certat cu un comerciant de autovehicule. El a pretins banii înapoi şi l-a ameninţat pe acesta cu un pistol de gaz încărcat, deoarece el a crezut că este ameninţat, lucru condiţionat de boala sa. Ulterior, în data de 05 august 2003 a furat o sabie ninja şi a mers cu ea prin centrul Bonn-ului.
În urma corespondenţei cu statul de condamnare, din scrisoarea medicală transmisă de autorităţile judiciare germane reiese faptul că pentru tratamentul în ţara de executare este necesară ţinerea într-un spital închis, care nu trebuie să fie o închisoare normală, o clinică psihiatrică închisă fiind suficientă.
Având în vedere faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004 modificată, statul de condamnare şi cel de executare nepunându-se de acord asupra transferării, astfel încât transferarea nu poate avea loc, în cauză nefiind îndeplinite nici alte condiţii prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004, respectiv cele prevăzute de alin. (1) lit. c) şi d).
Curtea de Apel, examinând actele şi lucrările din dosar a constatat nefondată sesizarea de faţă, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile transferării prevăzută de art. 129 din Legea nr. 302/2004 şi anume în cauză nu s-a dispus condamnarea unui resortisant al statului de executare şi care mai are de executat cel puţin 6 ani din durata pedepsei, la data primirii cererii de transferare, iar statul de condamnare şi statul de executare nu s-au pus de acord asupra acestei transferări a unei persoane faţă de care autorităţile judiciare germane au dispus depunerea într-un spital de psihiatrie din Germania.
Ca urmare în cauză nefiind îndeplinite cerinţele art. 129 din Legea nr. 302/2004 modificată, a fost respinsă ca nefondată sesizarea de faţă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi persoana condamnată N.F.U., prin curator.
Parchetul a arătat că instanţa de fond a dat o semnificaţie greşită termenului de condamnare, întrucât legea specială prevede că are calitatea de condamnat cel supus unei pedepse privative de libertate sau unei măsuri de siguranţă, urmare săvârşirii unei infracţiuni. În speţă, obiect al cauzei este persoana supusă măsurii de siguranţă, astfel că este incident domeniul de aplicaţie al legii. Pe de altă parte, s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia ca statul de condamnare să fie de acord cu statul de executare, motiv pentru care instanţa a solicitat parchetului să facă dovada unei proceduri ce nu putea fi iniţiată la acel moment.
Persoana condamnată a criticat soluţia de respingere a cererii, susţinând că dorinţa sa este să fie transferat în România.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt fondate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, urmare a comiterii de către numitul U.N.F. a mai multor infracţiuni pe teritoriul Germaniei (ameninţare, tentativă de constrângere, încălcarea regimului armelor), prin sentinţa definitivă a Tribunalului Koblenz s-a dispus internarea sus-numitului într-un spital de psihiatrie.
În esenţă, s-a reţinut că acesta a comis faptele ";în stare de incapacitate de răspundere";, însă din aprecierea generală a învinuitului şi a faptei sale rezultă că el este periculos pentru societate, având în vedere afecţiunile psihice de care suferă.
Prin urmare, din actele dosarului rezultă că, deşi nu a fost condamnat la pedeapsa închisorii, împotriva învinuitului s-a dispus o măsură de siguranţă, ce îşi găseşte corespondent şi în C. pen. român, respectiv internarea medicală prev. de art. 114 C. pen.
Este adevărat că potrivit art. 127 din Legea nr. 302/2004, acest act normativ se aplică în domeniul transferării persoanelor condamnate, însă conform art. 2 lit. k) din aceeaşi lege prin condamnare se înţelege orice pedeapsă sau măsură de siguranţă aplicată ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni.
Or, în speţă, instanţa de fond a analizat cauza cu care a fost învestită ignorând dispoziţia legală sus-amintită, care dă un înţeles mai larg noţiunii de condamnare, ce nu se rezumă la o pedeapsă privativă de libertate.
În aceste condiţii, având în vedere că prima instanţă nu a stabilit în mod corect obiectul judecăţii şi, prin aceasta, nu a soluţionat fondul cauzei cu care a fost învestită, urmează a admite ambele recursuri declarate, a casa sentinţa şi a trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza şi celelalte condiţii prevăzute de lege în vederea transferului, cu referire expresă la cele prev. de art. 129 lit. d) şi f) C. proc. pen., ţinând seama de particularităţile cauzei (autorităţile române nu au fost sesizate în mod direct de persoana transferabilă, iar acesteia, datorită afecţiunilor de care suferă, i s-a instituit curatela, aşa cum rezultă din actele aflate la dosarul de recurs).
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană condamnată, în sumă de 320 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de persoana condamnată U.N.F. împotriva Sentinţei penale nr. 209/F din 4 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cauze penale cu minori şi de familie.
Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană condamnată, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1199/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1206/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
