ICCJ. Decizia nr. 2520/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2520/2010

Dosar nr. 527/89/2009

Şedinţa publică din 24 iunie 2010

Asupra contestaţiei în anulare de faţă

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 3288 din 17 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosar nr. 62/89/2007, a fost respins, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpata O.C. împotriva Deciziei penale nr. 13 din 13 ianuarie a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul instanţei la data de 19 noiembrie 2009, care a fost soluţionată de instanţa supremă prin Decizia penală nr. 457 din 5 februarie 2010, în Dosarul nr. 2727/89/2009.

La data de 29 aprilie 2010, contestatoarea a formulat o nouă contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 3288 din 17 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, fără a dispune citarea părţilor, în şedinţa publică din 24 iunie 2010.

Contestaţia în anulare formulată este inadmisibilă în principiu.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestaţiei formulate, întrucât a mai fost introdusă o contestaţie în anulare împotriva aceleiaşi hotărâri, respinsă prin Decizia penală nr. 457 din 5 februarie 2010 a instanţei supreme.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea O.C., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea O.C. împotriva Deciziei penale nr. 3288 din 17 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2520/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs